Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 7/2017 (M. Of. nr. 269/18.04.2017): Pedeapsa luată în considerare la stabilirea stării de recidivă postexecutorie

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 7/2017 Complet DCD/P

Codul penal

Art. 41 alin. (1) În aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal).

În M. Of. nr. 269 din 18 aprilie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 7/2017 din 15 martie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal din 1969 (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal), sau pedepsele componente ale pluralității de infracțiuni constatate”.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Codul penal

„Art. 41

(1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare”.

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 19 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 54/244/2015, Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal din 1969 (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal), sau pedepsele componente ale pluralității de infracțiuni constatate”.

XV. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

A. Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării

Din examinarea dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume:

a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele enumerate expres de dispozițiile art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, curte de apel sau tribunal;
b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluționarea în fond a cauzei respective;
c) problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În speță, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile menționate anterior, respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Iași fiind învestită cu soluționarea apelurilor declarate, între alții, și de inculpatul M.L.C. împotriva Sentinței penale nr. 161 din data de 30 iunie 2016 pronunțate de Judecătoria Huși, decizia Curții de Apel Iași fiind definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, această chestiune de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar dezlegarea acesteia conduce la soluționarea în fond a cauzei respective.

B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată

În aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal cu privire la primul termen al recidivei, pentru stabilirea stării de recidivă postexecutorie se ține seama de pedeapsa aplicată prin cumul aritmetic potrivit art. 83 din Codul penal anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal).

Potrivit art. 41 alin. (1) din Codul penal există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, recidiva există și în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detențiunea pe viață.

Potrivit alin. (3), pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

Din analiza dispozițiilor legale invocate rezultă că recidiva este o formă a pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea de către o persoană fizică, din nou, cu intenție sau cu praeterintenție, a unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare.

Recidiva postexecutorie există atunci când cel condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție sau cu praeterintenție la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, pe care a executat-o sau este considerată ca executată (după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei), săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu praeterintenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare.

În ceea ce privește primul termen al recidivei, acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții, și anume:

– hotărârea definitivă de condamnare să se fi pronunțat pentru o infracțiune săvârșită cu intenție directă sau indirectă ori cu praeterintenție;
– pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare să fie detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 1 an și să fi fost executată sau considerată ca executată ca urmare a grațierii totale sau a restului de pedeapsă ori ca urmare a intervenției prescripției executării pedepsei;
– să nu fi intervenit reabilitarea de drept sau să nu se fi împlinit termenul de reabilitare judecătorească;
– condamnarea să nu fie dintre acelea de care nu se ține seama la stabilirea stării de recidivă, potrivit art. 42 din Codul penal, respectiv să nu fie pronunțată pentru infracțiuni săvârșite din culpă, infracțiuni amnistiate sau pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la primul termen al recidivei, în doctrină se admite că pedeapsa poate fi aplicată pentru o singură infracțiune sau pentru un concurs de infracțiuni, în acest din urmă caz avându-se în vedere pedeapsa rezultantă, care trebuie să fie mai mare decât pragul prevăzut de lege (6 luni sub imperiul Codului penal anterior și un an sub imperiul noului Cod penal), chiar dacă niciuna dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente nu depășește acest prag. Rezultă, așadar, că în cazul concursului de infracțiuni se ține seama de pedeapsa rezultantă, inclusiv de sporul aplicat pentru concursul de infracțiuni (facultativ conform Codului penal anterior și obligatoriu conform noului Cod penal).

Dacă în doctrină se admite că primul termen al recidivei privește pedeapsa aplicată pentru un concurs de infracțiuni (pedeapsa rezultantă), nu există nicio rațiune pentru a nu admite că primul termen al recidivei privește și pedeapsa aplicată pentru pluralitatea intermediară sau recidiva postcondamnatorie.

În aceste condiții este lipsit de relevanță faptul că pedeapsa pentru pluralitatea intermediară sau recidiva postcondamnatorie a fost aplicată sub imperiul Codului penal anterior, potrivit regulilor generale sau potrivit regulilor speciale prevăzute de art. 83 din Codul penal anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Totodată, noile dispoziții ale art. 96 alin. (5) din Codul penal, în materie de revocare a suspendării, prevăd explicit aplicabilitatea dispozițiilor referitoare la pluralitatea intermediară sau la recidivă postcondamnatorie, iar dispozițiile art. 43 alin. (1) din Codul penal privitoare la pedeapsa în caz de recidivă postcondamnatorie stabilesc regula cumulului aritmetic în materie de recidivă postcondamnatorie.

Un alt argument ce conduce la concluzia că, pentru stabilirea stării de recidivă postexecutorie, se ține seama de pedeapsa aplicată prin cumul aritmetic îl constituie și faptul că legiuitorul se referă în cuprinsul art. 41 alin. (1) din Codul penal la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, fără a limita existența primului termen al recidivei la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an aplicată pentru o singură infracțiune, dispozițiile art. 41 alin. (1) din Codul penal fiind incidente atât în cazul în care pedeapsa închisorii mai mare de 1 an este aplicată pentru o singură infracțiune, cât și în cazul în care pedeapsa este aplicată pentru o pluralitate de infracțiuni (concurs de infracțiuni, recidivă, pluralitate intermediară), indiferent de regulile pe baza cărora este aplicată pedeapsa pentru pluralitatea de infracțiuni (cumul juridic cu spor facultativ sau obligatoriu ori cumul aritmetic).

În condițiile în care legiuitorul nu precizează că „pedeapsa închisorii mai mare de un an” exclude pedeapsa aplicată pentru pluralitatea de infracțiuni conform regulilor generale sau pedeapsa aplicată pentru pluralitatea de infracțiuni conform anumitor reguli speciale, nu există un temei legal pentru a exclude din sfera primului termen al recidivei pedepsele aplicate pentru pluralitatea de infracțiuni, conform regulilor prevăzute în art. 83 din Codul penal anterior.

Pedeapsa aplicată conform art. 83 din Codul penal anterior constituie tot o pedeapsă rezultantă așa cum reiese din dispozitivul Deciziei nr. 1 din data de 17 ianuarie 2011 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căruia suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior.

De asemenea, practica judiciară a fost constantă în a reține ca prim termen al recidivei pedeapsa aplicată prin cumul aritmetic, potrivit art. 83 din Codul penal anterior, un astfel de punct de vedere regăsindu-se, de pildă, în Decizia nr. 750/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 2.241 din data de 3 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia penală nr. 978 din data de 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, Sentința penală nr. 832 din data de 13 mai 2016 a Judecătoriei Botoșani, definitivă prin Decizia penală nr. 845 din data de 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 7/2017

Prin Decizia nr. 7/2017, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 54/244/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal).

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 7/2017 (M. Of. nr. 269/18.04.2017): Pedeapsa luată în considerare la stabilirea stării de recidivă postexecutorie was last modified: iunie 20th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii