Bune practici având ca finalitate recuperarea prejudiciului provenit din faptele economico-financiare
Mălina Tebieș - august 8, 2022Scurt istoric
Criminalitatea economică a apărut, la nivel conceptual, la începutul secolului al XX-lea, devenind un real fenomen spre finalul aceluiaşi secol. Pe de o parte, literatura de specialitate consideră criminalitatea economică ca fiind o noţiune de politică penală, iar pe de altă parte, aceasta reprezintă o problemă interdisciplinară care nu poate fi redusă doar la infracţiunile contabile. Pentru combaterea sa este nevoie de existenţa unor specialişti în managementul afacerilor, experţi bancari, financiari, auditori. Întrucât fenomenul infracţional se află într-o continuă dezvoltare, astfel că prevenirea şi combaterea acestui tip de criminalitate nu se poate face prin intermediul unui sistem standardizat.
Infracţiunile economico-financiare şi cu precădere evaziunea fiscală prezintă o deosebită importanţă pentru justiţia penală, atât prin prisma relaţiilor sociale care formează obiectul de protecţie a legilor, cât și prin larga răspândire a faptelor care aduc atingere acestor relaţii. De asemenea, există și un impact al acestora asupra stabilităţii societăţii . Toți acești factori conduc la necesitatea unei bune cunoaşteri a mecanismelor specifice afacerilor.
Practic, există o serie de etape prealabile, anterioare elaborării planului de anchetă și administrării pas cu pas a probatoriului, etape de-a lungul cărora sunt utilizate concepte de sorginte criminalistică, fiind imperios necesar să se contureze răspunsuri la unele întrebări fundamentale, precum „ce?”, „cine?”, „unde?”, „când?”, și „cum?”, întrucât organele judiciare au nevoie să înţeleagă obiectul fiecărei cauze prin prisma aspectelor faptice caracteristice acestora, de la general la particular sau invers, în funcție de modalitatea de raționament ce poate fi utilizată în cadrul fiecărei spețe în parte. Prin urmare, apreciem că identificarea celor mai bune metode criminalistice în desfăşurarea urmăririi penale prezintă o importanţă esenţială în vederea efectuării unui eficient demers judiciar pentru a putea fi trase la răspundere penală persoanele vinovate și pentru a se putea recupera prejudiciile cauzate.
Pe plan autohton, evaluările Ministerului Finanţelor Publice arătau, încă din anul 2005, o cotă a evaziunii fiscale în România situată la o cifră de aproximativ 50% din bugetul general consolidat. Mai mult, toate calculele suprapuse conduc la concluzia că bugetul de stat a pierdut exclusiv pe parcursul anului 2013, în jurul a 40 de miliarde de euro. Evaziunea fiscală este un fenomen care a luat amploare în România, prejudiciul constând în 13,8% din PIB[1], în anul 2012, şi privează bugetul de sume consistente, astfel cum este evidențiat într-un raport al Consiliului Fiscal.
Trebuie avut în vedere și următorul aspect: cauzele evaziunii fiscale sunt multiple, de la existenţa unui sistem legislativ incomplet, cu numeroase lipsuri și ambiguităţi, până la insuficienţa educaţiei fiscale și civice a contribuabilului. Totodată, desfăşurarea de activităţi nelegale sau conducerea incorectă a evidenţelor privind determinarea cheltuielilor, veniturilor şi obligaţiilor fiscale reprezintă cauze care duc la apariţia fenomenului de evaziune fiscală. Pe de altă parte, formele sub care se manifestă evaziunea fiscală sunt următoarele: evaziunea tradiţională (prin disimulare), juridică (ascunderea naturii operaţiunii), contabilă (se urmăreşte formarea convingerii organului fiscal că documentele contabile fac parte dintr-o contabilitate corect ţinută), prin evaluare (diminuarea valorii stocurilor)[2].
Se concretizează atât frauda fiscală, care reprezintă un fapt ilicit, conduita utilizată fiind mereu în afara prevederilor legale, cu mențiunea că aceasta îmbracă uneori natura penală, cât și evaziunea fiscală legală, care nu se constituie dintr-un ansamblu de elemente faptice care să întrunească elementele constitutive ale unei infracţiuni, aceasta nefiind sancționată de legislația în domeniu, dat fiind că este privită ca o „abilitate” fiscală a contribuabilului, ajutat de imperfecţiunea legilor fiscale[3].
Așadar, indiferent de natura faptei – penală sau fiscală, recuperarea prejudiciului provenind din evaziunea fiscală constituie o sursă importantă pentru resursele economice ale statului concretizate în veniturile publice. Pe de o parte, se concretizează cooperarea penală, care are la bază cooperarea judiciară internaţională, inclusiv în cazul în care cooperarea judiciară se efectuează în virtutea curtoaziei internaţionale, este reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală[4].
Instituţii judiciare şi extrajudiciare cu atribuţii în combaterea infracţiunilor economico-financiare şi cooperarea dintre acestea
În ceea ce priveşte organele judiciare, acestea participă la procesul penal și sunt enumerate în art. 30 Cod procedură penală, categorie din care fac parte organele de cercetare penală, procurorii, judecătorul de drepturi și libertăţi, judecătorul de cameră preliminară și judecătorul fondului cauzei. Observăm că este stabilită competenţa tribunalului doar în ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005. Rezultă astfel că infracţiunile prevăzute de art. 4 și art. 6 din Legea nr. 241/2005 rămân în competenţa judecătoriei.
Raportat la specificul infracţiunilor economico-financiare, pe de o parte, cât și la dificultăţile întâlnite în cazul investigării penale, pe de altă parte, colaborarea cu instituţiile extrajudiciare este esenţială în vederea soluţionării cauzelor. Există o serie de instituţii din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale care deţin date, informaţii și înscrisuri ce contribuie la uşurarea activităţii anchetatorului în stabilirea adevărului judiciar și soluţionarea cauzei sub toate aspectele.
Astfel, discutăm despre Ministerul Finanţelor Publice este un organism statal implicat în activitatea financiară[5], care poate furniza informaţii legate de conturile deschise de către persoanele fizice și juridice. În prezent, în exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autorităţile publice locale, cu alte instituţii publice și cu alte organisme, cu partenerii de dialog social.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), instituţie publică cu personalitate juridică, este cea mai importantă instituţie care poate oferi date, informaţii sau înscrisuri absolut indispensabile în cazul anchetelor având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală în toate formele reglementate de Legea nr. 241/2005. În cadrul ANAF funcţionează Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, precum și direcţii generale regionale ale finanţelor publice.
În vederea combaterii evaziunii fiscale, ANAF procedează la aplicarea principiilor de management al riscurilor. În acest scop, la nivelul ANAF s-a dezvoltat analiza de risc generalizată la nivelul întregii activităţi de administrare fiscală, în baza informaţiilor de natură fiscală despre contribuabili. Această analiză se va face prin implementarea unui sistem modern de management al riscurilor care să cuprindă următoarele etape: identificarea riscurilor; realizarea tabloului riscurilor identificate; prioritizarea riscurilor; aplicarea tratamentului adecvat pentru reducerea/eliminarea riscului; monitorizarea performanţei; evaluarea performanţelor și propunerea de noi măsuri oportune a fi luate în perspectivă.
În același timp, rolul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscale s-a extins prin detaşarea unor specialişti (inspectori fiscali) la nivelul DIICOT, DNA şi al altor unităţi ale Ministerului Public şi care pot efectua, în baza ordonanţei procurorului, un set limitat de acte şi verificări legate în general de calcularea prejudiciilor aduse bugetului de stat prin activitatea infracţională şi luarea măsurilor asigurătorii.
Colaborarea dintre instituţiile judiciare şi cele extrajudiciare este absolut necesară. O astfel de colaborare este reglementată şi art. 9 din O.U.G. nr. 74/2013[6]. La nivel central funcţionează o serie de direcţii de specialitate (Tehnologia Informaţiei, Informaţii Fiscale și altele) unde se regăsesc o serie de baze de date extrem de utile în investigaţia penală. Astfel, regăsim de pildă, următoarele baze de date: „FISCNET” – aici se regăsesc centralizat toate bazele de date existente la nivelul ANAF cu privire la informaţii persoane juridice și fizice; „VIES” – baze de date cu toate achiziţiile și livrările intracomunitare defalcate pe societăţi furnizor şi beneficiari, data achiziţiei și valoarea.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) este o instituţia publică organizată în subordinea Ministerului Justiţiei, finanţată integral de la bugetul de stat, acesta fiind organismul care furnizează date esențiale pentru demararea unei anchete penale, având în vedere baza de date centralizată care include toate detaliile privind comercianții lato sensu.
Nu în ultimul rând, Autoritatea pentru Străini poate furniza informaţii importante legate de situaţia unor cetăţeni străini (alţii decât cei din spaţiul Uniunii Europene, unde libera circulaţie este neîngrădită și, în consecinţă, informaţiile legate de intrările/ieşirile în/din ţară nu mai sunt centralizate), o situație aparte întâlnită în practică fiind cea a numeroșilor cetățeni din Orientul Mijlociu cu prezență majoră în acționariatul sau administrația multor societăți care activează pe teritoriul național.
Forme de cooperare în vederea unei eficiente combateri a fenomenului infracţional
Pe de o parte, se concretizează cooperarea penală, care are la bază cooperarea judiciară internaţională, inclusiv în cazul în care cooperarea judiciară se efectuează în virtutea curtoaziei internaţionale, și este reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală[7].
Prin raportare la prevederile în materie, competența în domeniul cooperării judiciare în materie penală este divizată între Ministerul Justiţiei și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, și Ministerului Afacerilor Interne, pe de altă parte.
În domeniul infracţiunilor de evaziune fiscală este importantă forma de cooperare judiciară privind asistenţa judiciară în materie penală. Astfel, atunci când investigarea infracţiunilor de evaziune fiscală presupune un element de extraneitate (importuri, achiziţii intracomunitare de bunuri etc.), iar împrejurările cauzei nu pot fi stabilite doar prin strângerea probelor la nivel naţional, se va recurge la această formă de cooperare judiciară în materie penală[8].
Atât supradimensionarea, cât și diversificarea acesteia în multiple tipuri de activități infracţionale sunt factorii care conferă un caracter dificil misiunii individuale a țărilor europene membre, având ca demers final identificarea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere, în special a celei organizate. În contextul depășirii frontierelor naționale de către fenomenul criminalităţii și a diversificării acesteia în multiple tipuri de activități infracţionale, se poate observa importanța sporită a rolului jucat de Eurojust în îmbunătăţirea cooperării judiciare şi a coordonării dintre autorităţile judiciare competente ale statelor membre și în asistarea anchetelor în care sunt implicate ţări terţe.
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene[9] reglementează cooperarea judiciară în materie penală în art. 82-86[10]. Este menționat, în același timp, și faptul că aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.
Cu acordul Consiliului Europei, Eurojust poate încheia acorduri de schimb de informaţii cu ţările din afara UE, cu organismele internaţionale şi cu Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (Interpol), precum și să coordoneze cooperarea judiciară cu ţările din afara UE.
Mai mult, „Cooperarea poliţienească” – Centru de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI) este o structură care funcţionează în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fiind autoritatea naţională centrală în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale, fiind un important instrument care asigură schimbul de informaţii operative în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere, precum şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulate de structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne cu structurile corespondente din alte state.
O altă organizaţie de combatere a criminalităţii care s-a dezvoltat la nivel Uniunii Europene este Europol – Biroul Poliţiei Europene. Aceasta are o sarcină vitală, prin prisma faptului că preia toate sarcinile poliţiei naţionale din fiecare stat al Europei, în ipotezele în care activitatea criminală depăşeşte limita graniţelor naţionale[11].
În ceea ce priveşte cooperarea administrativ-fiscală, a fost adoptată Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal[12], prin care a fost instituit un sistem în vederea unei cooperări sigure între autorităţile fiscale naţionale ale ţărilor din Uniunea Europeană. Directiva stabileşte normele şi procedurile pe care statele membre trebuie să le aplice în situaţiile în care fac schimb de informaţii în scopuri fiscale[13].
Prin urmare, un stat membru al Uniunii nu are autonomia deplină în a-și gestiona sistemul de impozitare intern, cu precădere în ceea ce priveşte impozitarea directă, în lipsa unor informaţii recepționate din partea altor țări membre.
Directiva 2011/16/UE prevede norme clare şi precise privind cooperarea administrativă dintre statele membre, în cazul în care acest lucru este necesar, în scopul de a institui, în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, o sferă mai largă de cooperare administrativă între statele membre.
Această directivă a fost modificat prin Directiva (UE) 2020/876 a Consiliului din 24 iunie 2020 de modificare a Directivei 2011/16/UE în vederea soluţionării nevoii urgente de amânare a anumitor termene pentru depunerea și schimbul de informaţii în domeniul fiscal ca urmare a pandemiei de COVID-19, prin intermediul căreia se abordează nevoia urgentă de amânare a anumitor termene pentru depunerea și schimbul de informaţii în domeniul impozitării din cauza pandemiei de COVID-19. Aceste limite de timp privesc schimburile automate de informaţii cu privire la: conturi financiare ai căror beneficiari sunt rezidenţi fiscali într-o altă ţară UE şi aranjamente transfrontaliere raportabile. Totodată, țările au recurs și la înființarea rețelei EUROFISC în vederea promovării și facilitării cooperării multilaterale în privinţa combaterii fraudei în domeniul TVA.
Pe de altă parte, cooperarea vamală, la nivelul Uniunii Europene, a fost elaborată o Convenţie în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale, prin raportare în special la punctele de intrare și ieşire, de prevenire, investigare şi suprimare a infracţiunilor împotriva normelor comunitare, dar şi împotriva legislaţiilor interne, în special cazurile reglementate prin articolele 36 şi 223 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Această Convenţie are rolul de a acoperi asistenţa reciprocă şi cooperarea dintre autorităţile naţionale cu privire la prevenirea, investigarea şi urmărirea în justiţie a anumitor încălcări ale regulamentelor vamale, atât ale Uniunii Europene, cât și cele interne[14]”.
Totodată, în anul 2005, a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului european şi al Consiliului privind controlul numerarului la intrarea sau ieşirea din Comunitate[15], care stabileşte norme armonizate pentru controlul intrărilor şi ieşirilor de numerar din Comunitate, care statuează că „orice persoană fizică ce intră sau iese din Comunitate și transportă numerar în valoare de 10. 000 EUR sau mai mult declară această sumă autorităţilor competente din statul membru prin care intră sau iese din Comunitate, în conformitate cu prezentul regulament”.
Tehnici de cercetare a infracţiunilor economico-financiare
Domeniul infracţiunilor economico-financiare merită o atenţie specială, raportat la faptul că este un subiect de actualitate. Fenomenul infracţionalităţii economice este unul dinamic şi evoluează cu paşi repezi, iar în practica judiciară, în procesul de aplicare și interpretare a legii în domeniu, apar probleme juridice întrucât actele normative de cele mai multe ori sunt confuze şi lipsite de claritate.
Este necesar, în opinia noastră, ca magistratul anchetator să fie specializat în acest domeniu pentru a efectua o anchetă penală eficientă, ceea ce presupune o formare continuă a acestuia, prin aprofundarea cunoştinţelor și perfecţionarea sa. Nivelul de dificultate al investigării infracţiunilor economice este mult mai ridicat în raport cu alte domenii infracţionale, având în vedere caracterul pur tehnic al mecanismelor economico-financiare cu care se operează.
Deşi planul de anchetă nu reprezintă o instituţie reglementată expres de Codul de procedură penală, acesta constituie un element obligatoriu şi indispensabil în efectuarea unei anchete cu privire la infracţiunile din domeniu economico-financiar[16], având în vedere că acestea prezintă anumite particularităţi care duc la îngreunarea administrării probelor, având în vedere nivelul de pregătire și inteligenţă al suspecţilor, care cunosc foarte bine modalităţile prin care îşi pot acoperi urmele şi sunt foarte creativi, reuşind să înfăţişeze o aparenţă de legalitate cu ajutorului unor specialişti în domeniu, cu scopul de a îngreuna eventuala urmărire a fluxurilor financiare.
Administrarea probelor într-o cauză penală de acest gen implică folosirea unor modalităţi complexe, care nu se regăsesc în investigarea altor infracţiuni. Tacticile și tehnicile de investigaţie penală din acest domeniu comportă o importanţă deosebită, organul de urmărire penală fiind nevoit să găsească cele mai bune strategii pentru soluţionarea justă a cauzelor.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] Produsul intern brut.
[2] N. Cristuş, „Evaziunea fiscală și spălarea banilor”, Legea nr. 241/2005 – comentariu pe articole. Practică judiciară, Ediţia a 3-a, Ed. Hamangiu, 2011, p. 5.
[3] E. Crişan, R.V. Nemeş, N. Nolden, op. cit, p. 4.
[4] Publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 1 iulie 2004.
[5] Conform art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 34/2009, principiile care stau la baza activităţii Ministerului Finanţelor Publice sunt următoarele: a) coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul finanţelor publice pe termen mediu; b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene; c) întărirea autorităţii instituţiei; d) perfecţionarea managementului fondurilor publice; e) transparenţa activităţii în toate domeniile sale de activitate; f) colaborarea cu partenerii sociali; g) asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial și predictibil.
[6] Potrivit căruia agenţia, în cazurile în care există indicii temeinice de săvârşire a unor fapte prevăzute de legea penală, poate să solicite Ministerului Afacerilor Interne să asigure personalul necesar pentru protecţia şi siguranţa operaţiunilor desfăşurate de funcţionarii publici în realizarea actului de control. Personalul necesar se asigură din cadrul subunităţilor specializate de intervenţie rapidă. Condiţiile concrete şi modalităţile în care personalul subunităţilor specializate de intervenţie rapidă participă la acţiunile de control se stabilesc prin protocol de Ministerul Afacerilor Interne și Agenţie.
[7] Publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 1 iulie 2004.
[8] Totodată „în cazul în care se stabileşte că relaţiile financiare ale persoanelor juridice implicate în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală converg către jurisdicţii offshore unde este transferat produsul infracţiunii, se va proceda la solicitarea autorităţilor judiciare din statul respectiv, prin intermediul cererii de asistenţă judiciară, a următoarelor date și informaţii: obţinerea de la Registrul Companiilor a istoricului datelor privind societatea comercială în ceea ce priveşte obiectul de activitate, sediul social, structura acţionari atului; rulajul conturilor bancare ale persoanei juridice nerezidente implicate în circuitul financiar pentru perioada investigată, cu indicarea persoanelor către care au fost efectuate subsecvent alte plăţi, respectiv de la care au fost realizate încasările, justificările indicate pentru operaţiunile interbancare, precum şi dosarul de deschidere a contului bancar cu indicarea beneficiarilor reali ai fondurilor (persoane distincte de directori/secretari care au doar un rol de reprezentare, respectiv de fiduciari pentru părţile sociale deţinute) şi a persoanelor autorizate să efectueze operaţiunile financiare (cu indicarea limitelor acestora), a persoanelor cărora li s-au eliberat token-uri/digipass-uri. Corespondenţa electronică purtată de societatea fiduciară cu persoana beneficiar real al fondurilor, respectiv de către instituţia de credit cu privire la contul bancar administrat etc.”, în C. Voicu, G.C. Militaru, I. Ardeleanu, op. cit., p. 45.
[9] TFUE.
[10] Așadar, prin raportare la prevederile art. 85 din Tratat, Eurojust are misiunea „de a susţine și consolida coordonarea și cooperarea dintre autorităţile naţionale de cercetare și urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor membre și de Europol și prin informaţii furnizate de acestea. În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Eurojust. Aceste atribuţii pot include: (a) începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a urmăririi penale efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii; (b) coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale prevăzute la litera (a); (c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă și prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană”.
[11] „Prin intermediul EUROPOL se poate efectua un schimb de informaţii în mod eficient, neexistând limitări în acest sens, putând fi solicitate date atât cu privire la persoane juridice, cât şi persoane fizice (verificarea unor sedii sociale/ puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, declaraţiile fiscale depuse, persoanele fizice care deţin calitatea de asociaţi/ administratori la societăţi, bunuri mobile sau imobile deţinute de persoana juridică/fizică, date privind cetăţeni străini cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală etc.)”, ibidem.
[12] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 64/2011.
[13] În preambulul Directivei se menţionează faptul că „în această eră a globalizării, nevoia de asistenţă reciprocă între statele membre în domeniul fiscal este mai acută ca oricând. Mobilitatea contribuabililor, numărul tranzacţiilor transfrontaliere şi internaţionalizarea instrumentelor financiare au cunoscut o dezvoltare puternică, ceea ce îngreunează stabilirea corectă a taxelor şi impozitelor de către statele membre. Această dificultate din ce în ce mai mare afectează funcţionarea sistemelor de impozitare și atrage după sine apariţia dublei impuneri, fapt care incită la fraudă fiscală și evaziune fiscală, competenţele de control rămânând la nivel naţional. Ea pune aşadar în pericol funcţionarea pieţei interne”.
[14] „Autorităţile ţărilor UE trebuie să coopereze între ele pentru a aborda cu succes frauda vamală și traficul ilegal transnaţional și pentru a urmări și sancţiona infractorii. Vămile UE prevăd taxe agricole, accize armonizate la alcool, tutun şi ulei mineral şi impozit pe cifra de afaceri aplicat importurilor din ţări din afara UE. Convenţia nu acoperă taxa pe valoare adăugată şi, totodată, Convenţia ia în considerare «încălcările» într-un sens larg, inclusiv tentativele de încălcări și toate formele de participare, precum instigarea şi complicitatea, precum şi asocierea cu o organizaţie criminală și spălarea banilor”, la https://eur-lex.europa.eu.
[15] Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 309/2007.
[16] În esenţă, planul de anchetă reprezintă „schiţarea şi programarea principalelor modalităţi de administrare a probatoriului la cazul concret. Acesta va trebui sa vizeze, în primul rând, elementele care constituie obiectul probaţiunii. Ce anume trebuie demonstrat din punct de vedere obiectiv, dar și subiectiv? Care sunt modalităţile în care, fără a se deconspira ancheta penală, pană la momentul aducerii la cunoştinţă a acuzaţiilor, se vor administra probele şi, mai important, ce mijloace de probaţiune vor fi alese”, în C. Voicu, G.C. Militaru, I. Ardeleanu, op. cit., p. 21.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.