Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 28/2015: Art. 478 („Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă”) alin. (4) Cod procedură civilă

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 28/2015
(M. Of. nr. 772 din 16 octombrie 2015)
Complet DCD/C Cod procedură civilă Art. 478 alin. (4) Explicitarea pretențiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la dispozițiile alin. (1) și (3) ale aceluiași articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanță

 

În M. Of. nr. 772 din 16 octombrie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 28/2015 privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

1. în interpretarea și aplicarea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă se poate ajunge la schimbarea cadrului procesual, sub aspectul obiectului, în care a soluționat prima instanță, contrar art. 478 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă;

2. în situația în care în apel, fie din interpretarea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, fie în limitele efectului devolutiv, prevăzut de art. 477 din Codul de procedură civilă, se poate invoca excepția necompetenței materiale, urmând ca astfel să fie interpretate prevederile art. 130 alin. (2) și art. 131 din Codul de procedură civilă prin prisma celor anterioare.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 478 („Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță”) alin. (4) Cod procedura civilă

(4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe”.

Art. 130 („Invocarea excepției”) alin. (2) Cod procedura civilă

„(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Art. 131 („Verificarea competenței”) Cod procedura civilă

„(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.

 

Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiștii din cadrul Facultății de Drept – Universitatea din București

Potrivit opiniei specialiștilor din cadrul Facultății de Drept – Universitatea din București, în noul Cod de procedură civilă s-a introdus ca o dispoziție nouă prevederea art. 478 alin. (4), preluată parțial din legislația franceză, care permite părților explicitarea pretențiilor cuprinse implicit în cererile și apărările adresate primei instanțe, dar că „prin aplicarea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu s-a voit și nu se poate ajunge la schimbarea cadrului procesual sub aspectul obiectului prin încălcarea art. 478 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, ci numai la explicitatea lui în raport cu cererea formulată în primă instanță. Tocmai de aceea, instanțele de apel sunt datoare să examineze cu atenție cererile și apărările părților formulate în apel și să determine exact sensul lor pentru a nu decide eronat că este vorba de cereri noi, textul art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă neputând fi interpretat excesiv de larg, ca să ducă la anihilarea art. 478 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, dar nefiind de acceptat nicio interpretare prea restrictivă, care să facă inaplicabilă această dispoziție”. În legătură cu cea de-a doua întrebare s-a menționat că „art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu are nicio incidență asupra excepției de necompetență materială și că aceasta poate fi invocată, astfel cum rezultă în mod expres din art. 130 alin. (2) și art. 131 din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, dacă din dosar rezultă suficiente elemente pentru verificarea competenței sau la termenul [singurul posibil, conform art. 131 alin. (2) din Codul de procedură civilă] acordat pentru lămuriri sau probe suplimentare privind competența. Acest regim sever al excepției de necompetență poate fi atenuat în situația în care una dintre părți a invocat în termen excepția de necompetență și prima instanță a respins-o sau a omis să se pronunțe asupra ei, când poate fi formulat pe acest aspect motiv de apel; în aceeași modalitate se va proceda și când, în temeiul art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța primă de fond a stabilit din oficiu că este sau nu competentă material, deși a existat, după caz, opoziția uneia sau a ambelor părți și când cel interesat poate formula motiv de apel”.

 

Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că prima chestiune de drept din conținutul sesizării întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fond s-a concluzionat că dispozițiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu pot fi înțelese ca derogând de la prevederile alin. (1) și (3) ale aceluiași articol, scopul reglementării nefiind acela de a schimba cadrul procesual în apel, ci de a supune judecății și cererile virtuale sau implicite, rămase în mod eronat nesoluționate de către prima instanță, deși făcuseră obiectul învestirii acesteia.

În ceea ce privește cea de-a doua chestiune de drept, judecătorii-raportori au constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă vizând cerința noutății și a influențării soluționării cauzei pe fond, pentru declanșarea mecanismului de unificare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, așa încât sesizarea trebuie respinsă ca inadmisibilă.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 28/2015

Prin Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 28/2015 a admis sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă în Dosarul nr. 13.501/288/2013.

ÎCCJ a stabilit faptul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, explicitarea pretențiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la dispozițiile alin. (1) și (3) ale aceluiași articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanță.

 
Alte mențiuni cu privire la Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 28/2015

Prin aceeași decizie, ÎCCJ a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă se poate invoca excepția necompetenței materiale în limitele efectului devolutiv al judecării unei cauze, în apel.

DOWNLOAD FULL CHAPTER

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 28/2015: Art. 478 („Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță”) alin. (4) Cod procedură civilă was last modified: februarie 8th, 2016 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii