Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 7/2016 (M. Of. nr. 461/22.06.2016): Dispozițiile art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă
Redacția ProLege - iunie 6, 2016
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 7/2016 | Complet RIL | Codul de procedură civilă | Art. 127 alin. (1) și (3) | Sintagma „instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă. Art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de „grefier”, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti. |
În M. Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 7/2016. Înalta Curte s-a reunit pentru a soluționa recursul în interesul legii în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă.
Obiectul recursului în interesul legiiArt. 127 („Competenţa facultativă”) alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă
„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(…)
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor”.
Examen jurisprudențialProblemele de drept care au generat practica neunitară. Orientările jurisprudenţiale divergente
Prin sesizarea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la următoarele două probleme de drept:
1. Prima problemă de drept ce a creat divergenţa de practică judiciară vizează înţelesul sintagmei cuprinse în primul alineat al art. 127 din Codul de procedură civilă, respectiv „competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea”, când judecătorul (procurorul/asistentul judiciar/grefierul) are calitatea de reclamant.
– Într-o primă opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt de strictă interpretare, acestea fiind incidente doar în situaţia în care litigiul este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară efectiv activitatea judecătorul reclamant.
În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că norma prevăzută de textul legal reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant şi că această normă interzice sesizarea instanţei competente dacă aceasta este cea la care reclamantul îşi desfăşoară efectiv activitatea sau, în cazul procurorului, când acesta funcţionează efectiv la parchetul de pe lângă instanţa competentă să judece litigiul.
S-a reţinut că sintagma folosită de legiuitor în art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă „competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea judecătorul/procurorul/asistentul judiciar/grefierul – reclamant, ci are înţelesul de instanţă judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.
Ca atare, s-a opinat că prevederile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu sunt incidente în situaţia în care reclamantul (judecător, procuror, asistent judiciar, grefier) nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente să soluţioneze litigiul, competenţa de soluţionare a cererii fiind stabilită în funcţie de normele procesuale de drept comun sau de cele aplicabile fiecărui tip de acţiune (litigiu de muncă, partaj succesoral etc.).
Numai în situaţia în care reclamantul, judecător sau grefier, funcţionează efectiv în cadrul instanţei competente a soluţiona cererea de chemare în judecată, conflictul de competenţă a fost dezlegat în favoarea instanţei de acelaşi grad din raza teritorială a unei curţi de apel învecinate.
– În cea de-a doua opinie s-a statuat în sensul că noţiunea de „instanţă la care îşi desfăşoară activitatea” prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii, calitatea de judecător/procuror/asistent judiciar/grefier a reclamantului atrăgând aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, indiferent de instanţa/parchetul la care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care acestea aparţin circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării cererii.
S-a arătat că finalitatea acestui text de lege este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau, sub vechea reglementare, la formularea cererii de strămutare.
Raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor.
Aşa fiind, s-a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că necompetenţa teritorială absolută priveşte toate instanţele aflate în circumscripţia curţii de apel, iar împrejurarea că reclamantul nu funcţionează efectiv la instanţa competentă teritorial şi material să judece litigiul nu este de natură a împiedica aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
2. Cea de-a doua problemă de drept care a creat divergenţă, în legătură cu aplicarea art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, a vizat interpretarea noţiunii de „grefier”, respectiv dacă aceste norme de drept sunt sau nu incidente şi în cazul reclamanţilor ce fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, astfel:
– Într-o primă opinie s-a considerat că, într-o asemenea situaţie, ipoteza normei cuprinse în art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este incidentă, scopul acesteia, acela de a asigura imparţialitatea obiectivă a instanţei de judecată, neputând fi înfrânt în cazul personalului auxiliar care nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente să judece cauza.
În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că soluţia se impune pornind de la interpretarea literală a textului art. 127 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel încât, fiind vorba de o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare şi nu poate fi supusă unei interpretări extensive.
– În cea de-a doua opinie s-a apreciat că, într-o asemenea situaţie, norma prevăzută de dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă este incidentă.
În motivarea acestei opinii s-a reţinut că din interpretarea teleologică a prevederilor art. 127 alin. (3) din Codul de procedură civilă rezultă că înţelesul noţiunii de „grefier” nu poate avea sensul strict de grefieri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti, fiind evident că, în raport cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, textul de lege se aplică şi în situaţia grefierilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, în cadrul acestor parchete desfăşurându-şi activitatea, de altfel, şi procurorii pe care aceeaşi normă legală îi menţionează expres.
Jurisprudenţa CCR– Prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi, art. 143 alin. (1), cu referire la sintagma „cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei”, şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 897 din 10 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:
„(…) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, Codul de procedură civilă reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente.
Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, (…), este un mijloc procedural care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii. De asemenea, dispoziţia legală menţionată la alin. (2) reglementează şi situaţia pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Art. 127 din Codul de procedură civilă apare astfel ca fiind alternativa la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor.
Curtea observă că, în speţa de faţă, reclamantul judecător nu ar fi putut uza de prevederile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi nici instanţa competentă să-i soluţioneze cauza nu ar fi putut invoca nerespectarea acestora, atât timp cât aceste dispoziţii procedurale circumscriu obligaţia reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate doar calităţii sale de a fi judecător la instanţa competentă să-i soluţioneze cauza, nu şi la o instanţă de grad superior.
Astfel, neexistând un mecanism procedural alternativ care să permită corectarea normelor legale criticate, Curtea constată că, datorită circumstanţelor cauzei, se justifică temerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă a instanţei care trebuie să judece fondul cauzei în urma admiterii cererii de strămutare. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în aprecierea imparţialităţii obiective, aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 1982 pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 28 – 32, Hotărârea din 26 octombrie 1984 pronunţată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25 – 30, sau Hotărârea din 24 mai 1989 pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46 – 52)”.
– Aceste aspecte au fost reiterate şi în conţinutul Deciziei nr. 49 din 17 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 189 din 20 martie 2015, prin care Curtea Constituţională a mai reţinut că:
„20. Analizând dispoziţiile art. 127 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea, instituind o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii judecătorului, corespund exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la «o instanţă independentă şi imparţială».
Prin aceste dispoziţii de lege se introduce noţiunea de competenţă facultativă, care se referă la categorii speciale de cereri.
Astfel, pentru o cerere în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute anterior. (…)
Deoarece dispoziţiile alin. (1) al art. 127 din Codul de procedură civilă folosesc imperativul «va sesiza», în timp ce dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol arată că «poate sesiza», se consideră că legiuitorul a avut în vedere o obligaţie a reclamantului în ipoteza de la alin. (1) şi o facultate a acestuia în ipoteza de la alin. (2).
Este evident că raţiunea acestor dispoziţii de lege este aceea de a oferi părţii adverse pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.