Considerații referitoare la reglementarea nulității și la validarea contractului nul sau anulabil în viziunea noului Cod civil
Gabriel Tița-Nicolescu - martie 1, 2016Deducem, totodată, că, practic, posibilitatea confirmării se concretizează în atitudinea manifestată de partea contractantă care are dreptul de a cere anularea contractului; sub acest aspect, legea cere condiția suplimentară ca această persoană să cunoască, cu adevărat, cauza de nulitate, pentru a o putea confirma în mod real. Se înțelege de la sine însă faptul că această persoană are dreptul de a alege calea de urmat, și anume, de a confirma actul anulabil sau, dimpotrivă, de a cere anularea actului juridic[5]. În schimb, cealaltă parte, vinovată deseori (într-o măsură mai mare sau mai mică) de cauza de nulitate, nu poate cere confirmarea actului juridic (neputând cere, pe cale de consecință, nici anularea actului), fiind aplicabilă pe deplin regula preluată din dreptul roman, potrivit căreia nimănui nu îi este îngăduit a-și invoca propria culpă (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Cu toate acestea, ceea ce este nu numai de noutate, dar, în opinia noastră, și destul de interesant, este că legea îi recunoaște acestei persoane dreptul de a se implica în procedura de confirmare și chiar de a iniția această procedură. Astfel, potrivit art. 1.263 alin. (6) NCC, cel care trebuie să confirme poate fi pus în întârziere printr-o notificare prin care partea interesată (celalaltă parte) îi solicită să decidă: fie să confirme contractul anulabil, fie, dimpotrivă, să exercite acțiunea în anulare. Acest drept de opțiune poate fi manifestat, potrivit legii, într-un termen de 6 luni de la notificare. Până aici, lucrurile, deși inedite, nu sunt în mod esențial derogatorii; ceea ce ne atrage însă atenția, în primul rând, prin violarea principiului enunțat mai sus (potrivit căruia nimeni nu se poate folosi de propria culpă), dar și prin efectele extinctive pe care le produce nulitatea este un alt aspect: în lipsa unui răspuns, în termenul de opțiune de 6 luni, venit din partea persoanei care poate cere confirmarea contractului anulabil, această parte decade din dreptul de a mai cere anularea contractului.
Așa cum arătam, în dreptul nostru, nu este necesară, în mod obligatoriu, o confirmare expesă; dimpotrivă, în lipsa confirmării exprese este suficient să deducem o confirmare tacită. Confirmarea expresă este o manifestare de voință exteriorizată fără niciun dubiu, în timp ce confirmarea tacită este reținută atunci când obligația a fost executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată.
În materia confirmării, legea prevede dispoziții speciale referitoare la actele minorului. Astfel, minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în timpul minorității atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor formalităților cerute pentru încheierea lui valabilă. În timpul minorității, confirmarea actului anulabil se poate face numai în condițiile art. 1.263 și 1.264 NCC. Persoana chemată de lege să încuviințeze actele minorului poate, în numele și în interesul acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviințarea sa ori să confirme contractul atunci când această încuviințare era suficientă pentru încheierea valabilă a acestuia, dispoziții care se aplică în mod corespunzător și în cazul actelor încheiate fără autorizarea instanței de tutelă.
Pentru evitarea oricăror dubii cu privire la decizia de confirmare, legea instituie cerințe pentru actul confirmativ, și anume, acesta trebuie sa cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiune despre motivul ipotetic al acțiunii în anulare, precum și despre intenția de a repara viciul pe care se întemeiază această acțiune.
Sunt reglementate, de lege lata, și efectele confirmării. Astfel, confirmarea își produce efectele din momentul încheierii contractului (aceasta este diferența esențială față de refacerea contractului nul, cealaltă formă de salvare a contractului, care își produce efectele de la data actului refăcut). Totodată, confirmarea atrage renunțarea la mijloacele și excepțiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite și conservate de terții de bună-credință; terțul interesat poate cere anularea contractului chiar în prezența actului de confirmare (avem în vedere aici, de pildă, titularul dreptului de preempțiune sau chiar procurorul, în cazul în care consideră necesară desființarea actulului).
Este însă de precizat faptul că, în cazul în care este vorba despre confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimțământului prin dol sau violență, actul confirmării nu implică de plano renunțarea la dreptul de a cere daune-interese.
În fine, în cazul contractului plurilateral (exemplul tipic fiind contractul de societate), atunci când fiecare dintre părți poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părți o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea nulității de către celelalte părți.
În fine, reguli speciale cu privire la adaptarea contractului (o altă formă a validării contractului) avem, după cum știm deja, și în materia viciului de consimțământ al erorii. Astfel, dacă o parte este îndreptățită sa invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că dorește să execute ori execută contractul așa cum acesta fusese înțeles de partea îndreptățită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat așa cum l-a înțeles aceasta din urmă parte. În acest caz, după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptățită să invoce anulabilitatea a înțeles contractul și înainte ca aceasta să fi obținut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înțeles de partea aflată în eroare. Dacă declarația a fost făcută și comunicată părții aflate în eroare în acest termen sau contractul a fost executat, dreptul de a obține anularea este stins și notificarea este considerată lipsită de efecte.
Refacerea contractului nul. În primul rând, reamintim că procedura de refacere a contractului nul înseamnă cu totul altceva decât validarea prin confirmare sau în alt mod a actului juridic. Potrivit art. 1.259 NCC, contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege la data refacerii lui.
Deosebirile esențiale față de confirmarea (validarea) actului juridic constau în două aspecte:
• contractul refăcut este, de fapt, un alt contract încheiat de părți care, spre deosebire de contractul nul, îndeplinește toate cerințele de valabilitate ale actului juridic; în cazul confirmării se validează de către părți însele efectele actului anulabil, fără a fi încheiat un alt contract;
• în toate cazurile, contractul refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu și pentru trecut; validarea actului juridic anulabil (fie că se face prin confirmare, fie în alt mod) produce efecte retroactive, întrucât părțile înțeleg să îi dea forță juridică încă de la momentul semnării, iar nu de la momentul confirmării.
Conversiunea contractului nul. Conversiunea actului juridic se aplică actelor juridice afectate de o cauză de nulitate absolută. Prin conversiune, contractul nul va putea produce efectele permise de lege. Practic, actul juridic lovit de nulitate (deci, nevalabil în condițiile sau în forma în care a fost încheiat), va fi înlocuit cu un alt act juridic, valabil. Așadar, avem un alt act juridic care produce alte efecte decât cel anulat; dacă ar produce aceleași efecte, nu mai avem ce schimba deci, nu mai putem vorbi de conversiune.
Principiul de esență în materie este următorul: potrivit legii, un contract lovit de nulitate absolută va produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege. Condiția esențială pentru a putea opera conversiunea este, prin urmare, aceea ca actul considerat valabil să îndeplinească toate condițiile legale și, mai mult, trebuie ca aceste condiții să poată fi regăsite în cuprinsul actului nul.
Înlocuirea actului juridic nul cu cel valabil se produce de drept, prin efectul legii. Cu toate acestea, conversiunea (înlocuirea) nu se aplică dacă intenția de a exclude aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părți la data încheierii contractului.
Vom trece peste nenumăratele teorii doctrinare legate de natura juridică a conversiunii și vom exemplifica, în concret, cazurile în care poate apărea acest mecanism juridic.
Forma clasică și tipică a conversiunii actului juridic se întâlnește în cazul înscrisului autentic care, deși nul ca act autentic, poate produce efecte ca act sub semnătură privată sau a înscrisului sub semnătură privată care, deși nul ca înscris sub semnătură privată, poate produce efecte ca un început de dovadă scrisă. Principiul conversiunii în materia înscrisurilor doveditoare este reglementat expres de art. 271 NCPC, articol denumit sugestiv, „Nulitatea și conversiunea înscrisului autentic”. Potrivit primului alineat al acestui text de lege, înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă ori de o persoana incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel. Cel de-al doilea alineat face aplicarea efectivă a principiului, stipulând expres că înscrisul prevăzut la primul alineat face însă deplină dovadă ca înscris sub semnatură privată, dacă este semnat de părți, iar dacă nu este semnat, constituie, între acestea, doar un început de dovadă scrisă.
Un alt exemplu este frecvent întâlnit în materia dreptului societar, unde se încheie un contract de cesiune a unor acțiuni în formă scrisă, fără a se semna, în același timp, și declarația de cesiune în registrul acționarul (condiție imperativă cerută de Legea societăților pentru a opera transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative); într-un astfel de caz, în opinia noastră, actul de cesiune nu va avea valoarea unui act translativ de proprietate, însă va putea valora ca promisiune de cesiune a acțiunilor, putând fi valorificată ca atare de partea interesată.
Deosebirile dintre validare prin confirmare și conversiune constau în următoarele elemente:
• conversiunea se produce prin efectul legii, în timp ce confirmarea numai prin acordul părților;
• în cazul conversiunii, prin definiție, există o diferență de efecte între actul nul și cel cu care acesta a fost înlocuit; în cazul validării prin confirmare, părțile nu schimbă nimic din actul anulabil (o schimbare producându-se însă în cazul validării prin adaptare);
• în cazul conversiunii, actul juridic trebuie să fie valabil în forma convertită, în timp ce, în cazul confirmării, actul juridic poate rămâne cu viciile care îl făceau anulabil, însă părțile decid împreună să-i dea valoare.
Eroarea comună și invincibilă. Cu totul excepțional, pot exista situații în care actul juridic, deși anulat, produce efecte juridice; este vorba, așa cum am arătam, despre eroarea comună și invincibilă.
Chestiunea în discuție este extrem de importantă sub aspectul consecințelor nulității care, deși dovedită și constatată, nu afectează cu nimic drepturile pe care anumite persoane le dobândesc în temeiul actului juridic anulat. Tocmai din acest motiv, găsim necesar să tratăm această problemă la materia nulității, și nu la viciile de consimțământ (în speță, la viciul erorii, așa cum procedează majoritatea autorilor); ni se pare cu adevărat important și extrem de interesant faptul că pot fi ignorate, așa cum spuneam, consecințele nulității.
Regula este preluată tot din vechiul drept roman, unde latinii spuneau, foarte lămuritor, că eroarea comună este creatoare de drept – error communis facit jus. Așadar, părerea comună, generală, despre un anumit fapt sau despre o anumită împrejurare duce la o aparență universal acceptată; de aceea, doctrina a mai denumit această excepție veritabilă de la principiile aplicabile efectelor desființării actelor juridice afectate de o cauză de nulitate, ca fiind principiul aparenței în drept.
Principiul de drept error communis facit jus beneficiază de o recunoaștere legislativă în prezent, de o abordare expresă a condițiilor de aplicare, în noul Cod civil, spre deosebire de reglementarea anterioară (Codul civil 1864 nu îl stipula expres), deși era acceptat în doctrină și jurisprudență. Este vorba despre art. 17 NCC intitulat „Eroarea comună și invincibilă”, articol cuprins în prima parte a Codului civil, referitoare la considerațiile introductive ale legii civile și la principiile generale ale aplicării legii civile (importanța problematicii rezultă, așadar, și din modul de consacrare legislativă a principiului aparanței în drept, respectiv, într-un capitol introductiv, de principii, al actualului Cod civil). Textul de lege în discuție pleacă, înainte de a aborda eroarea comună și consecințele acesteia, de la un principiu la fel de important, pe care îl reiterează – în mod oportun, în opinia noastră –, tocmai pentru a sublinia încă de la început faptul că este vorba despre o chestiune absolut excepțională. Este vorba despre principiul fundamental potrivit căruia nemo dat quod non habet, adică, așa cum ne spune primul alineat al art. 17 NCC, nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși.
Și aici urmează excepția. Deși nimeni nu poate transmite mai mult decât are el însuși, legea admite ca o persoană, atunci când împărtășește o credință comună și invincibilă, să se poată prevala de un act juridic nevalabil, întrucât a considerat că cineva a dobândit un drept sau a avut o anumită calitate în temeiul acelui act. Rezultă, așadar, că două condiții trebuie îndeplinite:
a) Să fie vorba despre o eroare comună și invincibilă în care s-a aflat o persoană, cu precizarea că o astfel de împrejurare nu se prezumă; eroarea comună este o eroare obștească, o eroare în care s-au aflat toți oamenii, iar eroarea invincibilă este eroarea care nu putea fi cunoscută în niciun fel de către o persoană, oricât de diligentă ar fi fost;
2) Urmare a acestei erori, persoana respectivă să fi conferit unei alte persoane un drept (drept pe care, de fapt, nu îl avea) sau o calitate juridică (calitate pe care, de asemenea, prin ipoteză, nu o avea).
Unii autori au considerat că și buna-credință ar fi o condiție a erorii comune, aspect cu care însă noi nu suntem de acord, întrucât, în esență, nu se poate imagina o eroare comună fără bună-credință, ceea ce înseamnă că, în mod evident, se subînțelege, prin însăși definiția noțiunii, că cel care invocă eroarea comună nu trebuia să cunoască sub nicio formă adevărata situație juridică. Aceasta, cu atât mai mult cu cât buna-credință se prezumă, însă eroarea comună, dimpotrivă, nu se prezumă. Prin urmare, credem că această condiţie este superfluă.
În ceea ce privește efectele erorii comune și invincibile, reținem, în esență, că acestea atrag posibilitatea ignorării nulității de către o persoană aflată într-o astfel de situație.
În primul rând, sub acest aspect, trebuie arătat faptul că efectele actului nevalabil se vor produce față de persoana aflată în eroare, numai dacă o instanță de judecată va decide astfel. Prin urmare, persoana în cauză nu poate decide singură că s-a aflat într-o eroare comună și invincibilă și, pe cale de consecință, să invoce valabilitatea actului nevalabil, ci numai instanța judecătorească poate face acest lucru, evident, la cererea persoanei respective. Dar trebuie menționat că instanța nu este obligată să constate aplicabilitatea actului juridic nevalid față de persoana aflată în eroare, ci va putea să o facă, ținând cont de împrejurări. Mai mult, instanța va refuza, în opinia noastră, aplicarea efectelor erorii comune și invincibile în două situații:
• atunci când va constata că desființarea actului (prin ipoteză, anulat și în temeiul căruia s-au constituit drepturile pe care s-a întemeiat persoana care invocă eroarea comună și invincibilă) nu îi va produce niciun prejudiciu persoanei aflate în eroare;
• atunci când actul juridic nevalid a făcut obiectul unor înscrieri în cartea funciară sau în alte registre de publicitate.
În fine, cea de-a doua precizare cu privire la efectele erorii comune și invincibile este caracterul relativ al acestor efecte. Actul nevalid va putea fi considerat valabil și, pe cale de consecință, creator de efecte juridice numai față de persoana aflată în eroare; față de celelalte persoane, care nu au invocat sau nu au dovedit eroarea comună și invincibilă, actul nevalid va fi în continuare nevalid și lipsit de efecte.
[5] De pildă, dacă actul juridic este supus anulării ca urmare a incidenței unui viciu de consimțământ, partea al cărei consimțământ a fost viciat trebuie să cunoască întocmai elementul erorii, al dolului, al leziunii sau al violenței care i-a afectat, în concret, consimțământul; numai într-o atare deplină cunoștință de cauză, partea poate decide dacă este oportun și avantajos să confirme actul juridic respectiv sau, dimpotrivă, să ceară anularea lui, în condițiile legii. În plus, în cazul violenței, partea poate confirma actul juridic anulabil doar după încetarea acesteia.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.