Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2018 (M. Of. nr. 765/5.09.2018): Art. 344 („Măsurile premergătoare”) alin. (2) NCPP

Abstract

As regards the activity carried on by the High Court of Cassation and Justice (Panel
regarding referral in the interests of the law), in September 2018, a decision regarding art.
344 (“Pre-entry measures”) para. (2) of the new Criminal Procedure Code was published in
the Official Journal of Romania.
In September 2018 as well, in relation to the activity of the High Court of Cassation and
Justice (Panel on clarifying legal issues), several decisions were published in the Official
Journal regarding: art. 169 para. (3) of Law no. 263/2010 on the unitary system of public
pensions, art. 94 of Law no. 7/2006 on the statute of the parliamentary public servant, as
well as in relation to certain provisions set forth in the G.E.O. no. 57/2015 on the
remuneration of publicly funded staff in the year 2016. 

În M. Of. nr. 765 din 5 septembrie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2018 privind examinarea sesizării formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă  ÎCCJ cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, vizând natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

 

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 344 („Măsurile premergătoare”) NCPP

„(1) După sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară. 

(2) Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părți și persoanei vătămate li se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile. 

(3) În cazurile prevăzute la art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. 

(4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), dacă s-au formulat cereri sau excepții ori dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru soluționarea acestora, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului”.

 

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 

A. Sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ arată că, într-o primă orientare a practicii, instanțele au considerat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal atrăgând decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca.

B. În cuprinsul sesizării se detaliază cea de a doua orientare a practicii, majoritară, în cadrul căreia instanțele au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare.

 

Jurisprudența ÎCCJ 

A. În sensul primei orientări jurisprudențiale, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ a indicat Încheierea nr. 1.139 din 14 septembrie 2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței supreme în Dosarul nr. 106/64/2016/a1 (anexa nr. 10), având ca obiect contestațiile formulate de inculpați împotriva Încheierii penale din 6 iunie 2016 pronunțate, în același dosar, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov.

B. ÎCCJ a pronunțat hotărâri judecătorești în sensul celei de a doua orientări jurisprudențiale, majoritară

Într-o decizie de speță, instanța supremă a apreciat că „sintagma folosită de legiuitor în dispozițiile art. 281 și art. 282 din Codul de procedură penală, închiderea procedurii de cameră preliminară – ca termen-limită până la care pot fi invocate nulitățile absolute, respectiv relative, desemnează momentul procesual cu care, în faza de cameră preliminară, se încheie verificarea dosarului de urmărire penală. În plus, lipsa unei sancțiuni prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală conduce la concluzia că nerespectarea termenelor acordate de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor și excepțiilor nu atrage sancțiunea decăderii” (Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.517/1/2015, fila nr. 26).

Au fost considerate relevante și încheierile definitive pronunțate anterior modificării art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea O.U.G. nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, întrucât norma de drept menționată nu a fost modificată sub aspectul termenului ce urmează a fi stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor și excepțiilor cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Jurisprudența Curții Constituționale

A. Din studiul jurisprudenței Curții Constituționale a României rezultă că, în legătură directă cu aspectul concret al problemei de practică neunitară identificate, instanța de contencios constituțional a pronunțat Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 (M. Of. nr. 116 din 6 februarie 2018), prin care a decis că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate”, este neconstituțională.

B. În legătură cu dispozițiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a mai pronunțat Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017 (M. Of. nr. 161 din 21 februarie 2018), prin care s-a constatat că dispozițiile art. 344 alin. (2), art. 345 alin. (1) și (3), art. 346 alin. (1) și (4^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate [autorul excepției susținând că prevederile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în fața legii și accesul liber la justiție prin faptul că rechizitoriul nu este comunicat persoanei vătămate și celorlalte părți din procesul penal, precum și reprezentanților legali, cum ar fi tutorii și lichidatorii judiciari].

Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă  ÎCCJ 

Cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, procurorul general al Parchetului de pe lângă  ÎCCJ a arătat, astfel cum s-a menționat anterior, că în opinia sa soluția legală cu privire la chestiunea sesizată este ilustrată de cea de-a doua orientare jurisprudențială.

S-a precizat că, potrivit doctrinei, în funcție de scopul pentru care sunt instituite termenele, acestea se împart în termene procedurale, stabilite pentru sistematizarea, organizarea, disciplinarea activităților procesuale, și termene substanțiale, stabilite pentru protejarea unor interese ale participanților la proces.

 

Raportul asupra recursului în interesul legii

În raportul întocmit în cauză judecătorul-raportor a apreciat că, din interpretarea coroborată a art. 471 și 472 din Codul de procedură penală, este admisibilă sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă  ÎCCJ, referitoare la practica neunitară a instanțelor naționale cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Judecătorul-raportor a apreciat, în esență, că aceste termene nu sunt unele de decădere, ci au caracter de recomandare.

 

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2018

Prin Decizia nr. 14/2018, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă  ÎCCJ.

Înalta Curte a stabilit faptul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2018 (M. Of. nr. 765/5.09.2018): Art. 344 („Măsurile premergătoare”) alin. (2) NCPP was last modified: noiembrie 7th, 2018 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii