Codul fiscal – modificări (O.U.G. nr. 79/2017)
Redacția ProLege - noiembrie 2, 2017Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, după Capitolul III se introduce un nou capitol, Capitolul III^1 – Norme împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, cu următorul cuprins:
„Capitolul III^1 („Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne”)
Art. 40^1 Definiții specifice
În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. costurile îndatorării – cheltuiala reprezentând dobânda aferentă tuturor formelor de datorii, alte costuri echivalente din punct de vedere economic cu dobânzile, inclusiv alte cheltuieli suportate în legătură cu obţinerea de finanţare potrivit reglementărilor legale în vigoare, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: plăţi în cadrul împrumuturilor cu participare la profit, dobânzi imputate la instrumente cum ar fi obligaţiunile convertibile şi obligaţiunile cu cupon zero, sume în cadrul unor mecanisme de finanţare alternative cum ar fi «finanţele islamice», costul de finanţare al plăţilor de leasing financiar, dobânda capitalizată inclusă în valoarea contabilă a unui activ aferent sau amortizarea dobânzii capitalizate, sume calculate pe baza unui randament al finanţării în temeiul normelor privind preţurile de transfer acolo unde este cazul, dobânzi noţionale în cadrul unor instrumente financiare derivate sau al unor acorduri de acoperire a riscului aferente împrumuturilor unei entităţi, anumite câştiguri şi pierderi generate de diferenţele de curs valutar la împrumuturi şi instrumente legate de obţinerea de finanţare, comisioane de garantare pentru mecanisme de finanţare, comisioane de intermediere şi costuri similare aferente împrumuturilor de fonduri;
2. costurile excedentare ale îndatorării – suma cu care costurile îndatorării unui contribuabil depăşesc veniturile din dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere economic pe care le primeşte contribuabilul;
3. perioadă fiscală – perioada impozabilă stabilită potrivit prevederilor art. 16;
4. întreprindere asociată – oricare dintre următoarele situaţii:
a) o entitate în care contribuabilul deţine direct sau indirect o participaţie, şi anume drepturi de vot sau deţineri de capital în proporţie de 25% sau mai mult, sau are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul entităţii respective;
b) o persoană fizică sau o entitate care deţine direct sau indirect o participaţie, şi anume drepturi de vot sau deţineri de capital în proporţie de 25% sau mai mult într-un contribuabil, sau are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul contribuabilului;
c) în cazul în care o persoană fizică sau o entitate deţine direct sau indirect o participaţie de 25% sau mai mult într-un contribuabil şi în una sau mai multe entităţi, toate entităţile în cauză, inclusiv contribuabilul, sunt considerate întreprinderi asociate;
5. întreprindere financiară – oricare dintre următoarele entităţi:
a) o instituţie de credit sau o întreprindere de investiţii, potrivit art. 7 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, sau un administrator de fonduri de investiţii alternative, astfel cum este definit la art. 3 pct. 2 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi completările ulterioare, sau o societate de administrare a unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum este definită la art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările ulterioare;
b) o întreprindere de asigurare, definită ca fiind un asigurător potrivit art. 1 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare;
c) o întreprindere de reasigurare, definită ca fiind un reasigurător potrivit art. 1 alin. (2) pct. 45 din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare;
d) un administrator de pensii, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) instituţii de pensii care gestionează sisteme de pensii considerate a fi sisteme de securitate socială care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi al Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi orice entitate juridică instituită în scopul investirii în astfel de sisteme;
f) un fond de investiţii alternative (FIA) administrat de un AFIA, astfel cum este definit la art. 3 pct. 20 – 22 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările ulterioare;
g) un organism de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 , cu modificările ulterioare;
h) o contraparte centrală, astfel cum este definită la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului;
i) un depozitar central de titluri de valoare, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului;
6. stat membru – are înţelesul dat la art. 24 alin. (5) lit. a);
7. stat terţ – are înţelesul dat la art. 24 alin. (5) lit. c);
8. transferul de active – operaţiunea prin care România pierde dreptul de a impozita activele transferate, în timp ce activele rămân în proprietatea legală sau economică a aceluiaşi contribuabil;
9. transferul rezidenţei fiscale – operaţiunea prin care contribuabilul nu mai are rezidenţa fiscală în România şi dobândeşte rezidenţă fiscală în alt stat membru sau într-un stat terţ;
10. transferul unei activităţi economice desfăşurate printr-un sediu permanent – operaţiunea prin care contribuabilul nu mai are prezenţă fiscală în România şi dobândeşte o astfel de prezenţă în alt stat membru sau într-un stat terţ, fără să dobândească rezidenţă fiscală în acel stat membru sau stat terţ.
Art. 40^2 Reguli privind limitarea deductibilității dobânzii și a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic
(1) În sensul prezentului articol, costurile excedentare ale îndatorării, astfel cum sunt definite potrivit art. 40^1 pct. 2, care depăşesc plafonul deductibil prevăzut la alin. (4), sunt deduse limitat în perioada fiscală în care sunt suportate, până la nivelul a 10% din baza de calcul stabilită conform algoritmului prevăzut la alin. (2).
(2) Baza de calcul utilizată pentru stabilirea costurilor excedentare ale îndatorării, deductibile la calculul rezultatului fiscal, o reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, în perioada fiscală de referinţă, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile excedentare ale îndatorării, precum şi sumele deductibile reprezentând amortizarea fiscală, determinate potrivit art. 28.
(3) În condiţiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, costurile excedentare ale îndatorării sunt nedeductibile în perioada fiscală de referinţă şi se reportează potrivit alin. (7).
(4) Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal, după caz.
(5) Prin excepţie de la alin. (1) şi (4), în cazul în care contribuabilul este o entitate independentă, în sensul că nu face parte dintr-un grup consolidat în scopuri de contabilitate financiară, şi nu are nicio întreprindere asociată şi niciun sediu permanent, acesta deduce integral costurile excedentare ale îndatorării, în perioada fiscală în care acestea sunt suportate.
(6) Se exclud din domeniul de aplicare al alin. (1) şi (4) costurile excedentare ale îndatorării rezultate din împrumuturi utilizate pentru finanţarea unui proiect de infrastructură publică pe termen lung care are scopul de a furniza, de a îmbunătăţi, de a opera şi/sau de a menţine un activ de mari dimensiuni, considerat a fi de interes public general, dacă operatorii de proiect sunt înregistraţi în Uniunea Europeană, iar costurile îndatorării, activele utilizate în scopul proiectului şi veniturile înregistrate de operatorii de proiect provin din/sunt în Uniunea Europeană. Excluderea ia în considerare atât veniturile din dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere economic dobânzilor, cât şi cheltuielile reprezentând dobânzi şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, aferente unor proiecte de infrastructură publică pe termen lung.
(7) Costurile excedentare ale îndatorării care nu pot fi deduse în perioada fiscală de calcul în conformitate cu alin. (1) se reportează, fără limită de timp, în anii fiscali următori în aceleaşi condiţii de deducere, conform prezentului articol.
(8) Pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (4), prin excepţie de la art. 7 pct. 44 şi 45, valoarea fiscală a activelor nu include costuri de dobândă şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic.
(9) Regulile prevăzute de prezentul articol sunt aplicabile şi dobânzilor şi pierderilor nete din diferenţe de curs valutar, reportate potrivit prevederilor art. 27, prevederi în vigoare până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv. În cazul entităţilor independente prevăzute la alin. (5), dobânzile şi pierderile nete din diferenţe de curs valutar, reportate potrivit prevederilor art. 27 în vigoare până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv, sunt integral deductibile.
Art. 40^3 Regimul fiscal al transferurilor de active, de rezidență fiscală și/sau de activitate economică desfășurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare
(1) Pentru transferurile de active, de rezidenţă fiscală şi/sau de activitate economică desfăşurată printr-un sediu permanent, aşa cum sunt definite la pct. 8, 9 şi 10 ale art. 40^1, contribuabilul este supus impozitului pe profit, în conformitate cu următoarele reguli:
a) se determină diferenţa între valoarea de piaţă a activelor, potrivit alin. (10), transferate într-o perioadă impozabilă şi valoarea lor fiscală, potrivit art. 7 pct. 44 şi 45;
b) în cazul în care diferenţa calculată potrivit lit. a) reprezintă un câştig, asupra acestuia se aplică cota prevăzută la art. 17;
c) în cazul în care diferenţa calculată potrivit lit. a) reprezintă o pierdere, aceasta se recuperează din câştigurile rezultate din operaţiuni de aceeaşi natură, potrivit modalităţii de recuperare prevăzute de art. 31.
(2) Impozitul calculat potrivit alin. (1) se declară şi se plăteşte, pentru perioada fiscală de referinţă, potrivit prevederilor art. 41 şi 42.
(3) Prezentul articol se aplică în următoarele situaţii:
a) contribuabilul transferă active de la sediul central din România la sediul său permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
b) contribuabilul transferă active de la sediul permanent din România la sediul central sau la un alt sediu permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
c) contribuabilul îşi transferă rezidenţa fiscală din România într-un alt stat membru sau într-un stat terţ, cu excepţia acelor active care rămân legate efectiv de un sediu permanent în România;
d) contribuabilul transferă activitatea economică desfăşurată în România printr-un sediu permanent către un alt stat membru sau către un stat terţ, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate.
(4) Contribuabilul care aplică regulile de la alin. (1) – (3) beneficiază de dreptul de eşalonare la plată pentru acest impozit, prin achitarea în tranşe pe parcursul a cinci ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală şi dacă se află în oricare dintre următoarele situaţii:
a) transferă active de la sediul central din România la sediul său permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ care este parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, denumit în continuare Acordul privind SEE, iar, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
b) transferă active de la sediul permanent din România la sediul central sau la un alt sediu permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ care este parte la Acordul privind SEE, iar, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
c) transferă rezidenţa fiscală din România într-un alt stat membru sau într-un stat terţ care este parte la Acordul privind SEE, cu excepţia acelor active care rămân legate efectiv de un sediu permanent în România;
d) transferă activitatea economică desfăşurată în România printr-un sediu permanent către un alt stat membru sau către un stat terţ care este parte la Acordul privind SEE, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică în ceea ce priveşte statele terţe care sunt parte la Acordul privind SEE dacă acestea au încheiat un acord cu România sau cu Uniunea Europeană referitor la asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor fiscale, echivalentă cu asistenţa reciprocă prevăzută în Directiva 2010/24/UE a Consiliului, ale cărei prevederi sunt transpuse în cadrul capitolului II «Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri» al titlului X «Aspecte internaţionale» din Codul de procedură fiscală.
(6) Eşalonarea la plată acordată potrivit alin. (4) îşi pierde valabilitatea, pe lângă cazurile prevăzute în Codul de procedură fiscală, şi în următoarele cazuri:
a) activele transferate sau activitatea economică desfăşurată printr-un sediu permanent sunt vândute sau sunt cedate în oricare alt mod;
b) activele transferate sunt ulterior retransferate într-un stat terţ;
c) rezidenţa fiscală a contribuabilului sau activitatea economică transferată iniţial din România la un sediu permanent dintr-un alt stat membru este ulterior retransferată într-un stat terţ.
(7) Prevederile de la lit. b) şi c) ale alin. (6) nu se aplică în ceea ce priveşte statele terţe care sunt părţi la Acordul privind SEE dacă acestea au încheiat un acord cu România sau cu Uniunea Europeană referitor la asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor fiscale, echivalentă cu asistenţa reciprocă prevăzută în Directiva 2010/24/UE a Consiliului, ale cărei prevederi au fost transpuse în cadrul capitolului II «Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri» al titlului X «Aspecte internaţionale» din Codul de procedură fiscală.
(8) Dispoziţiile alin. (4) – (6) se completează cu prevederile capitolului IV «Înlesniri la plată» din cadrul titlului VII «Colectarea creanţelor fiscale» din Codul de procedură fiscală.
(9) În cazul transferului activelor, al rezidenţei fiscale sau al activităţii economice desfăşurate printr-un sediu permanent, din alt stat membru în România, prin excepţie de la art. 7 pct. 44 şi 45, valoarea fiscală a acestor active, utilizată la determinarea rezultatului fiscal, este valoarea stabilită de către statul membru al contribuabilului sau al sediului permanent care a efectuat transferul în România, întrebuinţată pentru calculul impozitului pe profit la momentul pierderii dreptului de impozitare de către celălalt stat membru, în afară de cazul în care această valoare nu reflectă valoarea de piaţă.
(10) În sensul alin. (1) şi (9), prin valoare de piaţă se înţelege suma în schimbul căreia un activ poate fi transferat sau obligaţiile reciproce pot fi stinse între cumpărători şi vânzători independenţi interesaţi, într-o tranzacţie directă. Valoarea de piaţă se stabileşte potrivit prevederilor art. 11.
(11) Sub condiţia stabilirii faptului că activele transferate revin în termen de maximum 12 luni în România, prezentul articol nu se aplică transferurilor de active legate de: finanţarea prin instrumente financiare sau constituite ca garanţie, îndeplinirea anumitor cerinţe prudenţiale de capital sau de gestionare a lichidităţilor.
Art. 40^4 Regula generală antiabuz
(1) În scopul calculării obligaţiilor fiscale, nu se ia în considerare un demers sau o serie de demersuri care, având în vedere toate faptele şi circumstanţele relevante, nu sunt oneste, fiind întreprinse cu scopul principal sau cu unul dintre scopurile principale de a obţine un avantaj fiscal care contravine obiectului sau scopului urmărit prin prevederile fiscale aplicabile. Un demers poate cuprinde mai multe etape sau părţi.â
(2) În sensul alin. (1), un demers sau o serie de demersuri sunt considerate ca nefiind oneste în măsura în care nu sunt întreprinse din motive comerciale valabile care reflectă realitatea economică, astfel cum prevede art. 11.
(3) În cazul în care un demers sau o serie de demersuri nu este/sunt luat/luate în considerare în conformitate cu alin. (1), obligaţia fiscală se calculează în conformitate cu prezentul titlu.
Art. 40^5 Reguli privind societățile străine controlate
(1) O entitate este considerată societate străină controlată şi i se aplică prevederile prezentului articol, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) contribuabilul, singur sau împreună cu întreprinderile sale asociate, deţine o participaţie directă sau indirectă de mai mult de 50% din drepturile de vot sau deţine direct sau indirect mai mult de 50% din capitalul entităţii sau are dreptul să primească mai mult de 50% din profiturile entităţii respective;
b) impozitul pe profit plătit efectiv pentru profiturile sale de către entitatea sau sediul permanent este mai mic decât diferenţa dintre impozitul pe profit care ar fi fost perceput de la entitate sau sediul permanent, calculat în conformitate cu prevederile prezentului titlu şi impozitul pe profit plătit efectiv pentru profiturile sale de către entitate sau de către sediul permanent. În sensul prezentei litere, nu este luat în considerare sediul permanent al unei entităţi tratate ca societate străină controlată, în măsura în care sediul nu este supus impozitării sau este scutit de impozit în jurisdicţia societăţii străine controlate respective.
(2) Prevederile prezentului articol se aplică şi sediilor permanente din state membre/state terţe ale unui contribuabil plătitor de impozit pe profit, ale căror profituri nu sunt supuse impozitării sau sunt scutite de impozit în România.
(3) În cazul în care o entitate sau un sediu permanent este considerată/considerat societate străină controlată, potrivit prevederilor alin. (1), contribuabilul plătitor de impozit pe profit care o controlează include în baza impozabilă veniturile nedistribuite ale entităţii care au provenit din următoarele:
a) dobânzi sau orice alte venituri generate de active financiare;
b) redevenţe sau orice alte venituri generate de drepturi de proprietate intelectuală;
c) dividende şi venituri din transferul titlurilor de participare;
d) venituri din leasing financiar;
e) venituri din activităţi de asigurare, activităţi bancare sau alte activităţi financiare;
f) venituri de la societăţi care le obţin din bunuri şi servicii cumpărate de la întreprinderi asociate şi sunt vândute acestora fără nicio valoare economică adăugată sau cu o valoare adăugată mică.
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul în care societatea străină controlată desfăşoară o activitate economică semnificativă, susţinută de personal, echipamente, active şi spaţii, astfel cum o demonstrează faptele şi circumstanţele relevante, precum şi în cazul în care societatea străină controlată îşi are rezidenţa fiscală sau este situată într-un stat terţ care este parte la Acordul privind SEE.
(5) Nu sunt considerate societăţi străine controlate în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) următoarele:
a) entitatea sau sediul permanent, dacă aceasta/acesta înregistrează într-o perioadă fiscală venituri din categoriile prevăzute de alin. (3), reprezentând o treime sau mai puţin de o treime din totalul veniturilor înregistrate în perioada fiscală de calcul;
b) întreprinderea financiară care înregistrează într-o perioadă fiscală venituri de natura celor prevăzute la alin. (3) care provin din operaţiuni desfăşurate cu contribuabilul român sau cu întreprinderile asociate ale acestuia, reprezentând o treime sau mai puţin de o treime din totalul veniturilor înregistrate de întreprinderea financiară.
(6) Veniturile prevăzute la alin. (3) se includ în baza impozabilă a contribuabilului plătitor de impozit pe profit, potrivit dispoziţiilor prezentului titlu, proporţional cu participaţia contribuabilului în entitate, astfel cum este definită la alin. (1) lit. a).
(7) Veniturile prevăzute de alin. (3) se includ în baza impozabilă a contribuabilului, aferentă perioadei sale fiscale în cursul căreia se încheie perioada fiscală a entităţii controlate/sediului permanent.
(8) Pierderile fiscale înregistrate de un sediu permanent calificat, potrivit alin. (1) şi (2), ca entitate străină controlată, urmează regimul instituit la art. 40.
(9) Pentru evitarea dublei impuneri, în situaţia în care entitatea distribuie profit contribuabilului, iar acest profit distribuit este deja inclus în veniturile impozabile ale contribuabilului în temeiul prezentului articol, cuantumul veniturilor incluse anterior în baza impozabilă a contribuabilului se deduce în perioada fiscală în care se calculează cuantumul impozitului datorat pentru profitul distribuit.
(10) Pentru evitarea dublei impuneri, în cazul în care contribuabilul cedează participaţia sa într-o entitate controlată sau activitatea economică desfăşurată printr-un sediu permanent, iar o parte a încasărilor din cedare a fost inclusă anterior în baza impozabilă a contribuabilului, în temeiul prezentului articol, cuantumul respectiv se deduce în perioada fiscală în care se calculează cuantumul impozitului datorat pentru încasările respective.
(11) Contribuabilul scade din impozitul pe profit datorat, potrivit prevederilor art. 39, impozitul plătit unui stat străin de către entitatea controlată/sediul său permanent.
Art. 40^6 Compatibilitatea cu legislația europeană
Dispoziţiile prezentului capitol transpun prevederile Directivei 2016/1.164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 193 din 19 iulie 2016, cu excepţia prevederilor referitoare la tratamentul neuniform al elementelor hibride, pentru care termenul de transpunere a fost amânat, potrivit art. 1 pct. 7 din Directiva 2017/952/UE, până la 31 decembrie 2019, din necesitatea continuării lucrărilor”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.