Corelația dintre forța legii și forța obligatorie a contractului. Declinul „legii părților”?
Camelia Spasici - septembrie 6, 2021C. Limitarea forței obligatorii a contractului. Impreviziunea și clauzele abuzive
Potrivit noilor dispoziții ale art. 1270 alin. (2) C. civ., pe timpul derulării acestuia, „Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege”.
Astfel, părțile prin voința lor comună sunt în drept să‑și modifice propriile manifestări de voințe dar, contractul poate fi modificat și „din cauze autorizate de lege”[12].
În temeiul regulii instituite mai sus, potrivit art. 1277 C. civ., contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunțat unilateral de oricare dintre părți (cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz). Orice clauză contrară sau stipularea unei prestații în schimbul denunțării contractului se consideră nescrisă.
Astfel, „dacă locațiunea a fost făcută fără determinarea duratei, oricare dintre părți poate denunța contractul prin notificare” [art. 1816 alin. (1) C. civ.].
Ca efect al modificării contractului se produc noi drepturi și obligații în sarcina părților.
În activitatea de revizuire a contractului se acționează, de regulă, prin intermediul judecătorului, care procedează la „forțarea contractului”.
Revizuirea judiciară a contractului înseamnă „modificarea conținutului său pe cale jurisdicțională, la cererea uneia dintre părți, pentru reevaluarea prestațiilor reciproce ale părților contractului al cărui echilibru s‑a rupt”[13].
În consecință, doctrina[14] admite că „legiuitorul poate, pentru considerente de interes public, să intervină cu consecințe modificatoare sau chiar extinctive asupra unor contracte în curs, prin norme imperative de imediată sau, după caz, viitoare aplicare”.
Tot astfel și art. 157 din Anteproiectului de Cod european al contractelor dă posibilitatea judecătorului de a modifica contractul și obligarea părții culpabile la repararea prejudiciului cauzat.
Formele principale de intervenție a legiuitorului, în contractele în curs, cu intenția de a le modifica prin norme imperative, sunt de două feluri, unele care privesc durata contractului și altele referitoare la executarea angajamentelor contractuale.
Cea mai cunoscută excepție de la principiul pacta sunt servanda este întemeiată pe teoria impreviziunii (reglementată de art. 1271 C. civ.).
a) Impreviziunea constă în imposibilitatea părții (părților) de a lua în considerare, la încheierea contractului, apariția unui prejudiciu ca urmare a dezechilibrului grav dintre prestații în cursul executării contractului, cauzat de conjunctura economică.
În doctrina națională[15], teoria impreviziunii a fost susținută pe următoarele argumente:
– prezumția că părțile au încheiat contractului în condițiile de la momentul perfectării acestuia (rebus sic stantibus);
– prezumția consacrată de art. 970 C. civ. de la 1864 care a instituit principiul bunei-credințe și al echității prestațiilor;
– prestația care ar duce la „ruina economică a celelalte părți” și ar putea fi interpretată ca abuz de drept;
– o obligație exagerat de oneroasă ar putea duce la „îmbogățirea fără justă cauză a creditorului”;
– împrejurările care determină dezechilibrul grav dintre pretații ar putea fi interpretate drept cazuri de forță majoră.
În teoria franceză, problematica impreviziunii a fost dezbătută pe trei întrebări retorice[16]:
– intervenția unor situații care modifică conținutul contractului poate fi o cauză de încetare a acestuia? (răspunsul a fost negativ);
– când contractul continuă, partea afectată de dezechilibru poate să ceară repararea prejudiciului cauzat? (deoarece situația ivită nu este imputabilă uneia dintre părți, nici repararea nu poate „să apese” numai pe una dintre ele);
– în ce poate consta repararea prejudiciului? (repararea poate fi contractuală sau judiciară).
Potrivit legislației naționale, „Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației” [art. 1271 alin. (1) C. civ.][17].
Dacă însă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună: adaptarea contractului sau încetarea contractului.
Adaptarea contractului se poate realiza prin ajustarea unor prestații contractuale sau a modalităților de executare, astfel încât să se restabilească o proporție rezonabilă între drepturile și obligațiile părților.
Încetarea contractului prin intervenția judecătorului trebuie să aibă în vedere o situație injustă, trebuie să genereze un prejudiciu cât mai mic pentru părți și produce efecte pentru viitor.
De precizat că intervenția instanței are în vedere situația în care adaptarea contractului nu se realizează prin înțelegerea părților și numai în următoarele condiții [art. 1271 alin. (3) C. civ.]:
– schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
– schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
– debitorul nu și‑a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și‑ar fi asumat acest risc;
– debitorul a încercat, într‑un termen rezonabil și cu bună‑credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.
În baza dispozițiilor legale de mai sus, apreciem că impreviziunea în contracte se manifestă ca un cumul, dintre forța obligatorie a contractelor și forța legii manifestată prin intervenția judecătorului în contracte[18].
b) „Clauzele abuzive” pot fi, de asemenea, izvor al abuzului de drept în contracte.
În toate contractele sinalagmatice obligațiile asumate de părți trebuie să reflecte echilibrul dintre prestațiile lor.
În contextul de mai sus, regimul juridic al clauzelor abuzive își regăsește fundamentul în principiile: libertății contractuale, consensualismului, forței obligatorii și al relativității efectelor contractului.
Deoarece principiile respective nu reușesc să asigure o justiție contractuală normală, în plan legislativ (european și național[19]) s-a intervenit pentru contracararea efectelor nefaste ale contractelor de consumație (ce conțin clauze abuzive).
Clauzele abuzive sunt obligații contractuale care creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei‑credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000][20].
Reglementarea privind clauzele abuzive se aplică raporturilor juridice stabilite între consumatori și comercianți.
Potrivit art. 1 alin. (1) din lege, „Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
Nu sunt supuse dispozițiilor legii speciale nici clauzele ce definesc obiectului principal al contractului sau stabilesc echivalenta între preț și produsul sau serviciul oferit (în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil ‒ art. 4 alin. (6) din lege].
Pentru a fi calificată ca atare, clauza abuzivă trebuie să întrunească trei elemente[21]:
a) Clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul.
Potrivit art. 4 alin. (1) din lege, clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauza contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.
b) A fost încălcată cerința bunei‑credințe.
Deși buna-credință nu este prevăzută expres în lege, ea este totuși fundamentul abstract al reglementării clauzelor abuzive.
Tot astfel, potrivit art. 14 c. civ., orice persoană fizică sau juridică trebuie să-și exercite drepturile și să-și execute obligațiile civile „cu bună-credință” și în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.
c) Există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Deși, legea de reglementare nu arată ce se înțelege prin „dezechilibru”, contextul general al dispozițiilor sale trimit, fără tăgadă, la drepturile și obligațiile contractuale.
Clauzele abuzive pot fi constatate, fie personal (de consumator) fie prin intermediul organelor abilitate prin lege. Constatările produc efecte asupra consumatorului, iar contractul va fi derulat în continuare, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Cu titlu particular, în contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control sunt obligate să sesizeze tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive (art. 12 din lege).
Procedural, la cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit de organul constatator.
Constatând existența clauzelor abuzive în contract, va aplica sancțiunea contravențională și va dispune modificare sau desființarea contractului plus despăgubiri [art. 13 alin. (1) și (2) din lege][22].
Deoarece clauza abuzivă afectează însăși voința consumatorului și nu numai obligația corespunzătoare, sancțiunea este nulitatea contractului încheiat cu nerespectarea condițiilor esențiale de validitate (art. 1179 C. civ.).
D. Norma publică versus norma privată. Declinul forței obligatorii a contractului?
Potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ., „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Astfel, contractul este legea părților (norma privată) dar el se supune legii (norma imperativă, publică) atât la momentul încheierii, cât și pe durata executării sale.
În contextul de mai sus: se pune întrebări precum:
– se mai poate vorbi despre o voință contractuală autonomă?
– asistăm la declinul forței obligatorii a contractului?
Încercăm să răspundem la cele două întrebări pentru a determina raportul actual dintre norma publică și norma privată.
Contractul este creația voințelor individuale ale unor persoane (fundamentul contractului).
Contractul este deci expresia juridică a libertății individului.
La început (sfârșitul secolului al XIX‑lea), contractul era supus conceptului autonomiei de voință potrivit căruia încheierea și forța obligatorie a actelor juridice depind exclusiv de voința părților.
Astfel, inițial, contractul era, în general, superior legii care nu avea, în principiu, decât un rol supletiv și anume, stabilea numai aspectele pe care contractanții nu le avuseseră în vedere.
Principiul a fost deseori criticat și a pierdut treptat din influentă, în favoarea legii.
Diminuarea conceptului autonomiei de voință a determinat implicit și declinul libertății de a contracta și al forței obligatorii a contractului.
Principiul autonomiei de voință a fost înlocuit de principiului libertății contractuale limitate, instituit de art. 1169 C. civ., potrivit căruia „Părțile sunt libere să încheie orice contracte (și să determine conținutul acestora), dar în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri”.
Din textul de lege, rezultă că libertatea voinței juridice trebuie exercitată numai în limitele legale (pentru respectarea ordinii publice).
Presiunea legii asupra libertății de a contracta trebuie înțeleasă, atât de manieră pozitivă: obligație de a contracta, cât și negativă: refuzul de a contracta.
În practică sunt situații în care legea obligă părțile să încheie contracte, precum așa‑zisele contracte „obligatorii”, „forțate” etc. (de exemplu, asigurarea obligatorie a locuințelor) sau chiar să modifice contracte (de exemplu, pe considerente de impreviziune).
În doctrină s‑a apreciat că voința individuală deși este determinantă, nu poate fi autonomă deși intenția părților a rămas „incontestabil un element absolut necesar pentru definirea noțiunii de act juridic”[23].
Contractul rămâne totuși (încă) o expresie a libertății individului, fiind unanim recunoscut că voința acestuia este fundamentul contractului iar „inima contractului” este acordul de voințe.
Cu toate cele de mai sus, perioada modernă se caracterizează declinul forței obligatorii a contractului și deci, asistăm la diminuarea rolului voinței subiectelor în fața legii.
În concluzie: Legea: mai presus de orice !
Bibliografie
– M.L. Belu, Clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți, în RDC nr. 12/2006;
– G. Boboș, Teoria generală a dreptului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996;
– G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012;
– I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în Teoria generală a dreptului, București, 1992;
– J. Flour, J.-L. Aubert, E. Savaux, Droit civil. Les obligations. 1. L acte juridique, SIREY, 2006;
– A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București, 2012;
– Ph. Malaurie, L. Aynes, Ph. Stoffel-Munc, Les obligations, Defrenois, 2011;
– N. Popa, Teoria generală a dreptului, ediția 6, Ed. C.H. Beck, București, 2020;
– N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, București, 1998;
– L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile. Vol. II. Contractul, Ed. Universul Juridic, București, 2009;
– L. Pop, I.-F. Popa, St.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012;
– C. Spasici, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, București, 2013;
– L. Stănciulescu, Dreptul contractelor civile. Doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, 2017;
– Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, 2013;
– C.E. Zamșa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2006.
[12] Precizăm că, în dreptul francez vechi, potrivit principiului autonomiei de voință, contractul nu putea fi modificat nici prin lege și nici de către judecător. Numai părțile puteau, prin acordul lor, să modifice clauzele contractuale. Ulterior studiile de drept pozitiv au relevat „o realitate mai nuanțată”; a se vedea Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, 2013, p. 512.
[13] A se vedea L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile. Vol. II. Contractul, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 536.
[14] A se vedea L. Pop, op. cit. (2009), p. 531.
[15] A se vedea L. Pop, I.-F. Popa, St.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, pp. 156-157; C.E. Zamșa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2006, op. cit., p. 171 și urm.
[16] A se vedea L. Stănciulescu, op. cit., p. 102.
[17] Potrivit art. 107 din Legea nr. 71/2011 (legea de aplicare a noului Cod civil), dispozițiile art. 1271 C. civ., privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.
[18] A se vedea M.L. Belu, Clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți, În RDC nr. 12/2006, p. 9 și urm.
[19] Principalul act normativ în materie, îl constituie Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (care transpune în legislația națională Directiva 93/13/CEE).
[20] În literatura franceză s-a opinat că o clauză contractuală poate fi abuzivă în temeiul originii sau efectelor sale; ea este rezultatul unui abuz de putere a unuia dintre contractanți, îndeosebi în relațiile dintre profesioniști și consumatori; a se vedea Ph. Malaurie, L. Aynes, Ph. Stoffel-Munc, Les obligations, Defrenois, 2011, p. 368.
[21] A se vedea A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 92 și urm.
[22] Atunci când instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit de organul constatator [art. 13 alin. (3) din lege].
[23] A se vedea L. Pop, op. cit. (2009), p. 16.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.