Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 19/2016 (M. Of. nr. 103/06.02.2017): Dispozițiile art. 457 din Codul de procedură civilă

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 19/2016 Complet RIL Cod procedură civilă Art. 457

Dispozițiile art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În M. Of. nr. 103 din 6 februarie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 19/2016 privind soluționarea unui recurs în interesul legii având ca obiect interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 din Codul de procedură civilă — soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 457

(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențunile din dispozitivul ei.

(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nidun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii Inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judidar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părplor care au luat parte la judecata in care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căli de atac prevăzute de lege.

(4) Atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac. de la data pronunțării încheierii, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căli de atac prevăzute de lege”.

I. Sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție

La data de 22 iunie 2016, prin Adresa nr. 6.899/33/2016, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii privind „interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 din Codul de procedură civilă — soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate”.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție la 24 iunie 2015, formându-se Dosarul nr. 18/2016, cu termen de soluționare la 24 octombrie 2016.

II. Obiectul recursului în interesul legii

Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, rezultă că în practica instanțelor nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluția pronunțată de instanța de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii.

Astfel, unele instanțe au respins ca inadmisibilă calea de atac greșit declarată, apreciind că în cauză nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de urmat în situația recalificării căii de atac într-o ipoteză diferită de cea de față.

Dimpotrivă, alte instanțe au procedat la recalificarea căii de atac greșit formulate, reținând că prevederile art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu îngrădesc dreptul judecătorului de a proceda la recalificarea căii de atac, limitându-l doar la ipoteza prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecâtorii-raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:

15. Asupra admisibilități recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate referitoare la titularul sesizării și existența unei practici neunitare, dovedită prin hotărâri judecătorești definitive, anexate cererii, prevăzute de dispozițiile art. 514, 515 din Codul de procedură civilă.

Astfel, din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, rezultă că în practica instanțelor nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluția pronunțată de instanța de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii, dar opiniile diferite nu vizează interpretarea și aplicarea art. 457 din Codul de procedură civilă în întregul său, ci, în special, a alin. (4) al acestui articol.

Se constată că este îndeplinită condiția de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, deoarece din cuprinsul hotărârilor judecătorești anexate sesizării formulate de către Curtea de Apel Brașov reiese existența unei practici neunitare la nivelul mai multor curți de apel din țară asupra problemei de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, de care depinde soluționarea legală a cauzelor respective.

16. Asupra fondului sesizării cu recurs în interesul legii

Autorul sesizării a constatat că există practică neunitară în ceea ce privește interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 din Codul de procedură civilă, cu referire la soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

Din analizarea celor două opinii aflate în conflict reiese că prevederile legale care au fost interpretate diferit au fost, de fapt, cele ale art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă, introdus prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe.

Problema care se pune este dacă acest alineat se aplică, precum alin. (3) al aceluiași articol, doar în cazul existenței unor mențiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate sau și în cazul în care în cuprinsul hotărârii atacate este indicată corect calea de atac prevăzută de lege, dar, cu toate acestea, partea declară o cale de atac eronată.

Consecințele interpretării au efect asupra curgerii unui nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că interpretarea art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă este în sensul că această normă juridică se aplică în cazul existenței unor mențiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate, acest alineat fiind edictat pentru aceeași rațiune ca și alin. (3) al aceluiași articol, anume partea care exercită calea de atac să nu fie prejudiciată, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac pe care o poate exercita.

Această concluzie este întemeiată atât pe interpretarea sistematică a textului, cât și pe împrejurarea că o interpretare extensivă a alin. (4), în sensul unei recalificări neîngrădite a căii de atac greșit exercitate, ar goli de conținut principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Interpretând sistematic acest text de lege se rețin următoarele.

În primul rând. pentru a determina conținutul termenului recalificare, în acest alineat fiind singurul loc în care poate fi găsit în cod. este util a ne raporta la termenul calificare din același cod.

Potrivit art. 22 alin. (4) prima teză din Codul de procedură civilă Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”.

Astfel. în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art 22 alin. (5) din Codul de procedură civilă] și fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate, în acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac. ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din Codul de procedură civilă.

În al doilea rând. alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte. art. 457 din Codul de procedură civilă, intitulat „Legalitatea căii de atac”. Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din Codul de procedură civilă s-a adus un „corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit”. Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege. o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 47 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000. republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Articolul cuprinde, de regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date. „Conform alin. (2) al aceluiași articol: Structura articolului trebuie să fie echilibrată, abordând exclusiv aspectele juridice necesare contextului reglementării.

Potrivit alin. (1) și (2) ale art. 48 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intitulat „Alineatul”: „(1) în cazul în care din dispoziția normativă primară a unui articol decurg. în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logică a ideilor si o coerență a reglementării.

(2) Alineatul, ca subdiviziune a articolului, este constituit, de regulă, dintr-o singură propoziție sau frază, prin care se reglementează o ipoteză juridică specifică ansamblului articolului (…)”.

Astfel, din dispoziția normativă primară a unui articol trebuie să decurgă, în mod organic, mai multe ipoteze juridice prezentate în alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logică a ideilor și o coerență a reglementării. Alineatul trebuie să reglementeze o ipoteză juridică specifică ansamblului articolului.

Dacă s-ar adopta interpretarea extensivă a alin. (4), în sensul unei recalificări neîngrădite a căii de atac greșit exercitate, s-ar goli de conținut principiul legalității căii de atac consacrat de alin. (1) al art. 457 din Codul de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată ar proceda în toate situațiile la recalificarea căii de atac, determinând astfel curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege, partea ar fi îndrituită să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii judecătorești, independent de dispozițiile legale aplicabile și de mențiunea corectă din dispozitivul hotărârii atacate. Or, textul menționat nu prevede dreptul generic al părți de a exercita o cale de atac, ci dreptul acesteia la exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Mai mult, o asemenea interpretare ar legitima posibilitatea părții care nu exercită în termenul prevăzut de lege calea de atac corect indicată în hotărârea atacată să declare o cale de atac greșită și, ulterior recalificării automate, să fie repusă în termenul de declarare/motivare a căii de atac. fără a exista vreo rațiune procesuală pentru o asemenea repunere în termen.

Ca urmare, recalificarea căii de atac în condițiile art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greșită, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege.

Aceasta înseamnă că dacă partea își denumește greșit calea de atac, deși aceasta a fost corect indicată de către instanță, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) și art. 152 din Codul de procedură civilă, ca normă de drept comun.

Într-o asemenea situație, instanța competentă să soluționeze calea de atac va proceda la calificarea acesteia, conform acestor din urmă dispoziții, fără însă, ca urmare a acestei calificări, să curgă un nou termen pentru declararea, respectiv motivarea căii de atac prevăzute de lege, neexistând un temei juridic pentru repunerea în termen. Altfel spus, recalificarea căii de atac prevăzută de art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu se confundă cu instituția juridică a calificării cererii, astfel cum este reglementată de art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din Codul de procedură civilă.

În măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată inițial căii de atac. aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În final, pentru o mai bună determinare a întinderii efectelor acestei decizii este utilă evidențierea terminologiei folosite de legiuitor în cuprinsul art. 457 din Codul de procedură civilă, sub aspectul distincției dintre calea de atac „neprevăzută de lege și calea de atac prevăzută de lege”.

Astfel, în prima teză a alin. (3) al acestui articol se regăsește sintagma calea do atac .neprevăzută de lege* în contextul exercitării unei asemenea căi de atac de către parte în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii, sintagmă care este opusă în ultima teză a aceluiași alineat sintagmei calea de atac .prevăzută de leger. care, de altfel, se regăsește în fiecare dintre alineatele art. 457 din Codul de procedură civilă intitulat „Legalitatea căii de atac”.

Punând în opoziție aceste expresii rezultă înțelesul dat de legiuitor sintagmei calea de atac „neprevăzută de lege” ca fiind atât o cale de atac inexistentă, dar și o cale de atac care poartă o denumire diferită de cea prevăzută expres de lege (cu posibile consecințe asupra conținutului cererii). Formularea unei astfel de căi de atac poate fi determinată, pe de o parte, de mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii, dar și, pe de altă parte, cum este cazul de față, de considerente ce țin exclusiv de comportamentul procesual al părții.

 

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 19/2016

 

Prin Decizia nr. 19/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință:

Dispozițiile art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

DOWNLOAD FULL CHAPTER

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 19/2016 (M. Of. nr. 103/06.02.2017): Dispozițiile art. 457 din Codul de procedură civilă was last modified: martie 20th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii