Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2017 (M. Of. nr. 908/20.11.2017): judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului rămâne competent, chiar dacă ulterior condamnatul a fost transferat definitiv sau temporar

Abstract

As a result of the activity conducted by the High Court of Cassation and Justice (Panel of the
recourse in the interest of the law), the following documents were published in November: Decision
of the High Court of Cassation and Justice no. 20/2017 regarding art. 235 para. (1), art. 269
para. (2) and (4) and art. 271 of the Code of criminal procedure, Decision of the High Court of
Cassation and Justice no. 14/2017 regarding the fact that the surveillance judge of the deprivation
of freedom within the penitentiary remains competent, even if subsequently, the convicted was finally
or temporarily transferred, Decision of the High Court of Cassation and Justice no. 16/2017
regarding the procedural jurisdiction for the settlement of complaints against the decisions of the
electoral constituency offices for the admission or rejection of candidatures, Decision of the High
Court of Cassation and Justice no. 17/2017 regarding the means of appeal in the administrative
matter and Decision of the High Court of Cassation and Justice no. 15/2017 regarding the fact
that the acquittal court order, by itself, may not represent the basis for the determination of the
unlawful nature of the custodial measure

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 14/2017 Complet RIL

Legea nr. 254/2013

Art. 56 În interpretarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior aceasta a fost transferată definitiv sau temporar.

În M. Of. nr. 908 din 20 noiembrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 14/2017 din 18 septembrie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013, fiind pronunțate soluții diferite asupra plângerilor formulate de persoanele condamnate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, respectiv asupra contestațiilor, în ipoteza în care aceste persoane au fost transferate din penitenciar înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat”.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Legea nr. 254/2013

„Art. 56

(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.

(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.

(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

(4) În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condițiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.

(5) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.

(6) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții:

a) admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c) ia act de retragerea plângerii.

(7) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.

(8) Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.

(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

(10) Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea.

(11) Contestațiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.

(12) Dispozițiile art. 39 alin. (14) – (19) se aplică în mod corespunzător”.

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară națională cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013, fiind pronunțate soluții diferite asupra plângerilor formulate de persoanele condamnate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, respectiv asupra contestațiilor, în ipoteza în care aceste persoane au fost transferate din penitenciar înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:

6.1. Analiza condițiilor de admisibilitate

Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curților de apel, se constată că această primă condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.

De asemenea, verificând jurisprudența atașată actului de sesizare, care relevă soluționarea, în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, a problemei de drept care face obiectul judecății, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 471 alin. (3) și art. 472 din Codul de procedură penală.

Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013.

6.2. Dispoziții legale incidente:

Art. 56 din Legea nr. 254/2013

„Art. 56

(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.
(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.
(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
(4) În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condițiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.
(5) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.
(6) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c) ia act de retragerea plângerii.
(7) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.
(8) Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.
(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
(10) Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea.
(11) Contestațiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.
(12) Dispozițiile art. 39 alin. (14) – (19) se aplică în mod corespunzător”.

6.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii reține următoarele:

Dezlegarea problemei de drept care a creat divergența de practică judiciară, sesizată prin recursul în interesul legii, presupune mai multe paliere de analiză juridică.

Prima chestiune ce trebuie clarificată este aceea dacă judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsurile pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor condamnatului este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată de acesta, ulterior transferării definitive sau temporare.

Sub acest aspect, cu privire la competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate în materia plângerii menționate, se reține că dispozițiile art. 56 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 înlătură orice opinie contrară, stabilind: „Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor”.

A doua chestiune ce trebuie dezlegată este aceea dacă simplul fapt al transferării definitive sau temporare a condamnatului poate justifica soluția respingerii plângerii ca rămasă fără obiect sau soluția respingerii plângerii ca inadmisibilă.

În acest context prezintă relevanță dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora: „Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege”.

În același sens se rețin și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora „Deținuții își exercită toate drepturile civile și politice, cu excepția celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum și a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din rațiuni de menținere a siguranței deținerii”.

Așadar, limitările și restricțiile drepturilor persoanei condamnate sunt prevăzute în mandatul de executare a pedepsei, în conținutul pedepsei accesorii și în stabilirea regimului de executare a pedepsei.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit principiile care rezultă din jurisprudența sa privind evaluarea condițiilor de detenție în temeiul art. 3 din Convenție, reținând: „măsurile de libertate implică, de obicei, anumite dezavantaje pentru un deținut. Totuși (…) închisoarea nu înseamnă că un deținut își pierde drepturile garantate de Convenție. Dimpotrivă, în unele cazuri, persoana încarcerată poate avea nevoie de o protecție sporită din cauza vulnerabilității situației sale deoarece este în totalitate sub responsabilitatea statului”.*1)
––––
*1) Hotărârea Vasilescu împotriva Belgiei, nr. 64.682/12, §§ 88, 25 noiembrie 2014.

De asemenea, standarde relevante în materie sunt prevăzute și în documentele Organizației Națiunilor Unite [Ansamblu de reguli minime pentru tratamentul deținuților, Geneva, 1955; Rezoluția 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957; Rezoluția 2.076 (LXII) din 13 mai 1977].

Totodată, doctrina caracterizează procedura plângerii pentru încălcarea drepturilor persoanelor condamnate ca fiind un drept de sine stătător/realizabil prin judecătorul de supraveghere a privării de libertate, persoană din afara sistemului administrației penitenciarului căreia i s-a conferit puterea de a rezolva plângerile prin încheieri obligatorii de executat pentru locul de deținere.*2)
––––
*2) Ion Chiș, Alexandru Bogdan Chiș, Executarea sancțiunilor penale, Editura Universul Juridic, 2015, pag. 371.

Procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 este expresia conformării dreptului național cu reglementările europene în materie de reguli penitenciare: recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre ale Consiliului Europei cu privire la regulile penitenciare europene [Rec (2006)2], în care se menționează, printre altele, că deținuții trebuie să aibă posibilitatea să formuleze cereri și plângeri individuale sau colective la directorul închisorii sau la oricare altă autoritate competentă (pct. 70.1 al anexei).

Caracterul de garanție al acestei proceduri constă în punerea în practică a unor mecanisme jurisdicționale (plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, contestație la judecătorie) prin care să se asigure respectarea drepturilor persoanelor condamnate, remedierea adecvată a încălcărilor acestora.

Astfel, în procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate; alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferință, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.

O asemenea reglementare nu lasă niciun dubiu cu privire la faptul că soluționarea plângerii urmează procedura comună a oricărei acțiuni în justiție, nepierzându-și, prin aspectul factual al transferului titularului său, niciunul din atributele care o caracterizează în drept.

Totodată, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțată în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.
În consecință, chiar și în cazul persoanelor condamnate transferate la alt un penitenciar decât cel care a dispus măsurile pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor condamnatului, soluționarea pe fond a plângerilor acestora este obligatorie, deoarece transferul (o situate de fapt) nu lasă plângerea fără obiect și nici nu atribuie contestației caracter inadmisibil.

Interpretând dispozițiile art. 56 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 în sensul că transferul persoanei condamnate din penitenciarul a cărui administrație a dispus măsurile contestate determină respingerea plângerii ca rămasă fără obiect, se restrânge nejustificat și artificial sfera de aplicare a dispoziției legale enunțate, fapt ce nu corespunde finalității actului normativ în ansamblul său.
Prin urmare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsurile contestate rămâne învestit cu soluționarea pe fond a plângerii persoanei condamnate, indiferent dacă petentul a fost sau nu transferat la un alt penitenciar.

În caz contrar s-ar ajunge la situația ca, prin acțiuni ale organelor administrative (indiferent dacă acestea au fost motivate obiectiv sau subiectiv), să poată fi înlăturat un drept prevăzut de lege pentru persoana privată de libertate.

Argumente suplimentare din perspectiva analizată, care consolidează opinia exprimată, rezultă din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Bamouhammad împotriva Belgiei din 17 noiembrie 2015, cauză în care s-a constatat o încălcare a art. 13 combinat cu art. 3 al Convenției, reținându-se că, din cauza transferurilor repetate între penitenciare – circumstanțe create în mod voluntar de către autorități – protecția dată din partea judecătorului ca urmare a cererilor urgente nu s-a dovedit a fi eficace. Transferurile repetate au făcut ca, în două situații, acțiunile introduse în instanță de către reclamant să fie respinse ca fiind rămase fără obiect, acestuia nefiindu-i permis să dovedească urgența subiectului în cauză de natură să justifice competența judecătorului respectiv.

În același sens se reține și Hotărârea-pilot din 25 aprilie 2017, pronunțată în Cauza Rezmiveș s.a. împotriva României, în care s-a constatat că a avut loc o violare a art. 3 al Convenției. În contextul principiilor și exigențelor convenționale menționate mai sus, așa cum s-au configurat în jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, statul român, în cauza sus-arătată, a susținut în fața instanței europene că Legea nr. 254/2013 oferă o cale de atac preventivă și efectivă (paragraful 96 din hotărârea menționată).

Prin urmare, în considerarea celor expuse, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii stabilește că: „judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior aceasta a fost transferată definitiv sau temporar”.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2017

Prin Decizia nr. 14/2017, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior aceasta a fost transferată definitiv sau temporar.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2017 (M. Of. nr. 908/20.11.2017): judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului rămâne competent, chiar dacă ulterior condamnatul a fost transferat definitiv sau temporar was last modified: decembrie 19th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii