Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 54/2017 (M. Of. nr. 747/18.09.2017): Art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015

Abstract

ABSTRACT
In September 2017, certain amendments were enforced regarding several legal acts, such as: the G.O. no.
23/2017 regarding the VAT-split payment; the G.O. no. 25/2017 for the amendment and supplement of
Law no. 227/2015 regarding the Fiscal Code; the Decision no. 268/17 June 2017 by which the Council of
the National Union of the Romanian Bar Associations, in the meeting held on 17 June 2017, approved
the Deontological Code for the Romanian Lawyers, provided for in the Appendix; the G.E.O. no.
65/2017 of 21 September 2017 for amending and supplementing the Romanian Citizenship Law no.
21/1991 (Official Journal no. 576 of 13 August 2010).

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 54/2017 Complet DCD/C

O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015

Art. 1 alin. (5^1)

 

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „salarizat la același nivel” are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

În M. Of. nr. 747 din 18 septembrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 54/2017 din 3 iulie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014), respectiv dacă aceste prevederi legale sunt aplicabile și personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010)”.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015

„Art. 1

(…)

(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din data de 1 februarie 2017, în Dosarul nr. 8.944/30/2015, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014), respectiv dacă aceste prevederi legale sunt aplicabile și personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010).

X. Înalta Curte de Casație și Justiție

63. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

64. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

65. Astfel cum rezultă din conținutul normei citate, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

– existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță;
– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze în ultimă instanță;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– o chestiune de drept cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

66. Analizând, prioritar, aceste condiții de admisibilitate a sesizării se constată că primele două cerințe legale sunt îndeplinite.

67. Astfel, Cauza înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș cu nr. 8.944/30/2015 are ca obiect acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice, prin care au solicitat instanței să se dispună obligarea primilor doi pârâți la calcularea și la plata drepturilor salariale rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015, începând cu 9 aprilie 2015 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

68. Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

69. Prima instanță a pronunțat în cauză Sentința civilă nr. 824 din 25 aprilie 2016, iar împotriva acesteia a promovat recurs pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, instanță ce soluționează pricina în ultimă instanță, pronunțând o hotărâre definitivă, având în vedere dispozițiile art. 96 pct. 3 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

70. Și condiția de admisibilitate a sesizării referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată este îndeplinită.

71. Instanța de recurs a arătat, în actul de sesizare, că recurenta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș contestă aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și propriilor funcționari publici, pe considerentul că acestea ar viza doar instituțiile și autoritățile finanțate integral de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale și că această autoritate este o instituție finanțată atât din venituri proprii, cât și din subvenții acordate de la bugetul de stat, iar prima instanță a reținut aplicabilitatea, în speță, a dispozițiilor respectivei ordonanțe de urgență.

72. În funcție de interpretarea acestor dispoziții se poate stabili dacă ele se aplică tuturor funcționarilor plătiți din fonduri publice, indiferent de modalitatea de finanțare a autorităților/instituțiilor publice, și toate acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 ar urma să fie considerate întemeiate. Însă, dacă aceste dispoziții vor fi interpretate în sensul că doar o parte din funcționarii plătiți din fonduri publice [respectiv personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010] ar beneficia de norma juridică ce înlătură discriminarea, atunci acțiunile personalului încadrat în autorități/instituții cu finanțare mixtă ar urma să fie considerate neîntemeiate.

73. Condiția noutății chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile reprezintă o condiție distinctă de admisibilitate, iar verificarea acesteia implică nu numai a se constata că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja asupra acesteia, dar și că problema de drept dedusă soluționării în această procedură nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

74. În absența unei definiții legale a noțiunii de „noutate”, verificarea întrunirii acesteia ține de exercitarea atributului de apreciere a completului învestit cu pronunțarea prezentei hotărâri.

75. Așa cum chiar Curtea de Apel Timișoara a arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, prin Decizia nr. 23/2016, că art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 nu face altceva decât să instituie o excepție de la art. 1 alin. (1) și (2), respectiv de la menținerea la același nivel a salariilor, soldelor, indemnizațiilor, și că, dintre autoritățile și instituțiile publice pentru care este instituită derogarea de la regula menținerii – și în anul 2015 – a nivelului salariului de bază și al sporurilor acordate în anul 2014, acest text enumeră explicit doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi și indică numai de o manieră implicită și personalul celorlalte autorități și instituții publice, fără a detalia care sunt aceste autorități și instituții publice.

76. În raport cu limitele învestirii, interpretarea textului s-a făcut numai prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, astfel că prezenta sesizare întrunește cerințele de noutate a chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită.

77. Ca atare, având în vedere că prin Decizia nr. 23/2016 instanța supremă s-a pronunțat numai cu privire la personalul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, prezenta sesizare fiind admisibilă, urmează a se da o interpretare dispozițiilor legale, așa cum s-a solicitat de către instanța de trimitere.

78. Pornind de la cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016 se poate considera că personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice în favoarea cărora este edictată norma din art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este nu numai cel ce se regăsește în enumerarea de la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, dar și personalul din autoritățile și instituțiile publice indicate în mod neechivoc în cuprinsul art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 – personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, precum și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010.

79. Această concluzie se desprinde atât din denumirea actului normativ (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice), cât și din conținutul art. 1 alin. (1) din acest act normativ ce se referă la „personalul plătit din fondurile publice”.

80. Dacă art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la autorități și instituții publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege-cadru vizează autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

81. Faptul că autoritatea sau instituția publică este finanțată din venituri proprii sau subvenții presupune tot utilizarea fondurilor publice, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (2) lit. f) coroborate cu cele ale art. 2 pct. 27 și 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, asemenea fonduri sunt și cele destinate instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondurilor speciale.

82. Un alt argument în sensul că autoritățile și instituțiile publice finanțate din venituri proprii sunt considerate ca fiind beneficiare ale veniturilor publice îl reprezintă și prevederile art. 2 pct. 30 din legea finanțelor publice ce le definește ca fiind asemenea autorități sau instituții pe toate cele finanțate din bugetele prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege, între care și cele finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat.

83. De aceea, se poate considera că interpretarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 este aceea că ele se aplică tuturor funcționarilor publici plătiți din fonduri publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, adică indiferent de sursa de finanțare a autorității sau instituției publice, fiind astfel aplicabile și personalului din instituțiile și autoritățile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010.

84. Așa cum s-a arătat și în considerentele Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această concluzie se desprinde și din principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, în special cel definit la lit. c): „echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar”, iar acest principiu denotă în mod esențial asumarea de către legiuitor a egalității de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil și nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar care desfășoară muncă de valoare egală, în sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispozițiilor legii de salarizare, o remunerație egală.

85. Dacă s-ar da o altă interpretare textului, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 54/2017

Prin Decizia nr. 54/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.944/30/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „salarizat la același nivel” are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 54/2017 (M. Of. nr. 747/18.09.2017): Art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 was last modified: octombrie 12th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii