Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici

Abstract

The incorrect qualification of certain public notary deeds as crime

The author analyses the incorrect qualification of certain public notary deeds as crime.

The analysis includes author’s commentary on decisions of the High Court with regard to notary deeds qualifying as crime, the mandate, abuse of office, document forgery and on the criminal liability of notaries, considering the doctrine developed by important names in the field of law (Gh. Dobrican, V. Dongoroz, S. Feller, M. Eliescu, S. Neculaescu, M.N. Costin, D. Alexandresco, I. Zinveliu, C. Turian, M. Duțu, Gh. Piperea, D. Dumitru, R. Dincă, F. Moțiu, G. Antoniu, Gh. Dărânga, D. Lucinescu, T. Vasiliu, I. Popa, A.A. Moise, O.A. Stoica, M. Sandu, V. Papadopol, I. Fodor).

The author concludes with brief considerations on the causes generating unfounded and illegal judgments and decrees.

Keywords: notaries; High Court decisions; crime; mandate; document forgery; criminal liability of notaries; unfounded and illegal judgment and decree.

În practica unor parchete de pe lângă curțile de apel, a unor curți de apel și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anumite fapte imputate notarilor publici sunt calificate, dintr-o gravă eroare, ca fapte penale, de natură să atragă o sancțiune represivă, respectiv o pedeapsă, cu toate că, acestea sunt de natură civilă, impunându-se cercetarea lor pe tărâmul dreptului civil pentru a se stabili dacă întrunesc condițiile răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie[1].

În cele ce urmează vom face câteva considerații teoretice și practice cu privire la calificarea penală a faptelor imputate notarilor publici, pentru a se evita cu desăvârșire orice eroare în această materie.

Prin decizia nr. 101/A din 17 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală[2] s-a respins ca nefondat, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) din Noul Cod de procedură penală, apelul declarat de către notarul public G.M.M. împotriva sentinței penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 prin care a fost condamnat la 1 an și 10 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și 76 lit. b) din același cod.

S-a reținut în fapt, în esență, că notarul public G.M.M. a autentificat contractele de vânzare-cumpărare pentru două imobile, respectiv contractul nr. 963/09.04.2009 și nr. 1974/31.07.2009, la cererea mandatarei B.D.C., în baza procurii speciale autentificată sub nr. 3959/19.10.2007 dată de sora ei, mandanta L.M.A. și a procurii speciale autentificată sub nr. 4200/08.11.2008 dată de cumnatul ei, mandantul L.I. care a declanșat procesul penal prin plângerea penală depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În decizie s-a mai reținut că cele două procuri „speciale”, încheiate la data de 19.10.2007 cu nr. 3959 și la data de 08.11.2008 cu nr. 4200, autentificate de inculpata G.M.M., în calitate de notar public, în modalitatea în care au fost redactate, respectiv: să administreze societatea S.C.N. S.R.L. cum va crede de cuviință că este profitabil pentru aceasta, să angajeze personal și să încheie contracte în numele societății, precum și să contracteze credite de la orice bancă, să semneze contractele de credit, să constituie garanții cu bunurile societății, semnând valabil contractele în fața notarului public, precum și să încheie contracte de vânzare-cumpărare autentice, prin care să cumpere și să vândă imobile pe teritoriul României, în condițiile cele mai avantajoase pentru societate, nu îi dădeau dreptul mandatarei B.D.C. să vândă imobilele care au constituit obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare cu nr. 963/09.04.2009 și nr. 1974/31.07.2009, deoarece potrivit art. 1536 alin. (2) din Codul civil anterior pentru actele de dispoziție se cere un mandat special, iar potrivit art. 1536 alin. (1) din același cod mandatul conceput în termen general nu este valabil decât pentru actele de administrare.

Totodată, se mai arată că, în conformitate cu art. 1535 din Codul civil anterior, mandatul este special pentru o afacere sau pentru o oarecare anume afacere ori este general pentru toate afacerile mandantului. Prin urmare, mandatul este special când se dă pentru o singură operațiune juridică sau pentru anumite operații determinate și general, atunci când mandatarul primește împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului.

În același timp, vânzarea unui bun al societății la un preț mai mic decât cel de achiziție, în condițiile în care s-au adus și unele îmbunătățiri imobilelor construcții, decât valoarea de impozitare a acestora, care a fost stabilită la nivelul anului 2012 la suma de 862.834,64 lei în ceea ce privește clădirile, precum și de valoarea stabilită de experții folosiți de notarii publici în calculul taxelor notariale, nu poate fi considerată o operațiune avantajoasă pentru societate.

Pentru considerentele invocate în decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat apelul declarat de notarul public G.M.M. împotriva deciziei[3].

În vederea cunoașterii tuturor împrejurărilor în care se pretinde că au fost săvârșite faptele penale, este de menționat că toate operațiunile juridice au fost efectuate în familie, mandantul L.I. fiind cumnat al mandatarei B.D.C. la data când i-a dat procura și soțul mandantei L.M.A., care era sora mandatarei B.D.C., iar cumpărătoarea B.F. a fost soacra acestuia[4].

Pentru motivele pe care le voi arăta în cele ce urmează, consider că prin reținerea în sarcina notarului public G.M.M. a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 din Codul penal anterior și condamnarea acesteia la 1 an și 10 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, constituie o gravă eroare judiciară, cu consecințe pe măsură, deoarece fapta imputată acestuia nefiind de natură penală trebuia să fie cercetat pe tărâmul dreptului civil în vederea stabilirii dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie.

Este de notorietate că încălcarea unei norme juridice, care prescrie o anumită conduită, este o faptă ilicită, ce atrage răspunderea autorului pentru fapta ilicită săvârșită.

Pentru stabilirea răspunderii juridice și a sancțiunii ce se va aplica autorului faptei ilicite este necesar să se stabilească dacă fapta ilicită de încălcare a normei juridice este un ilicit penal care se va sancționa cu o pedeapsă penală sau dimpotrivă un ilicit extra-penal care va fi supus numai unei sancțiuni reparatorii.

Cel mai mare penalist român până în zilele noastre, celebrul profesor universitar Vintilă Dongoroz, recurgând la o cercetare interdisciplinară aprofundată, arată că față de dificultățile ivite în diferențierea ilicitului penal de ilicitul extra-penal și multitudinea opiniilor exprimate în doctrină, pentru a se evita orice greșeală, cu consecințe grave asupra autorului faptei ilicite, se impune să se adopte „… criteriul formal (normativ) al naturii sancțiunii în sensul că, în dreptul pozitiv, se consideră ilicit penal orice fapt, pentru care normele juridice prevăd o pedeapsă și ilicitul extra-penal orice faptă, pentru care se prevede o sancțiune pur reparatorie”[5].

Pentru a se evita calificarea arbitrară și subiectivă a unor fapte ilicite ca fapte penale, care în realitate sunt fapte extra-penale, eruditul profesor critică, cu deplin temei, prin argumentele invocate, opiniile exprimate în doctrină, după cum urmează: criteriul cantitativ (de gravitate a faptei); criteriul subiectiv bazat pe ideea de intenție frauduloasă, adică voința și conștiința de a face rău; ilicitul penal lovește drepturile obiective pe când ilicitul extra-penal în drepturile subiective; coloritul moral al faptului ilicit; ilicitul penal cauzează pagube ireparabile, care nu pot fi evitate decât prin amenințarea pedepselor, pe când din contră la ilicitul extra-penal, răul cauzat este reparabil etc.[6].

Concluzionând în această problemă de mare dificultate în teoria și în practica dreptului, savantul prof. Vintilă Dongoroz arată „Așadar, ilicitul penal se deosebește substanțial de ilicitul extra-penal; această deosebire se poate face pe baza a două elemente de caracterizare și anume: pe de o parte, ilicitul penal implică existența unei activități de violență, fraudă sau indisciplină socială, iar pe de altă parte, faptele penale au aptitudinea de a produce neliniște și nesiguranță socială. Acest criteriu trebuie să servească la elaborarea normelor juridice (de jure condendo), în sensul că, legiuitorul, călăuzindu-se de acest criteriu, va putea să-și dea seama în ce cazuri trebuie să se adopte, ca sancțiune, o pedeapsă și să creeze, deci, un ilicit penal …ori un ilicit extra-penal pentru care se prevede o sancțiune pur reparatorie”[7].

DOWNLOAD FULL ARTICLE


* Având în vedere importanța problemelor teoretice și practice ridicate de autor în acest studiu, redacția este deschisă pentru publicarea și a altor opinii pe această temă.
[1] Gh. Dobrican „Răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie” în Buletinul Notarilor Publici nr. 3/2013, p. 6 și următoarele; Gh. Dobrican „Răspund penal judecătorii, procurorii, notarii publici, executorii judecătorești și alte persoane care desfășoară o activitate de juristicție pentru soluțiile pronunțate în cadrul acestei activități?” în Dreptul nr. 6/2005, p. 141 și următoarele.
[2] Decizia este publicată in extenso în Buletinul Notarilor Publici nr. 5/2014, p. 47 și următoarele, cu un comentariu exclusiv civil de către D. Isache.
[3] Prin aceeași decizie s-a desființat în parte sentința penală arătată mai sus prin aplicarea art. 5 din Noul Cod penal anterior, iar în baza art. 396 alin. (6) și art. 16 lit. e) din Noul Cod de procedură penală s-a încetat procesul penal pornit împotriva mandatarei B.D.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din Noul Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) din Noul Cod penal, urmare a retragerii plângerii prealabile formulate de mandantul L.I. și partea civilă S.C.N S.R.L. prin curator special. În baza art. 396 alin. (6) și art. 16 lit. e) din Noul Cod de procedură penală s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatelor B.M.A. (mandanta) și B.F. (cumpărătoarea) pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 48 din Noul Cod penal, rap. la art. 242 alin. (1) și (3) din Noul Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) din Noul Cod penal, urmare a retragerii plângerii prealabile formulate de mandantul L.I. și partea civilă S.C.N S.R.L. prin curator special.
[4] Obiectul studiului nostru vizează pe notarul public G.M.M., însă cu toate acestea nu putem să nu observăm greșelile grave ale instanței prin reținerea infracțiunilor arătate mai sus în sarcina mandatarei B.D.C. mandantei L.M.A. și a cumpărătoarei B.F. care vor forma obiectul unui studiu ulterior.
[5] V. Dongoroz, Drept penal, București 1939, p. 23.
[6] Pentru o cercetare aprofundată, cu privire la opiniile enunțate mai sus, a se vedea V. Dongoroz, op. cit, p. 18 și următoarele.
[7] V.Dongoroz, op. cit, pp. 22 și 23.
Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici was last modified: octombrie 27th, 2015 by Gheorghe Dobrican

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii