Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 12/2018 (M. Of. nr. 418/16.05.2018): Art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei definitve datorate cu titlu de penalități

Abstract

 As regards the activity of the High Court of Cassation and Justice (Panel regarding the referral
in the interests of the law), in May 2018, certain decisions were published regarding the Code of civil
procedure, the Government Ordinance no. 15/2002 on the application of usage tariff and tariff for
crossing Romanian national road network, the Legal Metrology Norm LMN 021-05, “Devices for
the measurement of the speed of road vehicles (tachometers)” and Law no. 284/2010 on the unitary
remuneration of staff paid out of public funds. 

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 12/2018

(M. Of. nr. 418 din 16 mai 2018)

Completul DCD/C Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

(M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004; cu modif. ult.)

Art. 24  alin. (4) Interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ceea ce privește termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive care i se va datora de debitor cu titlu de penalități; natura acestui termen și sancțiunea nerespectării lui; perioada care se are în vedere pentru stabilirea acestei sume, atunci când nu este sumă fixă, ci procentuală și pe zi de întârziere; dacă, în cadrul acestei proceduri, instanța poate stabili valoarea obiectului la care se aplică penalitățile de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a stabilit acest lucru.

 

În M. Of. nr. 418 din 16 mai 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 12/2018 cu privire la interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004; cu modif. ult.), în ceea ce privește termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive care i se va datora de debitor cu titlu de penalități; natura acestui termen și sancțiunea nerespectării lui; perioada care se are în vedere pentru stabilirea acestei sume, atunci când nu este sumă fixă, ci procentuală și pe zi de întârziere; dacă, în cadrul acestei proceduri, instanța poate stabili valoarea obiectului la care se aplică penalitățile de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a stabilit acest lucru.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

 

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

„Art. 24 alin. (3) și alin. (4)

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.  

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației”.

 

Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

 

Instanța care a făcut sesizarea consideră că deși la paragraful 67 din cuprinsul Deciziei nr. 16 din 6 martie 2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se face vorbire de cererea creditorului, formulată după scurgerea unui termen de trei luni de la data comunicării încheierii prin care s-a dispus aplicarea penalităților, iar la paragraful 68 este menționat un termen de 3 luni pentru cererea de stabilire a sumei fixe datorate de debitor cu titlu de penalități, instanța supremă nu dă o interpretare naturii acestui termen și sancțiunii aplicabile.

Tocmai acesta este obiectul sesizării formulate, în contextul în care practica instanțelor de judecată, în prezent, este de a considera că un creditor nu poate formula cererea de fixare a sumei decât după expirarea termenului de 3 luni, acordat debitorului pentru executarea de bunăvoie. Susține instanța de trimitere că se pune problema modificării acestei jurisprudențe, în sensul considerării termenului de 3 luni, prevăzut de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca fiind un termen de decădere.

Cu privire la perioada pentru care se pot acorda aceste penalități, textul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 face trimitere la art. 905 (actualul art. 906) din Codul de procedură civilă, care la alin. (2) prevede că aceste penalități se acordă „până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu”. În sensul interpretării art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prin prisma art. 24 alin. (3) din aceeași lege, respectiv art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a fost și interpretarea instanței de fond în cauza de față.

Instanța de sesizare arată că problematica interpretării art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost discutată la Întâlnirea președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel, din 30-31 mai 2016 (Oradea), pct. 3 filele 5-9 din minuta întocmită cu această ocazie, instanța de trimitere prezintă concluziile la care s-a ajuns după dezbaterile purtate de participanții la această întâlnire, în sensul că:

– încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 are caracter de sine stătător, iar dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol reglementează o etapă distinctă, de definitivare a procedurii;

– amenda și penalitățile stabilite cu titlu definitiv trebuie să acopere întreaga perioadă cuprinsă între momentul expirării termenului prevăzut pentru executarea de bunăvoie și până la data pronunțării hotărârii;

– în această etapă nu mai poate fi repus în discuție cuantumul penalităților stabilit prin încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care a dobândit putere de lucru judecat;

– în măsura în care suma stabilită definitiv cu titlu de penalități nu acoperă prejudiciul suferit de creditor, prin neexecutarea obligației, instanța poate face aplicarea art. 24 alin. (4) teza finală și poate obliga debitorul la plata de despăgubiri în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă.

 

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

 

Majoritatea instanțelor naționale au comunicat că nu au identificat jurisprudență referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării. Unele instanțe instanțe au transmis hotărâri și/sau puncte de vedere, din analiza cărora se constată existența unei jurisprudențe neunitare și contradictorii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public – PÎCCJ, prin Adresa nr. 3.067/C/5.277/III-5/2017 din 17.01.2018, a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

 

Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

 

La nivelul Curții Constituționale, s-au identificat următoarele decizii care pot prezenta relevanță în privința chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia nr. 377 din 7 iunie 20166 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (1) coroborat cu art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, citată mai sus.

La nivelul ÎCCJ, au fost identificate următoarele decizii referitoare la chestiunea de drept supusă dezbaterii:

– Decizia nr. XX din 12 decembrie 20055 (Secțiile Unite), prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că: „Cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 din Codul de procedură civilă. Hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite”;

– Decizia nr. 7 din 15 aprilie 2013 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), potrivit căreia: „În interpretarea și aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabilește că termenul de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii”;

– Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), prin care a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Cluj și s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități”.

 

Raportul asupra chestiunii de drept

 

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, față de dispozițiile art. 519 din același cod, sunt întrunite condițiile pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 12/2018

 

Prin Decizia nr. 14/2018, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.711/99/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Înalta Curte a stabilit  faptul că în interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:  

termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedură civilă, termen care curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația;  

penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, până la executarea obligației, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare;  

în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată poate stabili valoarea obiectului obligației la care se aplică penalitățile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeași lege nu a stabilit acest lucru.  

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 12/2018 (M. Of. nr. 418/16.05.2018): Art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei definitve datorate cu titlu de penalități was last modified: iulie 2nd, 2018 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii