Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 40/2017 (M. Of. nr. 560/14.07.2017): Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii
Redacția ProLege - iulie 3, 201766. O asemenea teză nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, adaugă la lege, art. 107 al Legii nr. 263/2010 nefăcând referire, în conţinutul său, la erori de calcul, iar, pe de altă parte, art. 107 reglementează modalitatea în care casele de pensii sectoriale operează, în cazul erorilor, ex officio sau la cererea pensionarilor interesaţi, modificările ce se impun, în modalitatea emiterii unor decizii de revizuire.
67. În acest context, pentru considerentele expuse, limitele interpretării se vor circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, potrivit cărora: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.”
68. Textul citat instituie o excepţie de la regula recuperării la bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, regulă reglementată de dispoziţiile art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că: „Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani”.
69. Analiza sesizării comportă două branşe distincte:
– domeniul de aplicabilitate al legii, respectiv ce categorii de pensii intră în sfera de reglementare a acestui act normativ;
– „condiţia temporală”, respectiv care sunt limitele temporale între care actul normativ se aplică, pentru ca prezumţia de validitate ataşată unor hotărâri judecătoreşti definitive să nu fie afectată sine die.
70. Din perspectiva categoriilor de pensii se constată că în domeniul de aplicare a Legii nr. 125/2014 intră nu numai pensiile, indemnizaţiile sociale pentru pensionari şi indemnizaţiile pentru însoţitor stabilite în sistemul public de pensii, ci şi categoria pensiilor recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensiile de serviciu, soluţie ce se impune din interpretarea sistematică a legii, întrucât art. 3 din Legea nr. 125/2014 prevede în mod expres astfel: „Scutirea de la plată a debitelor, precum şi restituirea prevăzută la art. 1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor”.
71. Textul legal anterior citat este explicitat prin dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, conform cărora:
„Art. 7. – Fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:
a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu;
b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I”.
„Art. 8 – Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4 – 7, următoarele categorii de pensionari:
a) pensionarii sistemului public de pensii;
b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu”.
72. Întrucât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 reglementează o excepţie, aceasta este de strictă interpretare, potrivit adagiului exceptio est strictissimae interpretationis, ceea ce presupune că soluţia legislativă pe care o consacră nu poate fi extinsă la alte situaţii decât cele la care legiuitorul se referă în mod expres. Prin urmare, conform normei analizate, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează, evident cu excluderea celor ce fac obiectul art. 2 al Legii nr. 125/2014, care prevede că: „Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente, nu fac obiectul scutirii de la plată şi al restituirii, potrivit prevederilor prezentei legi” şi al art. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, în care sunt enumerate, cu caracter exemplificativ, şi alte acţiuni care se încadrează în sfera culpei debitorului.
73. Din perspectivă temporală, în raport cu momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, debitele sunt cele aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii – 1 octombrie 2014, decurgând din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor necuvenite beneficiarului prestaţiei sociale care fie erau deja constituite – caz în care casele de pensii competente au emis un titlu executoriu în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010, fie aceste titluri executorii, vizând drepturi necuvenite pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014, urmau a fi emise, aşadar, constituite, ulterior intrării în vigoare a legii. Deci, limita temporală este dată de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, respectiv 1 octombrie 2014. În consecinţă, indiferent de momentul la care debitul a fost constatat, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, scutirea de la plata debitului se aplică dacă suma reprezentând debitul este corespunzătoare perioadei anterioare acestei date. Această teză este confirmată de art. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014 (denumite în continuare Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014) care prevede că: „Sunt scutite, de asemenea, de la plată, conform legii, debitele constatate ulterior datei intrării în vigoare a legii în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.”
74. În acelaşi sens trebuie reamintit paragraful 49 al Deciziei nr. 33/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2017 care, referindu-se la limita temporală până la care se recunoaşte beneficiul de scutire de la restituire a sumelor încasate necuvenit, cu titlu de drepturi salariale, s-a raportat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014, respectiv luna septembrie 2014.
75. După fixarea domeniului de aplicabilitate a Legii nr. 125/2014, din perspectiva categoriilor de pensie şi a limitelor temporale, trebuie decelat în ce măsură acest act de clemenţă – amnistia fiscală – este incident şi în ipoteza debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac.
76. În dezlegarea problemei de drept cu care instanţa supremă a fost învestită nu pot fi ignorate dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale. În acelaşi sens, în alin. (2) se prevede că executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.
77. În considerarea art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă, punerea în executare a unei hotărâri se poate face numai pe riscul creditorului, dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau cu recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz. Acest text legal are în vedere hotărârile judecătoreşti care sunt executorii, dar nu sunt definitive, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 633 din Codul de procedură civilă.
78. Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că riscul pe care şi-l asumă creditorul este acela de a fi obligat la întoarcerea totală sau parţială a executării, în cazul modificării ori desfiinţării hotărârilor judecătoreşti în calea de atac a apelului sau a recursului, după caz.
79. Rămâne de analizat dacă, prin adoptarea Legii nr. 125/2014, ca act normativ special ce a instituit o măsură de politică socială – amnistia fiscală, s-a dorit o derogare de la dispoziţiile procedurale privind executarea hotărârilor cu caracter provizoriu, respectiv de la dispoziţiile legale care reglementează efectele juridice ale întoarcerii executării.
80. Astfel, o anumită parte a practicii judiciare s-a consolidat în sensul neexonerării pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014 de plata sumelor de bani provenite din debite constituite anterior datei de 1 octombrie 2014, argumentul esenţial fiind acela al existenţei unei culpe a creditorului care deţine un titlu executoriu nedefinitiv şi care a optat pentru punerea acestuia în executare, asumându-şi, în acest fel, riscul unei eventuale desfiinţări în căile de atac. Acest argument – care se întemeiază exclusiv pe aplicabilitatea normelor de procedură în materia executării silite a hotărârilor judecătoreşti provizorii – nu ia, însă, în considerare scopul legii şi faptul că riscul nu este echivalent cu culpa.
81. În acest sens, un rol important îl are ratio legis, raţiunea legiuitorului la momentul adoptării acestui act normativ special prin care se instituie un regim special distinct, de clemenţă fiscală, în procesul recuperării sumelor plătite necuvenit pensionarilor sau beneficiarilor prestaţiilor sociale enumerate de lege.
82. În cazul Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, această raţiune a legii rezultă în mod explicit din expunerea de motive a acestui act normativ, al cărui scop este reglementarea unitară cu privire la scutirea de la plata debitelor pentru toate categoriile de pensionari, nu doar pentru pensionarii proveniţi din anumite categorii socioprofesionale, cum ar fi militarii, agricultorii şi personalul auxiliar de pe lângă instanţele judecătoreşti.
83. În acelaşi context se poate observa că, în expunerea de motive, se face trimitere la actele normative speciale prin care se prevedeau scutiri de la plata diferenţelor între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite pensionarului, prin derogare de la prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010 [a se vedea, în acest sens, prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională], scutiri de la plata debitelor a pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat) sau scutiri de la plata sumelor încasate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti de acordare a pensiilor de serviciu în cuantumul anterior Legii nr. 119/2010, desfiinţate în căile de atac.
84. Prin urmare, pentru anumite categorii de pensii supuse recalculării în baza Legii nr. 119/2010 au fost adoptate acte normative speciale care scuteau, în mod expres, de la obligaţia de plată şi debitul creat prin desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti, norma generală în materia amnistiei fiscale supusă interpretării în prezentul dosar fiind aplicabilă în toate situaţiile în care lipseşte o astfel de reglementare specială (cum este cazul speţei în care s-a formulat sesizarea, ce are ca obiect pensia de serviciu a personalului aeronautic civil navigant, reglementată de dispoziţiile Legii nr. 223/2007).
85. Or, interpretând teleologic dispoziţiile acestui act normativ, se poate susţine că legiuitorul a intenţionat să adopte o dispoziţie unitară, de clemenţă, pentru toate pensiile ce intră în domeniul de reglementare al acestui act normativ şi în limitele temporale stabilite în chiar conţinutul legii – 1 octombrie 2014, astfel încât, după epuizarea incidenţei normei de excepţie, se va reveni la aplicarea regulii recuperării sumelor plătite necuvenit pensionarilor sau beneficiarilor prestaţiilor sociale enumerate de lege.
86. Pentru demonstrarea caracterului indubitabil al scopului legii – amnistia fiscală – este util a se preciza că, pentru sumele deja recuperate, total sau parţial, în baza titlului executoriu emis de casa de pensii competentă, pensionarul sau titularul prestaţiei sociale, în baza art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014, beneficiază de restituirea sumelor executate. Textul invocat prevede astfel: „(2) Sumele cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.” În acelaşi sens, capitolul III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 descrie procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014 (art. 14 – 27).
87. În plus, în considerarea naturii juridice a amnistiei fiscale, ca act de clemenţă, trebuie subliniat că aceasta exclude numai obligaţia de restituire a sumelor plătite nedatorat în perioada de referinţă a Legii nr. 125/2014, conform dezlegărilor de la paragraful 73 din prezenta decizie. În consecinţă, încasarea de sume necuvenite şi care nu sunt aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii – 1 octombrie 2014, după intrarea în vigoare a actului normativ în discuţie, este prohibită de lege şi atrage, în continuare, obligaţia de restituire.
Prin Decizia nr. 40/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.015/63/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.