Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 34/2016 (M. Of. nr. 18/9.01.2017): Comunicarea, prin poştă electronică, de către angajator a deciziei de concediere individuală
Redacția ProLege - ianuarie 3, 2017Decizia ÎCCJ
|
Complet ÎCCJ
|
Actul normativ
|
Articol
|
Sumar |
Decizia nr. 34/2016
|
Complet DCD/C |
Codul muncii | Art. 76, art. 77 și art. 278 alin. (1) | În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi.
Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică. |
Codul civil | Art. 1326 | |||
Codul de procedură civilă | Art. 154 alin. (6) și art. 184 alin. (1) | |||
Legea nr. 62/2011 | Art. 211 lit. a) și art. 216 |
În M. Of. nr. 18 din 9 ianuarie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 34/2016 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii cu referire la art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.326 din Codul civil, comunicarea, prin poştă electronică, de către angajator a deciziei de concediere individuală emise potrivit art. 76 din Codul muncii reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 combinat cu art. 216 din Legea nr. 62/2011 cu referire la art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind aplicabile ca normă generală prevederile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptCodul muncii
„Art. 76
Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”.
„Art. 77
Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului”.
„Art. 278
(1) Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile”.
(…)
Codul civil
„Art. 1326 („Actele unilaterale supuse comunicării”)
(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.
(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”.
Codul de procedură civilă
„Art. 154 („Organe competente şi modalităţi de comunicare”)
(…)
(6) Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace”.
(…)
„Art. 184 („Curgerea termenului. Prelungirea acestuia”)
(1) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel”.
(…)
Legea nr. 62/2011
„Art. 211
Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează:
a) măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă”.
„Art. 216
Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă”.
I. Titularul şi obiectul sesizării
1. Prin Încheierea de şedinţă din 31 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.975/99/2014, Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii cu referire la art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.326 din Codul civil, respectiv dacă trimiterea, prin poştă electronică, de către angajator a deciziei de concediere individuală emise potrivit art. 76 din Codul muncii reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 combinat cu art. 216 din Legea nr. 62/2011 cu referire la art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind aplicabile ca normă generală prevederile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, şi dacă, în condiţiile unui răspuns afirmativ la prima întrebare, decizia comunicată prin poştă electronică trebuie să respecte cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001, referitoare la înscrisul în formă electronică, sau este suficientă transmiterea deciziei în format accesibil electronic (în speţă document pdf).
2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 iunie 2016 cu nr. 2.436/1/2016.
XI. Înalta curte de Casaţie şi Justiţie
60. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.
61. Potrivit dispoziţiilor precizate, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.
62. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:
1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
2. instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
4. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
6. chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
63. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Iaşi este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de apel, litigiul are natura unui conflict de muncă, ceea ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, iar hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse numai apelului conform art. 214 din Legea nr. 62/2011.
64. Instanţa supremă a fost sesizată de un complet din cadrul Curţii de Apel Iaşi, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă potrivit dispoziţiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
65. De asemenea este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Astfel, în doctrină, s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată – în interpretarea unui act normativ mai vechi – ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizate într-o practică judiciară consacrată.
66. Examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare, iar analiza punctelor de vedere oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă. Aşa fiind, condiţia noutăţii se verifică, devenind actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective.
67. Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat în mod generic, cu efecte erga omnes, problema care constituie obiect al sesizării.
68. Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile.
69. Pe fondul cauzei, examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, s-au reţinut următoarele:
70. Prima chestiune de drept cu care instanţa de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii cu referire la art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.326 din Codul civil, în sensul în care comunicarea, prin poştă electronică, de către angajator a deciziei de concediere individuale emise potrivit art. 76 din Codul muncii, reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 cu referire la art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind aplicabile ca normă generală prevederile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă.
71. Decizia de concediere este actul juridic unilateral al angajatorului prin care acesta dispune încetarea contractului individual de muncă. Reglementarea legală a condiţiilor de formă şi fond ale acestui act are ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri ale acestuia, precum şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.
72. Conform art. 62 alin. (3) coroborat cu art. 76 şi 79 din Codul muncii, decizia se emite în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute. Forma scrisă a deciziei de concediere a salariatului reprezintă, deci, o condiţie ad validitatem. Comunicarea trebuie să vizeze însăşi decizia de concediere, ca atare, nefiind admisă comunicarea concedierii prin intermediul altui act juridic al angajatorului.
73. Potrivit art. 76 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie comunicată salariatului în scris. O comunicare verbală nu prezintă nicio relevanţă, echivalând cu necomunicarea.
74. Actul comunicării este extrem de important, cu consecinţe juridice evidente, deoarece măsura angajatorului îşi produce efectele „de la data comunicării” (art. 77 din Codul muncii) sau în exprimarea Legii nr. 62/2011 „de la data luării la cunoştinţă a măsurii dispuse” (art. 211). Aceasta înseamnă că încetarea raporturilor de muncă are loc nu la data eventual menţionată de angajator în decizie, ci prin forţa şi în temeiul legii, la data comunicării deciziei de concediere.
75. Dispoziţiile art. 77 din Codul muncii, potrivit cărora „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului”, se regăsesc în secţiunea a 6-a din cap. V – încetarea contractului individual de muncă, titlul II – Contractul individual de muncă.
76. În acelaşi act normativ, în cadrul titlului XI – Răspunderea juridică, cap. II – Răspunderea disciplinară, sunt prevăzute dispoziţiile art. 252 alin. (3) şi (4), conform cărora: „(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, or, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta”.
77. În doctrină s-a arătat că în privinţa termenului şi a modalităţii de comunicare trebuie apelat la dispoziţiile art. 252 alin. (3) şi (4) din Codul muncii (care priveşte decizia de sancţionare disciplinară).
78. S-ar putea susţine că, de vreme ce decizia de sancţionare disciplinară se comunică personal salariatului, cu semnătură de primire, cu atât mai mult decizia de concediere, care produce efecte mult mai grave pentru salariat, trebuie să urmeze aceeaşi procedură strict reglementată.
79. Însă, analizând în mod sistematic prevederile acestui act normativ – Codul muncii, se poate constata că, acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a stabilit, în mod expres, anumite reguli procedurale, ca, de exemplu, dispoziţiile art. 275 şi dispoziţiile art. 278.
80. Aşa fiind, se apreciază că această modalitate de comunicare a deciziei de concediere poate fi utilizată de angajator, oferind maximă garanţie a posibilităţii de a proba faptul comunicării şi conţinutul înscrisului comunicat, însă nu poate fi reţinută ca singura variantă procedurală de comunicare.
81. În acelaşi sens, tot în doctrină s-a arătat că „modalităţile de comunicare a deciziei reţinute în literatura juridică şi în jurisprudenţă rămân valabile şi în raport cu prevederile actualului cod al muncii: comunicarea deciziei prin condica de expediţie sub luare de semnătură, atestarea primirii deciziei pe un alt exemplar al acesteia sub luare de semnătură, comunicarea prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire sau prin modalităţile utilizate în cadrul procedurii de citare conform art. 92 din Codul de procedură civilă din 1865”.
82. Din cele menţionate mai sus se poate reţine că dispoziţiile art. 77 din Codul muncii nu pot fi complinite cu prevederile art. 252 alin. (2) şi (3) din Codul muncii, care reprezintă prevederi speciale, de strictă aplicare în materia răspunderii disciplinare a salariatului, însă pot fi completate cu dispoziţiile legii generale civile şi procesual civile, în temeiul art. 278 din Codul muncii, respectiv art. 216 din Legea nr. 62/2011.
83. Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefon, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanelor însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace.
84. Prin aşa-numitele mijloace moderne de comunicare se asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
85. Recurgerea la comunicarea actelor de procedură prin intermediul acestor mijloace moderne poate avea loc numai cu acordul părţii, din moment ce partea trebuie să indice datele necesare în acest scop [art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă]. Indicarea datelor unor asemenea mijloace nu este obligatorie, însă menţionarea lor lasă a se presupune voinţa părţii de a-i fi comunicate actele de procedură în această modalitate.
86. Totodată, raţiunea formularului fiind aceea de a confirma primirea actului comunicat, procedura de comunicare nu poate fi considerată îndeplinită în absenţa confirmării primirii de către destinatarul comunicării.
87. Nici această formă de comunicare nu oferă garanţii absolute, întrucât partea poate refuza sau neglija restituirea formularului, asumându-şi angajarea răspunderii sale pentru neîndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor procesuale [art. 12 alin. (3) din Codul de procedură civilă].
88. Pe de altă parte, această cerinţă a completării unui formular şi a retransmiterii sale poate părea greoaie în raporturile de dreptul muncii dintre angajator şi salariat.
89. Prin Decizia nr. 18 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată în Dosarul nr. 1.362/1/2016 s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din Codul muncii, dispoziţiile art. 1.324, 1.325 şi 1.326 din Codul civil, pot fi aplicate în interpretarea dispoziţiilor Codului muncii, fiind compatibile cu specificul raporturilor de muncă.
90. Conform prevederilor art. 1.326 din Codul civil, actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului. Dacă, prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări. Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta din urmă nu a luat cunoştinţă de comunicare.
91. În considerentele hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, s-a reţinut că, în cazul deciziei de concediere – act juridic unilateral, nu există o derogare expresă de la regimul de drept comun al acestor acte, printr-o altă normă reglementată de Codul muncii; dimpotrivă dispoziţiile art. 77 din Codul muncii deschid posibilitatea aplicării art. 1.326 din Codul civil şi în privinţa deciziei de concediere fără însă ca aplicarea respectivului articol să aducă modificări regimului juridic al acestei decizii, cum era reglementat deja în Codul muncii.
92. Aşa fiind, decizia de concediere reprezintă un act juridic unilateral, o manifestare de voinţă a autorului său, care produce efecte de la data comunicării prin orice modalitate adecvată, după împrejurări, potrivit art. 1.326 din Codul civil.
93. Decizia de concediere îi este opozabilă salariatului de la momentul comunicării, nefiind necesar potrivit legii, ca, pentru producerea efectelor, destinatarul să fi transmis vreo confirmare. Actul primirii/comunicării nu poate fi condiţionat de vreo manifestare de voinţă subiectivă a salariatului, ci efectele deciziei se produc în momentul comunicării ei către salariat.
94. Simpla primire de către angajat a deciziei de concediere expediate de către angajator constituie o prezumţie relativă că angajatul a luat cunoştinţă de decizie, în conformitate cu prevederile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil.
95. Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe (art. 8 din Codul muncii). Prin urmare, participanţii la raporturile de muncă se informează şi se consultă reciproc.
96. Atât la încheierea contractului individual de muncă, cât şi pe parcursul derulării raporturilor de muncă, angajatul are obligaţia de a informa angajatorul în legătură cu datele sale de identificare: adresă domiciliu, adresă de e-mail, telefon, în vederea bunei desfăşurări a raporturilor de muncă.
97. Câtă vreme angajatul a pus la dispoziţie angajatorului o adresă electronică în vederea comunicării actelor ce emană de la acesta şi sunt obligatorii a fi aduse la cunoştinţa salariatului, comunicarea deciziei de concediere în această modalitate este valabilă.
98. Mai mult decât atât, în condiţiile unei dezvoltări accelerate a tehnologiei, a evoluţiei raporturilor de muncă ce se pot desfăşura la distanţă prin intermediul internetului, se apreciază că se poate realiza o comunicare între angajator şi salariat prin intermediul poştei electronice, aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei de concediere în condiţiile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011.
99. Pe de altă parte, mijloacele informatice de comunicare a textului asigură posibilitatea dovedirii împrejurării că salariatul a primit decizia de concediere, precum şi a datei exacte a primirii.
100. Comunicarea prin poşta electronică a deciziei poate fi chiar mai transparentă decât comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, întrucât, la rubrica „subiect” din e-mailul transmis, se poate menţiona „comunicare decizie de concediere”.
101. În cazul comunicării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin menţiunile inserate pe acest document nu se poate dovedi care anume înscris s-a expediat în această manieră. Utilizarea tehnologiei informaţiei pentru transmiterea de date asigură dovezi mult mai puternice decât în cazul mijloacelor tradiţionale.
102. În concluzie, comunicarea prin poşta electronică de către angajator a deciziei de concediere individuală emise potrivit art. 76 din Codul muncii reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi, fără a fi necesară confirmarea expresă de către salariatul-contestator a primirii acestei corespondenţe.
103. În ceea ce priveşte a doua întrebare, se apreciază că decizia comunicată prin poşta electronică nu trebuie să respecte cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001, referitoare la înscrisul în formă electronică, fiind suficientă transmiterea acestuia în format accesibil (document PDF).
104. Legea nr. 455/2001 distinge între semnătura electronică extinsă şi semnătura electronică simplă.
105. Semnătura electronică simplă desemnează o colecţie de date ataşate sau conţinute într-un înscris (de exemplu: adresa de e-mail a expeditorului ataşată e-mailului).
106. Chiar dacă din răspunsurile curţilor de apel nu a rezultat o practică judecătorească semnificativă, nu înseamnă că, până la formularea întrebării, nu au existat raporturi juridice perfectate prin mijloace electronice, fără utilizarea semnăturii electronice extinse.
107. Refuzul recunoaşterii acestor raporturi juridice pentru lipsa semnăturii electronice extinse ar goli de conţinut prevederile legale procedurale privind înscrisurile pe suport electronic, privind posibilitatea comunicării prin telex, fax sau poştă electronică, precum şi prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 455/2001, care instituie obligaţia instanţei de a dispune ca verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate în cazul în care una dintre părţi contestă înscrisul sau semnătura.
108. Contrar opiniei Curţii de Apel Iaşi – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării hotărârii prealabile, situaţia nu este similară celei avute în vedere la pronunţarea în interesul legii a Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, întrucât întrebarea vizează comunicarea deciziei de concediere, act unilateral şi nu se contestă emiterea acestuia de către angajator, respectiv împrejurarea că, în conţinutul său, reprezintă manifestarea de voinţă în sensul măsurii concedierii.
109. Comunicarea, ca act distinct de decizia de concediere, reprezintă o situaţie de fapt, ce poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori şi prezumţii.
110. Prin urmare, comunicarea unui înscris pe suport informatic se bucură de eficienţă juridică în condiţiile art. 283 din Codul de procedură civilă, care instituie o prezumţie de validitate în sensul că există garanţii suficient de serioase dacă înscrierea este efectuată de către un profesionist.
111. În condiţiile în care prezumţia legală de validitate instituită de art. 283 din Codul de procedură civilă nu este răsturnată, documentul ce reproduce mesajul redat pe suportul informatic constituie instrument probator cu respectarea condiţiilor impuse de art. 282 din Codul de procedură civilă, respectiv să fie inteligibil (să poată fi citit, să fie accesibil) şi să prezinte garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în privinţa conţinutului său şi a identităţii persoanei de la care emană.
112. Astfel, dacă contestatorul căruia i-a fost comunicată decizia de concediere ar fi primit un alt document decât cel menţionat în e-mail sau dacă documentul PDF nu ar fi putut fi deschis, acestuia îi revenea obligaţia de diligenţă de a reclama situaţia în termen de 45 de zile de la comunicare.
113. Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, care impun emiterea deciziei în formă scrisă, şi cu dispoziţiile art. 77 din Codul muncii, care se referă la comunicarea însăşi a deciziei de concediere şi nu a măsurii concedierii (în sensul că niciun alt înscris nu poate înlocui decizia de concediere), se apreciază că, odată ce manifestarea de voinţă a angajatorului nu este materializată în format electronic, ci în formă clasică (pe suport hârtie) nu este necesară semnătura electronică, care trebuie să respecte cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001, documentul PDF reprezentând doar o copie a documentului emis în formă clasică.
Prin Decizia nr. 34/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.975/99/2014 şi, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi.
Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.