Calificarea în conflictele de legi şi în conflictele de jurisdicţii

Abstract

Competence in the conflicts of law and in the conflicts of jurisdictions

In this study, the author describes the competence in the conflicts of law and in the conflicts of jurisdictions, which is a logical and legal operation of interpreting the sense of the legal concepts expressing the content and the relation of the conflict-of-law rule, of interpreting the concepts and finally, of classification into a legal category – in relation to a system of law.

The structure and the content of the study reveal the comments on the preliminary considerations, on the subject matter and mechanism of the competence, on the typology of competence, of the law according to which the competence is given in the Romanian law and on the conclusions.

In conclusion, the institution of competence receives new valences in the context of multiplying the European rules in the regulations and directives requiring their transposition into the national laws of the Member States. The European law frequently operates with autonomous concepts and generates parallelism with the national regulations, as regards the competence of certain similar or identical concepts.

Keywords: conflicts of law, conflicts of jurisdictions, competence, rule of law.

  1. 1. Considerații preliminare

Calificarea și conflictul de calificări. Noțiuni

Instituție centrală a dreptului internațional privat, calificarea are reglementare distinctă pentru conflictele de legi și pentru conflictele de jurisdicții. Prezența raportului juridic cu element de extraneitate determină obligativitatea de a califica, în sensul determinării apartenenței raporturilor – în funcție de conținutul lor – la o instituție sau la o categorie a dreptului privat[1].

Determinarea legii aplicabile raportului juridic cu element de extraneitate este indisolubil legată de problema calificării[2]. Diversitatea sistemelor juridice naționale, dreptul convențional și dreptul unional – care operează cu noțiuni specifice, face necesară lămurirea prealabilă a termenilor pe care îi conține norma conflictuală.

Pentru a afla ce lege va cârmui efectele juridice ale raportului cu element străin, trebuie să determinăm mai întâi cu ce legi are legătură acel raport. Indicația este dată de punctul de legătură, care localizează raportul juridic în spațiu. Pentru identificarea punctului de legătură, trebuie determinat în prealabil conținutul acestuia, adică raporturile juridice reglementate de norma conflictuală. În acest scop, dreptul internațional privat recurge la categorii precum acte juridice, persoane, bunuri, succesiuni[3] etc.

În raport de optica proprie a legiuitorului național, este posibil ca aceste categorii să cunoască variațiuni, în ceea ce privește conținutul, în diferite state. Câteva exemple frecvent redate în literatură[4]: prescripția acțiunii în justiție este considerată în dreptul englez ca fiind o problemă de procedură, pe când în dreptul continental este socotită o problemă de drept material, substanțial. Viciile de consimțământ[5] pot să aparțină statutului personal sau materiei contractelor; leziunea poate constitui o problemă care aparține statutului real sau materiei contractelor ș.a.[6]

Care este relația dintre lex causae și calificare? Judecătorul forului este ținut să determine legea aplicabilă unei anumite instituții. Rezultă, la o simplă examinare a dispozițiilor de drept internațional privat român, că statutul individual se supune legii naționale, că actele juridice bilaterale urmează legea aleasă de comun acord de părți, că bunurile imobile sunt guvernate de lex rei sitae ș.a. Ceea ce presupune încadrarea instituției date în una dintre categoriile cunoscute ale statului forului.

Calificarea este o operațiune utilizată și în dreptul intern; în acest caz, încadrarea noțiunii într-o anumită categorie se raportează doar la categoriile juridice oferite de sistemul de drept intern. În dreptul internațional privat[7], calificarea implică analiză și alegere, dintre categoriile juridice oferite de mai multe sisteme de drept național, de dreptul unional sau de dreptul convențional, după caz. O situație deosebită este cea în care dreptul forului nu reglementează anumite instituții. Calificarea, în asemenea situații, nu se poate face după regula „calificarea lex fori”. Reperul pentru calificare îl va constitui acel sistem de drept care reglementează noțiunea sau instituția respectivă.

Calificarea este o operațiune logico-juridică de descifrare a sensului noțiunilor juridice care exprimă conținutul și legătura normei conflictuale, de interpretare a noțiunilor și, în final, de încadrare într-o categorie juridică – în raport cu un sistem de drept[8]. Conflictul de calificări[9] evocă situația în care o anumită noțiune, din conținutul sau din legătura normei conflictuale, primește înțelesuri diferite de la un sistem de drept la altul.

Conflictul de calificări are o anume specificitate în dreptul internațional privat, în sensul că pune în prezență mai multe sisteme de drept, iar soluția conflictului de calificări „comandă”, în ultimă instanță, soluția conflictului de legi[10]. Conflictul de calificări configurează ipoteza în care raportul juridic este susceptibil de a fi guvernat de legi aparținând unor state diferite. Fiecare dintre aceste legi are o altă optică asupra înțelesului noțiunilor din norma conflictuală, ceea ce va determina opțiunea pentru unul sau pentru altul dintre sistemele de drept.

Între factorii care influențează sau determină calificarea sunt enumerați[11]: împrejurarea că noțiunile juridice pot avea sensuri diferite în mai multe sisteme de drept; împrejurarea că unele sisteme de drept conțin instituții juridice care nu sunt reglementate în sistemul legislativ al forului; faptul că diferite sisteme legislative încadrează situații identice în categorii juridice distincte. Ruperea logodnei, de exemplu, este raportată fie la răspunderea delictuală, fie la răspunderea contractuală. Tot așa, dacă de cujus nu are moștenitori, iar decesul are loc în străinătate, cui vor reveni bunurile și cu ce titlu? Variante posibile – bunurile să intre în patrimoniul statului al cărui cetățean a fost defunctul ori să fie preluate de statul pe al cărui teritoriu se găseau bunurile la data deschiderii succesiunii. Se impune calificarea dreptului statului asupra bunurilor vacante. Dacă este vorba despre un drept de moștenire, atunci bunurile vor reveni statului de cetățenie al defunctului. Dacă bunurile ar trece în patrimoniul statului ca bunuri fără stăpân (res nullius), ele vor fi atribuite, cu acest titlu, statului pe al cărui teritoriu se găsesc.

Ceea ce are relevanță, din perspectiva dreptului internațional privat, este conflictul de calificări. Operațiunea calificării, în sine, nu ridică probleme deosebite. Dificultățile apar odată ce, examinându-se sistemele de drept în prezență, noțiunile cunosc diferențe de definire sau de interpretare ori atunci când instituțiile nu sunt reglementate în dreptului forului. Astfel, conflictul de calificări „poate fi conceptualizat sub forma unei divergențe de subsumare a situațiilor de fapt unor noțiuni juridice diferite”[12].

Dimensiunile calificării

Practicile naționale extrem de variate, în ceea ce privește încadrarea unor noțiuni juridice în categorii juridice, generează interogații cu privire la posibilitatea convertirii calificării într-un instrument de politică legislativă. Doctrinar, au fost remarcate valențele multiple ale instituției calificării, precum și pericolul „derapajelor” de legiferare, la nivel național.

Subliniem câteva idei care pun în relief dimensiunile conferite calificării, din perspectiva legiuitorului național și din perspectiva tendințelor de uniformizare legislativă.

  1. a. Calificarea are o dimensiune axiologică, întrucât reflectă valorile consacrate ale statului forului[13]. Din acest punct de vedere, este elocventă instituirea principiului (adoptat de majoritatea țărilor) potrivit căruia calificarea se realizează conform legii forului. Nu numai că lex fori este legea cea mai comodă pentru organul de jurisdicție (iura novit curia). Dar, legea forului oferă certitudinea că soluția conflictului de legi sau a conflictului de jurisdicții este în consonanță cu valorile economice, sociale și culturale recunoscute de statul instanței sesizate și încorporate în sistemul de drept al acestui stat.
  2. b. Calificarea este un instrument de politică legislativă și judiciară. În general, reglementarea instituțiilor juridice transpune politica statală în diferite domenii. De exemplu[14], imperativul protecției copilului a impus, în dreptul francez, calificarea recunoașterii judiciare a filiației naturale, ca și chestiune de stare civilă, care este guvernată de legea personală a copilului. Asemenea considerații fundamentează încadrarea capacității, numelui, filiației ș.a., în categoria statutului personal.

Într-o extremă, calificarea poate să reprezinte un instrument la îndemâna judecătorului, pentru atingerea unei anumite finalități. Mai precis, recurgându-se la o ficțiune sau la o falsă calificare, se evită consecințele juridice ale aplicării unei norme juridice, apreciată ca fiind inacceptabilă. Un exemplu[15] pentru ilustrarea acestei teze. Contractul de concesiune încheiat între o societate americană și o societate tunisiană a fost reziliat unilateral de către partenerul american. Litigiul s-a aflat pe rolul instanței tunisiene, care a calificat rezilierea contractului ca fiind o problemă care aparține răspunderii delictuale (așadar, se supune dreptului tunisian, ca lex loci delicti) și nu ca o problemă de răspundere contractuală (guvernată, în principiu, de lex contractus). Calificarea operațiunii de desființare a contractului pe terenul răspunderii delictuale a fost dictată, în speță, de obținerea de către partenerul din Tunisia, a unei reparații consistente a prejudiciului[16]. Într-un asemenea context, semnificația calificării apare prin prisma consecințelor juridice urmărite. Prin filtrul acestui exemplu, calificarea nu exprimă decât un adevăr relativ, fiind dependentă de efectul juridic scontat, căruia îi este asociată[17].

Am putea afirma că instituția calificării este reflexia actualității legislative din statul forului. La fel ca ordinea publică de drept internațional privat, calificarea prezintă, în oglindă, opțiunea legiuitorului național pentru anumite standarde și valori actuale, care configurează societatea la un moment dat.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] A se vedea, D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internațional privat, Tratat elementar, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 331.

[2] O. Ungureanu, C. Jugastru, A.Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 86-90.

[3] “Știința dreptului, încă din cele mai vechi timpuri, nu a putut face abstracție de efectele materiale, patrimoniale ale morții. Tot ce ne-a aparținut lăsăm în urma noastră. Dar, cui? Și în ce condiții? Sarcina de a răspunde la aceste întrebări revine dreptului succesoral. Însă lucrurile pot deveni extrem de complicate atunci când succesiunea pune în balanță mai multe sisteme de drept, aparținând unor țări diferite, care-și dispută între ele competența. Atunci când succesiunea prezintă legături cu mai multe sisteme de drept vorbim despre o succesiune internațională (internationaler Erbfall)” (D.A. Popescu, Considerații privind determinarea legii aplicabile succesiunilor internaționale – Internationales Erbrecht – Partea I, în Revista Română de Drept Privat nr. 4/2007, p. 143).

[4] S. Deleanu, Drept internațional privat, vol. 1, Ed. Dacia Europa Nova Lugoj, 1999, p. 115.

[5] Pentru definirea viciilor de consimțământ, a se vedea, O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Partea generală, în reglementarea noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 205-206; I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 117.

[6] B. Audit, L. d’Avout, Droit international privé, septième édition refondue, Economica, Paris, 2013, p. 236.

[7] Pentru un scurt istoric al operațiunii calificării, a se vedea, I. Macovei, Drept internațional privat, vol. I, Ed. Ars Longa, Iași, 1999, p. 79-80.

[8] Într-o definiție apropiată, prin calificare se înțelege operațiunea de determinare a categoriei juridice în care se încadrează o situație de fapt, având drept consecință indicarea legii competente [a se vedea, I. Macovei, N.R. Dominte, comentariul art. 2558 C. civ., în F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), „Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, vol. II, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 2556].

[9] Pentru definirea conflictului de calificări, a se vedea, N. Diaconu, Drept internațional privat, Ed. Lumina Lex, București, 2002, p. 58.

[10] Y. Loussouarn, P. Bourel, P. de Vareilles-Sommières, Droit international privé, 10e édition, Dalloz, Paris, 2013, p. 249.

[11] I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ediție revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2005, p. 84-85.

[12] R.-B. Bobei, Calificarea și conflictul de calificări în dreptul internațional privat, Ed. All Beck, București, 2005, p. 99.

[13] R. Boukhari, La qualification en droit international privé, în „Les Cahiers de droit” vol. 51, nr. 1/2010, p. 189-190.

[14] Ph. Francescakis, La théorie du renvoi et les conflits de systèmes en droit international privé, Sirey, Paris, 1958, nr. 23, lucrare citată după R. Boukhari, op. cit., p. 184.

[15] Speța Agrimotor, soluționată de Curtea de Apel Tunis, la data de 25 decembrie 1982, citată după R. Boukhari, La qualification en droit international privé, op. cit., p. 185.

[16] Cu privire la aceste probleme, a se vedea, R. Boukhari, op. cit., p. 185.

[17] A se vedea, M.-C. de Lambertye-Autrand, La distinction des meubles et des imeubles en droit international privé, Thèse de doctorat, Université de Paris I Panthéon-Sorbonne, Paris, 2001, nr. 36, nota 49, apud P. Lagarde, La qualification des biens en meubles et immeubles dans le droit international privé du patrimoine familial, în Mélanges en l’honneur de Mariel Revillard. Liber amicorum, Defrénois, Paris, 2007, nota 46, p. 222-223 (a se vedea, pentru aceste referințe bibliografice, R. Boukhari, La qualification en droit international privé, op. cit., p. 185, nota 151 de subsol).

Calificarea în conflictele de legi și în conflictele de jurisdicții was last modified: august 29th, 2016 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii