Cazurile în care judecătorul poate dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane
Anjie Diana Goh - aprilie 2, 2019Articolul de față își propune prezentarea principalelor cazuri în care judecătorul poate să dispună din oficiu introducerea în cauză a altor persoane. Această construcție juridică apare ca o veritabilă derogare de la unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, potrivit căruia părțile sunt cele îndreptățite să își stabilească atât obiectul, cât și limitele judecății în cadrul procesului pe care îl pornesc. Acest principiu, devenit cunoscut sub denumirea de „Principiul disponibilității” se înfățișează la art. 9 C. pr. civ. sub denumirea sugestivă „dreptul de dispoziție al părților” unde enumeră exemplificativ[1] o parte din drepturile recunoscute de lege părților cu privire la judecarea cauzei. Mai exact, partea care a pornit un proces civil poate să își stabilească singură cadrul procesual, bineînțeles în limitele legii; ba chiar mai mult decât atât, aceasta „nu este ținută” de procesul început putând „renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins (…)” etc. În realitate, cu toate că textul de lege menționat face referire în fapt la un principiu, chiar fundamental, reglementarea este susceptibilă să primească unele derogări[2], așa încât, atunci când legea prevede expres prin dispozițiile sale anumite prerogative unora dintre părți sau instanței, acestea vor avea prioritate.
Introducerea în cauză din oficiu a altor persoane este una dintre excepțiile de la principiul disponibilității, așa încât instanța va putea în virtutea rolului său activ cu care a fost învestită de legiuitorul noului Cod de procedură civilă să introducă în cauză alte persoane, și mai cu seama să poată face acest lucru chiar din oficiu. S-ar impune două observații, ce vor fi formulate prin două întrebări. De ce s-a dorit ca judecătorul să poată introduce în proces și alte persoane pe care părțile au omis sau poate chiar au evitat să le cheme în judecată? În ce condiții se pot introduce „extranei”[3] de proces în cauza civilă?
De ce s-a dorit ca judecătorul să poată introduce în proces și alte persoane pe care părțile au omis sau chiar au evitat să le cheme în judecată?
În vechea reglementare, această construcție juridică prin care judecătorul poate să extindă cadrul procesual prin introducerea unor alte persoane în cauză nu exista, așa încât din moment ce legea nu o prevedea expres, judecătorul ar fi putut eventual să pună în discuția părților varianta aducerii în proces a unei alte persoane, limitându-și acțiunile la voința exprimată de acestea. Problema în sine nu a apărut prin simplul fapt că instanța se simțea „limitată” în acțiunile sale, ci din faptul că se ajungea uneori la pronunțarea unor hotărâri care nu aveau autoritate de lucru judecat față de unele persoane cărora, în mod normal, pentru buna funcționare a circuitului civil trebuia ca hotărârea să le fie opozabilă. Este adevărat că autoritatea de lucru judecat[4] și implicit opozabilitatea[5] hotărârii sunt consecințe cumulative direct aplicabile doar părților din proces, întrucât doar ele au stat în judecată, au formulat cereri și excepții și prin urmare au obținut și o soluție litigiului lor. Tocmai din această cauză, însă, apăreau dificultăți. Au existat în practică situații în care, dorindu-se anularea unui contract, s-a introdus de către reclamant acțiunea în nulitate absolută doar față de unul dintre cocontractanți. În această ipoteză judecătorul se afla într-o postură dificilă. Neavând posibilitatea introducerii în cauză din oficiu și a celuilalt cocontractant, dar totuși impunându-i-se judecata cererii sub imperiul acuzației de denegare de dreptate[6], instanța pronunța o hotărâre prin care rezolva litigiul doar cu privire la părțile inițiale (n.n. – reclamantul și doar unul dintre cocontractanții săi). Astfel că, problema în sine deși gravă la acel moment, astăzi pare amuzantă, pentru că, hotărârea avea autoritate de lucru judecat față de unul dintre cocontractanți (pârâtul din proces), dar nu și față de celălalt, contractul era și nul și valabil în același timp. Acest „experiment juridic” prezintă din anumite puncte de vedere asemănări cu bine-cunoscutul experiment de fizică cuantică al lui Schrödinger[7], dar era pentru justițiabili probabil mult mai greu de înțeles, întrucât după trecerea unui anumit interval de timp și mai ales după depunerea unor eforturi financiare ajungeau în situația ca hotărârea lor să nu conducă la niciun rezultat.
În acest sens, regăsiți mai jos opinia dlui. prof. univ. dr. Gabriel Boroi:
„În acest context, a fost dat exemplul unei acțiuni în nulitatea absolută a unui contract, introdusă de un terț și care trebuie introdusă împotriva tuturor părților contractante. Au existat în practică situații în care o astfel de acțiune a fost introdusă doar împotriva unei părți contractante, de regulă a debitorului reclamantului din acțiunea în anulare. Într-o asemenea ipoteză, calitatea procesuală pasivă trebuie să revină tuturor părților contractante, întrucât nulitatea absolută produce efecte erga omnes, contractul neputând fi valabil pentru o parte și anulat pentru alta. În acest context, dacă acțiunea în anulare este introdusă numai împotriva uneia din părțile contractului, de exemplu, împotriva vânzătorului, prin mecanismul modificării cererii, posibilă în condițiile legii, urmează a se solicita introducerea în cauză a cocontractantului; în caz contrar, judecătorul va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond, în funcție de excepția invocată în cauză, în exemplul dat, excepția lipsei calității procesuale pasive. În consecință, pe fond hotărârea nu va avea autoritate de lucru judecat”[8].
Problemele nu se opreau însă doar la acele cazuri în care instanța era învestită cu acțiuni în anulare, acțiunile prin care se solicita partajul bunurilor pentru cauză de moarte a autorului lor fiind un alt exemplu grăitor în acest sens. Lăcomia și firea non-altruistă a unora dintre moștenitori îi determina pe aceștia să nu îi cheme în procesul de partaj și pe ceilalți moștenitori, așa încât masa bunurilor dobândite să fie cât mai îndestulătoare. Bineînțeles, hotărârea instanței prin care se realiza partajul nu era însă opozabilă față de cei care, deși îndreptățiți la participarea împărțirii bunurilor succesorale erau „omiși”, uneori chiar cu bună știință. Cei care veneau „în urma” partajului puteau să atace hotărârea de împărțeală judiciară, dar problemele erau multiple.
În primul rând, deși acțiunea prin care coproprietarul care a lipsit la împărțirea bunurilor era imprescriptibilă extinctiv, momentul în care acest coproprietar afla despre realizarea partajului era esențial sub aspectul dobândirii unor bunuri de către terții de bună-credință. Mai exact, chiar dacă putea ataca hotărârea și relua partajul, bunurile pe care ceilalți coproprietari deja le înstrăinaseră cu titlu oneros terților de bună-credință nu mai putea fi întoarse în masa bunurilor partajabile.
În al doilea rând, reîmpărțirea bunurilor era anevoioasă și pentru că unele bunuri fuseseră înstrăinate cu titlu gratuit iar altele cu titlu oneros, iar „reîmpărțeala judiciară” se dovedea mai dificilă, întrucât în cazul bunurilor dobândite cu titlu gratuit, acestea reveneau în masa partajabilă, pe când în cazul celor dobândite cu titlu oneros, problema era mai amplă, ținând și de latura subiectivă a raportului juridic (buna sau reaua-credință a terțului la momentul dobândirii bunului).
Sancțiunea realizării partajului judiciar fără participarea tuturor coproprietarilor nu era prevăzută expres, aceasta fiind inopozabilitatea fața de cei care nu participaseră la realizarea partajului. Legea permitea totuși ca partajul să se reia, la cererea celui care lipsise la procedura inițială. Legiuitorul a venit în întâmpinarea acestor dificultăți și astfel în noua reglementare, partajul făcut fără participarea tuturor părților îndreptățite este lovit de nulitate absolută[9]. Cu toate acestea, în viața reală dispoziția legală care arată că partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este nulă nu liniștește nici partea care a lipsit la împărțirea masei partajabile, nici instanțele care sunt nevoite să reia o procedură judiciară încheiată, din nefericire, cu o hotărâre nulă. Instituția introducerii în cauză din oficiu a altor persoane de către judecător apare ca o inovație salvatoare (raportat la sistemul național de drept, la nivel european existând reglementări asemănătoare în Codul de procedură francez[10]), așa încât sunt evitate situații în care sunt prejudiciate atât interese private cât și publice[11].
În concret, luând exemplul partajului, instanța va pune în discuția părților introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor, iar dacă părțile sunt de acord, procesul va continua cu toți moștenitorii, așa încât hotărârea ce va fi pronunțată va fi ferită de nulitatea ce intervenea în situația lipsei unuia sau mai multor coproprietari și va avea autoritate de lucru judecat și opozabilitate pentru toți aceștia. Dacă părțile nu doresc să fie introduși în proces și ceilalți moștenitori (luând exemplul împărțirii unei moșteniri), atunci judecătorul va respinge cererea fără a se pronunța pe fond. Cu alte cuvinte, va refuza judecarea unui partaj care nu-i include pe toți cei îndreptățiți la masa succesorală, fără a fi acuzat de denegare de dreptate (întrucât legea este cea care îi permite sau mai bine spus îi impune să respingă o astfel de cerere) și fără a pronunța vreo hotărâre. Totuși, odată plătită taxa judiciară de timbru nu va mai fi restituită, așa încât părțile ar trebui să se gândească de două ori dacă vor să realizeze partajul în mod legal și cu participarea tuturor moștenitorilor sau doar vor încerca fără succes să obțină o hotărâre judecătorească, ce oricum ar fi lovită de o nulitate absolută. Rațiunile pentru care Codul de procedură civilă aduce această construcție juridică sunt multiple și au fost în mare parte prezentate anterior, în cele ce urmează voi răspunde la a doua întrebare.
În ce condiții se pot introduce „extranei”[12] de proces în cauza civilă?
Judecătorul poate, în virtutea rolului său activ cu care a fost învestit de legiuitor, să dispună „introducerea în cauză a altor persoane[13], în condițiile legii”[14]. Care sunt așadar aceste „condiții” și când sunt ele îndeplinite? Deși puerilă, următoarea observație este relevantă în raport cu prezentarea cazurilor în care instanța poate introduce persoane în cauză, din oficiu. Există două posibilități: procedura să fie contencioasă sau să fie necontencioasă, orice terță variantă fiind exclusă.
În procedura contencioasă, judecătorul va putea introduce în cauză din oficiu alte persoane doar în cazurile strict prevăzute de lege și numai după ce pune în discuția părților această împrejurare. Deși nu este prevăzută expres, mai există și o a treia condiție și anume necesitatea introducerii în cauză a altor persoane în acel litigiu, condiție firească ce întregește corpul de cerințe pentru aducerea extraneilor în cauza civilă.
Spre deosebire de procedura contencioasă care comportă anumite limitări, în procedurile necontencioase judecătorul va putea în orice situație să introducă în cauză alte persoane dacă acest lucru este necesar pentru soluționarea speței. Petentul (în procedura necontencioasă neexistând un reclamant și un pârât, întrucât prin aceasta nu se cere „stabilirea unui drept potrivnic fața de o altă persoană”[15]) va fi încunoștințat de instanță cu privire la introducerea în cauză a altor persoane și va fi ascultat în legătură cu acest aspect. Trecând în revistă condițiile cerute pentru introducerea forțată în cauză de către instanță din oficiu a unor terțe persoane, acestea sunt în număr de trei și sunt cumulative:
1. Instanța consideră că pentru soluționarea cauzei este necesară introducerea în proces a unor anumite persoane;
2. În procedura contencioasă legea să prevadă expres posibilitatea introducerii din oficiu în cauză a altor persoane/în procedura necontencioasă poate fi făcută în orice situație[16];
3. Judecătorul trebuie să pună în discuția părților, respectând astfel principiul contradictorialității[17].
[1] Enumerarea este în opinia mea una pur exemplificativă, întrucât nu restrânge în vreun mod aplicabilitatea acestui principiu, de altfel fundamental exclusiv la situațiile enumerate. Mai mult decât atât prin sintagma „poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege” legiuitorul prevede posibilitatea aplicabilității acestui drept de dispoziție a părților și altor situații.
[2] În realitate, reclamantul va putea renunța la cererea de chemare în judecată doar în anumite condiții, în funcție de momentul procesual în care alege să facă această renunțare. Dacă decizia este luată spre exemplu, ulterior primului termen de judecată cu părțile legal citate, atunci nu doar că partea (n.n. – reclamantul) va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, ci renunțarea acesteia va fi condiționată de acordul pârâtului. În acest sens, art. 406 alin. (4) C. pr. civ.
[3] „Terții sau penitus extranei (lat.), sunt persoanele străine de un anumit act juridic, care nu au participat nici direct și nici prin reprezentare la încheierea acestuia. În principiu, terții nu sunt afectați prin încheierea unui act juridic, în sensul că acesta nu le profită, dar nici nu le dăunează” (https://legeaz.net/dictionar-juridic/terți).
[4] Pentru definirea pe larg a conceptului de autoritate de lucru judecat: https://legeaz.net/dictionar-juridic/elemente-autoritate-lucru-judecat; A se vedea și art. 430 C. pr. civ.
[5] Art. 435 alin. (2) C. pr. civ., Obligativitatea și opozabilitatea hotărârii:
„Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară”.
[6] Art. 3 C. civ. din 1864:
„Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”.
[7] Pisica lui Schrödinger: O pisică, împreună cu un flacon cu otravă închis, sunt plasate într-o cutie protejată de orice decoerență cuantică indusă de mediul extern. Dacă un detector Geiger-Müller detectează o radiație atunci flaconul va fi spart, eliberând otrava care va ucide pisica. Mecanica cuantică sugerează că după o perioadă pisica este concomitent vie și moartă. Totuși, când ne uităm în cutie, vedem pisica ori vie, ori moartă, și nu un amestec de vie și moartă (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pisica_lui_Schrödinger).
[8] Principiile fundamentale și aplicarea în timp a noului Cod de procedură civilă. Acțiunea civilă. Participanții la procesul civil, în G. Boroi, Broșură INM – Conferințe Noul Cod de procedură civilă, București, iunie-septembrie 2012.
[9] Art. 684 alin. (2) C. civ., Desființarea partajului:
„Partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută”.
[10] M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I – Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 401 și urm.
[11] În sensul în care prin interese private înțelegem interesele particularilor de a participa la partajarea bunului/bunurilor comune iar prin interesul public ne referim la buna înfăptuire a dreptății într-un termen optim și previzibil.
[12] „Terții sau penitus extranei (lat.), sunt persoanele străine de un anumit act juridic, care nu au participat nici direct și nici prin reprezentare la încheierea acestuia. În principiu, terții nu sunt afectați prin încheierea unui act juridic, în sensul că acesta nu le profită, dar nici nu le dăunează” (https://legeaz.net/dictionar-juridic/terți).
[13] Odată introduse în proces, aceste persoane vor avea drepturi și obligații, iar Codul de procedură civilă le rezervă expres posibilitatea „de a renunța la judecată, sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretențiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție”. În acest sens, art. 22 alin. (3) C. pr. civ.
[14] Art. 22 alin. (3) C. pr. civ., Rolul activ al judecătorului.
[15] V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Ed. Național, București, 1997, vol. I, p. 31.
[16] Art. 78 alin. (1) C. pr. civ., Condiții. Termen:
„În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
[17] Art. 78 alin. (2) C. pr. civ., Condiții. Termen:
„În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond”.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.