Câteva considerații referitoare la relevanța penală a concentrației de THC în cazul traficului ilicit de canabis

1. Introducere

Începând cu anul 2016, au apărut și pe piața românească numeroase magazine specializate în comerțul cu produse de canabis cu THC redus (sub 0,2 %), inclusiv produse CBD – aceste produse sunt comercializate sub formă de semințe și alte părți vegetale ale plantei, ulei de canabis, făină, produse de panificație și patiserie, dulciuri, ceaiuri, bere, lapte, băuturi energizante, pudră proteică. Activitatea acestor magazine se bazează, în principal, pe anumite acte normative europene ce reglementează condițiile de cultivare, producție și comercializare a cânepei și derivatelor sale, dar și libera circulație a mărfurilor pe piața internă a Uniunii Europene – aceste acte normative stabilesc printre altele o limită legală a concentrației de tetrahidrocanabinol (THC) de 0,2 %[1]. Totuși, în ultimul an, autoritățile de represiune penală au efectuat percheziții și au deschis dosare penale pentru trafic ilicit de droguri împotriva persoanelor care administrau acest gen de unități comerciale, interpretând legislația europeană și națională într-un sens nefavorabil, pornind de la premise valabile comercializării substanțelor noi cu efecte psihoactive (SNPP), așa numitele „etnobotanice”, care însă nu corespund cu specificul produselor de canabis cu THC redus.

Etnobotanicele reprezintă un amestec de prafuri sau plante uscate, în combinație cu diverse substanțe chimice, având în compoziție urme de amfetamine, metamfetamine, mefedronă, cocaină, heroină sau canabinoizi sintetici (JWH) – între anii 2008-2012, acestea erau comercializate legal în „magazinele de vise” sau „spice shop-uri”[2]. Spre deosebire de produsele etnobotanice ce conțin canabinoizi sintetici, substanțe extrem de nocive pentru sănătatea umană, considerate droguri[3], produsele de canabis cu THC redus au beneficii dovedite pentru sănătate, la nivelul Uniunii Europene fiind considerate alimente sigure, cu istoric în consumul uman[4] – cu excepția produselor CBD, calificate ca alimente noi (novel food) și supuse procedurii de autorizare prevăzute de Regulamentul (UE) 2015/2283[5]; părțile vegetale ale plantei de canabis cu 0,2 % THC se folosesc și pentru fumat, ca „iarbă legală”, fără să se confunde însă cu etnobotanicele – într-adevăr, aceste părți vegetale pot fi folosite la prepararea etnobotanicelor, cu încălcarea legii, dar în cazul de față principiul precauției este mult depășit, având în vedere că activitatea represivă se extinde inclusiv asupra alimentelor procesate care de cele mai multe ori respectă standardele de siguranță pentru consumatori, fiind recunoscute ca alimente sănătoase.

Sub aspect botanic, planta de canabis (cânepa) face parte din familia Cannabaceae, genul Cannabis, specia Cannabis sativa L., din care se desprind două subspecii, respectiv sativa (Cannabis sativa L. subsp. sativa) și indica (Cannabis sativa L. subsp. indica) – canabis sativa sau cânepa industrială are o concentrație mai scăzută de THC (sub 3 %) și mai ridicată de CBD, cu utilizări în alimentație, textile, construcții, cosmetică, zootehnie, iar canabis indica sau marijuana are o concentrație mai ridicată de THC (între 3 % și 15 %) și mai scăzută de CBD, cu utilizări în producerea drogurilor, în scop medicinal sau recreațional[6].

Efectele psihoactive ale plantei de canabis (Cannabis sativa L.) sunt date de canabinoizi, în special de tetrahidrocanabinol (THC); unii canabinoizi, cum sunt canabidiolul (CBD), canabichromenul (CBC) și canabigerolul (CBG), nu au efecte psihoactive, fiind utilizați în scopuri medicale. Efectele adverse ale consumului de canabis depind în mare măsură de concentrația de THC din produsul vegetal[7].

În limbajul comun, termenul „canabis” se referă și la drogurile vegetale preparate din cânepa indiană (canabis indica), cum sunt marijuana, hașișul, uleiul de hașiș, sinsemilla și alte varietăți locale; cânepa indiană, ca plantă, este denumită sugestiv și „marijuana”, având aceeași denumire ca drogul. În limbajul stradal, „canabis” se referă exclusiv la marijuana ca drog („iarbă”)[8]. Marijuana este cel mai traficat drog, având o concentrație de THC între 5 % și 10 %; marijuana medicinală are o concentrație de THC între 10 % și 20 %. Hașișul conține o concentrație de THC între 5 % și 25 %, dar poate ajunge la o concentrație mai mare în cazul prelucrării directe a glandelor secretoare. Uleiul de hașiș conține între 20 % și 50 % THC, dar poate ajunge până la 70-80 %, în condiții de extracție cu gaz butan lichefiat („butan hash oil” sau BHO); cel mai nou extract de THC se numește „colofoniu”, având o concentrație similară cu cea a uleiului de hașiș BHO[9]. În ultimii 20 de ani, la nivel internațional, s-a înregistrat o creștere a concentrației de THC în producția de canabis, în paralel cu o scădere importantă a concentrației de CBD, fenomen constatat și la drogurile derivate[10].

Potrivit art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 (publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România nr. 213 / 31.12.1973)[11], „termenul cannabis înseamnă vârful florifer sau fructifer al cannabisului (exceptând semințele și frunzele care nu sunt însoțite de vârfurile ramurilor) și a cărui rășină n-a fost extrasă, oricare ar fi întrebuințarea lor”. În „Comentariul privind Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961”[12], publicat în anul 1973, sub egida Națiunilor Unite, se precizează că termenul „canabis” ține loc termenului „cânepă indiană” folosit în Convenția din 1925 – acest aspect rezultă și din tabelul I, anexă la Convenție, varianta publicată în Buletinul Oficial, unde canabisul figurează cu mențiunea expresă „cânepă indiană”.

Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 339/2005[13], aceasta definind canabisul ca „vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica, exceptând semințele sau frunzele care nu sunt însoțite de vârfurile ramurilor, a cărui rășină nu a fost extrasă, oricare ar fi întrebuințarea acestuia”.

 

2. Aspecte legislative și practice

În legislația românească, traficul ilicit de canabis este incriminat de Legea nr. 143/2000[14]. Canabisul este inclus în tabelul anexă nr. III, fiind considerat drog de risc, iar tetrahidrocanabinolul (THC) este inclus în tabelul anexă nr. I, fiind considerat drog de mare risc, însă numai în forma sa pură[15]. În practica judiciară s-a statuat că planta de canabis constituie drog de risc și traficarea plantei se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din Lege (trafic de droguri de risc), chiar dacă la analiză se evidențiază prezența tetrahidrocanabinolului (THC), deoarece, în raport cu factorii de sol și de temperatură, precum și de alți factori, planta biosintetizează în mod natural acest produs chimic; totodată, s-a mai arătat că THC constituie drog de mare risc și traficarea acestuia se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) din Lege (trafic de droguri de mare risc), numai dacă se prezintă sub formă de extract, obținut prin anumite proceduri chimice, iar nu dacă se regăsește în planta canabis în mod natural[16]. În opinia noastră, aceste principii trebuie să se aplice și în cazul produselor alimentare pe bază de canabis, atunci când sunt comercializate în mod ilegal, cu excepția ipotezei în care se folosește extractul de THC sau chiar extractul de CBD, în combinație cu THC – în ultima ipoteză, încadrarea va fi cea de trafic de droguri de mare risc; dacă în procesul de producție sunt folosite ca materie primă numai părțile vegetale ale plantei, atunci încadrarea va fi cea de trafic de droguri de risc.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”, iar potrivit alin. (2) din același articol, „dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi”.

Trimiterea, livrarea, distribuirea sau oferirea de canabis unui minor ori folosirea unui minor la traficarea canabisului constituie circumstanță agravantă [art. 13 lit. c) și d) din Lege]. Astfel, vânzarea unor produse de canabis cu THC redus unui minor sau prin intermediul unui minor, dacă această activitate se desfășoară cu încălcarea cerințelor legale, va fi de natură să agraveze răspunderea penală a făptuitorului; în plus, se va angaja răspunderea penală și cu privire la minorul care a vândut sau a cumpărat produsele ilicite – în acest caz, vârsta minorului este importantă din mai multe perspective, respectiv aplicabilitatea cauzei de neimputabilitate (art. 27 din Codul penal[17]), natura și cuantumul sancțiunii, organul judiciar competent față de momentul săvârșirii faptei; vârsta este importantă la sancționarea infracțiunii, întrucât o persoană nu dobândește de la naștere maturitatea morală necesară pentru înțelegerea consecințelor faptelor sale[18]. Numai minorul cu vârsta peste 14 ani răspunde penal, iar între 14 și 16 ani, doar dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ (art. 113 din Codul penal).

În cazul traficului ilicit de droguri, competența materială în faza de urmărire penală aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism [art. 11 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 78/2016[19]], iar în faza judecății aparține tribunalului [art. 36 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală[20]], instanță care judecă infracțiunile cele mai periculoase[21].

Așa cum am arătat, canabisul poate constitui obiectul material al infracțiunii de trafic de droguri de risc, dar se pune în discuție măsura în care concentrația de THC din plantă sau din produsele derivate prezintă relevanță în ceea ce privește existența obiectului material și, implicit, existența infracțiunii. În acest sens, art. 3 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 143/2000[22] statuează următoarele: „calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul și consumul ilicit de droguri nu depinde de concentrația substanței stupefiante sau psihotrope depistate în acest produs”. Așadar, deși este de notorietate că o concentrație de THC sub 0,2 % nu produce efecte psihoactive notabile, având numai beneficii pentru nutriție și sănătate, totuși legiuitorul nu a stabilit o limită minimă a concentrației de THC, ignorând specificul plantei de canabis sativa, ca drog, așa cum este definită în art. 1 alin. (1) lit. z) din Regulament. În aceste condiții, indiferent de concentrația de THC și de varietatea plantei, orice operațiune ilicită cu planta de canabis sau cu produse derivate din aceasta constituie infracțiunea de trafic de droguri de risc. În practica judiciară s-a apreciat că este lipsită de relevanță împrejurarea că rapoartele de constatare tehnico-științifică efectuate în cauză nu stabilesc cu exactitate procentul de tetrahidrocanabinol (THC) pe care îl prezentau probele, de vreme ce dispozițiile legale nu prevăd o anumită concentrație a substanței psihoactive din produs[23]. Totuși, la individualizarea pedepsei, instanța de judecată poate ține seama de concentrația redusă de THC, dând eficiență dispozițiilor legale privind circumstanțele atenuante judiciare [art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal[24]].

Art. 1 alin. (1) lit. z) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 143/2000 definește planta de canabis sativa, ca drog, după cum urmează: „inflorescențele florale și fructifere ale plantei Canabis sativa, însoțite sau nu de frunze ori de alte părți ale inflorescenței, din care s-au scos semințele”. Facem precizarea că, în înțelesul Regulamentului, planta canabis sativa se referă la planta Cannabis sativa L., ca specie care include cele două varietăți, respectiv sativa și indica.

Conform art. 1 alin. (2) din Regulament, „definițiile referitoare la produsele vegetale obținute din planta Canabis sativa, indiferent de varietatea acesteia, sunt aplicabile atunci când aceste produse vegetale au fost obținute pentru trafic și consum ilicit de droguri și au avut ca destinație operațiunile specifice traficului și consumului ilicit de droguri”.

Așa cum se poate observa, în materia prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri, legiuitorul nu face distincție între cele două varietăți de canabis, ambele fiind incriminate în aceeași măsură, indiferent de concentrație sau de partea din plantă, cu excepția semințelor. Totuși, pentru existența infracțiunii de trafic de droguri de risc, toate operațiunile specifice care constituie elementul material al infracțiunii trebuie să fie realizate fără drept, adică fără un temei legal sau prin încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, caracterul ilicit fiind un criteriu esențial în angajarea răspunderii penale.

În practica judiciară s-a considerat că planta de canabis cu o concentrație maximă de 0,2 % THC și părțile procesate ale plantei intră sub incidența Legii nr. 339/2005, iar cultivarea, producția sau comercializarea acestor produse vegetale, cu nerespectarea regimului impus de lege, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000[25]. În opinia noastră, soluția este criticabilă, având în vedere că Legea nr. 339/2005 vizează în mod expres numai cânepa indiană (canabis indica) și nu varietatea de cânepă industrială (canabis sativa), utilizată la produsele de canabis cu o concentrație sub 0,2 % THC, în acest din urmă caz urmând să se aplice principiul liberei circulații a mărfurilor între statele europene (art. 28-37 TFUE[26]), principiul recunoașterii reciproce a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru al Uniunii [art. 4-8 din Regulamentul (UE) 2019/515[27]], dispozițiile privind cultivarea, producția, importul și exportul cânepei din Regulamentele (UE) 1307/2013 [art. 189 alin. (1)][28], 1308/2013 [art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (3)][29], dar și legislația națională de punere în aplicare a unor regulamente UE, care în fapt sunt obligatorii și de directă aplicare; chiar dacă nu există o legislație specială privind regimul produselor de cânepă industrială (canabis sativa), se poate aplica legislația generală (dreptul comun) de la nivel european și național, printr-o interpretare sistematică ce presupune încadrarea normei juridice în conținutul actului normativ din care face parte sau raportarea sa la alte acte normative[30]. Precizăm că soluțiile judiciare existente se referă în mare parte la cazuri ce au ca obiect comercializarea etnobotanicelor, preparate din fragmente vegetale de canabis cu o concentrație sub 0,2 % THC (cânepă industrială) și substanțe canabimimetice ce imită și potențează efectele tetrahidrocanbinolului biosintetizat natural de plantă, aspecte care probabil au condus la o interpretare excesivă din partea organelor judiciare ce atribuie produselor de canabis cu THC redus același grad de nocivitate cu cel al etnobotanicelor.

Este adevărat că fiecare stat membru poate introduce anumite restricții sau interdicții în circulația produselor de canabis cu THC redus (art. 36 TFUE) și chiar poate aplica sancțiuni penale (Decizia cadru 2004/757/JAI), însă acestea trebuie să fie necesare și să nu depășească nevoia de protecție a interesului public, respectiv a sănătății populației. Or, în cazul nostru, produsele de canabis cu THC redus (sub 0,2 %) au proprietăți terapeutice și nutriționale dovedite științific, fiind consumate în siguranță pe teritoriul Uniunii încă din anul 1995.

Principiile și dispozițiile legale menționate anterior se aplică și în cazul produselor alimentare pe bază de cânepă industrială (inclusiv suplimentele alimentare). În plus, sunt aplicabile și actele normative privind comercializarea și siguranța alimentelor – Regulamentul (CE) 178/2002[31], Directiva 2002/46/CE[32], Legea nr. 150/2004[33], Ordinul comun nr. 1228/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, ministrului sănătății și președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor[34], Ordinul comun nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și ministrului sănătății[35], Legea nr. 491/2003[36], Ordinului nr. 111/2008 al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor[37].

Subliniem că limita legală de 0,2 % THC vizează numai cânepa brută, ca materie primă, și nu produsul finit – în ultima ipoteză, se calculează distinct concentrația concretă din produsul finit și se stabilesc limite de consum. De regulă, concentrația de THC a produselor alimentare pe bază de cânepă industrială este mult redusă, efectele psihoactive fiind insesizabile și fără risc pentru sănătatea umană. Potrivit ultimului studiu realizat de Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară (EFSA)[38], conținutul de THC variază în limite largi, respectiv între minimum 3-15 μg/kg (băuturi energizante) și maximum 1.890-17.000 μg/kg (ulei de cânepă). Pentru suplimente alimentare, valorile înregistrate au fost între minimum 1150 μg/kg și maximum 19.800 μg/kg, calculându-se că la marii consumatori expunerea acută variază între 1,5 și 9,9 μg/kgcorp. Doza acută de referință este de 1 μg delta-9 THC/kg greutate corporală[39].

 

3. Concluzii

Caracterul lacunar și interpretabil al legislației privind operațiunile cu substanțe stupefiante, precum și lipsa armonizării acesteia cu realitatea socială și medicală impun o reacție imediată din partea legiuitorului, dar și a societății civile, în vederea actualizării cadrului legislativ, fie prin adoptarea unor legi noi, fie prin modificarea sau completarea celor existente.

Deși există dovezi certe în sensul că produsele pe bază de cânepă industrială (Cannabis sativa L. subsp. sativa), cu o concentrație naturală de maxim 0,2 % THC, nu prezintă risc pentru sănătatea umană, fiind consumate de mult timp pe teritoriul Uniunii Europene, fără incidente notabile, totuși autoritățile judiciare interpretează legislația națională în mod arbitrar, subiectiv, fără o documentare științifică riguroasă, considerând că, în România, aceste produse nu pot fi comercializate pentru consumul uman.

Legea nr. 143/2000, sediul materiei în privința prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri, incriminează planta de canabis, indiferent de varietate sau concentrație, ceea ce este justificat, având în vedere necesitatea unui control strict asupra plantelor susceptibile să fie utilizate în scopuri criminale, de pildă, la prepararea etnobotanicelor. Această situație problematică este generată de fapt de greșita interpretare a Legii nr. 339/2005, sediul materiei pentru regimul juridic al plantelor stupefiante sau psihotrope, ce cuprinde o serie de dispoziții contradictorii și neclare, cu toate că art. 2 include în sfera de aplicare a legii planta canabis indica (cânepa indiană sau marijuana), și nu planta canabis sativa (cânepa industrială).

Pentru armonizarea legislației cu noile evoluții ale pieței de cânepă (canabis), considerăm că cea mai adecvată soluție ar fi elaborarea unui proiect de lege distinct privind regimul juridic al cânepei industriale și, desigur, modificarea actelor normative conexe.


[1] A se vedea Regulamentele (UE) 1308/2013 și 1307/2013 ale Parlamentului European și Consiliului din 17 decembrie 2013 – data.europa.eu/eli/reg/2013/1308/2019-01-01; data.europa.eu/eli/reg/2013/1307/2020-02-01.

[2] N.E. Buzatu (2015), Fenomenul consumului de substanțe noi cu proprietăți psihoactive („etnobotanice”). Aspecte penale, criminologice, criminalistice și medicale, Editura Universul Juridic, București, p. 7.

[3] Canabinoizii sintetici JWH sunt incluși în tabelul anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, fiind încadrați în categoria drogurilor de mare risc.

[4] D.W. Lachenmeier, S.G. Walch (2006), Current Status of THC in German Hemp Food Products, Journal of Industrial Hemp, 10(2), p. 6, doi.org/10.1300/J237v10n02_02; Catalogul de alimente noi al Uniunii Europene, https://ec.europa.eu/food/safety/novel_food/catalogue/search/public/?event=home&seqfce=72&ascii=C#.

[5] Regulamentul (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1852/2001 al Comisiei. Acest regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 327 din 11 decembrie 2015, p. 1, disponibil la data.europa.eu/eli/reg/2015/2283/oj.

[6] Congressional Research Service (2019), Defining Hemp: A Fact Sheet, p. 1, crsreports.congress.gov; B. Murray, V.D. Zheljazkov (2020), Industrial Hemp (Cannabis sativa subsp. sativa) as an Emerging Source for Value-Added Functional Food Ingredients and Nutraceuticals, Molecules, 25 (18), 4078, pp. 1-3, doi.org/10.3390/molecules25184078; E. Small (2015), Evolution and Classification of Cannabis sativa (marijuana, hemp) in Relation to Human Utilization, The Botanical Review, 81(3), pp. 189-195, doi.org/10.1007/s12229-015-9157-3; E. Small, A. Cronquist (1976), A Practical and Natural Taxonomy for Cannabis, Taxon, 25(4), pp. 417-431, doi.org/10.2307/1220524.

[7] G. Lafaye, L. Karila, L. Blecha, A. Benyamina (2017), Cannabis, Cannabinoids, and Health, Dialogues in clinical neuroscience, 19(3), p. 309, doi.org/10.31887/DCNS.2017.19.3/glafaye; Congressional Research Service (2019), op. cit., p. 2, crsreports.congress.gov.

[8] E. Small (2015), Evolution and Classification of Cannabis sativa (marijuana, hemp) in Relation to Human Utilization, The Botanical Review, 81(3), pp.189-195, doi.org/10.1007/s12229-015-9157-3.

[9] B. Buneci, E. Constantin (2021), Legalitatea comercializării produselor de canabis cu un conținut redus de THC și problemele ivite în practica judiciară privind infracțiunile la regimul drogurilor, în Revista Universul Juridic, 1, p. 70, revista.universuljuridic.ro/2021/01/; E. Small (2015), op. cit., pp. 254-257, doi.org/10.1007/s12229-015-9157-3; European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (2019), Developments in the European cannabis market, EMCDDA Papers, Publications Office of the European Union, Luxembourg, pp. 10-11, www.emcdda.europa.eu/system/files/publications/11391/TDAU19001ENN.pdf.

[10] P.T. Freeman, S. Craft, Wilson J. et al. (2020), Changes in delta9tetrahydrocannabinol (THC) and cannabidiol (CBD) concentrations in cannabis over time: systematic review and metaanalysis, Addiction, pp. 7-8, doi.org/10.1111/add.15253; S. Chandra, M.M. Radwan, C.G. et al. Majumdar (2019), New trends in cannabis potency in USA and Europe during the last decade (2008-2017), European Archives of Psychiatry and Clinical Neuroscience, 269, 5-15, pp. 9-13, doi.org/10.1007/s00406-019-00983-5.

[11] Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961, modificată prin Protocolul din 1972, a fost adoptată și deschisă spre semnare în perioada 24 ianuarie – 25 martie 1961. Convenția a fost încheiată la 30 martie 1961 și a intrat în vigoare la data de 13 decembrie 1964 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/51137).

[12] Organizația Națiunilor Unite (1973), Comentariul privind Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961, New York, p. 2,unodc.org/documents/treaties/organized_crime/Drug%20Convention/Commentary_on_the_single_convention_1961.pdf.

[13] Legea nr. 339 din 29 noiembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare. Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1095 din 5 decembrie 2005 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/66456).

[14] Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare. Această lege a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/23629).

[15] M.A. et al. Hotca (2019), Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și explicații, ed. 5, Ed. C.H. Beck, București, p. 12; I. Gârbuleț (2008), Traficul și consumul ilicit de droguri. Studiu de legislație, doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, pp. 93-94.

[16] ICCJ, Secția penală, Decizia nr. 3115 din 27 iunie 2003, pe www.scj.ro.

[17] Codul penal a fost adoptat prin Legea nr. 286/2009 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, ulterior suportând mai multe modificări și completări. A intrat în vigoare la 1 februarie 2014 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/109854).

[18] B. Buneci (2019), Minorul – Subiect de drept din perspectiva interferenței criminalisticii cu normele procesual-penale, Ed. Universul Juridic, București, p. 107.

[19] O.U.G. nr. 78 din 16 noiembrie 2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare. Această ordonanță a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/183842).

[20] Codul de procedură penală a fost adoptat prin Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, ulterior suportând mai multe modificări și completări. A intrat în vigoare la 1 februarie 2014 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/120609).

[21] B. Buneci (2020), Drept procesual penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, p. 87.

[22] H.G. nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările ulterioare. Această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/64267).

[23] Curtea de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia nr. 206 din 20 februarie 2018, pe www.lege5.ro.

[24] Art. 75 alin. (2) din Codul penal prevede următoarele: „Pot constitui circumstanțe atenuante judiciare: […], b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului”.

[25] Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Decizia nr. 259 din 12 martie 2015, pe www.lege5.ro.

[26] Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007 la Lisabona și care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, fiind publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202 din 07 iunie 2016, p. 47, disponibil la data.europa.eu/eli/treaty/tfeu_2016/2020-03-01.

[27] Regulamentul (UE) 2019/515 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008. Acest regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 91 din 29 martie 2019, p. 1-18, disponibil la data.europa.eu/eli/reg/2019/515/oj.

[28] Regulamentul (UE) 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările și rectificările ulterioare. Acest regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347 din 20 decembrie 2013, p. 608-670, disponibil la data.europa.eu/eli/reg/2013/1307/2020-02-01.

[29] Regulamentul (UE) 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, cu modificările și rectificările ulterioare. Acest regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347 din 20 decembrie 2013, p. 671-854, disponibil la data.europa.eu/eli/reg/2013/ 1308/2019-01-01.

[30] B.C. Trandafirescu (2010), Teoria generală a dreptului. Caiet de seminar, Ed. Muntenia, Constanța, p. 47.

[31] Regulamentul (UE) 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare, cu modificările ulterioare. Acest regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 031 din 1 februarie 2002, p. 1-24, disponibil la data.europa.eu/eli/reg/2002/178/2019-07-26.

[32] Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 referitoare la apropierea legislațiilor statelor membre privind suplimentele alimentare, cu modificările ulterioare. Această directivă a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 183 din 12 iulie 2002, p. 51-57, disponibilă la data.europa.eu/eli/dir/2002/46/2017-07-26.

[33] Ordinul nr. 150 din 22 iunie 2010 al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre, cu modificările și completările ulterioare. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 30 iunie 2010 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/119984).

[34] Ordinul nr. 1228 din 22 noiembrie 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală și vegetală și/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale și alți nutrienți. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 253 din 21 martie 2006 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/70012).

[35] Ordinul nr. 244 din 22 aprilie 2005 privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 30 mai 2005 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/62073).

[36] Legea nr. 491 din 18 noiembrie 2003 privind plantele medicinale și aromatice, precum și produsele stupului, cu modificările și completările ulterioare. Această lege a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 52 din 20 ianuarie 2011 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/232305).

[37] Ordinul nr. 111 din 16 decembrie 2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările și completările ulterioare. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 895 din 30 decembrie 2008 (legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/101005).

[38] European Food Safety Authority, D. Arcella, C. Cascio, K. Mackay (2020), Acute human exposure assessment to tetrahydrocannabinol (Δ9THC), EFSA Journal, 18(1), 5953, pp. 13-22, doi.org/10.2903/j.efsa.2020.5953.

[39] Date furnizate la cerere de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Naturale București, în adresa din 13.12.2020.

Câteva considerații referitoare la relevanța penală a concentrației de THC în cazul traficului ilicit de canabis was last modified: aprilie 15th, 2021 by Eduard Constantin

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Eduard Constantin

Eduard Constantin

Este avocat în cadrul Baroului București din anul 2010, specializat în drept penal. Este membru al Asociației Internaționale de Drept Penal și al Asociației Române de Științe Penale.