Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 42/2016 (M. Of. nr. 105/07.02.2017): Dispoziții ale Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România
Redacția ProLege - februarie 5, 2017Asupra fondului sesizării
44. Problema de drept semnalată în cuprinsul sesizării vizează, în esenţă, aspectul referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care, anterior intrării în vigoare a acestei legi, persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate în baza cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar au cesionat unor terţe persoane drepturile ce decurg din hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
45. Din analiza circumstanţelor specifice litigiului în soluţionarea căruia a fost formulată prezenta sesizare rezultă că, prin hotărârile comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ce au stat la baza perfectării contractelor de cesiune, s-a procedat la validarea propunerii comisiei locale sub aspectul îndreptăţirii persoanelor care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în limita suprafeţei de teren agricol de până la 10 ha de familie şi cărora li s-a aplicat cota de reducere potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de a beneficia fie de reconstituirea în natură a dreptului, fie de acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii.
46. În baza unor contracte de cesiune, titularii drepturilor cuvenite în temeiul legilor fondului funciar au înstrăinat aceste drepturi, rezultate din hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, însă până la data apariţiei Legii nr. 165/2013 persoanele îndreptăţite, respectiv cedentul sau cesionarul, nu au fost puse în posesie cu vreo suprafaţă de teren şi nu li s-au eliberat titlurile de proprietate pentru terenul reconstituit pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament şi nici nu li s-au acordat despăgubiri în sistemul acestor legi speciale de reparaţie.
47. Solicitările de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor de proprietate pe raza altor localităţi sau din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului au fost efectuate ulterior înstrăinării drepturilor de către cesionar, fără a fi finalizate până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
48. Referitor la interpretarea dispoziţiilor legale care fac obiectul actului de sesizare, cu titlu prealabil, se impune a sublinia faptul că obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este exprimat sintetic în titlul actului normativ, care vizează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, dispoziţii care asigură un cadru normativ unitar în materia restituirii proprietăţii.
49. Domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă din cuprinsul articolului 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”*1).
––––
*1) Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, a fost declarat parţial neconstituţional prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014; nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014 şi nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.
50. Relativ la cererile care fac obiectul noului act normativ, acestea sunt explicitate în cuprinsul art. 3 pct. 1, textul făcând referire, printre altele, şi la cererile formulate în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
51. De asemenea, semnificaţia expresiei „entitate învestită de lege” este clarificată în cuprinsul articolului 3 pct. 4 lit. c) şi d) din noul act normativ, care identifică structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea figurând şi comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de fond funciar a municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
52. Din interpretarea sistematică a textelor normative sus-menţionate rezultă că Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cererilor formulate în baza legilor fondului funciar care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, deoarece sfera de aplicare a acestuia nu se limitează doar la cererile în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, ci acoperă întreaga procedură de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv cea referitoare la restituirea în natură sau prin echivalent a terenurilor agricole conform legilor fondului funciar, contribuind prin măsurile ce le consacră la finalizarea procesului de restituire.
53. Chestiunea de drept semnalată reclamă şi examinarea modului de soluţionare a cererilor de către entităţile învestite de lege, în conformitate cu procedura reglementată de actul normativ sub imperiul căruia au fost formulate, având în vedere faptul că stabilirea dreptului de proprietate, potrivit legilor fondului funciar, se realizează după o procedură specială, care cuprinde o procedură administrativă prealabilă şi obligatorie, urmată de o procedură judiciară eventuală şi subsidiară.
54. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor debutează în cadrul procedurii administrative, potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin cererea formulată, în termenul legal, de persoana deposedată în mod abuziv sau de moştenitorii acesteia. Cererile astfel formulate de persoanele care se consideră îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate sunt analizate, sub aspectul întrunirii condiţiilor de fond şi formă, de către comisiile locale, propunerile acestora fiind verificate, sub aspectul legalităţii, de către comisiile judeţene de fond funciar, care le validează sau invalidează. Ulterior acestui moment, comisia locală propune restituirea în natură a terenului preluat abuziv, respectiv, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
55. Ca natură juridică*2), actele emise pentru finalizarea procedurilor derulate în baza legilor fondului funciar au o natură complexă, conferită, pe de o parte, de caracterul administrativ al autorităţii emitente şi de procedura specială, administrativă, de emitere a actului, iar, pe de altă parte, de caracterul drepturilor care decurg din lege, derivând din dreptul de proprietate, acestea fiind apte a produce consecinţe juridice.
––––
*2) Cu privire la natura juridică a titlului de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. I din 30 iunie 1997, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este un act administrativ, în baza cărui se creează raporturi juridice civile vizând dreptul de proprietate.
56. În acest context al analizei se poate concluziona că finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate şi soluţionarea cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar se realizează la momentul emiterii titlului de proprietate, în cazul restituirii în natură a terenului preluat abuziv sau, după caz, a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
57. Drept urmare, ca etapă a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, validarea propunerii comisiei locale prin hotărâre de către comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu are semnificaţia admiterii cererii de restituire în natură a terenului preluat abuziv, în sensul dobândirii efective a unei anumite măsuri reparatorii, ci a recunoaşterii legitimităţii de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar, fără însă a fi individualizată categoria măsurilor reparatorii cuvenite potrivit legii. Astfel, persoanele îndreptăţite, menţionate în anexa hotărârii comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, au prerogativa de a beneficia, potrivit legii, fie de restituirea în natură a terenului, fie de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
58. Or, în ipoteza în care comisia locală şi comisia judeţeană nu au procedat la punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate ori, după caz, nu a fost emisă decizia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pe numele persoanei îndreptăţite (a cedentului ori a cesionarului), procedura administrativă a fost parcursă parţial, nefiind finalizată. În aceste condiţii, cererile formulate de aceste persoane pentru reconstituirea dreptului de proprietate nu pot fi considerate soluţionate de către entităţile învestite de lege, potrivit procedurii speciale reglementate de legile fondului funciar, astfel încât, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013*3), procedura administrativă derulată în temeiul legilor fondului funciar a fost continuată, potrivit art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ.
––––
*3) Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.
59. Legiuitorul a optat, reglementând conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, ca în privinţa cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, să le fie aplicabile, potrivit art. 4 teza I, dispoziţiile legii noi.
60. Or, în circumstanţele factuale expuse de titularul sesizării şi având în vedere argumentele arătate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate, context în care se constată că intervenţia legii noi, consacrată prin soluţia legislativă înscrisă în art. 1 alin. (3), nu aduce modificări esenţiale în privinţa acestora, de natură a genera o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile.
61. Aşadar, aplicarea imediată a legii noi în domeniul propriu de activitate, cu privire la situaţiile pendinte, nu aduce atingere principiului neretroactivităţii. Relativ la acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.*4)
––––
*4) A se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002; Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004; Decizia Curţii Constituţionale nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004; Decizia Curţii Constituţionale nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015; Decizia Curţii Constituţionale nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015; Decizia Curţii Constituţionale nr. 657 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015.
62. Principiul constituţional trebuie examinat în raport cu ansamblul procedurii administrative de soluţionare a cererilor formulate în materia fondului funciar, ce se finalizează prin emiterea titlului de proprietate/deciziei de despăgubire, iar nu în raport cu fiecare etapă în parte, atât timp cât cererile formulate în temeiul legilor de restituire a proprietăţii generează ivirea unor situaţii juridice care, deşi născute sub imperiul legii vechi, comportă o dimensiune temporală, durabilă însă în timp prin efectele lor juridice. Or, toate aceste situaţii nu intră în câmpul de acţiune al retroactivităţii legii, ci privesc aplicarea imediată a dispoziţiilor legii noi, deoarece relativ la cererile de retrocedare care nu au fost soluţionate până la data apariţiei Legii nr. 165/2013, corespunzător procedurii reglementate de legea în temeiul cărora au fost formulate, legiuitorul a reglementat expres, prin noul act normativ, situaţia cesionarilor de drepturi, în timpul următor intrării în vigoare a acestuia.
63. Mai mult, câtă vreme hotărârea comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire, nu se poate vorbi despre afectarea adusă unui drept câştigat, deoarece actul respectiv, deşi finalizează o etapă a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, conferă doar vocaţia la obţinerea de măsuri reparatorii, şi nu dobândirea efectivă în patrimoniul acesteia a unei măsuri reparatorii concrete.
64. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează, în substanţă, dreptul de proprietate, însă interpretarea acestuia este în sensul că impune autorităţilor naţionale să asigure respectarea exerciţiului dreptului de proprietate, fiind vorba, aşadar, de protecţia unui drept care există în patrimoniul celui care invocă protecţia sa. Cum noţiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale suferă anumite limitări, în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, că art. 1 din protocol nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci acest text se aplică numai cu privire la bunurile „actuale” ale reclamantului.
65. Ca efect al cesiunii de creanţă încheiate anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii aflat în patrimoniul titularului originar al acestui drept a fost transferat către cesionar, acesta din urmă făcând parte, într-adevăr, din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de actul normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
66. Cu toate acestea, hotărârea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, ce a stat la baza încheierii contractelor de cesiune, a validat propunerile comisiilor locale doar în sensul că persoanele în cauză au vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar, respectiv de restituirea în natură sau în echivalent bănesc, calitatea de titular al dreptul de proprietate asupra bunului preluat abuziv, ca „bun actual”, neputând fi stabilită decât după epuizarea procedurilor speciale de restituire prevăzute de legile fondului funciar.
67. De aceea, cesiunile descrise în cuprinsul sesizării nu pot genera existenţa certă a unui drept de proprietate al cedentului care să determine existenţa unui drept efectiv în patrimoniul cesionarului şi, de aceea, acesta din urmă nu se poate bucura de un „bun actual” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
68. Procedura specială reglementată de legile fondului funciar nefiind epuizată, nici cedentul şi nici cesionarul nu deţin un „bun actual”, deoarece vechiul titlu de proprietate, anterior preluării abuzive de către stat, şi-a pierdut valabilitatea odată cu trecerea imobilului în proprietatea statului, fiind nevoie de finalizarea procedurilor reglementate de legile de reparaţie pentru ca bunul să reintre în patrimoniul acestora fie în natură – ca drept real, fie în echivalent – ca drept de creanţă.
69. Recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii prin hotărârea de validare emisă de comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a creat în beneficiul cesionarului nici „speranţa” de a obţine restituirea în natură a bunului preluat abuziv, respectiv de a se vedea pus efectiv în posesia terenului şi de a obţine, astfel, titlul administrativ de proprietate, de natură a se circumscrie ocrotirii art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dat fiind faptul că „speranţa legitimă”, ca noţiune protejată de această dispoziţie, nu echivalează cu speranţa de a obţine o anumită categorie a măsurilor reparatorii, întrucât, în caz contrar, s-ar eluda dreptul suveran al legiuitorului de a determina măsurile reparatorii.
70. Cum cererea de reconstituire nu a fost soluţionată în sensul finalizării procedurii legale prin emiterea titlului de proprietate ori de despăgubire până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu se poate considera că titularul originar al dreptului ori terţul dobânditor au redobândit în patrimoniul lor un drept efectiv de proprietate asupra unei suprafeţe de teren individualizate, atât timp cât calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv se stabileşte după epuizarea procedurii de restituire a proprietăţii reglementată de actul normativ în temeiul căruia a fost formulată cererea de reconstituire.
71. Drept urmare, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii în temeiul legislaţiei speciale, corespunzătoare dreptului recunoscut, astfel că nu deţine un drept efectiv, concretizat într-un drept real sau de creanţă, acestea urmând a se concretiza doar prin emiterea titlului de proprietate sau a titlului de despăgubire.
72. Fiind vorba de contracte de cesiune al căror obiect a vizat drepturi izvorâte din hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv drepturile persoanelor care au formulat şi depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege, cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate până la momentul cesiunii ori al intrării în vigoare a legii noi, rezultă că măsura reparatorie care se acordă cesionarilor unor atari drepturi, ca persoană îndreptăţită, este cea instituită prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care constă în compensarea prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege.
73. Această soluţie legislativă nu constituie o nesocotire a dreptului beneficiarilor la obţinerea măsurilor reparatorii, născut sub imperiul vechii legi, deoarece noul text normativ vizează doar aspecte referitoare la exerciţiul sau, mai degrabă, la modul de realizare şi valorificare concretă a dreptului respectiv.
74. Cum recunoaşterea acestui drept se circumscrie unei obligaţii corelative neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs (facta pendentia), dispoziţii înscrise în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii persoanelor care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, reprezintă, fără a înfrânge principiul retroactivităţii legii, opţiunea legiuitorului român prin care a înţeles să transpună, în legislaţia naţională, pentru viitor, exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind liber să aprecieze asupra modalităţilor de realizare a măsurilor reparatorii ori asupra unor eventuale limitări ale acestora.
75. Trebuie avut în vedere şi faptul că măsurile reparatorii privind reconstituirea dreptului de proprietate au fost instituite cu scopul de a reda foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora terenurile care au fost preluate în orice mod de cooperativa agricolă de producţie, principiu care se găseşte şi în cuprinsul art. 1 alin. (1) – (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi reflectă voinţa legiuitorului de a reglementa diferit modalitatea de despăgubire în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de noul act normativ, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii ca titulari iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari sau moştenitorii legali sau testamentari ai acestora, pe de o parte, şi terţele persoane către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte.
76. Raţiunea instituirii unei reglementări diferite a modalităţii de despăgubire în raport cu beneficiarii legii o constituie faptul că întreaga legislaţie cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia, deoarece caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile s-a răsfrânt asupra persoanei, astfel încât situaţia dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire cunoaşte, în concepţia noii legi, o reglementare specială în ceea ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii, legiuitorul român plasându-se, în conformitate cu exigenţele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea-pilot, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în interiorul marjei de apreciere a modului de configurare şi executare a creanţelor statului în materia restituirii imobilelor.
77. De altfel, Curtea Constituţională*5), evidenţiind scopul urmărit de legiuitor prin instituirea unor reglementări diferite ale modalităţii de despăgubire în raport cu beneficiarii legii, a subliniat faptul că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă.
––––
*5) Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014.
78. În acelaşi timp, referitor la noile mecanisme de restituire, trebuie remarcat că instanţa de contencios european, în Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragraful 135) a subliniat faptul că fostele state comuniste nu au obligaţia generală de a restitui bunurile care au fost confiscate înainte de ratificarea Convenţiei şi că este opţiunea fiecărui stat de a aprecia asupra modalităţii de restituire, având posibilitatea de a adopta orice reglementare în acest sens, iar în Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a criticat Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ci a constatat că, în principiu, legea nu încalcă prin ea însăşi dreptul de proprietate, constituind un remediu eficace, care trebuie parcurs, iar în privinţa modului de calcul şi de acordare a despăgubirilor a considerat că alegerea soluţiilor se încadrează în marja de apreciere a statului.
79. Sub acest aspect, verificând conformitatea cu legea fundamentală a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua şi art. 24 alin. (2) – (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională*6) a reţinut că „politicile de restituire în natură sau prin compensaţii a imobilelor preluate abuziv prevăzute de acest act normativ îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea, plecând de la aceste aspecte, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este acela al prevalenţei restituirii în natură, iar în ceea ce priveşte punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele fostului titular al dreptului de proprietate sau a moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele îndreptăţite au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situaţii legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului”.
––––
*6) Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014.
80. De asemenea, Curtea Constituţională*7) a reţinut că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie eo ipso o discriminare, dat fiind faptul că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului*8), potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere.
––––
*7) Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014 (în acelaşi sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 205 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 600 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015; Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 6 mai 2016).
*8) Hotărârea din 11 iunie 2002, pronunţată în Cauza Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48; Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60.
81. Raţiunea reglementării speciale a situaţiei dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire relativ la categoria măsurilor reparatorii, în sensul acordării exclusive către aceste persoane a măsurii de compensare prin puncte, este dată de intenţia legiuitorului de a limita operaţiunile speculative prin introducerea unei singure măsuri reparatorii şi plafonarea plăţilor către cesionari, adică limitarea veniturilor încasate de aceştia.
82. Or, în contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă un scop legitim, deoarece a avut în vedere atenuarea consecinţelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut şi instituirea unor măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat, şi nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane, plafonarea cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor fiind în concordanţă cu Legea fundamentală şi cu jurisprudenţa instanţei de contencios european.
83. Întrucât legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv pe titularul iniţial al dreptului sau pe moştenitorii acestuia, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Legiuitorul este suveran să aprecieze asupra modalităţii şi condiţiilor de realizare a măsurilor reparatorii şi să stabilească, prin lege, limitarea reparaţiilor acordate dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire. Noua soluţie legislativă consfinţită pentru aceşti beneficiari urmăreşte, astfel, un scop legitim şi menţine un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, ţinând cont de mecanismul creat şi diligenţa depusă de autorităţi pentru respectarea acestuia.
Prin Decizia nr. 42/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, stabileşte că:
În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moştenitorilor acestuia sau al terţului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2) – (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.