Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 6/2017 (M. Of. nr. 381/22.05.2017): Art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 6/2017 Complet RIL O.G. nr. 105/1999

 

 

 

Art. 7 alin. (4) Dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect contestații împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile din cadrul caselor județene de pensii sau din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București nu sunt supuse recursului, hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță având caracter definitiv.

În M. Of. nr. 381 din 22 mai 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 6/2017 privind soluționarea unui recurs în interesul legii având ca obiect „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

O.G. nr. 105/1999

„Art. 7

(4) Împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestațiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru”.

I. Problema de drept care a generat practica neunitară

1. Recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 105/1999), în sensul de a se stabili dacă hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor prevăzute de acest act normativ sunt sau nu supuse recursului, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004).

X. Înalta Curte de Casație și Justiție

50. Recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaște legitimare procesuală și având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluționată în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de mai multe instanțe judecătorești de pe teritoriul țării.

51. Așa cum s-a arătat mai sus (la pct. I. 1.), recursul în interesul legii analizat vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, urmărind să lămurească dacă hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor prevăzute de acest act normativ sunt sau nu supuse recursului, potrivit Legii nr. 554/2004.

52. Anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 76/2012, dispozițiile art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 nu au suscitat probleme de interpretare, contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile din cadrul caselor județene de pensii sau din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București fiind soluționate de curțile de apel prin hotărâri judecătorești definitive, în sensul art. 377 din Codul de procedură civilă (1865), supuse recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum s-a arătat la pct. VIII.

53. Singura modificare explicită adusă de Legea nr. 76/2012 privește instanțele competente să soluționeze contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile din cadrul caselor județene de pensii sau din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București, curțile de apel fiind înlocuite de tribunale.

54. S-au păstrat trimiterea la dispozițiile legii contenciosului administrativ, ceea ce înseamnă că judecată va fi guvernată de prevederile acestei legi, precum și faptul că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe sunt „definitive”.

55. Legea nr. 554/2004, la care trimite Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, nu definește însă noțiunea de „hotărâre judecătorească definitivă” și de aceea instanțele de contencios administrativ au interpretat-o în mod constant prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, care au prevederi exprese în acest sens. Interpretarea s-a bazat pe art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte”.

56. Divergența de jurisprudență s-a produs în acest punct. Unele instanțe au interpretat noțiunea de „hotărâre judecătorească definitivă” prin raportare la vechiul Cod de procedură civilă (1865), iar altele la noul Cod de procedură civilă (2010).

57. Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect legea.

58. Astfel, așa cum s-a arătat, modificarea art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 a fost adusă printr-o lege care a avut ca obiect principal de reglementare punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă, respectiv Legea nr. 76/2012.

59. Potrivit art. 1 din Legea nr. 76/2012, „Prezenta lege cuprinde dispozițiile pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, denumită în continuare Codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislației procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum și soluționarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă”, iar potrivit art. 2 din același act normativ, „Ori de câte ori legi speciale sau complementare Codului de procedură civilă fac trimitere la „Codicele de procedură civilă” (sau „Codul de procedură civilă”), denumit în continuare Codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziții abrogate, modificate ori completate prin prezenta lege, trimiterea se consideră a fi făcută, atunci când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc”.

60. Așadar, intenția expresă a legiuitorului a fost „punerea de acord a legislației procesual civile existente” cu noul Cod de procedură civilă, conform art. 1 din Legea nr. 76/2012, iar trimiterea pe care o face art. 28 din Legea nr. 554/2004 la Codul de procedură civilă va trebui interpretată ca referindu-se la noul Cod de procedură civilă, conform art. 2 din Legea nr. 76/2012.

61. Or, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă (2010), „Sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului”.

62. În consecință, interpretând sistematic normele legale și ținând cont de intenția expresă a legiuitorului de a corela întreaga legislație procesual civilă cu prevederile noului Cod de procedură civilă, concluzia care se impune este aceea că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 se interpretează în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect contestații împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile din cadrul caselor județene de pensii sau din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București nu sunt supuse recursului, hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță având caracter definitiv.

63. Concluzia este în consens cu jurisprudența Curții Constituționale (așa cum s-a arătat la pct. VII), cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) și a protocoalelor sale adiționale. Într-adevăr, liberul acces la justiție este garantat prin posibilitatea conferită titularilor drepturilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 de a se adresa tribunalului, iar dublul grad de jurisdicție nu este obligatoriu în materia contenciosului administrativ, fiind garantat de art. 2 din Protocolul nr. 2 la CEDO, cu anumite limitări, doar în materie penală.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 6/2017

Prin Decizia nr. 6/2017, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință:

Dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect contestații împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile din cadrul caselor județene de pensii sau din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București nu sunt supuse recursului, hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță având caracter definitiv.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 6/2017 (M. Of. nr. 381/22.05.2017): Art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice was last modified: iunie 20th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii