Contractul de editare în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
Teodor Bodoașcă - iunie 6, 2016La argumentele aduse de distinsul autor, apreciem că referirea art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 8/1996 la „operă” fără să facă distincție în legătură cu „modalitatea de exprimare” (scris, oral sau audiovizual) constituie un convingător „argument de text”, în sensul că pot face obiectul contractului de editare operele susceptibile de „reproducere”, „distribuire”, respectiv „traducere” sau „adaptare”. Spre exemplu, fără eforturi de interpretare, constatăm că „reproducerea” este posibilă, atât în cazul operelor „scrise”, cât și a celor „orale”, iar „distribuirea” și „adaptarea” în cazul tuturor categoriilor de opere.
De asemenea, achiesăm la concluzia că „orice operă de creație intelectuală susceptibilă de reproducere poate fi editată în mai multe modalități, în raport cu suportul material pe care este fixată, hârtie, disc, casetă, compact disc (C.D.), calculator etc.”[16] Mai mult, considerăm că această teză este valabilă și pentru celelalte trei drepturi a căror folosință poate fi transmisă pe calea contractului de editare (distribuire, traducere, adaptare), în sensul că și aceste prerogative sunt susceptibile de a fi realizate în mai multe modalități. Spre exemplu, distribuirea unei opere științifice poate avea loc prin intermediul librăriilor sau on-line, pe calea internetului.
În schimb, nu putem fi de acord cu opinia, preluată din doctrina franceză[17], conform căreia „în sfera domeniului de aplicare a contractului de editare nu intră și exercițiul drepturilor de traducere sau de adaptare a operei” sau „în alți termeni, editarea vizează doar reproducerea stricto sensu a operei, nu și reproducerea lato sensu”.
Într-adevăr, în sistemul de drept român, această opinie vine, de o manieră evidentă, în contradicție cu dispozițiile art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 8/1996, care au în vedere nu doar „reproducerea stricto sensu”, dar și așa-zisa „reproducere lato sensu”, atunci când se referă, deopotrivă, la „reproducere”, „distribuire”, „traducere” și „adaptare”.
Împrejurarea că, potrivit art. 50 din Legea nr. 8/1996, „cesiunea de către editor a dreptului de autoriza alte persoane să adapteze opera sau să o utilizeze în orice mod trebuie să facă obiectul unei prevederi contractuale exprese”[18] reflectă, după cum s-a precizat anterior, „caracterul intuitu personae” și, oricum, împrejurarea că o asemenea „cesiune” nu se presupune.
De asemenea, în ceea ce ne privește, considerăm că dispozițiile art. 50 nu au legătură directă cu cele ale art. 13 lit. i) și, cu atât mai puțin, cu cele ale art. 16 din Legea nr. 8/1996[19]. Astfel, reiterăm că art. 50 privește „cesiunea de către editor a dreptului de a autoriza alte persoane să adapteze opera sau să o utilizeze în orice mod” (s.n. – T.B., V.G.). În schimb, art. 13 lit. i) reglementează „dreptul autorului de a autoriza sau interzice realizarea de opere derivate”, iar art. 16 stabilește ce se înțelege prin „opere derivate”. Chiar dacă art. 50 poate viza și „operele derivate”, nu putem ignora împrejurarea că suntem într-un „domeniu contractual”, unde relevant este „acordul de voință” al părților, inclusiv în ceea ce privește „cesiunea contractului”.
4. Părţile din contractul de editare.
A. Precizări prealabile. Părţile contractului de editare sunt „titularul dreptului de autor” şi „editorul”. Acestea rezultă expressis verbis din dispozițiile art. 48 alin. (1), dar și din alte texte ale Legii nr. 8/1996, precum cele ale art. 48 alin. (2), art. 49 și art. 51.
- B. Titularul dreptului de autor. În context, reiterăm că, în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „prin contractul de editare, titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce, de a distribui şi, eventual, dreptul de a traduce şi de a adapta opera” (s.n. – T.B., V.G.).
Expresia „titularul dreptului de autor” se referă, în primul rând, la „autor” și, în subsidiar, la „alte persoane” fizice sau juridice care, în temeiul Legii nr. 8/1996, dobândesc drepturi patrimoniale de autor ce pot face obiectul acestui contract. În acest sens, în doctrină, în mod just, s-a apreciat că art. 10 şi urm. din Legea nr. 8/1996, reglementând drepturile morale şi patrimoniale de autor urmare realizării unei opere, instituie regula conform căreia „autorul” este „titularul de drept comun” al acestora. Au această semnificație, spre exemplu, și dispozițiile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996. Astfel, în temeiul acestora, „acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial”.
Cu toate acestea, şi alte persoane fizice decât autorul sau chiar unele persoane juridice pot deveni titulare ale diverselor drepturi morale sau patrimoniale ce rezultă din realizarea unei opere. În acest sens, cu valoare de principiu, potrivit art. 3 din Legea nr. 8/1996, „în cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul” [alin. (2)]. „Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite în condiţiile legii” [alin. (3)].
Cu titlu de exemplificare, în temeiul Legii nr. 8/1996, pot deveni titulare ale drepturilor patrimoniale de autor, următoarele persoane fizice sau juridice[20]: persoana fizică sau juridică care face publică o operă cu consimţământul autorului, atât timp cât acesta nu îşi dezvăluie identitatea, conform art. 4 alin. (2); persoana fizică sau juridică din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată opera colectivă, în condițiile art. 6 alin. (2); moştenitorii legali sau testamentari ai autorului, conform art. 25 alin. (1) teza a II‑a şi art. 26 alin. (2), după caz; organismul de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor, dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, potrivit art. 25 alin. (1) teza a III‑a şi art. 26 alin. (2), după caz; organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creaţie, dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari şi autorul nu a mandatat în timpul vieţii un anume organism de gestiune colectivă, în condițiile art. 25 alin. (1) teza a IV‑a şi art. 26 alin. (2), după caz, etc.
În acord cu cele exprimate în doctrină, „pentru a dobândi calitatea de parte în contractul de editare, persoana fizică sau juridică trebuie să dobândească, anterior încheierii acestuia, în condiţii Legii nr. 8/1996 sau dreptului comun, drepturile patrimoniale ce pot face obiectul acestui contract. Concluzia se impune, fiindcă, pe de o parte, acest contract are ca obiect exclusiv cele patru prerogative patrimoniale de autor şi, pe de altă parte, în lipsa unui mandat din partea titularului, nimeni nu poate transmite altei persoane folosinţa unui lucru sau a unui drept ce nu‑i aparţine, conform principiului nemo dat quod non habet”[21].
- C. Editorul. Cât priveşte editorul, în lipsa unor cerinţe speciale, stipulate de legislaţia din domeniu sau de dreptul comun, acesta poate fi orice persoană fizică sau juridică care are capacitatea de a contracta. Facem precizarea că, în temeiul art. 1180 C. civ., „poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte”. Deci, regula o constituie „capacitatea de a contracta” și excepția „lipsa acesteia”.
Editorul, de regulă, este persoană juridică și, în cele mai multe cazuri, „societate comercială”[22]. Evident, în asemenea cazuri, pentru a fi parte în contractul de editare, editorul trebuie să îndeplinească cerințele legale referitoare la capacitatea juridică prevăzute de art. 187 C. civ. pentru persoana juridică, în general, dar și cerințele stipulate de art. 1 și urm. din Legea nr. 31/1990 privind societățile[23].
În ipoteza în care, prin contractul de editare, editorului i s-a transmis și „folosința dreptului de a distribui opera”, acesta trebuie să întrunească și cerințele prevăzute de Codul civil sau legislația specială în legătură cu „capacitatea de a vinde”[24]. În acest sens, art. 1665 C. civ., sub denumirea marginală „incapacități de a vinde”, dispune că „persoanele prevăzute la art. 1654 alin. (1) nu pot, de asemenea, să vândă bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz” [alin. (1)]. „Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contractelor în care, în schimbul unei prestaţii promise de persoanele prevăzute la art. 1654 alin. (1), cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani” [alin. (2)][25]. Chiar și la o sumară analiză, observăm că „editorul” persoană juridică, în contextul contractului de editare, nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 1655 coroborat cu art. 1654 alin. (1) C. civ. Astfel, în asemenea contracte, editorul nu acționează ca „mandatar în cazul contractului de vânzare ce are ca obiect copiile realizate după operă” [lit. a)] sau ca „părinte, tutore, curator administrator provizoriu” [lit. b) ori ca „funcționar public, judecător-sindic, practician în insolvență, executor sau ca altă persoană care ar putea influența condițiile vânzării [lit. c)]”.
Față de situația prezentată, se poate concluziona că, pentru „editorul persoană juridică”, actualul Cod civil nu instituie „incapacități speciale de a vinde”. În schimb, evident, incapacitățile prezentate mai sus pot fi incidente în cazul „editorului persoană fizică”.
Pe de altă parte, în doctrină[26], „editura”, ca parte a contractului de editare, a fost definită ca „fiind o organizație cu personalitate juridică proprie, specializată în valorificarea dreptului de autor prin publicarea și difuzarea operelor de creație intelectuală”. În materie, potrivit art. 1652 C. civ., de principiu, „poate cumpăra sau vinde toți cei cărora nu le este interzis prin lege”.
Prin raportare, mai ales, la dispozițiile Legii nr. 8/1996, considerăm că definiția reprodusă este susceptibilă și de observațiile care urmează.
În primul rând, dispozițiile Legii nr. 8/1996, privitoare la contractul de editare (art. 48-57), se referă invariabil la „editor”, fără să facă distincție în legătură cu calitatea acestuia de „persoană fizică” sau „persoană juridică”. Față de referirea generică a textelor respective la „editor”, admitem că poate avea această calitate, spre exemplu, și o „persoană fizică autorizată”, în condițiile art. 1 și urm. din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale[27].
[16] A se vedea B. Florea, op. cit., p. 18.
[17] A se vedea A. Lucas, H. – J. Lucas, op. cit., p. 457.
[18]Dispoziții asemănătoare cuprinde și art. 131-3 alin. (3) din Codul de proprietate intelectuală francez (Le bénéficiaire de la cession s’engage par ce contrat à rechercher une exploitation du droit cédé conformément aux usages de la profession et à verser à l’auteur, en cas d’adaptation, une rémunération proportionnelle aux recettes perçues). Acest Cod este disponibil la adresa web: http://www.celog.fr/cpi/lv1_tt3.htm#c1.
[19] Pentru o opinie contrară, a se vedea B. Florea, op. cit., p. 19.
[20] În acest sens, a se vedea T. Bodoașcă, L. – I. Tarnu, op. cit., p. 1166-117.
[21] Idem, p. 117.
[22] A se vedea V. Roș, op. cit., p. 177.
[23] Legea nr. 250/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 17 noiembrie 1990 și, apoi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, fiind ulterior modificată și completată.
[24] În doctrină, în privința editorului, surprinzător, sunt analizate „incapacitățile de a cumpăra” (în acest, a se vedea B. Florea, op. cit., p. 28-29). Într-adevăr, potrivit art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „distribuirea” constă în „vânzarea sau în orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros sau gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora” (s.n. – T.B., V.G.). Deci, din punct de vedere juridic, editorul poate fi „vânzător” și, nicidecum „cumpărător”.
[25] Art. 1654 alin. (1) C. civ. se referă la următoarele categorii de persoane: mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă [lit. a)]; părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă [lit. b)]; funcţionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvenţă, executorii, precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează [lit. c].
[26] A se vedea V. Olteanu, Din istoria și arta cărții. Lexicon, Editura Enciclopedia, București, 1992, p. 124.
[27] O.U.G. nr. 44/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 25 aprilie 2008, fiind ulterior modificată și completată.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.