Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 37/2016 (M. Of. nr. 114/10.02.2017): Neîndeplinirea de către părţi a obligaţiei de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 37/2016 Complet DCD/C Codul muncii

 

Art. 10; art. 16 alin. (1); art. 56; 57 alin. (5) și (6) În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 57 alin. (5) și (6) din Codul muncii, combinat cu art. 211 lit. b) din Legea nr. 62/2011, art. 35 din Codul de procedură civilă și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, în ipoteza neîndeplinirii de către părți a obligației de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, persoana fizică care a prestat muncă pentru și sub autoritatea celeilalte părți are deschisă calea acțiunii în constatarea raportului de muncă și a efectelor acestuia și în situația în care respectivul raport de muncă a încetat anterior sesizării instanței.
Legea dialogului social nr. 62/2011 Art. 211, lit. b)
Codul de procedură civilă

Art. 35
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului Art. 6, pct. 1

În M. Of. nr. 114 din 10 februarie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 37/2017 din 7 noiembrie 2016 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 57 alin. (5) și (6) din Codul muncii, combinat cu art. 211 lit. b) din Legea nr. 62/2011, art. 35 din Codul de procedură civilă și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

 

Codul muncii

Art. 10

Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

(…)

Art. 16

(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
(4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă. […]

Art. 56

(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
(…)
d) ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă; […]

Art. 57

(1) Nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.
(2) Constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.
(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege.
(4) În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
(5) Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.
(6) Constatarea nulității și stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul părților.
(7) Dacă părțile nu se înțeleg, nulitatea se pronunță de către instanța judecătorească”.

 

Legea dialogului social nr. 62/2011

Art. 211

Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează:
(…)

b) constatarea nulității unui contract individual de muncă poate fi cerută de părți pe întreaga perioadă în care contractul respectiv se aplică”.

 

Codul de procedură civilă

Art. 35

Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

Art. 6

1. Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Prin Încheierea de ședință de la 21 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.726/99/2014, Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la admisibilitatea acțiunii în constatare a raportului de muncă și a efectelor acestuia pentru recunoașterea jurisdicțională a tuturor drepturilor legale derivând din desfășurarea raporturilor de muncă (raporturi încetate anterior sesizării instanței), pentru persoana fizică care a prestat muncă pentru și sub autoritatea celeilalte părți, în ipoteza neîndeplinirii de către părți a obligației de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă.

2. Solicitarea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 iunie 2016 cu nr. 2.461/1/2016.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Asupra admisibilității sesizării

44. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ și care pot fi enunțate astfel:

1. existența unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanță;
2. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
3. soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;
4. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
5. Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

45. Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele două condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet din cadrul Curții de Apel Iași, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 208, raportat la art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Astfel, Curtea de Apel Iași este legal învestită cu soluționarea unui apel într-o cauză în care se solicită recunoașterea existenței unui raport juridic derulat în baza unui contract de muncă ce nu a fost încheiat în formă scrisă.

Litigiul are natura unui conflict de muncă, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, hotărârile pronunțate de tribunal fiind supuse numai apelului, conform art. 214 din Legea nr. 62/2011.

46. În ceea ce privește cerința ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, în aparență, motivele de apel nu supun devoluției, în calea de atac, problema sesizată de instanța de trimitere, respectiv aceea a admisibilității acțiunii în recunoașterea unui raport juridic de muncă și a efectelor acestuia. Instanța de trimitere apreciază însă că, ținând cont de caracterul devolutiv integral al apelului, soluționarea acestuia depinde prioritar de stabilirea naturii căii procesuale aflate la dispoziția părții pentru protecția drepturilor pretinse prin acțiune, mai ales prin raportare la limitele decurgând din dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul muncii. Apreciază că, în condițiile în care legiuitorul nu oferă un mecanism legal de recunoaștere și valorificare a statutului de salariat pe perioada desfășurării unei activități fără forme legale, are a verifica încălcarea dispozițiilor legale referitoare la sesizarea instanței, prin exercitarea greșită a dreptului la acțiune, având în vedere caracterul subsidiar al acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizare. Această împrejurare ar putea atrage sancțiunea inadmisibilității, impediment procesual cu caracter absolut, guvernat de art. 246 alin. (1) și art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ce urmează a fi analizat inclusiv din perspectiva dreptului de acces la instanță, în raport cu art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

47. Din aceste considerente ale încheierii de sesizare rezultă că, deși apelul vizează aspecte de fond, instanța de apel consideră că se impune a verifica din oficiu și cu prioritate admisibilitatea unei astfel de acțiuni. În jurisprudența sa (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.), Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural dacă, prin consecințele pe care le produce, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecății. Prin urmare, chiar dacă se apreciază că admisibilitatea unei astfel de acțiuni este privită din perspectiva căii procesuale deschise la organul jurisdicțional, și nu ca o condiție de fond a exercitării acțiunii referitoare la identificarea unui temei de drept substanțial, ea poate constitui obiect al mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 37/2016 (M. Of. nr. 114/10.02.2017): Neîndeplinirea de către părți a obligației de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă was last modified: martie 20th, 2017 by Bogdan Postolache

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii