Consideraţii juridice asupra secretului profesional medical, între obligația de păstrare și obligația de divulgare a lui
Ilie Dumitru - septembrie 30, 2016Fără a fi întru totul de acord cu această opinie, ea trebuie menţionată şi supusă dezbaterilor breslei, atât medicale, cât şi juridice. Mai ales că, într-o astfel de logică ar rămâne fără explicaţie tratamentele medicale aplicate împotriva voinței pacientului (cum se întâmplă în cazul unor boli psihice) sau investigaţiile medicale cărora trebuie să se spună unii pacienţi în baza unor prevederi legale obligatorii.
Dacă este şi etic şi legal ca o comunitate religioasă să îşi ucidă copiii prin refuzul de a li se face o transfuzie de sânge, de ce ar fi ilegal şi sancţionată penal cu pedeapsa închisorii fapta unui şofer care (se presupune că) a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuză prelevarea de probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei?!
4. Divulgarea informaţiilor medicale ale pacientului către membrii familiei sale
Se pune de multe ori întrebarea dacă legal este permis ca un medic să încalce secretul profesional, transmiţând informaţii medicale care îl privesc pe pacient către membrii ai familiei sale.
Desigur că în practica medicală sunt numeroase situaţiile în care acest lucru se întâmplă (poate chiar aceasta este regula), însă au fost şi cazuri în care medicii au refuzat categoric să transmită informaţii medicale rudelor pacientului sau chiar, după decesul acestuia, au refuzat să transmită copia dosarului medical al acestuia rudelor/moștenitorilor săi. Un exemplu recent este cazul „Colectiv”, când unii părinţi ai tinerilor decedaţi în incendiu au cerut dosarul medical, având suspiciunea unor tratamente inadecvate sau a unor îngrijiri medicale necorespunzătoare.
Din punct de vedere moral şi etic, este de neadmis, spre exemplu, ca medicul ginecolog să refuze să îi comunice soţului informaţii medicale despre starea soţiei sale, după o naştere prin cezariană. Sau medicul chirurg să refuze să comunice cu copiii unei persoane vârstnice după o intervenţie chirurgicală în care i-a extirpat acesteia un organ[17].
Din punct de vedere juridic însă, în România, legislaţia impune medicului să păstreze secretul profesional inclusiv faţă de familia pacientului şi inclusiv după decesul acestuia.
Mai întâi, art. 18 din Codul deontologiei profesionale[18] prevede că:
„Obligaţia medicului de a păstra secretul profesional este opozabilă inclusiv faţă de membrii familiei persoanei respective.
Obligaţia medicului să păstreze secretul profesional persistă şi după ce persoana respectivă a încetat să-i fie pacient sau a decedat.”
Art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, la care ne-am referit şi mai sus, stipulează că toate informaţiile medicale care îl privesc pe pacient, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul etc. sunt informaţii confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
Dacă oprirea accesului rudelor/familiei la dosarul medical al pacientului încă în viaţă are o justificare din perspectiva dreptului la intimitate şi viaţă privată a acestuia, credem că interdicţia legală amintită mai sus, care opreşte rudele/familia pacientului decedat să primească informaţiile medicale care îl priveau pe acesta, nu mai are nicio justificare.
Dimpotrivă, dacă se admite că obligaţia medicului de păstrare a secretului profesional îşi are temeiul în dreptul corelativ al pacientului la intimitate şi la neimixtiunea altora în viaţa şi sănătatea sa, după moartea lui ne aflăm în situaţia în care acest drept al pacientului (care constituia fundamentul obligaţiei medicului) s-a transmis pe cale succesorală către moştenitorii săi, făcând parte din patrimoniul defunctului.
Potrivit art. 953 şi 955 C. civ., patrimoniul unei persoane decedate se transmite prin moştenire legală sau testamentară către una sau mai multe persoane în fiinţă.
Pe de altă parte, art. 252 din acelaşi C. civ., referindu-se la ocrotirea personalităţii umane, stabileşte că „orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”.
În cazul în care vreunul din aceste drepturi nepatrimoniale este încălcat, iar titularul său a decedat, soţul supravieţuitor sau oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum şi oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv pot porni o acţiune în restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat, în temeiul art. 256 C. civ.
Or, de vreme ce moştenitorii pacientului decedat devin chiar titularii valorii ocrotite prin obligaţia instituită de lege în sarcina medicului (de păstrare a secretului medical) ce justificare mai are interdicţia impusă medicului de a le divulga informaţii medicale despre pacientul decedat??! Credem că niciuna.
Însă refuzul breslei medicale de a permite accesul succesorilor pacientului defunct la dosarul său medical, chiar dacă public este fundamentată pe secretul profesional, în realitate are o altă explicaţie: teama de a fi devoalate unele erori medicale sau tratamente inadecvate aplicate pacientului.
La nivel internaţional sunt state în care această luptă între breasla medicală, pe de o parte, şi pacienţi şi succesorii lor, pe de altă parte, s-a tranşat în favoarea ultimilor, iar altele în care confruntarea şi lupta de argumente e încă în desfăşurarea.
In Franţa, după ani de dezbateri asupra acestei problematici, Legea nr. 2002-303 din 4 martie 2002 privind drepturile bolnavilor şi calitatea sistemului de sănătate[19] prevede la ultimul alineat al art. L-1110-4 următoarele:
Secretul medical nu constituie un obstacol pentru ca informaţiile referitoare la o persoană decedată să fie furnizate succesorilor lor în drepturi, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a le permite să cunoască cauzele decesului, pentru a apăra memoria persoanei decedate sau drepturile acesteia, cu excepţia unei manifestări de voinţă contrare exprimată de defunct înainte de a muri.
Articolul L-1111-7 alin. (6) confirmă o dată în plus că în caz de deces al pacientului, accesul succesorilor săi în drepturi la dosarul său medical se face în conformitate cu ultimul paragraf din articolul L. 1110-4.
În Elveţia, chiar la finele lui 2015, Consiliul federal elveţian a răspuns unei interpelări a unui grup de parlamentari şi a opinat în sensul că accesul la dosarul medical al unui pacient după moartea acestuia trebuie să fie făcută cu maximă precauţie şi s-a declarat foarte reticent în a acorda un drept de consultare rudelor, printre altele, pentru a permite acestora să verifice dacă nu a existat nici o eroare medicală[20].
Legea statului Arizona[21] introduce conceptul de „health care decision maker” şi prevede că un furnizor de servicii medicale poate divulga înregistrările medicale ale unui pacient decedat sau înregistrări de plată sau ale informaţiilor conţinute în dosarele sale medicale către reprezentantul său personal sau administratorul averii pacientului decedat sau, în cazul în care nu a fost desemnat un reprezentant personal sau administrator, următoarelor persoane, în următoarea ordine de prioritate, cu excepţia cazului în care pacientul decedat, în timpul vieţii sale, a notificat în scris furnizorul de servicii medicale, că se opune eliberării înregistrărilor medicale sau înregistrărilor de plată:
– soţul/soţia pacientului decedat, cu excepţia cazului în care pacientul şi soţul/soţia sa erau despărţiţi la momentul decesului pacientului:
– administratorul interimar al unui trust creat de către pacientul decedat;
– copilul adult al pacientului decedat;
– părintele pacientului decedat;
– fratele adult sau sora pacientului decedat.
În Ungaria Legea nr. CLIV[22] din 1997 asupra sănătăţii reglementează accesul familiei pacientului defunct şi al reprezentanţilor săi legali la dosarul său medical.
Alin. (9)-(11) ale art. 24 nu existau în forma iniţială a legii, dar au fost adăugate ulterior prin Legea nr. LXXI din 1999.
Alin. (9) prevede că în timpul vieţii unui pacient sau ca urmare a decesului acestuia, soţul/ concubinul, o rudă în linie directă, fratele/sora acestuia au dreptul de a se li se furniza datele referitoare la îngrijirea sănătăţii pacientului decedat, la cererea lor scrisă, în cazul în care:
a) informaţiile medicale sunt necesare pentru că
– sunt de natură să influenţeze viaţa sau sănătatea solicitantului, sau
– ajută la oferirea asistenţei medicale persoanelor amintite mai sus, şi
b) nu există alte modalităţi de a se obţine aceste informaţii medicale şi nici nu pot fi stabilite prin deducţie.
Alin. (11) stabileşte în mod clar că în cazul decesului unui pacient, reprezentantul său legal, o rudă apropiată sau moştenitorul său are dreptul să obţină toate datele medicale care sunt sau ar putea să fie în legătură cu cauza morţii, precum şi datele care se referă la tratamentul medical care precede moartea; în plus, are dreptul să studieze dosarul medical al pacientului defunct şi să primească, pe cheltuiala sa, copia acestui dosar.
Fie şi numai pentru aceste considerente, credem că este mai mult decât necesară şi în România o dezbatere juridico-medicală asupra acestei problematici si, de ce nu, o reaşezare a legislaţiei specifice pe fundamente solide, logice, apte să justifice cu adevărat limitarea accesului la informaţiile medicale referitoare la un pacient decedat, dar şi la cele ale unuia aflat în imposibilitatea de a-şi mai exprima consimţământul.
5. Particularităţi ale secretului profesional în activitatea medicilor legişti
În România, activitatea de medicina legală se desfăşoară sub imperiul câtorva acte normative speciale: Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală[23], Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000, aprobat prin H.G. nr. 774/2000[24] şi Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 1.134/C/255/2000[25].
Medicii legişti se bucură de un transfer de putere din partea organelor de urmărire penală, a procurorilor sau judecătorilor şi pot avea acces la toate informaţiile medicale ale unei persoane[26], spre deosebire de ceilalţi medici, care nu pot avea acces la dosarul medical al unei persoane şi la informaţiile medicale pe care le deţine alt medic, decât dacă este implicat în tratamentul medical al acelui pacient[27].
Medicul legist se supune şi ele obligaţiei de păstrare a secretului profesional. Mai întâi pentru că, fiind înainte de orice medic, trebuie să respecte toate prescripțiile legale menţionate mai sus, aplicabile tuturor medicilor, iar apoi şi în temeiul art. 39 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000[28], precum şi al prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 1.134/C din 25 mai 2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale.
Acesta din urmă text prevede explicit că „Medicii legiști au obligaţia să respecte principiile deontologiei profesionale şi ale eticii medicale. Medicul legist nu poate fi obligat să desfăşoare activităţi profesionale care contravin normelor deontologiei profesionale şi ale eticii medicale.”
Cu toate acestea alte prevederi legale ale Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei O.G. nr. 1/2000 îl obligă ca atunci când efectuează o expertiză sau o lucrare medico-legală la solicitarea unui organ judiciar să nu comunice rezultatele acesteia altor persoane, instituţii sau organizaţii decât cu aprobarea organului judiciar care a solicitat efectuarea ei[29].
Această înseamnă că nici măcar pacientului nu trebuie să îi comunice rezultatul investigaţiei/expertizei medico-legale căreia i s-a supus.
Numai că această prevedere legală este în contradicţie cu dreptul inalienabil al pacientului de a fi informat.
Dacă punem sub semnul incontestabilului faptul că relaţia dintre medicul legist şi persoana pe care o examinează, asupra căreia pune un diagnostic sau asupra căreia efectuează o expertiză sau o lucrare medico-legală este una de genul medic-pacient, atunci acel pacient al medicului legist trebuie să se bucure şi el de toate drepturile pe care le are pacientul unui medic chirurg, ortoped, neurolog etc.
Iar art. 24 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului consacră cu valoare de principiu că „Pacientul are acces la datele medicale personale”.
Cu toate acestea, instituţiile de medicina legală atunci când, spre exemplu, la solicitarea unui organ de cercetare penală, prelevează probe biologice de la un conducător auto suspectat că ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe psihotrope, refuză să îl informeze şi pe conducătorul auto asupra rezultatelor analizelor biologice şi concluziilor medico-legale.
Medicul legist transmite raportul medico-legal numai organului de cercetare penală, iar conducătorul auto trebuie să se adreseze procurorului cu o cerere de studiere a dosarului de cercetare penală şi numai dacă această cerere este aprobată el va putea să afle care sunt rezultatele analizelor medicale cărora a acceptat să se supună!
Această limitare a drepturilor pacientului, devenită regulă în practica instituţiilor de medicină legală, credem că este lipsită de o cauză justă.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1.134/C/2000 stabileşte că „medicii legiști au obligaţia să păstreze secretul de serviciu şi să asigure protecţia informaţiilor, în conformitate cu normele deontologiei profesionale.
În scopul îndeplinirii acestei obligaţii medicii legiști … aduc la cunoştinţa persoanelor interesate rezultatul lucrărilor medico-legale numai în cazul în care prin aceasta nu se aduce atingere activităţii de urmărire penală;”
Ori, comunicarea concentraţiei alcoolice din sângele unui conducător auto către el însuşi nu poate în niciun context să aducă atingere activităţii de urmărire penală.
Chiar dimpotrivă, lipsa unei astfel de informări lasă loc abuzurilor şi tergiversării soluţionării cauzelor penale care au un astfel de obiect.
[17]Conform art. 10 din Legea nr. 46/2003, „Rudele şi prietenii pacientului pot fi informați despre evoluţia investigațiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului”.
[18] Facem precizarea că trimiterile la acest Cod deontologic sunt justificate prin aceea că prevederile lui au nu doar o valoare etică, ci şi valoare normativă indirectă, devenind obligatorii pentru medici prin trimiterile la acestea conţinute în mai multe articole din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Amintim câteva:
Art. 89 – „Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicină de familie se reglementează prin acte normative, după cum urmează: a) obligaţiile de etică şi deontologie profesională – prin legile şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate în sistemul sanitar; …”
Art. 165 alin. (1) – „(…) Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale”.
Art. 380 alin. (3) – „Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică.
[19] În prezent articolul face parte Codul de sănătate publică al Franţei şi a fost modificat ultima dată de art. 96 din Legea nr. 2016-41 din 26 ianuarie 2016.
[20] A se vedea în acest sens http://www.24heures.ch/suisse/politique/L-acces-au-dossier-medical-doit-etre-restreint/story/26901789 (accesat la 30.08.2016).
[21] A se vedea prevederile art. 12-2294 din Codul statului Arizona, revizuit după a doua sesiune ordinară din cea de-a 52-a legislatură (încheiată în mai 2016). Codul poate fi consultat şi aici http://www.azleg.gov/ArizonaRevisedStatutes.asp (accesat la 30.08.2016).
[22] În Ungaria numerotarea actelor normative se face, ca o continuare a practicii legislative din perioada Imperiului Austro-Ungar, cu cifre latine. În speţă este vorba de Legea nr. 404 din 1997, promulgată la 23 decembrie 1997.
[23] O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală a fost publicată în M. Of. nr. 22 din 21 ianuarie 2000, apoi modificată şi republicată în temeiul art. IV din O.G. nr. 57/2001 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, publicată în M. Of. nr. 531 din 31 august 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 271/2004, publicată în M. Of. nr. 616 din 7 iulie 2004, dându-se capitolelor, articolelor şi alineatelor o nouă numerotare, apoi din nou modificată prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013.
[24] H.G. nr. 774 din 7 septembrie 2000 a fost publicată în M. Of. nr. 459 din 19 septembrie 2000.
[25] Ordinul ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 1.134/C/255/2000 a fost publicat în M. Of. nr. 459 din 19 septembrie 2000.
[26] Art. 38 din H.G. nr. 774/2000 prevede că:
„(1) În cazul în care medicul legist considera necesară consultarea documentelor medicale, respectiv medico-legale, aflate la dosar sau a altor documente necesare pentru efectuarea lucrării medico-legale, el poate solicita organelor judiciare competente acest lucru.
(2) În cazul în care pentru efectuarea expertizei solicitate se impune examinarea persoanei sau efectuarea unor investigaţii medicale de specialitate, medicul legist poate solicita organelor judiciare competente să dispună efectuarea acestor examinări.”
[27] Art. 23 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului arată că:
„În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.”
[28] Conform acestui text de lege, „Medicul legist este obligat să păstreze secretul profesional şi de serviciu în privința lucrărilor medico-legale efectuate.”
[29] A se vedea art. 39 alin. (2) din Regulament.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.