Daunele de mediu aduse patrimoniului comun al umanității. Considerații privind răspunderea statelor
Oana-Maria Hanciu - august 1, 2015În domeniul protecției mediului, principiul patrimoniul comun al umanității este acceptat în cazul resurselor minerale din teritoriile submarine, iar orice încălcare a intereselor din zona internațională a teritoriilor submarine (în continuare, zona), reglementată printr-un tratat poate fi privită ca afectând interesul oricărui stat parte. Cu toate acestea, recunoaștere interesului colectiv al statelor în problematica protecției mediului este destul de limitată.
Creșterea cerinței și a prețurilor la nivel mondial pentru metale, precum și dezvoltarea tehnologiilor miniere au dus la creșterea interesului pentru a exloata în scop comercial mineralele din zonă. Autoritatea Internațională a Teritoriilor Submarine a adoptat recent, în acest sens, regulamente privind exlorarea și exploatarea numeroase minerale marine, ca de exemplu, noduli polimetalici.
Prevederi legate de răspunderea pentru daunele de mediu provocate de exploatarea minieră a fundurilor mării le găsim în Convenția din 1982 partea a XI-a privind exploatarea minieră a zonei internaționale a spațiilor submarine și a XII-a privind mediul marin.
Statele sunt răzpunzătoare pentru daunele de mediu din aceste zone, provocate de operatorii naționali (companii miniere) doar în măsura în care eșuează în a stabilii în plan intern norme și reglementări în acord cu prevederile convenției. Articolul 22 al anexei III la Convenția ONU privind dreptul mării stabilește că un operator este răspunzător din punct de vedere civil pentru orice daună provocată de o activitatea ilegală din dipul exploatării miniere
În strânsă legeătură cu conceptual de patrimoniu comun al umanității este problema echității între generații și a „drepturilor generațiilor viitoare”, recunoașterea acestor drepturi fiind exprimată în numeroase tratate și declarații internaționale.
„Drepturile generațiilor viitoare” ridică problema solidarității între generații în conservarea și păstrarea calității mediului[8]. Potrivit Declarației de la Stockholm din 1971 „omul…are îndatorirea de a proteja și de a ameliora mediului pentru generațiile prezente și viitoare”. Principiul 3 al Declarației de la Rio din 1992 reafirmă și el drepturile generațiilor viitoare susținând că „dreptul la dezvoltare trebuie realizat într-o manieră care să satisfacă nevoile relative la dezvoltare și la mediu ale generațiilor prezente și viitoare.” Ideea este reluată și în Convenția-cadru privind schimbările climatice unde se precizează că „incubă părților să păstreze sistemul climatic în interesul generațiilor prezente și viitoare.”
Se pune însă problema „în ce măsură sunt interesele generațiilor viitoare luate în considerare în discuțiile actuale privind răspunderea și despăgubirea, și în evaluarea daunelor în cazul unui prejudiciu”[9].
Concluzii
La nivel internațional trebuie să existe o cooperare între toate statele pentru protejarea și exploatarea patrimoniului comun al umanității, tinând cont de interesele tuturor părților, în special al țărilor în curs de dezvoltare, care de cele mai multe ori nu au capacitatea reală de a exploata bunurile comune, fiind astfel în dezavantaj.
Conceptul de patrimoniu comun al umanității a întâmpinat de multe ori opoziții în principal din partea statelor dezvoltate, fapt ce a încetinit dezvoltarea conceptului. Cei mai importanți pași au fost făcuți însă prin reglementarea spațiului cosmic și în privința resurselor de la mare adâncime din zona internațională a teritoriilor submarine. În ultimii ani, comunitatea internațională a manifestat o deosebită preocupare și asupra regiunilor polare afectate în principal de schimbările climatice, și asupra problemei deprecierii stratului de ozon.
Referințe
1. Lefeber, “The Exercise of Jurisdiction in the Antarctic Region and the Changing Structure of International Law : The International Community and Common Interests”, Netherlands Yearbook of International Law, Vol. 21 (1990)
2. Malgosia A. Fitzmaurice, International Protection of the Environment, Collected Courses of the Hague Academy of International Law, Volume: 293, Brill | Nijhoff, Leiden | Boston, 2001
3. Mircea Duțu, Introducere în dreptul penal al mediului, Ed. Hamangiu, Buncurești, 2013
4. Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, vol. I și II, ed. 2, Ed. C.H.Beck, București, 2014
5. Mircea Duțu, Dreptul internațional al mediului, Ed.Economică, București, 2004
6. Xue Hanquin, Transboundary Damage in International Law, Cambridge University Press, 2009
7. icj-cij.org
[8] Mircea Duțu, Dreptul internațional al mediului, Ed.Economică, București, 2004, p.148
[9] Malgosia A. Fitzmaurice, International Protection of the Environment, Collected Courses of the Hague Academy of International Law, Volume: 293, Brill | Nijhoff, Leiden | Boston, 2001, p. 202
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.