Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2018 (M. Of. nr. 109/12.02.2019): Art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor rap. la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Act normativ Articol Sumar
Decizia nr. 23/2018

 

(M. Of. nr. 109 din 12 februarie 2019)

Complet RIL O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor Art. 43 Litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din O.G. nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din O.G. nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici Art. 109

 

 

În M. Of. nr. 109 din 12 februarie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2018 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a respectivelor dispoziții, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din O.G. nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din O.G. nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal.

 

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

„În situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii”.

 

Art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici

„Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

 

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, existând două orientări, după cum urmează:

– într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că revine curților de apel, ca instanțe de contencios administrativ, competența de a soluționa în primă instanță acțiunile pentru anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor, constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 121/1998, formulate de către militari, funcționari publici cu statut special și salariați civili din structura acestora;

– în a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că litigiile în discuție se soluționează, în primă instanță, de tribunale, ca instanțe de contencios administrativ, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013.

 

Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 34/2016 (M. Of. nr. 286 din 15 aprilie 2016), a constatat că sintagma „după epuizarea acestor căi de atac”, din cuprinsul art. 43 din O.G. nr. 121/1998, este neconstituțională, întrucât, prin efectul acestei sintagme, posibilitatea conferită de art. 31 din aceeași ordonanță de a apela la o jurisdicție administrativă specială se transformă în obligație, încălcându-se, astfel, art. 21 alin. (4) din Constituție, care consfințește caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a statuat că militarii reprezintă o categorie specială de funcționari publici.

Prin Decizia nr. 328/2013 (M. Of. nr. 490 din 2 august 2013) s-a stabilit că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități specifice de exercitare a drepturilor procedurale, arătând, inclusiv în cauze în care a examinat constituționalitatea art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, că principiul egalității în fața legii presupune soluții diferite pentru situații diferite, astfel încât un tratament diferit trebuie să se justifice rațional.

De asemenea, Curtea constată că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici reprezintă cadrul general pentru funcționarii publici, precizându-se în mod clar faptul că militarii sunt o categorie specială de funcționari publici.

 

Punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ

Din punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ, autorul sesizării, prima orientare jurisprudențială, potrivit căreia competența de a soluționa litigiul în primă instanță aparține curților de apel, este în acord cu litera și spiritul legii.

 

Raportul asupra recursului în interesul legii

Potrivit raportului întocmit în cauză se apreciază că, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din O.G. nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din O.G. nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 121/1998 sunt de competența tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal.

 

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2018

Prin Decizia nr. 23/2018, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii de formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curtea a stabilit faptul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din O.G. nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din O.G. nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2018 (M. Of. nr. 109/12.02.2019): Art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor rap. la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici was last modified: martie 5th, 2019 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii