Convenţia de alegere a legii aplicabile – construcţie specifică raporturilor de drept privat cu element de extraneitate

Abstract

THE CONVENTION OF CHOOSING THE APPLICABLE LAW – A CONSTRUCTION SPECIFIC TO THE RELATIONSHIPS OF PRIVATE LAW WITH FOREIGN ELEMENT

The legal relationships with foreign element generate the need to designate the law applicable in the conflict of laws. The national conflictual right and the European regulations govern the two complementary mechanisms for determining the law of the cause. Choosing the law by the parties gives expression to the subjective determination that, for some matters, is the rule, and for others, is the subsidiary solution. The recourse to the localization criteria of the applicable law signifies the objective determination of the law and contains variants that always lead to the identification of the lex causae.

The method of concretizing the will of the parties is the choice convention of the applicable law, a concept specific to the private international law. The substantive requirements, the form requirements and the possibility of changing the chosen law are aspects expressly regulated by the national law and by the European norms.

 Keywords: the conflicts of laws right, lex causae, subjective determination, the convention for choosing the applicable law

I. Considerații generale

Figură juridică inedită, convenția de alegere a legii aplicabile este un vehicul al voinței părților la care legiuitorul recurge în mod frecvent în raporturile cu element străin. Uneori constituie forma de concretizare a principalei modalități de determinare a legii aplicabile (atunci când voința părților „face” regula în materia respectivă), alteori este expresia principiului secundar de identificare a lex causae (în raport cu localizarea obiectivă a legii aplicabile). În toate cazurile, convenția de alegere a legii aplicabile reprezintă modalitatea de valorificare de către părțile raportului juridic, a libertății conferite în temeiul legii, de a opta pentru dreptul pe care îl preferă.

Normele substanțiale (dreptul intern) nu reglementează acest tip de convenție, întrucât unica lege aplicabilă, în raporturile fără element străin, este legea română. Pactul de alegere a legii aplicabile își revendică locul doar în relațiile private internaționale, având regimul juridic al contractelor, cu notele specifice induse de normele conflictuale. Pentru actele unilaterale, desemnarea dreptului aplicabil se realizează prin declarația autorului actului unilateral.

Convenția de alegere a legii aplicabile este acordul de voință prin care părțile desemnează legea aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate sau prin care modifică legea aleasă.

Sediul materiei este dreptul național, dreptul european și, în măsura în care legea permite, corpuri de legi nestatale. De pildă, Roma I prevede că părțile pot recurge la dispoziții cuprinse în instrumente juridice adecvate, în măsura în care acestea vor fi adoptate, la un moment dat – cazul Principiilor dreptului european al contractelor.

Dreptul internațional român reglementează convenția de alegere a legii aplicabile pentu materii diverse, de la statutul familial, la acte juridice și la moștenire. Observăm că actualul Cod civil a multiplicat materiile în care este operantă desemnarea legii de către părți. Unele prevederi au avut ca model normele europene. De exemplu, în ceea ce privește posibilitatea de alegere a legii care se aplică desfacerii căsătoriei, au fost preluate dispoziții din Regulamentul nr. 1259/2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp (intrat în vigoare în iunie 2012). Ca termen de comparație, Legea nr. 105/1992 (vechea reglementare a raporturilor juridice de drept internațional privat) nu a cunoscut acordul de alegere a legii aplicabile divorțului. Soluția pe care a instituit-o în cazul desfacerii căsătoriei și pentru separația de corp a fost aplicarea legii care guverna relațiile personale și patrimoniale dintre soți (legea națională comună, iar în lipsa cetățeniei comune, legea domiciliului comun al soților – art. 22 coroborat cu art. 23, art. 20 alin. 1[1]).

Convenția de alegere este prezentă atât în contextul relațiilor nepatrimoniale, cât și în cadrul raporturilor juridice patrimoniale. Pactul de alegere a legii aplicabile este o instituție circumscrisă conflictelor de legi. Procesul civil internațional cunoaște alegerea forului, adică acordul care are ca obiect desemnarea de către părți a jurisdicției competente. Dispozițiile procesual-civile (atât noua reglementare, în vigoare din 2013, cât și reglementarea anterioară) prevăd că, în materiile expres menționate, părțile au prerogativa de a desemna jurisdicția competentă să judece litigiul cu element de extraneitate.

Convenția de alegere a legii aplicabile este una dintre formele de expresie ale autonomiei de voință în raporturile cu element străin. Nu întotdeauna libertatea de voință îmbracă formă contractuală. De pildă, voința fondatorilor persoanei juridice este suverană (în limitele legii) pentru stabilirea sediului social într-un anumit stat. La rândul său, localizarea sediului pe teritoriul unui anumit stat conferă naționalitatea persoanei juridice, împrejurare ce atrage supunerea statutului organic dreptului acelui stat.

II. Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial

1. Alegerea legii regimului matrimonial în dreptul român și european

Convenția de alegere a legii regimului matrimonial este o problemă comună dreptului național și celui european. Dreptul român are reglementarea modalităților de desemnare a legii regimului matrimonial în art. 2590-2592 C. civ. Dreptul european al regimurilor matrimoniale conține soluții de actualitate pentru raporturile patrimoniale ale soților. În luna iulie 2016 a fost legiferat setul de reguli aferente efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și regimurilor matrimoniale: Regulamentul nr. 1103/2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, legii aplicabile, recunoașterii și executării hotărârilor în materia regimurilor matrimoniale și Regulamentul nr. 1104/2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. La solicitarea unora dintre statele membre, s-au instituit cele două forme de cooperare consolidată, care se vor aplica direct și obligatoriu în cadrul statelor respective. Formele consolidate sunt modalități de cooperare deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiții de participare stabilite prin decizia de autorizare[2].

La nivelul regimului matrimonial, reglementările dau eficiență voinței părților, întrucât funcționează două reguli: alegerea liberă (și în limitele legii) a regimului matrimonial; desemnarea legii aplicabile acestui regim, prin utilizarea opțiunilor puse la dispoziție de legiuitor.

Regimul matrimonial are un statut aparte în cadrul efectelor patrimoniale ale căsătoriei cu element străin. El reprezintă segmentul cel mai complex în organizarea vieții patrimoniale de familie și rezonează perfect cu alegerea legii de către soții-destinatari ai regimului matrimonial. Libertatea soților (sau a viitorilor soți) de a prefera un anumit regim matrimonial (dintre regimurile reglementate) se „prelungește”, în raporturile cu element de extraneitate, cu libertatea de a desemna pentru acest regim, o lege care să îl guverneze. Este o extensie a autonomiei de voință – din dreptul substanțial, în dreptul internațional privat.

Spre deosebire de regimul matrimonial, cealaltă componentă (de această dată, o componentă statică) a efectelor patrimoniale ale căsătoriei, nu intră sub incidența libertății de alegere a legii aplicabile. Regimul primar[3] imperativ, adică ansamblul regulilor de la care soții nu pot deroga, indiferent de regimul ales, este supus, de obicei, unor legi indicate expres. Dreptul român, de pildă, supune regimul primar al soților unui set de reguli, determinate în cascadă: legea reședinței obișnuite comune a soților; legea cetățeniei comune a soților (în lipsa unei reședințe obișnuite comune); legea locului celebrării căsătoriei (în absența cetățeniei comune a soților). Cu titlu de exemplu, drepturile soților asupra locuinței familiei, precum și regimul unor acte juridice asupra acestei locuințe, sunt sub incidența legii locului unde aceasta este situată (art. 2589 alin. 2 și 3 C. civ.).

2. Dreptul român

Codul civil român conține două texte care se referă la legea aplicabilă raporturilor derivate din căsătorie. Primul text este destinat efectelor generale ale căsătoriei, cu includerea efectelor personale și a regimului primar imperativ (ultimul desemnat prin cuvintele „efectele patrimoniale ale căsătoriei […] de la care soții nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceștia” – art. 2589 alin. 2). Separat, art. 2590 vizează exclusiv regimul matrimonial, sub aspectul legii aplicabile acestuia prin manifestarea de voință a părților. Regula determinării subiective este completată cu prevederile referitoare la localizarea regimului matrimonial.

Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial va consemna dreptul aplicabil. În ipoteza în care dreptul român este lex fori (conform art. 2558 alin. 1 C. civ.), legea aplicabilă regimului matrimonial poate fi una dintre următoarele (art. 2590 C. civ.):

a. legea statului pe teritoriul căruia se află, la data alegerii, reședința obișnuită a oricăruia dintre soți. Între cele două legi – legea statului reședinței obișnuite la data alegerii și legea statului reședinței obișnuite ulterioare alegerii – va fi preferată legea veche, pentru a soluționa conflictul mobil de legi. Reședința obișnuită are calificarea legală de locuință principală a persoanei fizice, chiar dacă pentru această locuință nu au fost efectuate formalitățile de înregistrare; criteriile de determinare a reședinței obișnuite sunt indicate de art. 2570 alin. 2 C. civ.;

b. legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre soți, la data încheierii convenției de alegere a legii. Cetățenia luată în calcul este cea de la momentul desemnării legii aplicabile, chiar dacă, ulterior acestui moment, soțul în cauză dobândește cetățenia unui alt stat. Conflictul mobil se tranșează prin aplicarea legii vechi[4]. Determinarea și proba cetățeniei[5] respectă legea statului a cărui cetățenie se invocă (art. 2569 C. civ.);

c. legea statului primei reședinței obișnuite comune a soților după celebrarea căsătoriei. A treia posibilitate de alegere este identificabilă în funcție de prima reședință obișnuită comună a soților după căsătorie, chiar dacă acest punct de legătură suferă modificări după celebrarea căsătoriei. Se va aplica, pentru regimul matrimonial, soluția legii vechi.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Legea națională comună sau legea domiciliului comun al soților continua să reglementeze efectele căsătoriei dacă unul dintre soți își schimba, după caz, cetățenia sau domiciliul (art. 20 alin. 2 din Legea nr. 105/1992).

[2] Regulamentele au fost publicate în JOUE seria L nr. 183 din 8 iulie 2016. Pentru analiza propunerilor celor două regulamente europene, a se vedea, N.C. Aniței, Romania’s involvement in the harmonisation of the two proposals for regulation in matters of family relations with foreign element, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Seria Iurisprudentia, nr. 1/2015, p. 40-55.

[3] Literatura de specialitate subliniază faptul că regimul primar nu este regim matrimonial, el neavând aptitudinea de a susține singur tot ceea ce înseamnă organizarea aspectelor pecuniare ale căsătoriei. Normele regimului primar se completează cu normele regimului matrimonial, legal convențional, al soților (în acest sens, E. Florian, Regimul primar, în Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat român în contextul federalismului juridic European, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 281).

[4] Textul păstrat din legislația anterioară a raporturilor cu element de extraneitate valorifică cetățenia, care exprimă legătura juridică specială între un stat și o persoană fizică, indiferent modalitatea legală în care este dobândită cetățenia.

[5] În ceea ce privește locul cetățeniei, ca punct de legătură pentru dreptul internațional privat, a se vedea N.C. Aniței, Lecții de drept internațional privat român, Ed. Lumen, Iași, 2015, p. 115.

Convenția de alegere a legii aplicabile – construcție specifică raporturilor de drept privat cu element de extraneitate was last modified: decembrie 19th, 2016 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii