Crima de agresiune – un updating sau un upgrading necesar?
Alexandru-Liviu Lascu - februarie 1, 2016Conţinutul său avea să se regăsească ulterior însă atât în Carta de la Londra[16], adoptată de statele învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial în scopul constituirii unui cadru normativ pentru tragerea la răspundere penală a liderilor politici şi militari ai Germaniei naziste, cât şi în conţinutul Cartei Naţiunilor Unite care a intrat în vigoare în 24 octombrie 1945. În conţinutul acesteia din urmă, în cuprinsul articolului 2, paragraful 4, este precizat: „În relaţiile internaţionale, toate statele trebuie să se abţină de la ameninţarea sau uzul de forţă împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat sau în orice altă manieră care contravine scopurilor Naţiunilor Unite”. Sunt prevăzute în cuprinsul acestei carte şi două excepţii de la regula care prohibeşte războiul, şi anume dreptul inerent la auto-apărarea individuală sau colectivă (arti. 51) şi măsurile de securitate colectivă autorizate de Consiliul de Securitate al O.N.U. (art. 39-51).
2.2. Crima de agresiune
În contextul scoaterii războiului în afara legii, în cuprinsul Cartei Naţiunilor Unite, comunitatea internaţională s-a preocupat apoi de conceptualizarea situaţiilor de încălcare a acestor reguli, moment în care a apărut noţiunea de agresiune pe care Adunarea Generală a O.N.U., în şedinţa plenară din 14 decembrie 1974 a definit-o ca fiind: „uzul de forţă a unui stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a unui alt stat ori în orice manieră care contravine Cartei Naţiunilor Unite”[17]. În cuprinsul acestei rezoluţii, au fost definite şi modalităţile de manifestare a actului de agresiune, în cuprinsul art. 3, astfel:
a) Invazia sau atacul cu forţe armate a unui stat asupra teritoriului altui stat sau orice ocupaţie militară, oricât de temporară, rezultând dintr-o astfel de invazie sau atac, sau orice anexare prin uz de forţă a teritoriului altui stat sau a unei părţi a acestuia;
b) Bombardarea de către forţele armate ale unui stat a teritoriului altui stat sau întrebuinţarea de orice arme de către un stat împotriva altui stat;
c) Blocarea porturilor sau a apelor teritoriale ale unui stat de către forţele armate ale unui alt stat;
d) Atacul forţelor armate ale unui stat pe uscat, pe mare sau din aer, împotriva forţelor terestre, a flotei navale sau aeriene ale altui stat;
e) Uzul forţelor armate ale unui stat care sunt cantonate pe teritoriul altui stat, în baza unui agrement al acestuia din urmă, în mod contrar condiţiilor prevăzute în agrement sau orice prelungire a prezenţei acestora pe teritoriul respectiv, dincolo de termenul prevăzut în agrement;
f) Acţiunea unui stat de a pune la dispoziţie teritoriul său altui stat pentru ca acesta din urmă, de pe teritoriul respectiv, să întreprindă o agresiune împotriva unui al treilea stat;
g) Trimiterea de către sau în numele unui stat a unor benzi armate, grupări neregulate sau mercenari care să întreprindă acte de forţă armată împotriva altui stat de o gravitate la nivelul actelor mai sus enumerate sau având o substanţială implicare în astfel de acte.
Tot în cuprinsul rezoluţiei adoptate în vederea definirii noţiunii de agresiune, reţinem şi faptul că în cuprinsul art. 5 alin. (2) este prevăzut că „războiul de agresiune este o crimă împotriva păcii internaţionale. Agresiunea dă naştere la responsabilitate internaţională”.
Din lecturarea acestei din urmă prevederi a Rezoluţiei nr. 3314/1974 reiese destul de clar că responsabilitatea pentru ducerea unui război de agresiune este una atribuibilă statului, din moment ce a fost prevăzută expresia răspundere internaţională care sub nicio formă nu poate fi interpretată ca fiind atribuibilă persoanei fizice. Concluzionăm aşadar că, la momentul în care a fost pentru prima dată definită agresiunea într-un act oficial al O.N.U., noţiunea ca atare viza un act comis de un stat şi o responsabilitate, în consecinţă, a acestuia.
Odată cu apariţia primelor instanţe penale internaţionale, respectiv Tribunalul Internaţional Penal pentru fosta Iugoslavie (T.I.P.F.I.) în 1993 şi Tribunalul Internaţional Penal pentru Ruanda (T.I.P.R.) în 1994, constatăm, de asemenea, că statutele acestora nu includ şi crima de agresiune. Deşi premise pentru cercetarea unor fapte dintre cele amintite în cuprinsul art. 3 din Rezoluţia nr. 3314/1974 a O.N.U. ar fi existat, cel puţin în cazul T.I.P.F.I., foarte probabil că, în viziunea autorilor statutelor acestor instanţe, nu s-a impus a fi responsabilizate persoanele fizice inculpate în aceste procese pentru comiterea crimei de agresiune.
Este adevărat faptul că statele nou create în spaţiul fostei Iugoslavii, Bosnia-Herţegovina şi Croaţia, au intentat procese Iugoslaviei (ulterior republicii Serbia-Muntenegru) în 20 martie 1993[18], respectiv în 2 iulie 1999[19], în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (C.I.J.) de la Haga. Se impune însă precizarea că respectivele state solicitau C.I.J. să constate că Serbia-Muntenegru ca stat succesor al Iugoslaviei se face responsabil pentru încălcarea prevederilor Convenţiei de Prevenire şi Pedepsire a Crimei de Genocid. Statele reclamante Bosnia-Herțegovina și Croația au considerat că forţele armate ale Iugoslaviei au efectuat numeroase atacuri asupra populaţiei civile de origine musulmană şi croată de pe teritoriul lor, că aceste atacuri au atins dimensiunea unor crime de genocid şi, ca atare, au solicitat tragerea la răspundere a statului iugoslav și despăgubirea victimelor sau a urmaşilor victimelor ucise. Aşadar, în cadrul respectivelor procese nu a fost solicitată condamnarea statului iugoslav pentru comiterea crimei de agresiune. Ţinând cont de circumstanţele concrete, acest lucru nici nu era posibil câtă vreme prevederile Rezoluţiei O.N.U. nr. 3314/1974 aveau un regim pur declarativ, iar un tratat care să prevadă modalităţile prin care un stat răspunde pentru comiterea uneia dintre acțiunile armate prevăzute în art. 3 din această rezoluţie nu exista în acea perioadă.
Tratatul de la Roma privind înfiinţarea Curţii Penale Internaţionale (C.P.I.) din 1998 avea să aducă cu sine o primă concretizare de ordin legislativ a incriminării crimei de agresiune. Cu toate acestea, spre deosebire de celelalte crime prevăzute în cuprinsul Statutului C.P.I., genocidul, crimele împotriva umanităţii şi crimele de război care fuseseră deja reglementate atât în cuprinsul unor tratate internaţionale cât şi în statutele tribunalelor ad-hoc şi în privinţa cărora se conturase deja o practică judiciară internaţională, crima de agresiune a avut un parcurs mult mai anevoios spre concretizarea ei într-o definiție. Demersul de reglementare, în sine, a stârnit controverse şi disensiuni, încă de la început, în cadrul discuţiilor delegaţiilor participante la Conferinţa Diplomatică[20] premergătoare adoptării Statutului C.P.I. Opinii divergente au existat atât în privinţa justificării includerii ei în cuprinsul Statutului C.P.I. cât şi în privinţa definiţiei şi a modalităţilor prin care se va declanşa procedura de urmărire penală în cazul acesteia.
Într-o succintă radiografiere a discuţiilor purtate între delegaţiile statelor participante la Conferinţa Diplomatică care au precedat includerea crimei de agresiune în conţinutul Statutului C.P.I., profesorul american Michael P. Scharf[21] apreciază că aceasta s-a materializat în bună măsură datorită lobby-ului făcut pe lângă delegaţiile prezente de către trei foşti procurori care au pledat în cadrul proceselor de la Nurnberg, și anume Whitney Harris, Henry King şi Ben Ferencz. Făcând uz de înalta lor autoritate morală şi de veritabile abilităţi de persuadare, ei au convins cele mai multe dintre delegaţii că această crimă trebuie introdusă în cuprinsul Statutului C.P.I. Michael P. Scharf îşi exprimă, totuşi, îndoiala în privinţa aplicării efective a dispoziţiilor privitoare la crima de agresiune în viitorul apropiat, considerând, la fel ca reprezentanţii multor delegaţii care au votat pentru, că includerea ei în conţinutul statutului nu reprezintă decât un demers simbolic. Un prim argument pe care el îl invocă este acela că neincluderea crimei de agresiune alături de celelalte crime în conţinutul statutelor tribunalelor ad-hoc, anterior adoptate, nu este întâmplătoare, ci se bazează pe constatarea autorilor statutelor că această crimă de agresiune îşi trage esenţa din conţinutul jus ad bellum[22] (privitoare la legalitatea declanşării unui război) pe când celelalte, genocidul, crimele împotriva umanităţii şi crimele de război aparţin domeniului jus in bello[23] (care reglementează conduita pe timpul ducerii războiului). Dacă în privinţa responsabilizării persoanelor fizice pentru încălcarea normelor jus in bello nu există controverse, în ceea ce priveşte încălcarea principiilor jus ad bello, nu există încă un consens al opiniilor doctrinare într-un anumit sens. Un alt argument al profesorului Michael P. Scharf este acela că marile puteri, membre permanente ale Consiliului de Securitate al O.N.U. (S.U.A., Rusia, China, Marea Britanie și Franța) nu vor agrea prea curând proceduri prin care Procurorul C.P.I. să poată efectua investigaţii proprio motu (din proprie inițiativă) sub aspectul crimei de agresiune, independent de o rezoluţie a Consiliului de Securitate al O.N.U., câtă vreme investigațiile acestuia ar putea, ipotetic, afecta propriile lor interese politice sau geo-strategice. Date fiind desele acuze care li se aduc acestor state privind comiterea de agresiuni armate împotriva altor state, adoptarea unor astfel proceduri în cadrul Statutului C.P.I. ar constitui, în mod evident, o abandonare a privilegiului de care dispun, respectiv a dreptului de veto care poate paraliza orice rezoluţie a Consiliului de Securitate al O.N.U. potrivnică propriilor interese. Tocmai din această cauză, investigarea unei crime de agresiune comisă de liderii politici sau militari ai acestor state apare, în prezent, ca fiind lipsită de realism.
[16] Carta de la Londra, denumită şi Carta Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg, constituie o anexă la Agrementul pentru urmărirea penală şi judecarea marilor criminali de război ai Axei Europene încheiat între puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial și a fost semnată de către reprezentanţii acestora în data de 8 august 1945 la Londra, printre alte prevederi de drept material şi procedural care urmau a fi aplicate în cadrul proceselor de la Nurnberg, se regăsea şi definiţia crimei împotriva păcii, o reglementare care stabilea responsabilitatea penală pentru încălcarea prevederilor din cuprinsul Pactului Briand-Kellog. A se vedea, Charter of the International Military Tribunal – Annex to the Agreement for the prosecution and punishment of the major war criminals of the European Axis („London Agreement”), 8 August 1945, disponibil pe website-ul Agenţiei O.N.U. pentru Refugiaţi: http://www.refworld.org/docid/3ae6b39614.html
[17] A se vedea, Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 3314 (XXIX), Annex U. N. Doc. A/RES/3314 (Dec. 14, 1974), disponibil pe http://unispal.un.org/UNISPAL.NSF/0/023B908017CFB94385256EF4006EBB2A
[18] A se vedea, APPLICATION OF THE CONVENTION ON THE PREVENTION AND PUNISHMENT OF THE CRIME OF GENOCIDE, BOSNIA AND HERZEGOVINA v. YUGOSLAVIA (SERBIA-MONTENEGRO), disponibil pe http://www.icj-cij.org/docket/files/91/7199.pdf
[19] A se vedea, APPLICATION OF THE CONVENTION ON THE PREVENTION AND PUNISHMENT OF THE CRIME OF GENOCIDE, CROATIA v. YUGOSLAVIA, disponibil pe http://www.icj-cij.org/docket/files/118 /7125.pdf
[20] În perioada 15 iunie – 17 iulie 1998, la Roma a avut loc Conferinţa Diplomatică a Plenipotenţiarilor pentru înfiinţarea Curţii Penale Internaţionale. Delegaţiile statelor participante au dezbătut textul care avea să constituie Statutul C.P.I şi care avea să fie votat spre adoptare la finele conferinţei. A se vedea, în acest sens, http://untreaty.un.org/cod /icc/rome/proceedings/contents.htmv
[21] A se vedea, M. P. Scharf, Universal Jurisdiction and the Crime of Agression în ,,Harvard International Law Journal Online”, vol. 53, 2012, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., pp 358– 362.
[22] A se vedea, M. Walzer, Just and Unjust Wars: A Moral Argument with Historical Illustrations, Basic Books, 4th Edition, New York, 2006, pp. 54-85.
[23] A se vedea, A. Lamb, Ethics and the Laws of War: The moral justification of legal norms, Ed. Routledge, Taylor and Francis Group, New-York, 2013, pp. 9-19.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.