Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 13/2017 (M. Of. nr. 464/21.06.2017): Art. 6 din Codul penal
Redacția ProLege - iunie 3, 2017Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 13/2017 | Complet DCD/P |
Codul penal |
Art. 6 | Stabileşte că dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. |
În M. Of. nr. 464 din 21 iunie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 13/2017 din 25 aprilie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă instituţia aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situaţia în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptCodul penal
„Art. 6 („Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”)
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1) – (4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1) – (6)”.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.874/233/2016, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă instituţia aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situaţia în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal”.
XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
1. Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale sesizării
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, existând o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.874/233/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Din verificările efectuate a rezultat şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii a cărei dezlegare se solicită şi, de asemenea, această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Constatând deci îndeplinite condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.
2. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
Aplicarea legii penale mai favorabile, cu valoare de principiu, este consacrată prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Ilustrarea acestui principiu constituţional se regăseşte şi în dispoziţiile art. 6 din Codul penal, în conformitate cu care, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Referindu-se la scopul reglementării art. 6 din Codul penal, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a indicat prin considerentele Deciziei nr. 1/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014), că acesta „(…) este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege şi până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare. Aşadar, principiul legalităţii pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susţinere legală şi după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalităţii pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă. Acest mecanism implică eliminarea plusului de pedeapsă care avea temei legal în Codul penal anterior, dar care, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, rămâne lipsit de temei legal, asigurându-se astfel legalitatea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, după intrarea în vigoare a legii penale noi (…)”.
Incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal nu poate fi exclusă ori de câte ori pedeapsa aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă şi există un plus de pedeapsă deoarece nimeni nu poate fi supus executării unei pedepse sau unei părţi din sancţiune care excedează maximului special prevăzut de legea nouă. Aşa cum s-a arătat în doctrină, un plus de pedeapsă, pentru care nu mai există lege, este tot aşa de inexistent în faţa regulii nula poena sine lege ca şi o pedeapsă întreagă pentru care nu mai există lege (Vintilă Dongoroz, Drept penal – reeditarea ediţiei din 1939, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 111).
Caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, derivat din menirea acestui text legal de a asigura caracterul legal al pedepsei, este consacrat de legiuitor prin reglementarea unor dispoziţii de natură temporară, respectiv art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare, care cuprinde dispoziţii speciale de procedură privind soluţionarea cererilor, contestaţiilor şi sesizărilor, introduse în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a noului Cod penal, având ca obiect aplicarea art. 6 din acest cod. Pentru aceeaşi raţiune a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale.
În virtutea aceluiaşi caracter obligatoriu al dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut la art. 595 din Codul de procedură penală că instanţa are obligaţia să ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută sau urmează a se executa.
De asemenea este de observat că art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală reglementează contestaţia la executare pentru ipoteza în care se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, iar noua reglementare nu mai face referire la ivirea incidentului în cursul executării pedepsei, aşa cum prevedea art. 461 din Codul de procedură penală din 1968. Legiuitorul, considerând că o astfel de procedură se referă la executarea pedepsei, şi nu la fondul cauzei, a reglementat-o în cadrul fazei de executare a hotărârii penale definitive şi nu în capitolul privitor la căile de atac extraordinare. Astfel, s-a ales calea cea mai uşoară de intervenţie pentru asigurarea legalităţii pedepsei, dându-se posibilitatea condamnatului să acţioneze imediat în favoarea sa, după caz, la instanţa de executare sau instanţa corespunzătoare instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
Mai este de remarcat că raţiunea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal nu este aceea de a repune în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, de a-l aduce pe condamnat în aceeaşi situaţie în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a înlătura de la executare partea din sancţiune care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, cu scopul de a asigura respectarea principiului legalităţii pedepsei în raport cu dispoziţia legală în vigoare.
În acelaşi sens s-a statuat prin considerentele Deciziei nr. 62/2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 7 aprilie 2015.
Şi în doctrină s-a subliniat că: „în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei, criteriile pentru determinarea caracterului mai favorabil sunt multiple: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante şi de agravare, tentativă şi recidivă etc. Atunci, însă, când legea nouă intervine după judecarea definitivă a cauzei, pentru determinarea caracterului mai favorabil se are în vedere numai cuantumul sau conţinutul pedepsei – mitior poena” (V. Dongoroz s.a. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea generală, vol. I, Editura Academiei RSR, 1969, p. 92).
În cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile pedepselor definitive nu are loc o nouă individualizare judiciară a pedepsei, ci o individualizare legală. Aceasta, pentru că în privinţa legii vechi individualizarea a epuizat toate criteriile (legale şi judiciare), pe când în privinţa legii noi se va face numai o individualizare legală (C. Barbu, Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 243).
În consecinţă, singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziţia judecătorului chemat să aprecieze dacă se impune înfrângerea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la cuantumul pedepsei aplicate definitiv este acela al celei mai grele situaţii la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi.
Analizând dispoziţiile art. 6 din Codul penal în raport cu principiul autorităţii de lucru judecat, prin decizia nr. 8/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 27 iunie 2014, s-a stabilit că: „(…) art. 6 din Codul penal realizează echilibrul dintre principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Dispoziţia menţionată justifică limitarea autorităţii de lucru judecat exclusiv prin necesitatea asigurării efectivităţii principiului legalităţii pedepsei (aceasta trebuind să aibă un suport legal atât în momentul pronunţării sale, cât şi în cel al executării). Prin urmare, privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă”.
Verificând dacă, potrivit art. 6 din Codul penal, se impune modificarea unei sancţiuni definitiv aplicate, comparaţia se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului prevăzut de legea nouă, în toate situaţiile numai la maximul nou, niciodată la o limită inferioară acestui maxim, pentru a se asigura conformitatea cu legea penală nouă mai favorabilă.
Asigurarea caracterului legal al pedepsei, prin înlăturarea plusului de pedeapsă care devine lipsit de temei legal, în mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile cu privire la pedepse definitiv stabilite, se justifică în cazul în care legea penală mai favorabilă intervine în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi executarea completă a pedepsei închisorii, iar persoana se află în executarea pedepsei închisorii.
Persoana liberată condiţionat se situează în acest interval, liberarea condiţionată fiind un mijloc de individualizare a pedepsei ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârşească infracţiuni. Persoana liberată condiţionat se află, virtual, în executarea pedepsei închisorii, executând pedeapsa accesorie conform art. 65 alin. (3) din Codul penal. Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi faţă de persoana liberată condiţionat cu privire la care instanţa dispune revocarea liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă, aceasta fiind situată în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi executarea completă a pedepsei închisorii.
Având în vedere argumentele anterior expuse, în virtutea aplicării cu caracter obligatoriu a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, se consideră că momentul intervenirii legii penale mai favorabile, ca moment ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, se raportează la hotărârea definitivă iniţială de condamnare, iar nu la noua hotărârea definitivă de condamnare prin care nu s-a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal.
Aşadar, în măsura în care nu s-a verificat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal prin noua hotărâre definitivă de condamnare, faptul că această hotărâre este ulterioară momentului intervenirii legii penale mai favorabile nu exclude aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, care au rolul de a asigura legalitatea pedepsei, inclusiv a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă iniţială de condamnare când aceasta excedează maximului prevăzut de legea nouă mai favorabilă.
Totodată, în măsura în care prin noua hotărâre definitivă de condamnare nu s-a examinat incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, verificarea aplicabilităţii dispoziţiilor menţionate nu înfrânge autoritatea de lucru judecat a acesteia, restrângerea principiului autorităţii de lucru judecat fiind limitată la înlăturarea părţii din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, în considerarea principiului legalităţii pedepsei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.874/233/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă instituţia aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situaţia în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal”.
Va stabili că dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Prin Decizia nr. 13/2017, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.874/233/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
Stabileşte că dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.