Viorel Pașca

Viorel Pașca

Este profesor universitar, doctor în drept, director al școlii doctorale din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest din Timișoara.

Experiență profesională:

1976 – 1991 - procuror în cadrul procuraturii locale Timişoara şi procuror-șef în cadrul procuraturii judeţene Timiş;
1998 – 2007 - prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timişoara;
2007 – 2008 - decan al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timişoara;
2008 – 2012 - director al Școlii doctorale din cadrul Universității de Vest din Timişoara.

Educație și formare:

Între anii 1972 și 1977 urmează Facultatea de Drept - Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (absolvită cu media generală 10);
În anul 1998 devine doctor în drept în cadrul Facultății de Drept din Cluj-Napoca cu lucrarea de doctorat „Măsurile de siguranţă”, conducătorul ştiinţific fiind prof. dr. Matei Basarab. Lucrarea a fost publicată în Lumina Lex - Bucureşti, 1998 sub titlul „Măsurile de siguranţă - Sancţiuni penale”.

Alte activități:

– membru al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal;
– prim-vicepreședinte al Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale;
– membru al colegiului de redacţie al Caiete de drept penal si al revistei Dreptul versiunea on-line (Law review);
– organizator al Conferinței internaționale a doctoranzilor în drept - Timișoara ( ed. a V-a).


Cărți publicate în ultimii 5 ani:

1. „Noul Cod penal”, vol. ll, Ed. C.H. Beck, 2008; (colab);
2. „Codul penal comentat”, vol. l. Partea generală, Ed. Hamangiu, 2007, (colab);
3. „Codul penal comentat”, vol. ll. Partea specială, Ed. Hamangiu, 2007, (coord);
4. „Infracţionalitatea feminină”, Ed. Universității de Vest, 2009; (coord);
5. „Experienţe româno-italiene în cooperarea juridică internaţională în materie penală” („Esperienze italo-romene nella cooperazione juridica internazionale in materia penale”) (coord.) - Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2010;
6. „Manual de drept penal. Partea Specială”, vol. I-II, Ed. Universul Juridic, 2011;
7. „Drept penal. Partea generală”, Ed. Universul Juridic, 2011;
8. „Studii de drept penal”, Ed. Universul Juridic, 2011.

Articole publicate în ultimii 5 ani:

1. „Responsabilita penale della persona giuridica nel diritto romeno”, nella Rivista IUS 17, Studi e Materiali di diritto penale. Bologna 2008;
2. „The Adversial or Inquisitorial Approach to Romanian Criminal Procedural Law and Practice”, în vol. LEGAL TRANSITIONS, Developement of Law in Formerly Socialist states and Challenges of europeanunion, Szeged 2007;
3. „Discrimination and the fight against it by means of criminal law”, Jura nr. 1/2008, Pecs, HU;
4. „Conflictul de interese”, Dreptul, nr. 8/2008;
5. „Discriminarea şi sancţionarea ei în dreptul penal român”, Revista de drept penal nr. 1/2008;
6. „The woman-offender and victim of trafficking in human beings. Aspectes regarding romanian penal policy on trafficking in human beings”, in vol. XV Congreso Mundial de la Sociedad Internacional de Criminologia, Thomson Aranzadi, Barcelona 2008;
7. „Women criminality – The influence of socio-familial history and status Legal Medicine”, Volume 11, Issue null, Pages S386-S389 (V. Luta, V. Pașca, A. Enache, F. Ciopec, G. Ursachi, D. Radu, S. Stratul, G. Zarie, F. Muțiu);
8. „Aspects regarding the hope for successful reintegration of female detainees”, 03 April 2009 (Alexandra Enache, Viorel Pasca, Veronica Luta, Flavius Ciopec, Georgeta Ursachi, Daniel Radu, Ștefan Stratul, Gabriela Zarie, Florentina Muțiu) Legal Medicine April 2009 (Vol. 11 Supplement 1, Pages S382-S385);
9. „Dreptul la libera exprimare şi infracţiunile de presă” - Analele Univ. de Vest, Drept. 1-2/2008, p.141- 157;
10. „Incidenţa dreptului comunitar asupra legii române privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală” - în vol. Experienţe româno-italiene în cooperarea juridică internaţională în materie penală (Esperienze italo-romene nella cooperazione juridica internazionale in materia penale), 2010;
11. „Incidenţa Protocolului adiţional la Convenţia de la Palermo asupra legislaţiei penale române privind traficul de persoane” în vol. „Experienţe româno-italiene în cooperarea juridică internaţională în materie penală” („Esperienze italo-romene nella cooperazione juridica internazionale in materia penale”), 2010;
12. „Unele considerații în legătură cu incriminarea infracţiunii de viol”, Dreptul, nr. 10/2010;

Sursă info
Sursă foto