Considerații privitoare la modificarea art. 305 din Codul de procedură penală

Abstract

Considerations regarding the amendment of art. 305 of the Code of criminal procedure

In this article, the author exposes his considerations regarding the amendment of art. 305 of the Code of criminal procedure, which refers to the fulfilment of the conditions of the document instituting proceedings and ordering the initiation of criminal proceedings in relation to the offence committed or whose commitment is prepared, even if its author is indicated or known by the criminal prosecution body.

The structure and the content of the study reveal the comments on the prolegomena and issues generated by the interpretation and application of the new form of para. (1) of art. 305 of the Code of criminal procedure.

In conclusion, the enactment for the purpose of amending an organic law through the agency of the emergency ordinances is based on an exceptional state raising measures “urgently” and promptly implemented, and this circumstance is non-existent in case of art. 305 of the Code of criminal procedure. The difficulties relating to the interpretation and enforcement of the new form of the legislative text are not compliant with the aim of clarity and predictability of criminal law.

Keywords: criminal law, document instituting proceedings, initiation of criminal proceedings.

  1. 1. Prolegomene

Dată fiind actualitatea dezbaterilor asupra modificărilor aduse de O.U.G. nr. 18/2016[1], un aspect mi-a atras în mod special atenția. Astfel, plecând de la justificarea legiferării pe calea Ordonanței de Urgență, care rezidă în aceea că de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală (în continuare C. pr. pen.) și până în prezent a fost adoptat un număr semnificativ de decizii ale Curții Constituționale, care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante, putem observa că acest demers legislativ – ori guvernamental – a vizat și unele instituții în raport cu care nu existau probleme de ordin constituțional.

Din această perspectivă, am constatat că, printre alte modificări care în opinia mea nu justificau „urgența”, s-a intervenit și asupra art. 305 alin. (1)-(3) C. pr. pen.

Așadar, în art. II pct. 76 din O.U.G. nr. 18/2016 se indică împrejurarea că „La articolul 305, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„Art. 305

(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

(2) Începerea urmăririi penale și respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) și g).

(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei.”.

În vechea formă conținutul textului normativ se prezenta în felul următor:

„Art. 305

(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.

(2) Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) și g).

(3) Când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.”

Dintre modificările aduse, una mi se pare problematică și de natură să creeze confuzii în interpretare și aplicare. Mă refer la modificarea formei alin. (1) al art. 305.

  1. 2. Probleme generate de interpretarea și aplicarea noii forme a alin. (1) al art. 305 C. pr. pen.

Modificarea alin. (1) al art. 305 C. pr. pen. este de natură să genereze, în opinia mea, dificultăți de interpretare și aplicare a normei.

Astfel, noua formă a textului normativ indicat prevede că dacă actul de sesizare îndeplinește condițiile legale, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește. Prin urmare, apelând la interpretarea gramaticală reiese că se poate începe un proces penal (urmărire penală) chiar și în cazul infracțiunilor aflate în stare de pregătire.

Din această perspectivă, folosind metoda interpretării sistemice, încerc să-mi dau seama de modalitatea concretă în care un proces penal poate fi demarat în cazul pregătirii săvârșirii unei infracțiuni.

Pentru a găsi o explicație care să justifice edictarea unei astfel de norme, propun analiza unor dispoziții asemănătoare regăsite în vechiul Cod de procedură penală. Mă refer la prevederile înscrise în art. 911 din vechiul C. pr. pen. care stabilea ca o condiție pentru a se dispune interceptarea și înregistrarea convorbirilor, la propunerea procurorului care efectua ori supraveghea urmărirea penală (deja începută), obligativitatea existenței unor indicii cum că s-a săvârșit ori se pregătește săvârșirea unei infracțiuni. În acel context, s-a argumentat că actul procesual poate fi dispus în cursul urmăririi penale, a cărei demarare avea ca temei săvârșirea unei infracțiuni, deoarece sintagma „pregătește săvârșirea unei infracțiuni” viza una dintre fazele pe care le parcurge comiterea unei fapte penale – iter criminis –, anume faza tentativei.

Aceleași argumente ar putea servi la justificarea noii forme a alin. (1) al art. 305 C. pr. pen. însă din punctul meu de vedere acestea nu beneficiază de validitate în fața realităților juridice.

Așadar, nu se poate susține nevoia imperioasă ori urgentă pentru integrarea în noua formă a textului normativ a sintagmei „a cărei săvârșire se pregătește”, întrucât dacă legiuitorul – în acest caz Guvernul României pe calea Ordonanței de urgență – intenționa să acopere ipoteza faptei tentate putea apela la interpretarea sistemică și la coroborarea cu prevederile cuprinse în Codul penal. Mai mult decât atât, în sistemul de drept penal din țara noastră, actele preparatorii – ca instituție/noțiune juridică – nu beneficiază de incriminare separată.

În acest context, relevante mi se par prevederile art. 174 C. pen. care statuează că „Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.”, drept pentru care sintagma „dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită” își răsfrângea incidența și asupra ipotezei rămânerii infracțiunii în faza de tentativă. Totodată, art. 602 C. pr. pen. prevede că „Termenii sau expresiile al căror înțeles este anume explicat în Codul penal au același înțeles și în Codul de procedură penală.”

Coroborând aspectele legale anterior indicate, reiese că urmărirea penală putea fi începută pentru o faptă rămasă în faza tentativei chiar dacă se păstra formularea (de altfel, logică și coerentă) inițială. Astfel, organul de urmărire penală putea dispune începerea urmăririi penale dacă era sesizat cu săvârșirea unei infracțiuni rămase în faza de tentativă.

În încercarea de a determina rațiunile ce au condus la introducerea acestei ipoteze de începere a urmăririi penale, îmi imaginez o serie de argumente de natură să justifice ori să îmbunătățească începutul procesului penal când doar se pregătește săvârșirea unei infracțiuni. Una dintre rațiuni ar putea să rezide în aceea că în cazul mai multor fapte, dintre care unele s-au consumat, iar altele sunt în faza actelor preparatorii[2], se intenționează extinderea cadrului procesual cu privire la noua/noile infracțiuni a cărei/căror producere este iminentă. Un alt considerent ar putea să-și găsească explicația în dorința organelor de urmărire penală de a valorifica informațiile intrate în posesia lor pe diferite căi și în legătură cu care ar exista riscul de a-și pierde eficacitatea dacă nu sunt folosite în mod prompt.

Una peste alta, consider că nu există niciun argument solid din punct de vedere juridic care să fi justificat introducerea unei noi ipoteze de începere a urmăririi penale. Îmi bazez susținerea pe argumente ce țin de dificultatea interpretării și a aplicării acestei ipoteze, în sensul că e greu de imaginat cum ar putea funcționa o urmărire penală începută când încă nu s-a săvârșit vreo infracțiune. Mai mult decât atât, poate fi generată concluzia absurdă că statul, prin reprezentanții săi, acceptă săvârșirea de infracțiuni ori participă la aceasta în calitate de complice moral. Aceasta în condițiile în care un principiu de baza al politicilor penale moderne este acela al profilaxiei faptelor penale.

În situația în care s-ar accepta că un proces penal – urmărirea penală, ca fază a procesului penal – poate fi pornit când încă nu s-a comis vreo faptă penală, am ajunge la concluzia că în asemenea cazuri organele de urmărire penală, după ce în prealabil au cunoscut că se pregătește săvârșirea faptei, permit comiterea infracțiunii și, ulterior, supun făptuitorul cercetărilor și judecății penale în vederea tragerii la răspundere penală. Altfel a spune, în loc ca organele judiciare să împiedice săvârșirea infracțiunilor, acestea așteaptă să se săvârșească pentru a le putea dovedi ulterior.

Opinez în sensul că o asemenea concluzie e de natură a produce un grav prejudiciu atât drepturilor fundamentale, cât și principiilor care guvernează politica penală și procesul penal (profilaxia, loialitatea probelor etc.).

Dintr-o altă perspectivă, putem constata că și în ceea ce privește soluțiile de clasare există dificultăți. Astfel, cum s-ar dispune clasarea cauzei în condițiile în care urmărirea penală este începută cu privire la o infracțiune a cărei săvârșire se pregătește? Se așteaptă săvârșirea faptei și ulterior se constată că aceasta nu era prevăzută de legea penală ori nu era săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege? Se poate dispune clasarea când doar se pregătește săvârșirea infracțiunii? Nu cunosc răspunsul la aceste întrebări și aștept ca practica să elucideze echivocul.

Totodată, un ultim aspect pe care îl consider demn de menționat, vizează armonizarea conceptuală dintre cele două coduri ale României. Astfel, o faptă dobândește calitatea de infracțiune numai în condițiile prevăzute de art. 15 din Codul penal, și anume când este prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Prin urmare, o faptă a cărei săvârșire se pregătește nu intră sub incidența prev. art. 15 alin. (1) din Codul penal și, în plus, nu poate constitui temei al răspunderii penale. În consecință, pregătirea săvârșirii unei infracțiuni poate constitui cel mult subiect de dezbatere doctrinară, întrucât din perspectivă juridică procesuală o faptă nu poate fi considerată infracțiune decât după ce se comite și se verifică întrunirea trăsăturilor esențiale.

  1. 3. Concluzii

Două sunt rațiunile în baza cărora consider că această intervenție legislativă este inoportună. În primul rând, legiferarea în vederea modificării unei legi organice prin intermediul Ordonanțelor de urgență are ca temei o stare excepțională ce suscită măsuri implementate „urgent” și cu promptitudine, împrejurare inexistentă în cazul art. 305 C. pr. pen. În al doilea rând, dificultățile de interpretare și aplicare a noii forme a textului normativ sunt incompatibile cu dezideratul clarității și previzibilității legislației penale.

Toate aceste aspecte, mă conduc la concluzia că sintagma „a cărei săvârșire se pregătește” trebuie înlăturată, întrucât mai mult încurcă decât ajută, putând deschide pe viitor calea spre abuz.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Publicată în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016.

[2] Care, după cum arătam mai sus, nu beneficiază de incriminare separată.

Considerații privitoare la modificarea art. 305 din Codul de procedură penală was last modified: august 29th, 2016 by Virgil-Bogdan Boglea

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii