Compensația și remiterea de datorie – moduri de stingere a obligației
Gabriel Tița-Nicolescu - martie 6, 20172.7. Remiterea de datorie inter vivos și mortis causa. Remiterea de datorie poate avea loc prin acte între vii, așa cum am văzut, printr-un act (o declarație de renunțare) care emană de la un creditor și din care debitorul său înțelege renunțarea la obligație, respectiv dintr-o convenție încheiată de creditor cu debitorul.
Dar remiterea de datorie poate apărea și pentru cauză de moarte, respectiv printr-o declarație de renunțare la obligație făcută de către un creditor, declarație care este cuprinsă într-un testament. O astfel de declarație a testatorului nu poate avea însă, în opinia noastră, valoarea unui legat (contrar opiniilor exprimate sub imperiul Codului civil anterior), întrucât nu reflectă o dispoziție cu caracter patrimonial, adică nu are ca obiect transferul dreptului real asupra unui bun, finalitate reținută de actualul Cod civil. Dar remiterea de datorie mortis causa poate fi considerată o dispoziție testamentară, astfel că trebuie să îmbrace forma cerută de lege testamentului.
2.8. Dovada remiterii de datorie. Indiferent dacă remiterea de datorie a fost expresă sau tacită, este important de reținut că dovada acesteia se poate face cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori. În mod firesc însă, așa cum dovada plății se face cel mai simplu și cel mai sigur prin chitanță, ar fi de preferat ca și dovada remiterii de datorie să se facă printr-o declarație scrisă a creditorului, din care să reiasă că renunță la dreptul de a mai pretinde executarea obligației (este chiar posibil să se emită o chitanță care, în fapt, este fictivă, cauza reală a acestui înscris fiind, în realitate, remiterea de datorie).
O modalitate legală de manifestare scrisă a remiterii de datorie o găsim în dreptul procesual, unde reclamantul are posibilitatea de a renunța la însuși dreptul pretins prin acțiunea judiciară[12]. Reclamantul creditor poate renunța la drept după introducerea pe rolul instanței a acțiunii prin care cere valorificarea acestui drept[13]. Dacă, de pildă, acțiunea are ca obiect „pretenții” (acțiune prin care reclamantul cere de la pârât plata unei sume de bani în virtutea unui raport juridic între cei doi), declarația de renunțare la însuși dreptul pretins poate echivala cu o veritabilă remitere de datorie, întrucât, practic, datoria se stinge prin imposibilitatea creditorului de a mai cere vreodată concursul forței coercitive a statului pentru valorificarea pretențiilor sale bănești[14]. Iar pentru că stingerea datoriei se produce exclusiv în temeiul unei manifestări unilaterale a creditorului (reclamantul din proces), rezultă fără îndoială, în opinia noastră, că această renunțare produce, finalmente, în exemplul dat, efectul unei adevărate remiteri de datorie.
Există însă cazuri (frecvente și acestea) în care creditorul refuză să emită o astfel de declarație, cazuri în care posibilitatea, în concret, de a face dovada remiterii de datorie este mai dificilă, chiar dacă legea admite orice mijloc de dovadă în acest scop. Avem în vedere, de pildă, situațiile în care nu există martori care să poată susține faptul remiterii de datorie, când dovada stingerii în acest mod a obligației poate deveni de-a dreptul imposibilă.
Dacă există martori care pot susține existența declarației creditorului de renunțare la datorie, atunci dovada va putea fi făcută în acest mod. Dar dovada se poate face chiar și cu prezumții, o prezumție puternică, irefragabilă fiind predarea de către creditor debitorului, în mod voluntar, a înscrisului original constatator al creanței; în schimb, predarea, în aceleași condiții, a unei copii legalizate, ar putea naște prezumția relativă a remiterii de datorie, până la proba contrarie. Tot astfel, restituirea de către creditor a bunului luat în gaj de la debitor ar putea prezuma (juris tantum) liberarea debitorului. În fine, sunt acceptate, în această materie, orice astfel de prezumții similare, pe care, în cele din urmă, judecătorul la va aprecia dacă sunt sau nu pertinente. De precizat însă că nu toate aceste prezumții sunt reglementate expres de actualul Cod civil, spre deosebire de Codul civil anterior[15], însă credem că pot fi un instrument util instanței de judecată pentru a trage concluzia intenției remiterii de datorie, sub rezerva însă a prezumțiilor stabilite de lege în materia plății[16].
2.9. Efectele remiterii de datorie. Ca urmare a remiterii de datorie, indiferent sub ce formă se realizează, debitorul este iertat de datorie, ceea ce înseamnă că obligația sa asumată față de creditor nu mai există. De aceea, remiterea de datorie este considerată, în mod corect, și reținută în mod expres de lege, ca fiind un mod aparte de stingere a obligațiilor.
Din efectul principal (stingerea datoriei) derivă însă și alte consecințe juridice. Aceste efecte subsecvente vor fi abordate, pentru o mai bună înțelegere, plecând de la regulile unui principiu de drept potrivit căruia actul accesoriu urmează soarta actului principal, însă actul principal nu este în niciun fel afectat de soarta actului accesoriu (accesorium sequitur principalem).
Astfel, în ceea ce privește cazul fideiusiunii, trebuie delimitate aici două situații posibile, care produc efecte cu totul diferite:
– creditorul îl iartă de datorie pe debitorul principal;
– creditorul îl iartă de datorie pe fideiusor.
În primul caz, remiterea de datorie făcută debitorului principal îl liberează și pe fideiusor, precum și pe oricare alte persoane ținute pentru debitorul principal, cum ar fi garanții ipotecari, indiferent dacă ipoteca este imobiliară sau mobiliară (esențial de reținut este că aceste garanții sunt accesorii unei obligații principale). Este cât se poate de logic să se întâmple astfel, întrucât obligația principală fiind desființată, se desființează și obligațiile aferente acesteia.
În schimb, în cel de-al doilea caz, situația este cu totul alta, întrucât remiterea de datorie vizează doar obligația fideiusorului. Avem în vedere, în concret, situația creditorului care are dreptul de a renunța la orice pretenții împotriva fideiusorului obligației, prin remitere de datorie, fără a-l ierta însă de datorie și pe debitorul principal (în mod logic, creditorul poate renunța în faza executării silite și chiar înainte de începerea executării). Două situații posibile sunt aici:
– există un singur fideiusor;
– există doi sau mai mulți fideiusori.
În prima situație, atunci când obligația este garantată de un singur fideiusor, regula aplicabilă este cea potrivit căreia remiterea de datorie consimțită în favoarea fideiusorului nu liberează pe debitorul principal.
În cea de-a doua situație, atunci când obligația este garantată de mai mulți fideiusori iar remiterea de datorie este convenită cu toți fideiusorii, aceasta va opera, ca și în primul caz, doar față de fideiusori, nu și față de debitorul principal, care va rămâne în continuare obligat pentru întreaga datorie. Dacă însă remiterea de datorie este convenită doar cu unul dintre fideiusori, ea nu va produce niciun efect, decât dacă se obține consimțământul expres al celorlalți fideiusori. În cazul în care își dau acordul, ceilalți fideiusori rămân obligați să garanteze pentru tot, cu includerea părții garantate de fideiusorul față de care datoria a fost stinsă. Cu toate acestea, prestația pe care a primit-o deja creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligația de garanție se impută asupra datoriei, profitând, în proporția valorii acelei prestații, atât debitorului principal, cât și celorlalți fideiusori.
Tot astfel, în cazul obligației solidare între debitori, remiterea de datorie consimțită unuia dintre debitorii solidari nu îi liberează pe ceilalți codebitori, prezumția legală fiind, așadar, în sensul că renunțarea la datorie a fost făcută numai față de acel debitor determinat. Această prezumție legală va putea fi înlăturată și, astfel, toți codebitorii vor putea invoca stingerea datoriei și față de ei doar în două cazuri:
– atunci când creditorul declară, în mod expres, prin actul remiterii de datorie, faptul că a renunțat la întreaga datorie și că descarcă astfel pe toți debitorii, nu doar pe debitorul căruia îi este adresat actul de renunțare;
– atunci când creditorul remite de bunăvoie codebitorului respectiv originalul înscrisului sub semnătură privată constatator al creanței (dacă însă unui codebitor îi este remis originalul înscrisului autentic constatator al creanței, creditorul poate dovedi că nu a consimțit remiterea de datorie decât în privința acelui debitor).
Dacă remiterea de datorie s-a făcut numai în favoarea unuia dintre codebitorii solidari, ceilalți rămân ținuți solidar față de creditor, dar cu scăderea părții din datorie pentru care a operat remiterea [art. 1.451 alin. (2) NCC]. Prin urmare, și în cazul codebitorilor ținuți solidar, legea stabilește, ca și în cazul fideiusorilor, o regulă menită să-i protejeze pe ceilalți debitori. Astfel, în cazul în care creditorul renunță la datorie față de unul dintre codebitorii solidari, el (creditorul) va fi cel care suportă partea din datorie a debitorului față de care a renunțat, și nu ceilalți codebitori [art. 1.457 alin. (2) NCC]. Soluția ni se pare justă, chiar dacă, prin definiție, solidaritatea debitorilor presupune că fiecare debitor va putea fi obligat la plata întregii datorii. În opinia noastră, dacă remiterea de datorie făcută unora dintre debitorii solidari ar ține debitorii față de care creditorul nu a renunțat, în continuare, răspunzători pentru tot, ar afecta însăși esența răspunderii solidare; practic, creditorul ar putea abuza de o astfel de posibilitate și, prin remiteri multiple de datorie făcute față de codebitori, ar putea să oblige, în final, doar unul dintre aceștia să plătească pentru toți, ceea ce, în mod evident, nu este corect. Cu toate acestea, dacă debitorul față de care creditorul a renunțat la datorie nu este insolvabil, codebitorii continuă să răspundă pentru tot atunci când, la data remiterii de datorie, creditorul și-a rezervat în mod expres această posibilitate; în acest caz, ceilalți codebitori își păstrează dreptul de regres împotriva debitorului beneficiar al remiterii de datorie.
În cazul obligațiilor indivizibile, remiterea de datorie, consimțită sau care operează în privința unui debitor, stinge obligația indivizibilă și îi liberează pe ceilalți debitori. În cazul obligațiilor solidare între creditori, remiterea de datorie consimțită de unul dintre creditorii solidari nu îl liberează pe debitor decât pentru partea din creanță ce îi revine acelui creditor. În același fel, în cazul obligațiilor indivizibile, remiterea de datorie consimțită sau care operează față de un creditor nu stinge obligația decât pentru partea din creanţă ce revine acestuia.
[12] Subliniem aici diferența majoră dintre renunțarea la drept și renunțarea la acțiune. Renunțarea la acțiune nu stinge datoria, ci doar litigiul, creditorul având posibilitatea de a introduce o nouă acțiune, în cadrul termenului de prescripție (pentru reglementarea legală a renunțării la acțiune, a se vedea art. 406-407 NCPC).
[13] Renunțarea la dreptul pretins se poate face personal, în fața instanței sau prin înscris autentic (a se vedea, în acest sens, art. 408-410 NCPC).
[14] Totuși, în opinia noastră, în acest caz, obligația rămâne, ca și în alte cazuri similare, o obligație imperfectă, naturală, astfel că dacă va fi plătită de bună-voie de către debitor, nu va putea fi cerută înapoi (art. 1.471 NCC).
[15] Codul civil 1864 stipula expres aceste prezumții. Primul aliniat al art. 1.138, cel referitor la predarea înscrisului original, viza implicit o prezumție absolută, care nu putea fi înlăturată decât într-un singur mod, și anume prin dovada faptului că predarea titlului nu s-a făcut de bună-voie. Cel de-al doilea aliniat al articolului, care făcea referire la predarea unei copii legalizate de pe înscris, avea în vedere caracterul relativ al prezumției, putându-se astfel dovedi că, chiar dacă înscrisul a fost predat de bună-voie, creditorul nu a urmărit, prin această predare, liberarea debitorului. Oarecum, viziunea vechiului Cod civil nu era greșită, în opinia noastră, însă, în lipsa unei reglementări exprese, personal, preferăm să evităm caracterul absolut sau relativ al acestor prezumții; le acceptăm însă, ca atare, urmând ca instanța să tragă concluziile ce se impun din acestea.
[16] Potrivit actualului Cod civil, remiterea titlului original constatator al creanței naște prezumția legală a stingerii obligației prin plată, și nu prin remitere de datorie (art. 1.503 NCC).
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.