Câteva consideraţii practice cu privire la incidenţa art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă asupra unor categorii de litigii aflate pe rolul instanţei
Carmen-Adriana Domocoș - februarie 1, 2018 Abstract
The insolvency is an economic reality which can not be ignored neither by the
legislative, nor by the jurisprudence, this procedure being regulated under the Law no.
85/2014, a new law containing new rules in this area. The aim of this law is to create a
collective procedure for the protection of the debtor’s debts, ensuring equal treatment of all
the creditors.
An important part of the doctrine and of the jurisprudence had to interpret the effect of
the article from the insolvency law, regarding the suspensive measure in those trials
involving the claims of the debtor properties and goods. The jurisprudence is not
unanimous regarding the judgements related to the measure of suspension of the trials,
considering the connection or the absence of connection of the judgements to the insolvency
procedure.
Keywords: creditor, debtor, insolvency, dissolution, suspension, claim, right to claim,
Law no. 85/2006, Law no. 85/2014
Insolvenţa este o realitate economică ce nu mai putea fi ignorată de legislația României post-decembriste, Legea nr. 85/2006[1], și mai recent Legea nr. 85/2014[2], înscriindu-se în preocupările legiuitorului român, dar și ale celui comunitar de a crea o procedură colectivă cât mai eficientă. Rațiunea instituirii acestei proceduri a fost de a crea o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului[3] în care unul din principiile de bază să-l reprezinte asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang.
Urmare a instituirii unei proceduri unice atingerii acestui scop, inițial prin art. 36 din Legea nr. 85/2006, și ulterior prin art. 75 din Legea nr. 85/2014, s-a statuat că se suspendă toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită demarate pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Suspendarea operează prin efectul legii și trebuie numai constatată de către instanţă, la sesizarea sau cererea persoanei interesate[4].
În progres evident față de vechea lege a insolvenței, Legea nr. 85/2006, actualul Cod al insolvenței a înglobat o serie de soluții legislative, menite a clarifica o parte din efectele născute din aplicarea suspendării ope legis a acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, dar problematica stabilirii câmpului de acțiune al acestei suspendări speciale continuă să fie de actualitate, practica judiciară îngustând treptat conceptul de „acțiuni pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului”, și nemaidispunând suspendarea anumitor tipuri de acțiuni, uneori cu consecința lipsirii de eficiență a procedurii insolvenței debitorului[5].
Astfel, o primă categorie de acțiuni, față de care deși constant se invoca de debitorul intrat în insolvență necesitatea suspendării în baza art. 36 din Legea 85/2006, practica judiciară a statuat că nu le sunt aplicabile prevederile respectivului text sunt acțiunile în revendicare.
Atât instanța supremă[6] cât și alte instanța naționale[7] au apreciat că prin dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei [art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014], legiuitorul a stabilit să fie suspendate de drept, ope legis, toate acțiunile prin care creditorii societății în insolvență urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia, urmând ca, ulterior, aceștia sa-şi realizeze creanţa în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.
În mod aproape unanim s-a statuat în practică că această soluţie legislativă nu vizează însă toate acţiunile, indiferent de natura lor, pe care debitorul falit le are, ci doar pe cele personale vizând realizarea creanțelor împotriva falitului. Ori, în motivarea soluțiilor de respingere a cererii de suspendare prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 [art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014] s-a reținut că acţiunea în revendicare nu este o acțiune în realizarea creanței împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci o acțiune prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real şi nu a unui drept de creanţă asupra pârâtei aflate în procedura insolvenţei.
Pornind de la natura acțiunilor în revendicare, ca acțiuni prin care se valorifică drepturi reale, în practica judiciară s-au pronunțat o serie de soluții de speță[8] prin care practic printr-o asimilare a regimului juridic al celor două tipuri de acțiuni s-a apreciat că nu se poate face aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, dispunând-se continuarea judecății și admiterea acțiunilor reclamanților cărora nu le-a fost achitat prețul pentru vânzarea unor bunuri imobile anterior intrării în procedura insolvenței a cumpărătorului debitor, și care paralel cu depunerea declarației de creanță pentru prețul neîncasat, au promovat pe calea acțiunii separate o acțiune în rezoluțiune fundamentată pe prevederile art. 1020-1021 din Codul Civil de la 1864[9] solicitând rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare ca urmare a neplății prețului de către cumpărătorul debitor și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al debitorului cumpărător.
Raționamentul instanţei în cazul admiterii celor două tipuri de acțiuni îl reprezintă catalogarea lor ca fiind acțiuni prin care se valorifică un drept real, adică acel drept subiectiv civil patrimonial în temeiul căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui lucru în mod direct şi nemijlocit, fără concursul altei persoane, și nu un drept de creanță[10].
Dacă cu privire la acțiunea în revendicare, inaplicabilitatea măsurii suspendării prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 este evidentă, acțiunea în revendicare fiind destinată valorificării și apărării dreptului real de proprietate asupra bunului aflat în posesia debitorului aflat în insolvență, cu privire la admiterea acțiunilor în rezoluțiunea sau rezilierea unor contracte de vânzare-cumpărare translative de proprietate pe motivul neplății prețului de către cumpărătorul intrat în procedura insolvenței ne exprimăm rezerve cu privire la posibilitatea promovării sau continuării soluționării lor după intrarea în insolvență a debitorului cumpărător care nu a plătit prețul.
Catalogarea unei acțiuni în reziliere/rezoluțiune fundamentată pe prevederile art. 1549 și urm. Cod Civil (corolarul art. 1020-1021 din Codul Civil de la 1864) ca nefiind una ce vizează stabilirea unui drept de creanță sau executarea creanței prin întoarcerea a însuși bunului în patrimoniul vânzătorului, și deci nevizate de cerința suspendării impuse de art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu este, în opinia noastră, conformă literei și spiritului procedurii insolvenței. Din momentul vânzării bunului acesta a ieșit din patrimoniul vânzătorului, acesta pierzându-și dreptul real de proprietate valorificabil pe calea acțiunilor reale, devenind titularul unui drept de creanță, supus în privința valorificării lui, după deschiderea procedurii insolvenței, procedurii colective prevăzută de Legea insolvenței.
La momentul deschiderii procedurii insolvenței, întregul patrimoniu al firmei debitoare se constituie ca şi garanție a creanțelor tuturor debitorilor, în scopul „asigurării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang” și „recunoaşterii drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile”. În sensul Legii nr. 85/2014, averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face obiectul executării silite potrivit Codului de procedură civilă[11].
Prin recunoașterea admisibilității acțiunilor în reziliere/rezoluțiune promovate după deschiderea procedurii insolvenței pentru neplata prețului pentru bunurile imobile și cele mobile corporale, s-ar crea un dezechilibru față de furnizorii de servicii sau bunuri ce nu mai pot fi rambursate în natură, s-ar realiza o discriminare între titularii unor creanțe împotriva averii debitorului, creanță provenită din vânzarea unui bun imobil sau mobil corporal aflat în natură averea debitorului, și toate celelalte creanțe: vânzări de bunuri mobile incorporale sau corporale care nu se mai găsesc în natură în averea debitorului, impozite și taxe, împrumuturi, etc., în condițiile în care insolvența este consecința imposibilității plății datoriilor certe, lichide și exigibile indiferent de sursa nașterii lor.
Tot în sfera acțiunilor judiciare nesupuse suspendării la data intrării în insolvență se înscrie și acțiunea în rezoluțiunea unui contract de asociere în participațiune[12] fiind cert și evident că solicitarea pronunțării unei hotărâri judecătorești care să consfințească rezoluțiunea unei înțelegeri contractuale menite derulării unei activități comerciale nu se circumscrie sferei acțiunilor vizate de textele de lege analizate. În măsura în care capătului principal de cerere îi este alăturat și un capăt accesoriu prin care se invocă creanțe față de debitorul intrat în insolvență, apreciem că se impune disjungerea acestor capete de cerere și suspendarea soluționării lor în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014, urmând ca soluționarea pretențiilor respective să se facă potrivit regulilor generale și colective ale insolvenței.
În mod similar, s-a stabilit[13] că acțiunile având ca obiect acțiunile prin sunt formulate capete de cerere în obligația de a face[14] sau prin care se solicită instanțelor pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de acte translative de proprietate pe care semnatarii unor înțelegeri anterioare refuză să le semneze în forma cerută de legislația anterioară exced sferei de aplicare a măsurii suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2004 (art. 75 din Legea nr. 85/2014). Soluția este justă, aceste acțiuni fiind veritabile acțiuni în valorificarea unor drepturi reale certe dobândite de titularii lor în baza înțelegerii contractuale încheiate anterior între părți.
Tot într-o soluție de speță[15] s-a stabilit că acțiunea pauliană prin care se încearcă readucerea în patrimoniul societății intrată în procedura insolvenței a unui bun nu este supusă suspendării în baza textelor de lege analizate. Fiind vorba de o acțiune ce are drept finalitate întregirea patrimoniului debitoarei intrată în insolvență, și deci nu de o acțiune pentru realizarea unei creanțe împotriva averii debitorului, soluția adoptată de instanța de fond este justă. În ceea ce privește creanța creditorului ce a inițiat acțiunea pauliană, valorificarea de către acesta a creanței sale pentru protejarea căreia a demarat acțiunea pauliană urmează a fi făcută alături de celelalte creanțe, în procedura generală a insolvenței.
Și în materia litigiilor de muncă a fost nevoie de intervenția instanțelor de judecată[16] pentru a clarifica că nu orice tip de acțiune îndreptată împotriva societății comerciale intrată în procedura insolvenței este supusă suspendării ope legis prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 (art. 75 din Legea nr. 85/2014). Soluționarea oricărui capăt de cerere care nu are drept finalitate realizarea unui drept de creanță împotriva societății intrată în procedura insolvenței nu este supusă măsurii procesuale a suspendării, litigiile respective vizând rezolvarea unor probleme juridice ce exced competenței judecătorului sindic și procedurii speciale a insolvenței.
O soluție care se încadrează în spiritul Legii nr. 85/2014, dar ocolește litera art. 75 din Legea nr. 85/2014, este cea adoptată de instanța supremă într-o decizie de speță[17], prin care aceasta a statuat că din interpretarea literală a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 (art. 75 din Legea nr. 85/2014), rezultă că suspendarea de drept reglementată de textul de lege indicat intervine numai în cazul acțiunilor care au ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, iar nu în cazul oricăror acțiuni având un obiect patrimonial, indiferent de natura lor, îndreptate împotriva debitorului. În speță, Înalta Curte a reținut ca cererea prin care reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâta, societate în insolvență, să retragă materialul, apreciat ca defăimător, de pe pagina de web a pârâtei și de a publica în ziarul deținut de pârâtă hotărârea de admitere a acțiunii, are ca obiect principal o obligație de a face, iar nu de „realizare a creanțelor creditorului îndreptată împotriva debitorului”. De asemenea, nici cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plății, pentru atingerea adusă onoarei, reputației și imaginii publice a reclamantului, nu este o creanță a cărei certitudine și întindere să poată fi determinată în procedura insolvenței, ci pe calea dreptului comun, astfel că, în speță nu se justifică măsura suspendării judecării cauzei.
Singura problemă juridică în discuție este cea care vizează capătul de cerere prin care se solicită obligarea firmei aflate în insolvență la plata unor sume de bani, deci la nașterea unui drept de creanță prin procedura unei cereri de drept comun, și nu a procedurii prevăzută de Codul insolvenței. Deși corectă din punct de vedere moral, soluția este criticabilă prin statuarea fără indicarea unor criterii juridice obiective a motivului pentru care o astfel de cerere în realizarea unei creanțe este sustrasă măsurii suspendării, prin comparaţie cu alte acțiuni în realizarea creanțelor împotriva averii debitorului supuse măsurii suspendării.
În opinia noastră, prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 sunt clare și nesusceptibile de interpretare în privința necesității suspendării acțiunilor judiciare destinate realizării creanțelor asupra averii debitorului, cererea din speța de mai sus încadrându-se în această categorie; cât timp nu sunt stabilite criterii obiective și clare de delimitare a acțiunilor judiciare destinate realizării creanțelor asupra averii debitorului, apreciem că nu îi este permis instanței judecătorești să le separe și să le trateze într-un alt regim juridic.
[1] Legea nr. 85/2006 publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2016, în vigoare până în data de 27 iunie 2014.
[2] Legea nr. 85/2014, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.
[3] Art. 2 din Legea nr. 85/2014.
[4] Ion Turcu, Codul insolvenței – Legea nr. 85/2006. Comentarii pe articole, Editura C.H. Beck, Ed. a 5-a, București, 2015, p. 231.
[5] Florina Popa, Punct de vedere asupra domeniului de aplicare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ceea ce privește „acțiunile judiciare în realizarea unei creanțe”, p. 4 – disponibil pe https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481045737-lect.-univ.-dr.-florina-popa.pdf.
[6] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/15.05.2014, disponibilă în extras pe http://www.medierenet.ro/2015/03/17/hotarare-iccj-privind-actiunea-in-revendicare-formulata-impotriva-unei-societati-in-insolventa/#.WeX3VVu0OUm.
[7] A se vedea în acest sens Curtea de Apel București, Decizia comercială nr. 183/2008 disponibilă în extras pe www.jurisprudenta.org/Idoc.ashx?i=2&y=2008&d=200000000506586.
[8] Tribunalul Bihor, sent. com. nr. 89 din 03.02.2015 nepublicată; Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială, Decizia nr. 2593 din 27.10.2009, disponibilă în extras pe www.scj.ro/SE rezumate2009/SE r2593.htm, Curtea de Apel Oradea, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 352/P din 3 mai 2010 nepublicată.
[9] În vigoare până în data de 1 octombrie 2011.
[10] Andreea Deli-Diaconescu – Implicațiile suspendării legale a acțiunilor în realizarea creanțelor împotriva debitorului în raport de procedura dreptului comun, disponibil pe http://www.unpir.ro/oldsite/phoenix/pdf/revista58_articol.pdf, pg. 7.
[11] Art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.
[12] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, Decizia nr. 2593 din 27 octombrie 2009 – disponibilă în extras pe www.scj.ro/SE rezumate2009/SE r2009.htm.
[13] Curtea de Apel Craiova, Secția comercială, Decizia nr. 460 din 8 mai 2008, nepublicată; Curtea de Apel Oradea, Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 198 din 22.02.2010 – disponibilă în extras pe www.jurisprudenta.com/speta/recurs-comercial -judec%C4%83rii-cauzei-%AEn-temeiul-art36-din-legea-85-2006-art36-din-legea-85.
[14] Tribunalul Dolj, Secția I civilă, Decizia nr. 2431 din 8 decembrie 2008 disponibilă în extras pe https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-w13fu42/.
[15] Curtea de Apel Oradea, Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 183/C din 7 mai 2009, nepublicată.
[16] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a doua civilă, Decizia nr. 1562 din 2015 disponibilă în extras pe http://bibliotecahamangiu.ro/decizia-1562-2015-iccj-sectia-a-ii-a-civila-pj-1122530.
[17] Înalta Curte de Justiție și Casație, Secția I civilă, Decizia nr. 285 din 4 decembrie 2015 disponibilă în extras pe https://legeaz.net/spete-civil-iccj-2016/decizia-285-2016/.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.