Eugen Hurubă

Eugen Hurubă

Este conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative a Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș și doctor în drept procesual civil al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu din 2011, cu distincţia Magna Cum Laude, cu teza „Contestația la executare în materie civilă”, coordonată de prof. univ. dr. Ioan Leș.

Cărţi publicate

1. Drept procesual civil – Proceduri speciale și executare silită, Editura Universității „Petru Maior”, Tg. Mureș, 2008 (Coautorat împreună cu Ioan Sabău – Pop și Olimpiu A. Sabău – Pop);
2. Noțiuni de executare silită, Editura Universul Juridic, București, 2010;
3. Legislația executorilor judecătorești. Ad litteram, Actualizată la 25 mai 2010, Editura Universul Juridic, București, 2010;
4. Legislația executorilor judecătorești. Ad litteram, Actualizată la 27 octombrie 2010, Editura Universul Juridic, București, 2010;
5. Contestația la executare în materie civilă, Editura Universul Juridic, București, 2011;
6. Legislația executorilor judecătorești. Ad litteram, Actualizată la 01 noiembrie 2011, Editura Universul Juridic, București, 2011;
7. Culegere de teste grilă, Editura Universul Juridic, București, 2012;
8. Deontologia profesională a executorului judecătoresc, Editura Universul Juridic, București, 2014 (Coautorat împreună cu Valeriu Capcelea);
9. Tratat de drept procesual civil, Volumul II, Editura Universul Juridic, București, 2015 (Coautorat sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Leș).

Articole publicate

1. Daunele cominatorii, noțiune, conținut și executare silită, în Revista de Executare Silită nr. 1/2004, ISSN – 1584-8892;
2. Considerații în legătură cu necesitatea încuviințării începerii executării silite, în Revista de Executare Silită nr. 4/2005, ISSN – 1584-8892;
3. Considerații privitoare la oferta de plată, urmată de consemnațiuni, în Revista Română de Executare Silită nr. 1-2/2008, ISSN – 1584-8892;
4. Considerații privitoare la necesitatea încuviințării de către instanță a începerii executării silite și unele note critice la Decizia Curții Constituționale nr. 458 din 31 martie 2009, în Revista Română de Executare Silită nr. 1/2009, ISSN – 1584-8892;
5. Executarea hotărârilor privitoare la minori în reglementarea noului Cod de procedură civilă, în Revista Română de Executare Silită nr. 3/2010, ISSN – 1584-8892;
6. Competența teritorială a instanțelor judecătorești în reglementarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în Revista Română de Executare Silită nr. 2/2012, ISSN – 1584-8892;
7. Recuzarea și înlocuirea executorului judecătoresc în reglementarea noului Cod de procedură civilă, în Revista Română de Executare Silită nr. 4/2012, ISSN – 1584-8892;
8. Formalitățile premergătoare licitației imobiliare, în Revista Română de Executare Silită nr. 3/2013, ISSN – 1584-8892;
9. Convențiile privind prescripția extinctivă, în Revista Română de Executare Silită nr. 4/2013, ISSN – 1584-8892;
10. Discussions on the legal nature of civil enforcement and bailiff's institution, în Curentul Juridic nr. 4/2013, ISSN – 1224-9173;
11. The exception of unconstitutionality raised before an international arbitral tribunal, în Curentul Juridic nr. 1/2014, ISSN – 1224-9173;
12. Aspecte privind constituționalitatea sechestrului asigurător, în Revista Română de Executare Silită nr. 1/2014, ISSN – 1584-8892;
13. Noțiunea de „domiciliu” în executarea silită, în Revista Română de Executare Silită nr. 1/2014, ISSN – 1584-8892.

Studii publicate în volume ale conferințelor

1. Studiul „Citarea persoanei juridice și comunicarea către aceasta a actelor de procedură, în viziunea Noului Cod de procedură civilă” în volumul Conferinței internaționale „Răspunderea juridică în contextul activității de codificare în drept”, Editura Universul Juridic (A2), București, 2009, p. 130;
2. Studiul „Comparative approach of the tender of payment, followed by consignment in the present and future romanian regulations” în volumul Conferinței internaționale a doctoranzilor în drept, Editura Wolters Kluwer (A2), București, 2010, p. 248 (prim autor);
3. Studiul „The complaint against the refusal of a judicial bailiff to execute an act or to carry aut the enforcement procedure” în volumul Conferinței internaționale a doctoranzilor în drept, Editura Wolters Kluwer (A2), București, 2010, p. 234;
4. Studiul „Suspendarea executării în reglementarea Noului Cod de procedură civilă” în volumul Conferinței internaționale „Executarea silită în Noul Cod de procedură civilă”, Editura Universul Juridic (A2), București, 2010, p. 111;
5. Studiul „Contribuții la studiul naturii juridice a procedurilor execuționale civile și a instituției executorului judecătoresc” în volumul Conferinței internaționale „Executorul judecătoresc între rol activ și organ de jurisdicție”, Editura Universul Juridic (A2), București, 2011, p. 184;
6. Studiul „Recuzarea și înlocuirea executorului judecătoresc în reglementarea noului Cod de procedură civilă” în volumul Conferinței internaționale „Executarea silită în reglementarea Noului Cod de procedură civilă”, Editura Universul Juridic (A2), București, 2012, p. 165;
7. Studiul „Formalitățile premergătoare licitației imobiliare” în volumul Conferinței internaționale „Instituții ale procesului civil și ale executării silite”, Editura Universul Juridic (A2), București, 2013, p. 158;
8. Studiul „Noțiunea de domiciliu în executarea silită” în volumul Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită, experiența unui nou început”, Editura Universul Juridic (A2), București, 2014, p. 104.

Studii

2007-2011: doctorand, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, specializarea Drept procesual civil;
2004-2005: masterand, „Dreptul afacerilor”, Universitatea Româno-Americană, București;
1998-2003: student, Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Iași, Facultatea de drept;
1983-1987: elev, Liceul „Ion Ionescu de la Brad”, Horia, Liceul Industrial Bicaz.

Experienţă

2014-prezent: cadru universitar titular (în prezent conferențiar) – Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, Republica Moldova;
2011-prezent: cadru universitar asociat – Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți, Republica Moldova;
2009-prezent: cadru universitar titular (în prezent conferențiar) – Universitatea „Petru Maior” Tg.Mureş;
2006-2009: cadru universitar asociat – Universitatea „Petru Maior” Tg.Mureş;
2006-2009: cadru universitar asociat – Universitatea „Dimitrie Cantemir” Tg.Mureş;
2005-2009: director al Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești din România;
1998-prezent: executor judecătoresc.


Membru în asociaţii profesionale
• membru al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România (UNEJ);
• membru al Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești și a Ofițerilor de Justiție (UIHJ).

Alte activităţi

Director al Revistei Române de Executare Silită, Editura Universul Juridic, ISSN 1584-8892;
Director al Revistei Naționale de Executare Silită din Republica Moldova, Editura Universul Juridic, ISSN 2457-1245;
Membru în Cogiul de redacție al revistei Curentul Juridic, Curentul Juridic, Editura Universității „Petru Maior”, ISSN – 1224-9173;
Membru în Colegiul de redacție al Revistei Universul Juridic, Editura Universul Juridic, ISSN 2393-3445;
Arbitru - Comisia de Arbitraj comercial a Camerei de Comert si Industrie a Judeţului Mureş.

Sursă informații
Sursă foto