Clauza de preciput: un testament cuprins în convenția matrimonială

Introducere

„Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii” [art. 259 alin. (1) C. civ.].

Căsătoria valabil încheiată produce efecte juridice în sarcina soților.

Efectele căsătorie se împart în obligații patrimoniale și nepatrimoniale.

Obligațiile patrimoniale ale soților sunt: obligații de sprijin material reciproc și obligații cu privire la bunuri, în cadrul familiei[1].

a) Obligația de sprijin material reciproc include și obligația de a suporta cheltuielile căsătoriei precum și obligația de întreținere.

Cheltuielile căsătoriei sunt cele necesare menajului comun, respectiv cheltuielile pentru alimente, combustibil, întreținere etc.

Obligația de întreținere între soți se departajează de obligația suportării cheltuielilor căsătoriei și intervine, numai atunci când sunt întrunite trei condiții: există o stare de nevoie a unuia dintre soți, unul dintre soți se află în incapacitate de muncă și soțul îndatorat are posibilitățile materiale necesare asumării obligației.

b) Obligațiile soților cu privire la bunuri se referă atât la bunurile corporale (bunuri mobile și bunuri imobile), cât și la bunurile incorporale (drepturile reale, drepturile de creanță și acțiunile privind drepturile patrimoniale)[2].

În general, obligațiile patrimoniale ale soților vizează „regimurile matrimoniale”.

A. Regimurile matrimoniale: obligații patrimoniale ale soților

„Regimurile matrimoniale” desemnează ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale dintre soți, precum și între aceștia și terțe persoane[3].

În raport de izvorul lor regimurile matrimoniale, soții pot alege între: regimul comunității legale și regimuri matrimoniale convenționale.

Libertatea soților de a alege regimul matrimonial, în raport de propriile interese, derivă din prin­cipiu­lui libertății contractuale[4].

Alegerea regimului matrimonial dorit se poate face personal sau prin împuternicirea reciprocă a soților.

Mandatul dat unui dintre soți (de a alege regimului matrimonial) poate fi convențional sau judiciar.

Mandatul este convențional atunci când un soț împuternicește celălalt soț să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial (art. 314 C. civ.).

Mandatul este judiciar atunci când unul dintre soți se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, caz în care celălalt soț poate cere instanței de tutelă încuviințarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor (pe care le are potrivit regimului matrimonial).

Prin excepție, atunci când unul dintre soți încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soț poate cere instanței de tutelă ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimțământul său expres[5].

Durata măsurii de mai sus poate fi prelungită, fără însă a se depăși în total doi ani.

În exercitarea obligațiilor patrimoniale, de regulă, fiecare soț poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soț sau cu terțe persoane. De exemplu, fiecare soț poate să facă singur, fără consimțământul celuilalt, depozite bancare, precum și orice alte operațiuni în legătură cu acestea [art. 317 alin. (1) și (2) C. civ.].

Fiecare soț poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile și datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat se poate adresa instanței de tutelă. Astfel, instanța poate să îl oblige pe soțul celui care a sesizat-o sau pe orice terț să furnizeze informațiile cerute și să depună probele necesare în acest sens.

Atunci când informațiile solicitate de un soț pot fi obținute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt soț, refuzul acestuia de a le solicita naște prezumția relativă că susținerile soțului reclamant sunt adevărate [art. 318 alin. (4) C. civ.].

Regimul matrimonial ales produce efecte „numai din ziua încheierii căsătoriei” [art. 313 alin. (1) C. civ.].

Ca sancțiune, neîndeplinirea formalităților de publicitate face ca soții să fie considerați, în raport cu terții de bună-credință, ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale.

În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat sau poate înceta.

a) Modificarea regimul matrimonial se poate face, cu acordul soților, pe cale convențională sau pe cale judecătorească.

Modificarea convențională presupune îndeplinirea a trei condiții în mod cumulativ: să fi trecut cel puțin un an de la data încheierii căsătoriei; modificarea să se realizeze prin încheierea unei convenții matrimoniale care să înde­plinească cerințele art. 1179 C. civ.; să fie îndeplinite formele de publicitate prevăzute de lege pentru opozabilitate față de terți.

Modificarea convențională a regimului matrimonial produce efecte, fie de la data înde­plinirii cerințelor de validitate și de opozabilitate, fie de la o dată ulterioară, convenită de soți.

Modificarea judecătorească a regimului matrimonial se poate produce, în timpul căsătoriei, la cererea unuia dintre soți.

Modificarea judecătorească are loc atunci când sunt îndeplinite două condiții: regimul matrimonial aplicabil soților este cel al comunității legale sau convenționale, iar soțul pârât a încheiat acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei (art. 370 C. civ.).

De precizat că, în cazul modificării pe cale judecăto­rească instanța va pronunța în mod obligatoriu separația de bunuri.

b) Încetarea regimul matrimonial se produce prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.

În cazul desfa­cerii căsă­toriei prin divorț, regimul matrimonial încetează de la data introducerii cererii de divorț.

Față de terți, regimul matrimonial încetează de la data îndeplinirii cerințelor de publicitate a hotă­rârii de divorț.

În caz de încetare sau de schimbare (modificare), regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială, sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară.

Lichi­darea regimului matrimonial este operațiunea juridică ce are ca finalizare separarea patri­moniilor celor doi soți.

Lichidarea regimului matrimonial presupune operațiuni[6] precum: preluarea bunurilor proprii de către fiecare dintre soți; partajul bunurilor comune, regularizarea datoriilor etc.

Lichidarea prin bună învoială se face în fața nota­rului public și presupune întoc­mirea unui act autentic.

Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare (art. 320 C. civ.).

Potrivit legii, „Viitorii soți pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională” [art. 312 alin. (1) C. civ.].

Dispozițiile de mai sus fac distincția dintre regimul matrimonial legal și regimurile convenționale.

Regimul comunității legale este reglementat de art. art. 339-359 C. civ.).

Deși păstrează concepția Codului civil de la 1864, noua reglementare permite încheierea unor convenții matri­moniale derogatorii.

În regimul comunității legale, bunu­rile soților se împart în trei categorii: bunuri comune, bunuri proprii ale soțului și bunuri pro­prii ale soției.

Bunurile comune sunt cele dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți și sunt, de la data dobândirii lor, „bunuri comune în devălmășie” ale soților[7].

Potrivit legii, bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăți, asociații sau fundații, în condițiile legii (art. 348 C. civ.).

Calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune.

Calitatea de asociat poate fi recunoscută și celuilalt soț, dacă acesta și-a exprimat voința în acest sens. În acest caz, fiecare dintre soți are calitatea de asociat pentru părțile sociale sau acțiunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului (dacă, prin convenție, soții nu au stipulat alte cote-părți).

În schimb, părțile sociale sau acțiunile ce revin fiecăruia dintre soți sunt bunuri proprii.

Potrivit art. 351 C. civ., soții răspund cu bunurile comune pentru: obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune; obligațiile pe care le-au contractat împreună; obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei; repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor aparținând unui terț (în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților).

Ca regulă, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.

Potrivit art. 340 C. civ., „Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț” cele dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, bunurile de uz personal etc.

Dovada bunului propriu se poate face, între soți, prin orice mijloc de probă[8].

În timpul căsătoriei, fiecare soț poate folosi, administra și dispune liber de bunurile sale proprii.

Potrivit legii, fiecare soț poate încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum și acte de dobândire a bunurilor comune.

În schimb, actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale, având ca obiect bunurile comune, „nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți” [art. 346 alin. (1) C. civ.].

În cazul de mai sus, sancțiunea pentru actul nevalabil încheiat este nulitatea relativă.

Ca excepție, oricare dintre soți poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalități de publicitate.

La încetarea comunității legale, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.

Dacă regimul comunității de bunuri încetează în timpul vieții soților, prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia[9].

În timpul regimului comunității, bunurile comune pot fi împărțite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere [art. 358 alin. (1) C. civ.].

În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii.

Potrivit legii, orice convenție contrară regimului comunității legale este sancționată cu nulitatea absolută a actului nevalabil încheiat (art. 359 C. civ.).

În final, constatăm că regimul comunității legale, este un regim matrimonial de drept comun, aplicabil doar atunci când soții nu au convenit, prin convenție matrimonială, pen­tru un alt tip de regim matrimonial.

B. Convenția matrimonială: alegerea regimului matrimonial

Convenția matrimonială (cunoscută și drept „convenția de căsătorie”, „contractul de căsătorie”, „contractul matrimonial” etc.) este actul juridic prin care viitorii soți își stabilesc, înainte de încheierea căsătoriei, regimul matrimo­nial dorit sau își modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial anterior”[10].

Din cele de mai sus rezultă că prin convenția matrimonială soții pot deroga de la dispozițiile regimului comunității legale, dreptul comun în materie (art. 329 C. civ.).

Prin convenția matrimonială, soții își reglementează raporturile patrimoniale din căsătorie[11].

Obiectul declarat al convenției matrimoniale este „Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale”[12].

„Convențiile matrimoniale” sunt supuse regulilor generale contractuale (art. 1166 și urm C. civ.).

Obiect accesoriu al convenției matrimoniale poate fi o clauză de preciput.

Astfel, „Prin convenția matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii unu sau mai multe bunuri comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate” [art. 333 alin. (1) C. civ.].

Din cele de mai sus rezultă că obiectul convenției matrimoniale este complex, putând cuprinde atât manifestări de voință inter vivos (specifice unui contract), dar și dispoziții mortis causa (legate).

Convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat [art. 330 alin. (1) C. civ și art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale].

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate încheia sau modifica o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și cu autorizarea instanței de tutelă[13].

Cauza convenției matrimoniale reprezintă intenția părților de a-și reglementa raporturile patrimoniale în timpul căsătoriei (deoarece convenția matrimonială este, la rândul său, un contract accesoriu căsătorie).

Nerespectarea formei autentice cerută ad validitatem de lege se sancționează cu nulitatea absolută a actului[14].

Nulitatea convenției matrimoniale determină desființarea actului în cauză și, drept consecință, „între soți se aplică regimul comunității legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună-credință” (art. 338 C. civ.).

Sancțiunea nulității nu trebuie confundată cu caducitatea, care intervine ulterior încheierii convenției matrimoniale și a căsătoriei.

Caducitatea convenției matrimoniale se produce în următoarele cazuri: când, după încheierea convenției de către viitorii soți, nu se mai încheie căsătoria; când căsătoria este declarată nulă sau este anulată (cu excepția căsă­toriei putative) și atunci când instanța de tutelă dispune modificarea judiciară a regimului matri­monial al comunității de bunuri cu cel al separației de bunuri.

Efectele convenției matrimoniale se produc diferit, după cum actul bilateral este încheiat înainte de căsătorie sau în timpul acesteia.

Convenția matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei.

Convenția încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părți sau, în lipsă, de la data încheierii ei.

În caz de simulație, actul secret, prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial (pentru care sunt îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege) produce efecte numai între soți și nu poate fi opus terților de bună-credință (art. 331 C. civ.).

În principiu, convenția matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, dar și în timpul căsătoriei.

Modificarea convenției matrimoniale poate fi totală sau parțială.

Potrivit celor de mai sus, instituția convenției matrimonială se conturează ca act complex, un tipar juridic ce permite existența comună, atât a unor manifestări de voință inter vivos, cât și mortis causa.
DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] A se vedea A. Bacaci, Raporturile patrimoniale în dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 2 și urm.

[2] A se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 75 și urm.

[3] A se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2001, p. 42.

[4] Potrivit regulilor generale, părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri (art. 1169 C. civ.).

[5] Dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an. Termenul de un an începe să curgă de la data când soțul vătămat a luat cunoștință de existența actului [art. 316 alin. (2) C. civ.].

[6] A se vedea D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 159.

[7] A se vedea C.M. Crăciunescu, Dreptul de dispoziție al soților asupra bunurilor ce le aparțin, în diferite regimuri matrimoniale, Ed. Universul juridic, București, 2010, p. 87.

[8] A se vedea A. Pricopi, Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, București, 2004, p. 90.

[9] Atunci când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat [art. 355 alin. (3) C. civ.].

[10] A se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 42.

[11] A se vedea P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 203.

[12] Prin convenția matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulității absolute, de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege (art. 332 alin. (1) C. civ.].

[13] A se vedea M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, București, 201, p. 89 și urm.

[14] Pentru a fi opozabilitate, convențiile matrimoniale trebuie înscrise în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii [art. 334 alin. (1) C. civ.].

Clauza de preciput: un testament cuprins în convenția matrimonială was last modified: ianuarie 14th, 2022 by Georgeta Crețu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista