Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 14/2017 (M. Of. nr. 229/04.04.2017): Dispoziţiile art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 14/2017 Complet DCD/C

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Art. 296^18 În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la titlul IX^2 din Codul fiscal, în situația categoriei profesionale a procurorilor, sintagma „loc de realizare al venitului” are în vedere desfășurarea unui singur raport de serviciu, în sensul unui singur loc de realizare al venitului, indiferent de desfășurarea activității în unități diferite de parchet.

În M. Of. nr. 229 din 4 aprilie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 14/2017 din 6 martie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă în situația categoriei profesionale a procurorilor, sintagma „loc de realizare al venitului” prevăzută de art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și de pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la titlul IX^2 din Codul fiscal, se referă la fiecare dintre unitățile de parchet la care procurorul și-a desfășurat activitatea în perioada pentru care s-au acordat drepturile salariale restante prin hotărâri judecătorești sau are în vedere desfășurarea unui singur raport de serviciu, în sensul unui singur loc de realizare al venitului, indiferent de desfășurarea activității în unități diferite de parchet.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

„Art. 296^18 („Calculul, reținerea și virarea contribuțiilor sociale”)

(1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și entitățile prevăzute la art. 2963 lit. f) și g) au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.

(2) Abrogat.

(3) Cotele de contribuții sociale obligatorii sunt următoarele:

a) pentru contribuția de asigurări sociale:
a1) 26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 15,8% pentru contribuția datorată de angajator;
a2) 31,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 20,8% pentru contribuția datorată de angajator;
a3) 36,3% pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 25,8% pentru contribuția datorată de angajator.
b) pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate:
b1) 5,5% pentru contribuția individuală;
b2) 5,2% pentru contribuția datorată de angajator;
c) 0,85% pentru contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate;
d) pentru contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj:
d1) 0,5% pentru contribuția individuală;
d2) 0,5% pentru contribuția datorată de angajator;
e) 0,15%–0,85% pentru contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, diferențiată în funcție de clasa de risc, conform legii, datorată de angajator;
f) 0,25% pentru contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de angajator.

(4) Cotele prevăzute la alin. (3) se pot modifica prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și prin legea bugetului de stat, după caz, cu excepția cotei contribuției de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale în cazul șomerilor, prevăzută la art. 2966, care se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru șomaj și se datorează pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii, conform prevederilor art. 80 alin. (2) din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.

(5) Calculul contribuțiilor sociale individuale se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (3) asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 2964, corectată cu veniturile specifice fiecărei contribuții în parte, cu excepțiile prevăzute la art. 29615 și, după caz, la art. 29616.

(51) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, actualizate cu indicele de inflație la data plății acestora, contribuțiile sociale datorate potrivit legii se calculează și se rețin la data efectuării plății și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

(6) În cazul în care din calcul rezultă o bază de calcul mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 2964 alin. (3), cota contribuției individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare al venitului.

(7) În situația persoanelor prevǎzute la art. 2963 lit. c), calculul contribuției individuale de asigurări sociale și al contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj se realizează prin aplicarea cotelor contribuțiilor sociale individuale respective, prevăzute la alin. (3), asupra bazei de calcul stabilite potrivit art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010, cu modificările ulterioare.

(8) Calculul contribuțiilor sociale datorate de angajator și de entitățile prevăzute la art. 2963 lit. f) și g) se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (3) asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 2965–29613, după caz.

(9) Contribuțiile sociale individuale calculate și reținute potrivit alin. (1) se virează la bugetele și fondurile cărora le aparțin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuția angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Brașov – Secția civilă a dispus, prin încheierea din ședința publică de la data de 31 octombrie 2016, în Dosarul nr. 4.113/62/2015 aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă în situația categoriei profesionale a procurorilor, sintagma „loc de realizare al venitului” prevăzută de art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și de pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la titlul IX^2 din Codul fiscal, se referă la fiecare dintre unitățile de parchet la care procurorul și-a desfășurat activitatea în perioada pentru care s-au acordat drepturile salariale restante prin hotărâri judecătorești sau are în vedere desfășurarea unui singur raport de serviciu, în sensul unui singur loc de realizare al venitului, indiferent de desfășurarea activității în unități diferite de parchet.

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

33. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

34. Reglementând, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc alternativ/paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

– existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;
– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

35. Raportând sesizarea privind pronunțarea hotărârii prealabile la condițiile impuse prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă se constată că există o cauză în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind sesizată de o instanță de apel care judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, litigiul intrând în categoria celor de asigurări sociale.

36. Soluționarea pe fond a cauzei depinde de modul în care se va aprecia asupra interpretării dispozițiilor art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, această problemă de drept privind interpretarea sintagmei „loc de realizare al venitului” constituind unul din motivele de apel.

37. Problema de drept supusă dezlegării este nouă. Această concluzie se întemeiază și pe împrejurarea că la dosarul cauzei au fost depuse foarte puține hotărâri referitoare la această chestiune de drept a cărei aplicare s-a pus, în special, după punerea în executare a hotărârilor judecătorești de obligare la plata unor diferențe de salarii.

38. Asupra problemei de drept a cărei dezlegare se solicită instanța supremă nu a statuat și, așa cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nici nu există premisele declanșării mecanismului recursului în interesul legii.

39. Prin urmare, prezenta sesizare este admisibilă, raportat la dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

40. Problema de drept care face obiectul acestei hotărâri preliminare privește stabilirea conținutului sintagmei „loc de realizare al venitului” în cazul specific al procurorilor care și-au desfășurat activitatea în aceeași lună la mai multe unități de parchet, ca urmare, de exemplu, a transferului sau promovării.

41. Stabilirea conținutului acestei sintagme este relevantă din perspectiva aplicării art. 296^18 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „În cazul în care din calcul rezultă o bază de calcul mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 296^4 alin. (3), cota contribuției individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare al venitului”.

42. Prin pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la titlul IX^2 din Codul fiscal, s-a definit sintagma „loc de realizare al venitului” în felul următor:

„Prin loc de realizare al venitului se înțelege persoana fizică ori juridică care are calitatea de angajator sau entitatea asimilată angajatorului.

În cazul în care persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. a) și b) din Codul fiscal obțin venituri ca urmare a încheierii mai multor contracte individuale de muncă cu același angajator, aceste venituri se cumulează, după care se plafonează în vederea obținerii bazei lunare de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.

În cazul în care persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. a) și b) din Codul fiscal obțin venituri ca urmare a încheierii mai multor contracte individuale de muncă cu angajatori diferiți, veniturile obținute se plafonează separat de către fiecare angajator în parte”.

43. Prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite date în interesul legii nr. 14 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008 și nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009, s-au reținut, cu privire la raporturile juridice de muncă ale judecătorilor și procurorilor, următoarele:

„Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

(…) Statutul juridic al unei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie.

Magistrații constituie o categorie specială de persoane, care face parte din autoritatea judecătorească și care are menirea de a exercita puterea judecătorească, aflându-se în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte.

Ei se bucură de un statut special, împrejurare care rezultă din coroborarea art. 124 alin. (3), art. 125, art. 132 și art. 134 din Constituția României cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Numirea magistraților se face de către Consiliul Superior al Magistraturii (pentru judecătorii și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la Institutul Național al Magistraturii) ori de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției, pentru judecătorii inamovibili și procurorii care se bucură de stabilitate (art. 20 și art. 31 din Legea nr. 303/2004).

Cu alte cuvinte, magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.

Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele și parchetele de pe lângă ele.

Persoanele juridice arătate mai sus exercită atributele angajatorului numai cu privire la organizarea concretă a muncii (program de lucru, stabilirea și programarea completelor de judecată ș.a.), plata indemnizațiilor, planificarea concediilor de odihnă, cu excluderea oricărei ingerințe în activitatea de conținut specifică fiecărui magistrat.

Anumite atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către alte entități/organe/autorități decât persoanele juridice părți în raporturile de muncă ale magistraților.

Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii are atribuții în legătură cu promovarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor și detașarea judecătorilor și a procurorilor, transferul magistraților, încetarea raporturilor de muncă ale acestora, suspendarea din funcție, exercitarea acțiunii disciplinare, organizarea admiterii în magistratură etc.

Tot astfel, Președintele României are atribuții în legătură cu numirea în funcții de conducere a unor procurori”.

44. Astfel, raportul juridic de muncă în care se află procurorii de la data numirii și până la data eliberării din funcție, așa cum este reglementată de art. 65 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este unul singur, neputându-se considera că unitățile diferite de parchet la care procurorul lucrează succesiv de-a lungul carierei sale sunt angajatori diferiți în sensul pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.

45. Această concluzie este susținută și de modalitatea în care pot fi efectuate concediile de odihnă neacordate judecătorilor și procurorilor transferați sau promovați la altă instanță sau un alt parchet, cu suportarea indemnizației de către instituția unde au fost transferați sau promovați, potrivit art. 12 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

46. De altfel, o interpretare contrară ar duce la situația în care, pentru aceeași sumă datorată cu titlu de drepturi salariale, să fie achitate contribuții de asigurări sociale diferite pentru situația procurorului care primește drepturi salariale de la o unitate de parchet, față de cei care primesc aceste drepturi de la mai multe unități de parchet, fără a exista o justificare obiectivă, situație care ar fi discriminatorie.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 14/2017

Prin Decizia nr. 14/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, în Dosarul nr. 4.113/62/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la titlul IX^2 din Codul fiscal, în situația categoriei profesionale a procurorilor, sintagma „loc de realizare al venitului” are în vedere desfășurarea unui singur raport de serviciu, în sensul unui singur loc de realizare al venitului, indiferent de desfășurarea activității în unități diferite de parchet.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 14/2017 (M. Of. nr. 229/04.04.2017): Dispozițiile art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal was last modified: iunie 20th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii