Consimțământul – condiție de fond pentru validitatea testamentului
Ioana Nicolae - aprilie 1, 20203. Viciile de consimțământ în materie testamentară
Vom analiza pe rând cele trei vicii de consimțământ ce pot afecta consimțământul testatorului, respectiv eroarea, dolul și violența. Este de precizat că în privința ponderii acestor vicii de consimțământ în materia analizată, ea este reprezentată predominant de dol, eroarea și violența fiind rar întâlnite în practica judiciară.
În ceea ce privește eroarea, potrivit art. 1207 C. civ., partea care, la momentul încheierii testamentului, se afla într‑o eroare esențială poate cere anularea acestuia[13]. Eroarea esențială ce poate atrage anulabilitatea testamentului se întâlnește în următoarele cazuri:
– când eroarea privește identitatea legatarului sau calitățile sale esențiale (de exemplu, testatorul avea reprezentarea eronată că legatarul este nepotul de frate din afara căsătoriei).
– când eroarea poartă asupra motivului determinant al testamentului (de exemplu, testatorul a avut reprezentarea că nu are rude de sânge, iar această falsă reprezentare l‑a determinat să facă legatul în favoarea unui prieten al său). În ambele situații enunțate putem spune că eroarea poartă asupra persoanei legatarului.
– s-ar putea însă ca eroarea să poarte și asupra obiectului legatului.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, astfel cum am arătat anterior, testamentul poate cuprinde mai multe acte juridice având regim juridic propriu, după cum în același testament pot fi cuprinse mai multe legate, ceea ce impune a cerceta problema erorii esențiale ca viciu de consimțământ raportat la toate clauzele testamentare, fiind spre exemplu, posibil ca doar o parte dintre acestea să fie afectate de eroare și să se impună numai anularea lor, restul clauzelor păstrându-și valabilitatea.
În schimb, eroarea neesențială este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puțin importante, în sensul că partea aflată în eroare, în cazul nostru testatorul, ar fi încheiat actul, respectiv ar fi făcut legatul cuprins în testament și în ipoteza în care ar fi avut o corectă reprezentare a acelor împrejurări, acest lucru neatrăgând anulabilitatea testamentului. Dacă totuși testatorul a apreciat acest aspect ca fiind hotărâtor pentru încheierea testamentului, trebuie să admitem, în consens cu prevederile art. 1207 alin. (4) C. civ., că eroarea este esențială iar sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă.
În concluzie, eroarea se datorează unei false reprezentări a realității intervenite în psihologia celui care testează în mod spontan, fără ca o terță persoană să fi contribuit la aceasta[14]. Sancțiunea care intervine în ipoteza erorii esențiale ca viciu de consimțământ este nulitatea relativă a testamentului, însă, probarea erorii, având în vedere caracterul ei intern, psihologic, poate ridica dificultăți reale generate de faptul că dovada se face în mod indirect, prin probarea unor elemente din care să rezulte starea subiectivă a celui care se pretinde că a avut o falsă reprezentare a realității atunci când a încheiat actul juridic[15]. Cel mai probabil ca acest aspect să se dovedească prin administrarea probei cu martori, evident nefiind excluse și alte mijloace de probă, aflându‑ne în prezența unui fapt juridic stricto sensu.
Practic, în ceea ce privește condițiile erorii, instanța va avea în vedere ca eroarea să fie esențială iar elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor pentru încheierea actului[16], în speță a dispoziției testamentare, iar doar în ipoteza întrunirii acestora să constate nulitatea relativă a respectivei dispoziții testamentare.
Dolul reprezintă acel viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic[17]. Potrivit art. 1214 alin. (1) C. civ., „consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s‑a aflat într‑o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”. Dolul reprezintă tot o eroare, doar că în acest caz eroarea nu este spontană, ci este provocată prin utilizarea mijloacelor dolosive. Un alt element de diferență rezidă în aceea că potrivit art. 1214 alin. (2) C. civ. „partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s‑a aflat nu a fost esențială”. În alte cuvinte, câmpul de aplicare al dolului privește și cazurile în care eroarea nu a fost esențială. Dolul, astfel cum am menționat anterior, este cel mai frecvent viciu de consimțământ întâlnit în materie testamentară iar forma specifică pe care dolul o îmbracă în această materie este captația și sugestia. Este de precizat că dolul sub forma sugestiei și captației sunt specifice liberalităților, deci și donațiilor, nu doar testamentului.
Sugestia constă în utilizarea unor manevre frauduloase și oculte în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face o liberalitate, pe care în alte condiții, din proprie inițiativă, nu ar fi făcut‑o și nici nu ar avea motive să o facă[18]. Sau, după cum s‑a arătat în practica judiciară, sugestia se exercită prin mijloace ascunse și tendențioase în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face un legat pe care nu l‑ar face din proprie inițiativă[19]. Ca și mijloace de sugestie putem aminti ascunderea anumitor situații, specularea anumitor convingeri ale părții, afirmații mincinoase la adresa altor moștenitori etc.
Captația constă în folosirea de către o persoană de mijloace dolosive și frauduloase, în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului (inclusiv prin crearea unei dependențe materiale a testatorului), înșelându‑i buna‑credință și determinându‑l să o gratifice prin testament[20].
Așa cum sugestiv s‑a arătat în literatura de specialitate[21], prin sugestie se urmărește nașterea ideii în mintea dispunătorului de a face o liberalitate, iar prin captație se direcționează hotărârea indusă de a gratifica o anumită persoană în mod concret. Captația presupune utilizarea unor mijloace frauduloase mai directe și mai brutale, precum îndepărtarea testatorului de familie și prieteni, interceptarea corespondenței, sechestrarea testatorului, pe când în cazul sugestiei, mijloacele frauduloase utilizate sunt indirecte, respectiv mai subtile, au un caracter ascuns, precum șiretenii, specularea anumitor sentimente sau concepții ale testatorului, subminarea anumitor moștenitori legali ai dispunătorului prin afirmații mincinoase[22] etc. Tot în doctrină[23] s-a arătat că prin captație s-ar înțelege câștigarea bunăvoinței testatorului prin dobândirea afecțiunii sale (în folosul celui desemnat legatar) iar prin sugestie s-ar desemna pierderea afecțiunii testatorului față de o persoană, prin defăimarea acesteia în fața testatorului. Din punct de vedere practic, distincția între dolul sub forma captației și dolul sub forma sugestiei este dificil de realizat, deoarece acestea se pot suprapune din punct de vedere atât al activităților desfășurate, precum și al scopului urmărit.
În ipoteza în care nu au fost utilizate mijloace frauduloase, viclene, dolul nu există. Astfel, în practica judecătorească s‑a arătat că simpla simulare a unor sentimente de afecțiune sau acordarea unor îngrijiri, chiar exagerate, nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de liberalitate[24]. De asemenea, împrejurarea că între pârâtă și defunct a existat o legătură afectivă sau că aceștia au întreținut relații intime nu determină concluzia folosirii de către pârâtă a unor mijloace dolosive pentru a obține încheierea testamentului în favoarea sa[25].
Dolul presupune existența a două elemente:
– un element obiectiv, material care constă în utilizarea de manopere dolosive, viclene și frauduloase în scopul de a induce în eroare. Elementul obiectiv poate să constea în fapte comisive, respectiv acțiuni, dar și în fapte omisive, respectiv inacțiuni. Dolul prin reticență se întâlnește în situația în care elementul obiectiv constă într‑o faptă omisivă, această faptă omisivă concretizându‑se în ascunderea sau necomunicarea testatorului a unei împrejurări esențiale, pe care acesta ar fi trebuit să o cunoască[26];
– un element subiectiv constând în intenția de a induce în eroare pentru a‑l determina pe dispunător să facă o liberalitate pe care nu ar fi făcut‑o din proprie inițiativă. Provocarea unei erori din neglijență, fără a exista rea‑credință, nu constituie dol.
În același timp, este necesar ca manoperele dolosive și frauduloase folosite să fi avut un rol determinant în alterarea voinței dispunătorului. Sugestia și captația sunt în măsură să atragă anularea testamentului numai în măsura în care manoperele frauduloase au avut ca efect alterarea consimțământului liber al testatorului, în sensul că, în lipsa acestora, testatorul nu ar fi făcut liberalitatea în cauză[27].
Un alt aspect important de reținut este acela că anularea testamentului nu este admisibilă în același timp atât pentru lipsa discernământului, cât și pentru captație, întrucât cele două cauze de nulitate relativă se exclud între ele[28]. Aceasta deoarece, în ipoteza în care testatorul nu a avut discernământ, nu se va putea ridica problema viciului de consimțământ.
Art. 1038 alin. (2) C. civ. prevede că „dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu au fost cunoscute de către acesta”. Aceasta înseamnă în esență că spre deosebire de materia actelor bilaterale unde dolul trebuia să provină de la una din părțile contractante, în materie testamentară această regulă este inaplicabilă.
Este de remarcat din economia textului art. 1038 alin. (2) C. civ. că, în materia testamentului, dolul intervine chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu au fost cunoscute de acesta. Această prevedere, derogatorie de la dreptul comun în materie de dol, are în vedere faptul că legatarul, deși nu a utilizat sau nu a cunoscut utilizarea manoperelor dolosive de către terț, este totuși beneficiarul dispozițiilor de ultimă voință ale testatorului, iar voința testatorului a fost alterată prin folosirea mijloacelor viclene și dolosive. Rațiunea acestei reglementari speciale este aceea că transmisiunea testamentară trebuie să fie rodul voinței personale și liber exprimate a testatorului, iar dacă voința acestuia a fost alterată în caracterul său liber, sancțiunea nu poate fi alta decât anularea testamentului.
În ceea ce privește proba dolului, este de menționat ca dolul nu se prezumă, astfel cum stabilește art. 1214 alin. (4) C. civ., ceea ce înseamnă că persoana care invocă dolul trebuie să facă dovada acestuia. Aflându‑ne în prezența unui fapt juridic, dovada poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Întrucât în structura dolului intră și un element material, dovada dolului este mai facilă decât în cazul erorii.
Violența reprezintă acel viciu de consimțământ care constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă, fără drept, o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l‑ar fi încheiat[29]. Violența poate fi fizică (vizează integritatea persoanei/bunurile sale) sau morală (vizează cinstea, onoarea, probitatea profesională etc.). Faptele de violența pot fi îndreptate împotriva testatorului, a bunurilor acestuia ori pot viza o persoană apropiată testatorului. În acest sens art. 1216 alin. (3) C. civ. identifică persoanele apropiate acestuia, respectiv soțul, soția, ascendenții ori descendenții. Enumerarea nu este însă limitativă.
În structura violenței intră două elemente, respectiv un element obiectiv ce constă în amenințarea cu un rău și un element subiectiv care constă în insuflarea unei temeri persoanei amenințate.
În materia testamentului, viciul de consimțământ al violenței se manifestă sub forma amenințării testatorului cu un rău, fără drept, amenințare care‑i provoacă acestuia o temere ce îl determină să întocmească un testament pe care în alte condiții nu l‑ar fi încheiat. Violența trebuie să fie exercitată fără drept și să reprezinte o încălcare a legii. Amenințarea trebuie să fie determinantă pentru încheierea testamentului.
În general, în practica judiciară[30] au fost semnalate cazuri de violență exercitate în privința persoanelor în vârstă sau bolnave. Legiuitorul a prevăzut în art. 1216 alin. (4) C. civ. că, „în toate cazurile, existența violenței se apreciază ținând seama de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s‑a exercitat violență, precum și de orice împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului”. Așadar, instanța de judecată va aprecia existența violenței în funcție de acest criteriu subiectiv.
Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost folosită violența, nu atrage anularea testamentului, aspect care reiese din prevederea art. 1219 C. civ.
Dacă în materia dolului legiuitorul a prevăzut că acesta poate atrage anularea testamentului, chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu au fost cunoscute de către acesta, în schimb, în materia violenței nu există nicio prevedere în acest sens. Rațiunea este însă identică, în sensul că dispoziția testamentară nu este rodul voinței libere a testatorului, ceea ce ne face să afirmăm că și în acest caz este incidentă sancțiunea nulității relative a testamentului.
Așa cum s‑a arătat în doctrină[31], vicierea consimțământului prin violență determină schimbarea însăși a cauzei întocmirii testamentului, aceasta nemaifiind una proprie încheierii acestuia, ci fiind reprezentată de nevoia evitării răului presupus a se întâmpla.
Sancțiunea care intervine în ipoteza în care consimțământul este afectat de un viciu de consimțământ este nulitatea relativă a testamentului. Art. 1325 C. civ. arată că, „dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale”, ceea ce face ca prevederile art. 1251 C. civ. să se aplice și în cazul testamentului („contractul este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia din părți a fost viciat, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege”).
Acțiunea în anulare a testamentului pentru vicii de consimțământ este prescriptibilă în termenul general de prescripție, termen care va începe să curgă de la data morții testatorului, și nu de la data testamentului[32]. Termenul general de prescripție este de 3 ani. În ipoteza în care eroarea sau dolul au fost descoperite în timpul vieții testatorului, acesta își va putea revoca testamentul, nefiind necesar să promoveze acțiunea în anularea acestuia. La fel se întâmplă și în cazul violenței, dacă violența încetează, iar testatorul este în viață, el are posibilitatea de a‑și revoca testamentul, nu de a solicita anularea acestuia pe acest motiv. Dolul și violența, spre deosebire de eroare, pot atrage și răspunderea civilă delictuală a persoanei care se face vinovată de acest lucru. Dacă însă eroarea, dolul sau violența sunt descoperite după deschiderea moștenirii, termenul de prescripție va începe să curgă de la data descoperii acestora. Potrivit art. 2529 alin. (2) C. civ. „în cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terță persoană, prescripția începe să curgă, dacă prin lege nu se prevede altfel, de la data când terțul a cunoscut existența cauzei de nulitate”. Cum în aceste situații vorbim despre o anumită stare de fapt, probațiunea va putea fi făcută prin orice mijloc de probă.
4. Concluzii
Valabilitatea consimțământului exprimat de testator se analizează raportat la data întocmirii testamentului și nu la data la care acesta produce efecte, adică la data deschiderii moștenirii. Consimțământul trebuie să îndeplinească condițiile cumulative prevăzute de lege și totodată trebuie să nu fie afectat de vicii. Legea impune ca testatorul să aibă și discernământ, separat de exprimarea unui consimțământ neafectat de vicii. Dacă testatorul nu are discernământ sancțiunea nulității relative va afecta întreg testamentul, însă dacă ne aflăm în prezența unui viciu de consimțământ, este posibil ca acesta să afecteze doar una sau mai multe dispoziții testamentare, și nu testamentul în întregul său, după caz.
Bibliografie
1. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012
2. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016
3. Negrilă, Testamentul în noul Cod civil. Studii teoretice și practice., Ed. Universul Juridic, București, 2013
4. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002
5. Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016
6. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, București, 1998
7. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966
8. Marica, C. Buga, Notă critică la decizia civilă nr. 205/1977 a Trib. Mun. București, în R.R.D. nr. 6/1978
9. Al. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013
[13] În cazul testamentului, eroarea ca viciu de consimțământ nu poate fi decât o eroare de fapt, întrucât, eroarea de drept poate interveni doar în situația în care normele legale nu sunt accesibile și previzibile (art. 1208 C. civ.).
[14] D. Negrilă, Testamentul în noul Cod civil. Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 79.
[15] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 147.
[16] Pentru amănunte privind cerințele erorii esențiale, a se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 147‑148.
[17] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 149.
[18] M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966, p. 178‑179.
[19] TS, s. civ., dec. nr. 1917/1974, în I.G. Mihuță, Repertoriu pe anii 1969‑1975, op. cit., p. 213; TS, s. civ., dec. nr. 953/1978, în I.G. Mihuță, Repertoriu pe anii 1975‑1980, op. cit., p. 141.
[20] Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1917/1974, în I.G. Mihuță, Repertoriu pe anii 1969‑1975, op. cit., p. 213.
[21] Al. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 81.
[22] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 171.
[23] J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 117, p.119.
[24] TS, s. civ., dec. nr. 1031/1973, în R.R.D. nr. 3/1974, p. 145.
[25] C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 2185/2000, în L.C. Stoica, Ineficacitatea actului juridic civil., op. cit., p. 336.
[26] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 151.
[27] TS, s. civ., dec. nr. 1426/1979, C.D. 1979, p. 125.
[28] Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 98/1982 în R.R.D. nr. 3/1982, p. 63.
[29] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 154.
[30] P. Marica, C. Buga, Notă critică la decizia civilă nr. 205/1977 a Trib. Mun. București, în R.R.D. nr. 6/1978, p. 51‑54.
[31] D. Negrilă, Testamentul în noul Cod civil. Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 85.
[32] TS, dec. nr. 1558/1972, în C.D. 1972, p. 161‑163.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.