Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 5/2018 (M. Of. nr. 355/24.04.2018): Art. 338 („Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”) alin. (1) NCP. Interpretarea termenului „rănire”

Decizia ÎCCJ

Complet ÎCCJ

Actul normativ

Articol

Sumar

Decizia nr. 5/2018

(M. Of. nr. 355 din 24 aprilie 2018)

Completul DCD/P

Codul penal

Art. 338 alin. (1)

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen., termenul de „rănire” prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din C. pen.”.

O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
(rep. M. Of. nr 670 din 3 august 2006; cu modif. ult.)

Art. 75 lit. b)

 

În M. Of. nr. 355 din 24 aprilie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 5/2018 cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen. (M. Of. 510 din 24 iulie 2009; cu modif. ult.) din C. pen cu trimitere la dispozițiile art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv, cu privire la interpretarea termenului de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (rep. M. Of. nr. 670 din 03 august 2006; cu modif. ult.) .

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

 

Codul penal

„Art. 338 alin. (1)

(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

 

O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

„Art. 75 lit. b)

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; ”.

 

 

 

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

 

La nivelul instanțelor naționale, opiniile au fost divergente, fie că elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute deart. 338 alin. (1) din Codul penal subzistă chiar și în condițiile în care leziunile traumatice cauzate au produs numai suferințe fizice în sensul dispozițiilor art. 193 alin. (1) din Codul penal. Gravitatea leziunilor traumatice produse sau afectarea sănătății victimei nu este condiționată, prin voința legiuitorului, de evaluarea prin zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, nefiind necesar să existe un certificat medico-legal sau alt act medical, rănirea putând fi probată prin orice mijloace de probă prevăzute de art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, fie că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu este strict necesar să se obțină un certificat medico-legal, fiind suficient să fie deținut un document de natură medicală, care să ateste acordarea unor îngrijiri medicale (foaie de consultație, fișă de observație etc.).

Într-o altă opinie s-a menționat că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal este necesar ca victima accidentului să prezinte leziuni consemnate într-un certificat medico-legal, cuantificabile într-un număr de zile de îngrijiri medicale, iar pe de altă parte, s-a apreciat că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal este necesar ca victima accidentului să prezinte un certificat medico-legal, indiferent dacă leziunile traumatice suferite sunt cuantificabile într-un număr de zile de îngrijiri medicale sau nu.

De asemenea, cu privire la a doua problemă de drept, opiniile au fost divergente, fie reținându-se că, raportat la conținutul deciziilor Curții Constituționale nr. 154 din 24 martie 2016, nr. 140 din 14 martie 2017 , nr. 340 din 11 mai 2017, prin care se explicitează noțiunea de „rănire” ca fiind „orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate”, este redundantă redefinirea acestui termen și de către instanța supremă, fie considerându-se că prevederile art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie corelate cu dispozițiile art. 193 alin. (1) din Codul penal, în sensul că noțiunea de rănire trebuie să aibă ca înțeles orice act de violență cauzator de suferințe fizice ori atingerea adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate sau orice tip de leziune. S-a mai menționat că prin termenul de rănire se înțelege orice lovire, chiar fără o rană, urmarea imediată fiind cea prevăzută de art. 193 alin. (1) din Codul penal.

De asemenea, într-o a treia opinie s-a menționat că, din punct de vedere juridic, termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să corespundă cu definiția din Dicționarul explicativ al limbii române.

Ministerul Public – PÎCCJ, prin prin Adresa nr. 2.887/C/3042/III-5/2017, a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezlegării.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că, urmare a analizei de admisibilitate a sesizării, a rezultat că nu este îndeplinită condiția ca întrebarea adresată instanței supreme să constituie o problemă de drept, iar rezolvarea ce se solicită a fi dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție să fie una de principiu.

Parchetul a reținut că sesizarea ÎCCJ este inadmisibilă, întrucât noțiunea de „rană” a fost lămurită de instanța de control constituțional, aceasta având înțelesul de „orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate”, continuând în sensul că „integritatea corporală și sănătatea unei persoane implicate într-un accident de circulație pot fi afectate chiar dacă nu apar imediat modificări perceptibile cu ajutorul simțurilor, ci este necesară, în acest sens, examinarea medicală a victimei accidentului”.

 

Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

 

La nivelul CCR au fost identificate următoarele decizii de respingere a sesizărilor de neconstituționalitate, relevante referitor la chestiunea de drept în discuție: Decizia nr. 154 din 24 martie 2016 (M. Of. nr. 450 din 16 iunie 2016), Decizia nr. 140 din 14 martie 2017 (M. Of. nr. 553 din 13 iulie 2017), Decizia nr. 340 din 11 mai 2017 (M. Of. nr. 696 din 29 august 2017).

La nivelul ÎCCJ, din categoria deciziilor în interesul legii trebuie menționată Decizia nr. LXVI/2007 (66/2007) (M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la înțelesul sintagmei „vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane”, conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește deciziile de speță a fost identificată Decizia nr. 472/RC din 7 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în Dosarul nr. 3.181/1/2016, în cuprinsul căreia s-a reținut: „prin actualul text de incriminare al infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 din Codul penal, legiuitorul a lărgit sfera de incidență a acestei infracțiuni, întrucât a fost eliminată necesitatea ca în urma accidentului să fi rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane ori ca acesta să se fi produs ca urmare a unei infracțiuni. Astfel, art. 338 alin. (1) din Codul penal face referire (doar) la părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulație, iar situațiile în care părăsirea locului accidentului nu constituie infracțiune sunt enumerate la art. 338 alin. (3) din Codul penal”.

În cuprinsul aceleiași decizii, s-a mai reținut că „Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate argumentele invocate de recurentul inculpat, în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal, întrucât în urma accidentului de circulație s-au produs doar pagube materiale. Ambele instanțe au reținut că accidentul de circulație provocat de recurentul inculpat a determinat producerea unor leziuni traumatice martorului A.M.C. – victimă în cauză – apreciindu-se că acestea sunt dovedite prin declarațiile martorilor, procesul- verbal de constatare la fața locului și înscrisurile medicale întocmite cu privire la victimă, în momentul transportării acesteia la spital, din care rezultă că prezenta plăgi contuze și traumatisme”.

 

Raportul asupra chestiunii de drept

 

Prin raportul întocmit în cauză,se reține faptul că sesizarea este admisibilă doar în ce privește întrebarea (reformulată): „Ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului?”.

Pe fondul sesizării s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C.pen. privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi)”.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 16/2018

 

Prin Decizia nr. 5/2018 ÎCCJ (Complet DCD/p) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 8.618/279/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului?”.

Înalta Curte a stabilit faptul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen. privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, stabilește că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din C. pen.”.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 5/2018 (M. Of. nr. 355/24.04.2018): Art. 338 („Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”) alin. (1) NCP. Interpretarea termenului „rănire” was last modified: mai 11th, 2018 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii