Confiscarea extinsă – măsură de siguranță, sancțiune sui generis sau veritabilă pedeapsă?
Adrian Stan - februarie 1, 2019Alta este însă situația în cazul confiscării extinse, mecanismul răspunderii independente de culpă fiind destul de dificil de aplicat. Bunurile supuse acesteia nu prezintă per se o stare de pericol, neavând legătură cu infracțiunea ce a atras condamnarea acuzatului, îndepărtându-se de sistemul clasic al răspunderii ce guvernează măsurile de siguranță. Atunci despre ce fel de stare de pericol, mai precis despre a cui stare de pericol este vorba? Dacă această stare de pericol ar fi absentă, s-a afirmat în doctrină, însăși includerea instituției în cadrul măsurilor de siguranță s-ar plasa sub semnul întrebării[36].
6. Elemente punitive ale confiscării extinse
Referitor la pedeapsă și la funcțiile acesteia ca modalitate de aplicare a politicii penale a statelor, doctrina de drept penal[37] observă disputele teoretice referitoare la funcțiile pedepsei, deoarece în dreptul roman termenul de poena s-a încetățenit mai târziu, inițial limbajul legiuitorului roman utilizând pentru pedepse cuvântul supplicium sau damnum. Pedeapsa are, în dreptul roman și valențe reparatorii, acțiunea civilă nefiind separată de acțiunea penală, cum de altfel, de regulă, se întâmplă și în prezent.
S-a mai arătat[38] că despre pedepse, cei vechi spuneau că nu sunt decât moneda cu care se răsplătește infracțiunea. Pedeapsa a constituit în vremuri îndepărtate un instrument de răzbunare al societății împotriva infractorului, apoi, cu timpul, și-a făcut loc concepția că pedeapsa nu trebuie să urmărească doar răzbunarea, ci să constituie și un avertisment pentru cei înclinați la a comite infracțiuni în viitor. Stagiritul, în Etica, afirma că pedeapsa constituie o utilitate socială, deoarece mulțimea se abține de la încălcarea dreptului din cauza amenințării pe care o constituie legea penală. Marele filozof atribuia, așadar, pedepsei și o funcție etică, considerând-o și un mijloc de regenerare morală a infractorilor.
Confiscarea extinsă prezintă, chiar la prima privire, o serie de elemente ce o apropie de conceptul de pedeapsă în sens larg, chiar dacă poziționarea sa normativă o menține printre măsurile de siguranță.
Primul element ce o diferențiază de celelalte măsuri de siguranță, aspect care a dus și la numirea sa de „confiscare fără condamnare” este faptul că bunurile la care se referă nu provin dintr-o infracțiune pentru care infractorul să fi fost condamnat. Cu toate acestea, „ocazia” confiscării extinse, pretextul său, este judecarea și condamnarea pentru o altă infracțiune. De aceea, denumirea de „confiscare fără condamnare” este parțial improprie pentru că, într-adevăr, se pune problema unei condamnări dar a uneia pronunțată pentru o altă faptă decât cea din care provin bunurile supuse confiscării extinse.
În contextul extinderii și diversificării modalităților de individualizare a pedepsei, se poate afirma că în sistemul român actual va fi exclusă aplicarea confiscării extinse când este vorba de un infractor minor față de care s-a aplicat o măsură educativă (sancțiune de drept penal care este unanim acceptat că are alt regim decât cel al condamnării) sau o soluție de renunțare sau amânare a aplicării pedepsei. Va fi cazul, așadar, doar al condamnării cu executare în regim de detenție sau cu suspendarea condiționată a executării (art. 91 C. pen.). Rigoarea și gravitatea condamnării conexe apare astfel ca fiind mai crescută (pe de o parte prin neîndeplinirea condițiilor negative prevăzute de art. 81 și art. 83 C. pen., iar pe de altă parte de enumerarea la art. 112¹ a unor infracțiuni de o gravitate sporită). Tocmai această creștere a standardului măsurii ridică însă întrebări legitime asupra caracterului și justificării sale, legiuitorul dorind să se asigure că doar în cazuri în care persoana a săvârșit o faptă de o anumită gravitate și i s-a aplicat o condamnare este necesară și confiscarea unor alte bunuri din patrimoniul său.
Doctrina italiană a observat mecanismul compensării practice a nesusținerii complete a unei acuzații penale, concretizată, nu fără un sâmbure de adevăr, în expresia „poca prova, poca pena”[39]. Aceasta înseamnă în procesul penal că, având în vedere apărările inculpatului, judecătorul nu a fost pe deplin convins că materialul probatoriu a dovedit într-adevăr vinovăția acuzatului, dar nu a avut îndrăzneala să-l achite și l-a condamnat la o pedeapsă foarte mică. Acest lucru reprezintă, evident, o așa-zisă echilibrare a sancțiunilor nesustenabilă în termeni raționali: în cazul în care instanța are îndoieli cu privire la vinovăție, acesta ar trebui să argumenteze că inculpatul este nevinovat, iar nu să-i aplice o pedeapsă redusă în spirit compensator. Ideea de a compensa fragilitatea sistemului probatoriu cu o pedeapsă apropiată de cuantumul minim, fără privațiune de libertate, sau mai puțin, fără a dispune o condamnare stricto sensu, poate transgresa și în materia confiscării extinse. Judecătorul, observând uneori că probele nu susțin întru totul soluția de condamnare, ce ar atrage și eventualitatea măsurii de siguranță, ar putea să opteze pentru una dintre inovațiile noului Cod penal ce nu se regăsesc printre deciziile de condamnare.
Este evident faptul că măsura privește bunuri față de care nu s-a pronunțat și nici nu se va pronunța în viitor o decizie de condamnare[40], deoarece instanța penală nu a fost sesizată cu judecarea pretinselor activități din care provin bunurile supuse confiscării extinse. Față de aceste fapte nu se va proceda, în mod evident, la o analiză riguroasă a tipicității, așa cum este necesar a se realiza în ceea ce privește fapta-pretext a măsurii. Dar poate fi un om să fie lipsit definitiv de unele bunuri ale sale (printr-o măsură numită în doctrina veche una de tip eliminatoriu), lucruri cu privire la care nu s-a stabilit printr-o condamnare că sunt produsul lato sensu al unei infracțiuni, fără să vorbim de o măsură punitivă?
Nu poartă nicio îndoială asupra aspectului că măsurile de siguranță, în cadrul cărora este situată de lege lata confiscarea extinsă, sunt sancțiuni de drept penal[41], alături de pedepse și măsuri educative. Împărțirea tripartită a intrat în tiparele clasice ale dreptului penal, așa cum am arătat în cele ce preced, încă din anii pozitivismului interbelic. Aparent, am putea fi tentați să minimalizăm importanța categoriei de sancțiune în care aceasta s-ar regăsi. Lucrurile nu stau însă deloc astfel, deoarece apropierea de o sancțiune sau alta are o importanță covârșitoare asupra viitorului instituției în dreptul penal modern.
S-a afirmat[42] că luând în considerare îndeosebi dispoziţiile legii fundamentale, de lege lata, reglementarea „confiscării extinse” ca având natura unei măsuri de siguranţă este o „misiune imposibilă”. De asemenea, alți autori[43] arată că măsura nu prezintă trăsăturile unei măsuri de siguranță, în special pe cea care privește caracterul preventiv al acestora, caracterul său puternic represiv apropiind-o mai degrabă de specificul pedepselor complementare. Pe de altă parte, se mai arată că dacă prin „confiscare extinsă”, înţelegem o măsură de siguranţă, constând în trecerea definitivă în proprietatea statului a unor bunuri rezultate din săvârşirea de infracţiuni, putem spune că Decizia-cadru 2005/212/JAI era de mult „transpusă” în Codul nostru penal, de vreme ce, în ipotezele avute în vedere de art. 118 C. pen. din 1968, se încadrează toate cazurile vizate de prevederile acestei decizii-cadru”. Ceea ce apropie actuala măsură de siguranță de pedepse este caracterul ei apropiat de cel al amenzii penale, apreciindu-se că dispozițiile art. 62 alin. (1)[44] ale noului Cod penal ar fi suficiente, iar confiscarea extinsă inutilă.
Chiar Decizia-cadru mai sus amintită, atunci când oferă definiția „confiscării” admite că ea poate fi deopotrivă o pedeapsă sau un alt tip de măsură, prevăzând la art. 1: „confiscare” înseamnă o pedeapsă sau o măsură dispusă de o instanță în urma unei proceduri în legătură cu o infracțiune sau infracțiuni, având ca rezultat deposedarea definitivă de bunul respectiv.
Directiva nr. 42/2014/CE nu se mai referă însă la „pedeapsăˮ, prevăzând la pct. 13 că: „Înghețarea și confiscarea în temeiul prezentei directive sunt concepte autonome, care nu ar trebui să împiedice statele membre să pună în aplicare prezenta directivă cu ajutorul instrumentelor care, în temeiul dreptului național, ar fi considerate drept sancțiuni sau alte tipuri de măsuri”. Aparent, aceasta a înțeles pericolul asimilării măsurii cu o pedeapsă și a nuanțat plasarea sa, lăsând statelor membre libertatea de a opta în acest sens, fără însă a numi tipul de sancțiune aplicată, făcând loc unui nou concept, destul de frecvent amintit în doctrina recentă, de sancțiune sui generis. În considerarea acestei terminologii, unii autori au afirmat că este vorba de o pedeapsă în sens european cu caracter personal[45].
Privirea unor instituții cu caracter oarecum nedefinit cu claritate prin prisma felului în care acestea sunt privite în jurisprudența Curții de la Strasbourg mai este întâlnită în cazul mai celebrului concept de „acuzație penală în sens european”, ce ne trimite cu gândul la criteriile statuate în jurisprudența Engel c. Olandei și nu este întru totul lipsită de suport. Cu toate acestea, chiar dacă instituția este prezentă în dreptul nostru ca urmare a transpunerii instrumentelor comunitare, credem că provocarea reală este poziționarea acesteia între sancțiunile de drept penal prin raportare la dreptul intern. Chiar în contextul internaționalizării și europenizării intense a dreptului penal în materia identificării, înghețării și confiscării produsului infracțiunii, nu putem omite faptul că sistemele de drept naționale diferă din multe puncte de vedere, iar uneori uniformizarea vine în contradicție cu o serie de principii constituționale, de la care nu se poate deroga.
Confiscarea extinsă privește, în mod evident, mai mult persoana decât bunurile sale, sancționând-o pe aceasta pentru deținerea unor lucruri de sursă incertă, pretins infracțională, dar totuși fără a fi condamnat pentru o infracțiune-predicat. Dacă în cazul confiscării speciale bunurile ce se confiscă sunt, de regulă unele mala per se, sau, deși fără a prezenta ele însele o stare de pericol, bunuri produse sau dobândite prin fapta prevăzută de legea penală, la confiscarea extinsă bunurile fac parte din patrimoniul persoanei sau chiar al familiei sale, fără a se pune problema unei stări de pericol ex re. S-a arătat[46] pe bună dreptate că ar trebui să acceptăm că lăsarea în circuitul civil a unor bunuri pretins provenite din activități infracționale nu este neapărat o problemă pentru societate și nu generează per se o stare de pericol.
Este, așadar, vorba de un pericol al persoanei ce le posedă sau pur și simplu nici măcar atât, fiind vorba de o pedepsire a acesteia pentru o consistență patrimonială nejustificată, coroborată cu o condamnare pentru o faptă conexă? Ideea de prevenție pălește și noțiunea de „periculozitate”, abundent utilizată de doctrina veche, pare a fi cheia: persoana are tendința de a comite noi infracțiuni, tendință prezumată din posesia unor bunuri, pe care statul le va confisca, este vorba deci, credem, de prevenție prin pedeapsă, iar nu o prevenție pură.
Pedeapsa are anumite caracteristici, scopuri și funcții[47]. Sintetic, pedeapsa este o sancțiune legală de constrângere, cu caracter judiciar, determinată, retributivă, aflictivă și infamantă. Apoi, pedeapsa are printre funcțiile sale cea de intimidare, de exemplaritate și de reeducare a infractorului[48]. O parte dintre aceste caracteristici și funcții specifice pedepselor se regăsesc cu certitudine și în măsura confiscării extinse, delimitând-o în mod categoric de alte măsuri de siguranță și chiar și de confiscarea specială, a cărei subspecie este uneori considerată.
În doctrina italiană au avut loc o serie de discuții cu privire la abundența și accelerarea în emiterea de instrumente de drept comunitar în materia extinderii posibilităților de confiscare a produselor infracționale, analize ce s-au manifestat preponderent critic[49]: „Competențele extinse de confiscare sunt subordonate unei condamnări penale; legiuitorul național poate prevedea aplicarea dispoziției de confiscare prin intermediul altor proceduri decât cele penale, precum cele prevăzute de dreptul civil din sistemul englez, dar aceasta presupune o convingere a instanței în acest sens. Prin urmare, directiva nu ar trebui – arată autoarea, să se refere la acele proceduri in rem prevăzute în unele jurisdicții ce permit aplicarea formelor de confiscare extinsă, indiferent de existența unei condamnări”.
Autorii italieni mai arată că „se știe că, în cazul supus discuției, piatra a fost aruncată din nou de Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând cu hotărârea Sud Fondi c. Italiei[50], fiind confirmată astfel constatarea „naturii de pedeapsă conform art. 7 din Convenție”. Pe această bază, Curtea a clarificat ca o condiție sine qua non pentru a se dispune confiscarea urbanstică[51] – precum si orice alt tip de confiscare și caracterul de „sancțiune intrinsec punitivă” a acesteia – constatarea unei legături intelectuale (conștiință și voință) care permite detectarea unui element de responsabilitate în comportamentul infractorului”[52].
[36] F. Ciopec, Confiscarea extinsă, între de ce și cât de mult, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 109.
[37] V. Pașca, Drept penal. Partea generală, ediția a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 437.
[38] G. Antoniu, T. Toader (colectiv), Explicațiile noului Cod penal, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 52.
[39] L. Masera, „Poca prova, poca pena: una curiosa decisione della cassazione sulla rilevanza dell’atipicità del decorso causale al fine del riconoscimento delle circostanze attenuanti generiche”, disponibil la: https://www.penalecontemporaneo.it/d/6150-poca-prova-poca-pena-una-curiosa-decisione-della-cassazione-sulla-rilevanza-dell-atipicita-del-deco, accesat la 19 septembrie 2018.
[40] F. Ciopec, op. cit., p. 138.
[41] Pentru dezvoltări teoretice ale sistemului sancțiunilor penale, a se vedea: V. Pașca, Măsurile de siguranță, sancțiuni penale, Ed. Lumina Lex, București, 1998.
[42] M.A. Hotca, Din nou despre confiscarea extinsă. Necesitatea reconsiderării reglementării. Soluții propuse, accesat la: https://www.juridice.ro/200465/din-nou-despre-confiscarea-extinsa-necesitatea-reconsiderarii-reglementarii-solutii-propuse.html.
[43] M. Gorunescu (colectiv), Noul Cod penal comentat. Partea generală, ediția a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 662.
[44] „Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii”.
[45] M. Udroiu, Drept penal. Partea generală, ediția a IV-a, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 488.
[46] F. Ciopec, op. cit., p. 110.
[47] V. Pașca, Drept penal. Partea generală, ed. a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pp. 438-440.
[48] F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, 2018, pp. 282-285; M.A. Hotca, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2012, pp. 199-201.
[49] A.-M. Maugeri, La proposta di direttiva UE in materia di congelamento e confisca dei proventi del reato: prime riflessioni, accesat la: https://www.penalecontemporaneo.it/foto/3974DPC%202.2012.pdf#page=184&view=Fit.
[50] Hotărârea din 20 ianuarie 2009, 75909/01.
[51] Prin „Confisca urbanistica”, sancțiune prevăzută în dreptul penal italian: „sentința definitivă a judecătorului penal care constată existența unei lotizări de teren ilegale prevede confiscarea terenului și a lucrărilor construite abuziv”.
[52] V. Mannes, La confisca senza condanna al crocevia tra Roma e Strasburgo: il nodo della presunzione di innocenza, accesat la: https://www.penalecontemporaneo.it/upload/1428820687MANES_2015.pdf.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.