Cui profită actuala verificare și regularizare a cererii în procesul civil?
Sache Neculaescu - noiembrie 1, 2017 Abstract
Although designed to bring more rigour to the law courts, the procedure of verifying and
regulating the court application in the civil process seems to be subject to a number of reservations,
some of which contravene the essential principles of the civil process, including the presence of
contradiction and the right to defence. This paper aims at examining the new solutions promoted in
the article no. 200 of the Romanian Code of Civil Procedure, in the light of these principles and at
proposing some solutions to lege ferenda.
Keywords: court application regularisation, application verification, cancellation of the
application, free access to justice, optimal term.
Punerea de acord a legislației civile și de procedură civilă cu deciziile Curții Constituționale, poate reprezenta un bun prilej de reflecții cu privire la impactul modificărilor secvențiale ale legislației care guvernează desfășurarea procesului civil în activitatea de înfăptuire a justiției.
Analiza de față privește implicațiile majore pe care le antrenează modificările aduse de Legea nr. 138 din 16 octombrie 2014 prevederilor de la art. 200 alin. (1) și (2) C. pr. civ., pentru întreaga desfășurare a procesului civil, ceea ce, în opinia noastră, impune regândirea întregii proceduri în fața primei instanțe.
Această procedură de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 C. pr. civ. a stârnit vii controverse în doctrina de specialitate. Instituită pentru a introduce mai multă rigoare în sesizarea instanțelor, aplicarea ei rigidă și excesiv de formalistă, a transformat-o, de cele mai multe ori, într-o frână în soluționarea cu celeritate a cauzelor, confirmând zicala care spune că „drumul spre iad este pavat cu intenții bune”.
1. Potrivit actualului text de la art. 200 alin. (2) C. pr. civ. „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197”.
Verificarea competenței în această fază este, fără nicio îndoială, necesară, pentru că o eventuală necompetență, ar zădărnici întreaga procedură de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată. Este un aspect asupra căruia autorii Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă n-au reflectat îndeajuns la prima redactare a textelor, ceea ce face ca noua modificare să afecteze întreaga succesiune a reglementărilor precum și o nouă sistematizare a lor. Practica acestor cosmetizări repetate dau aspectul unor experimente, într-o materie care are nevoie vitală de stabilitate, de rigoare și coerență, mai mare decât în oricare altă zonă a dreptului pozitiv.
Concret însă, noul text trezește mai multe rezerve.
1. 1. În primul rând, textul nu prevede care dintre competențe este vizată, răspunsul fiind dat abia de dispoziția de la alin. (2), potrivit căreia cererea este trimisă la „completul specializat”. Or, o asemenea competență nu este consacrată normativ. De fapt, nu poate fi vorba decât de o „competență materială funcțională”, denumire folosită de doctrină și jurisprudență, care ar trebui adoptată și de Cod.
1. 2. Noua reglementare contravine prevederii de la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, reactualizată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, vizând „evitarea paralelismelor”, potrivit căreia „în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere”.
În cazul de față, verificarea cererii sub aspectul competenței se suprapune normei de la art. 131 C. pr. civ., care are tocmai o asemenea denumire marginală („verificarea competenței”), potrivit căreia „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competență ”.
Asemenea verificări succesive a competenței sunt neproductive pentru întreaga desfășurare a procesului civil, mai ales în condițiile îndrumării date de CSM la întâlnirea cu președinții secțiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți (minuta din 7-8 mai 2015), potrivit căreia „instanța va proceda la verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată, independent dacă din lecturarea acesteia rezultă cu certitudine faptul că aceasta nu are competența materială sau teritorială exclusivă să o soluționeze”.
Este un aspect care contravine plenitudinii logice a normelor de drept. Ne putem întreba, ce rost mai are regularizarea unei cereri de chemare în judecată când rezultă cu certitudine că nu este de competența instanței căreia îi este adresată?
1. 3. Chiar dacă este vorba doar de competența materială funcțională a completului, determinarea ei întâmpină de multe ori dificultăți, punând în discuție probleme de drept a căror justă soluționare impune ascultarea părților.
– Bunăoară, apariția „profesioniștilor” în noua legislație civilă și renunțarea (ea însăși discutabilă) la noțiunea de „comerciant”, ridică o serie de probleme practice legate de înțelesul noului termen, precum și de determinarea în concret a competenței materiale funcționale.
Din acest punct de vedere, jurisprudența nu este unitară: potrivit unora dintre instanțe, competența tribunalelor specializate este determinată doar de calitatea părţilor (profesionişti), independent de obiectul litigiului, în timp ce alte instanțe neagă însăşi existenţa unei categorii distincte de litigii cu profesioniştii, competență ce ar fi determinată exclusiv de calitatea părţilor, fără a se ţine seama de obiectul raportului juridic dedus judecăţii, considerând că ele țin de competenţa instanţelor civile. Drept urmare, cel puțin în această materie, o corectă determinare a competenței materiale funcționale a instanței impune citarea părților, mai ales în situația unor acțiuni cu mai multe capete de cerere, când judecătorul are de rezolvat uneori aspecte dificile.
– Apoi, instrumentul juridic pentru trimiterea dosarului completului sau secției specializate, nu poate fi altul decât excepția de necompetență, invocată de părți ori de către judecător[1], în condițiile prevăzute de art. 129-130 C. pr. civ. În cazul de față, excepția este invocată din oficiu de completul căruia i-a fost repartizată cererea, soluție care contravine principiului contradictorialității. Instanța Supremă a decis că „prin simplul fapt al neacordării posibilităţii părţii de a pune concluzii asupra unei excepţii, se încalcă principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi la un proces echitabil” (ICCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4711/2010, publicată de site-ul www.iccj.ro)
1. 4. Pronunțarea completului pe această excepție, presupune și o corectă calificare juridică a acțiunii. Or, chiar dacă textul privește doar o anumită competență, cea materială funcțională, nu există niciun motiv care să facă inaplicabilă prevederea cu caracter de principiu, de la art. 22 alin. (4) C. pr. civ., prima teză, în situația în care cererea nu cuprinde motivele de drept ale cererii (art. 194 lit. d). Potrivit acesteia, „judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”. Dar, pentru a face o asemenea calificare, importantă pentru întreaga desfășurare ulterioară a procesului, teza a doua a dispoziției mai sus citată, dispune imperativ că „judecătorul este obligat să pună în discuția părților (s.n.) calificarea juridică exactă”.
– Cum se vede, în asemenea situații, nu doar citarea reclamantului devine obligatorie, dar și cea a pârâtului, pentru că determinarea competenței nu este o chestiune care interesează doar pe reclamant, ci afectează, în egală măsură, și drepturile pârâtului. Sacrificarea contradictorialități în numele celerității, urmată de corespondența cu reclamantul de-a lungul unor termene tot mai lungi, este, în opinia noastră, inacceptabilă.
2. Anularea cererii fără citarea reclamantului contravine, în mod nepermis, dispoziției imperative, cu caracter de principiu, prevăzută la art. 153 alin. (1) C. pr. civ., potrivit căreia „instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant (s.n.), în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel”.
– Același principiu, premisă a contradictorialității procesului civil, este reluat la art. 183 alin. (1) C. pr. civ., potrivit căruia „instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel”. Cum excepțiile sunt de strictă interpretare, instituirea lor printr-o formulă atât de generală, comodă pentru legiuitor, care este folosită din plin de actualul Cod de procedură civilă, contravine și ea rigorii normelor de procedură. Ce mai rămâne din principiile dreptului, dacă ele pot fi încălcate ori de câte ori legea dispune altfel?
– Cele două dispoziții imperative evocate sunt suficient de clare, ceea ce face aplicabilă regula in claris non fit interpretatio. În raport de toate acestea, concluzia care se impune cu puterea evidenței este că regularizarea cererii fără citarea reclamantului contravine principiilor de drept.
– Anularea de plano a cererii pentru neprecizarea domiciliului pârâtului, contravine prevederii de la art. 167 alin. (1) C. pr. civ., potrivit căruia „când reclamantul învederează, motivat că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc (corect, o altă adresă – s.n.) unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin corespondență”. Ar însemna că, reclamantul ar trebui să formuleze o cerere expresă în acest sens, posibilitate care nu este prevăzută de lege.
3. S-a spus, pe bună dreptate, că accesul la justiție nu este un drept absolut, ci este condiționat de îndeplinirea anumitor condiții anume prevăzute de lege. Pentru a impune totuși o măsură, Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I nr. 454/25 iunie 2016, a decis că „orice limitare a accesului liber la justiție, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depășesc posibilele avantaje”.
– Departe de a fi „avantajoasă”, pe lângă faptul că intră în coliziune cu principiile de drept incidente (contradictorialitatea, oralitatea și publicitatea procesului civil), procedura de regularizare este și costisitoare pentru reclamant. Anularea cererii de chemare în judecată îl pune în situația de a cere restituirea taxei de timbru, care va fi doar parțial admisă (conform distincțiilor de la art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013), de a formula o nouă cerere, cu tot ce presupune ea, și de a timbra din nou la valoare. Cum în o asemenea „filtrare”, tot mai rigidă a cererii, se poate întinde pe mai multe luni, datorită sporirii continue a numărului de cauze, se constituie în veritabile îngrădiri ale accesului liber la justiție, care creează justițiabililor un sentiment de neîncredere în activitatea instanțelor, motiv pentru care, mulți dintre ei și renunță la judecată. Toate neregularitățile cererii depuse de reclamant ar putea mult mai operativ lămurite în prezența reclamantului, într-un termen rezonabil și predictibil, fără să aglomereze inutil, atât condica instanțelor, cât și arhivele acestora, supraîncărcate cu o maculatură inutilă.
4. Deși comunicările instanței sunt adresate reclamantului (când cererea nu este formulată de avocat), ele privesc și operații care nu sunt accesibile oricărui cetățean, determinând indirect părțile să apeleze la practicieni ai dreptului, orientare constatată și sancționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 462/17 septembrie 2004 referitoare la neconstituționalitatea art. 13 alin. (2) C. pr. civ. privind obligativitatea declarării și susținerii motivelor de recurs decât prin avocat sau consilier juridic.
– Printre altele, art. 194 lit. d) C. pr. civ. obligă pe reclamant să precizeze „obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare”. Cu toate că textul privește modul de calcul al valorii obiectului, de fapt, el privește modul de calcul al taxei de timbru, pe care un simplu cetățean, neasistat de avocat, nu-l poate cunoaște. Am în vedere, în special, calculul taxei de timbru al cererilor privitoare la terenuri, ale căror valori sunt determinate prin raportarea la Grila notarilor publici pentru fiecare localitate din județul respectiv, informații care nu sunt accesibile oricui, iar notarii sunt reticenți în a pune la dispoziția justițiabililor asemenea informați și, pe deasupra, să le elibereze și copii de pe grilă, pentru ca instanța să verifice modul de calcul al taxei de timbru, așa cum se cere invariabil la orice cerere patrimonială. Faptul că ele sunt postate pe un anumit site, nu schimbă cu nimic datele problemei, în condițiile în care accesul la Internet nu este încă generalizat.
5. Noua formulă folosită de autorii Codului de procedură civilă pentru definirea dreptului la un „proces echitabil, în termen optim (s.n.) și previzibil”, cu renunțarea la caracterul „rezonabil” al acestuia, face parte din aceleași inovații normative nejustificate, care contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului, (art. 6 par. 1), Cartei Drepturilor Fundamentale a UE (art. 47 alin. (2). Această formula clasică este preluată de Constituția României la art. 21 alin. (3), adoptată și de Codul de procedură penală (art. 8), Legea de organizare judecătorească etc.
– În susținerea acestei noi formule, s-a afirmat că „termenul optim și previzibil în legea de procedură nu semnifică revizuirea implicită a normei constituționale, iar noua sintagmă nu suprimă substanța «termenului rezonabil», ci doar îi accentuează exigențele, semnificațiile și mai ales implicațiile”[2], ceea ce, în opinia altui autor, ar avea ca semnificație faptul că legiuitorul, recunoscând „valoarea de principiu fundamental a dreptului la un proces echitabil (incluzând dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil), a dorit să-i confere o valență suplimentară și a procedat la recunoașterea dreptului la judecarea cauzei în termen optim și previzibil”[3]. Același autor susține că „dreptul la judecarea cauzelor într-un termen optim și previzibil este singurul drept nou-consacrat” (s.n.).
Îmi îngădui să nu fiu de acord, nici cu opinia eminentului autor precitat, nici cu punctul de vedere al comentariului aprobativ. În primul rând, consider că într-o materie atât de bătătorită și de intim legată de protecția drepturilor fundamentale ale omului, zonă atent reglementată de documente internaționale de referință (care au prioritate față de reglementările naționale), orice inovare terminologică este neavenită, mai ales când se deturnează sensul pe care îl au asemenea sintagme în spațiul juridic european.
[1] În același sens, a se vedea L.A. Viorel, Noi realităţi procesuale în procedura de judecată. Unele modificări ale NCPC aduse prin intermediul Legii nr. 138/2014, juridice.ro, 20 octombrie 2016.
[2] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 211, nota de subsol nr. 1.
[3] C. Costaș, Termen optim și previzibil. Principiu și aplicare prin intermediul art. 200 – 201 NCPC, juridice.ro, 13 septembrie 2013.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.