Audierea martorilor. Aspecte controversate. Jurisprudență (Partea I)
Anjie Diana Goh - iunie 2, 20204. Excluderea declarației luate în mod neloial intervine „de drept” sau este nevoie de o dispoziție expresă a judecătorului de cameră preliminară?
Declarațiile martorilor constituie una dintre principalele probe în procesul penal (art. 97, alin. (2), lit. d), însă acestea au o valoare probatorie doar dacă au fost obținute cu respectarea legii și a garanțiilor procesuale. Ce se întâmplă însă dacă probele au fost colectate prin utilizarea unor procedee ilegale sau neloiale? Spre deosebire de Codul de procedură penală anterior, care trata sumar aceasta problema, actualul cod de procedură penală acordă mai multă atenție importanței loialității procedurilor din administrarea probelor, fiind reglementat pentru prima dată în legislația penală națională Principiul loialității administrării probelor, așa cum rezultă chiar din denumirea marginală a art. 101 actualul Cod de procedură penală. Spre deosebire de corespondentul său (fostul art. 68 Vechiul Cod de Procedura Penală[54]), actualul art. 101, statuează că este interzisă folosirea metodelor sau tehnicilor de ascultare ce „afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei”[55], indiferent dacă cel „audiat” își dă sau nu consimțământul la utilizarea unor astfel de procedee. De asemenea, art. 102 NCPP intitulat sugestiv „Excluderea probelor obținute în mod nelegal” prefigurează sancțiunea aplicată probelor obținute în mod nelegal sau contrar principiului loialității, ba chiar mai mult decât atât, în plus față de Codul de procedură penală anterior[56], legiuitorul a hotărât că, nu doar probele directe să fie excluse, dacă au fost obținute prin mijloace care contravin prevederilor codului de procedură penală, ci și probele derivate care provin din probele obținute ilegal și care nu puteau fi dobândite în alt mod.
Mai mult decât atât, ca urmare a Deciziei nr. 22/ 18.01.2018 a Curții Constituționale, „prin sintagma «excluderea probei» se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei”[57].
Elemente de jurisprudență ref. la pct. 4.
– „Prin urmare, cu toate că excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal din procesul penal apare ca fiind o garanţie suficientă a drepturilor fundamentale anterior menţionate, această garanţie este una pur teoretică, în lipsa îndepărtării efective a mijloacelor de probă obţinute în mod nelegal din dosarul cauzei. Mai mult, menţinerea acestora în dosar, pe parcursul soluţionării eventualelor căi ordinare şi extraordinare de atac, ce pot fi invocate, nu poate produce decât acelaşi efect cognitiv contradictoriu, de natură a afecta procesul formării convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului.
În aceste condiţii, Curtea conchide că excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal în procesul penal, în lipsa înlăturării lor fizice din dosarele penale constituite la nivelul instanţelor, este insuficientă pentru o garantare efectivă a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a dreptului la un proces echitabil al acestuia”[58].
După ce am stabilit consecința (nu sancțiunea[59]) ce intervine în urma administrării nelegale sau neloiale a probei, revenim cu o chestiune cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată relativ recent, în anul 2017. Astfel, Secția penală a Curții de Apel Timișoara s-a adresat instanței supreme solicitând pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiunii de drept: „dacă în înţelesul art. 118 din Codul de procedură penală, intitulat «dreptul martorului de a nu se acuza», coroborat cu art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, intitulat «probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal», se înţelege excluderea efectivă (prin îndepărtarea din dosar) a probei în cauză sau este necesară o dispoziţie expresă în acest sens a judecătorului de cameră preliminară”[60].
Solicitarea Curții de Apel are în vedere două aspecte, și anume, dacă înlăturarea declarației martorului, ca urmare a administrării nelegale a acesteia (sens în care este folosită împotriva persoanei care dobândește ulterior calitatea de suspect) este una formală sau din contră, materială, precum și dacă intervine ope legis[61] sau, din contră, este necesară o dispoziţie expresă în acest sens. Pentru ambele chestiuni au fost conturate argumente pentru a susține fiecare dintre opinii.
În privința modalității în care operează excluderea, în favoarea variantei că aceasta ar fi una pur formală s-a argumentat că această eliminare a declarației martorului, are un „caracter parțial”, întrucât se referă, mai degrabă, la interdicția de a folosi efectiv în proces acea proba, aceasta fiind finalitatea textului de lege (lipsirea de efecte juridice a respective declarații, nu excluderea fizică, material de la dosar). De asemenea, se argumentează că din moment ce aceasta declarație poate fi utilizată ulterior împotriva celorlalți făptuitori, participanți la comiterea infracțiunii, legiuitorul nu s-a putut referi la o „îndepărtare fizică a depoziției”.
– „În opinia reprezentantului Ministerului Public, răspunsul la problema de drept supusă dezlegării se regăseşte în cuprinsul dispoziţiilor art. 118 şi art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală; din interpretarea art. 118 din Codul de procedură penală rezultă în mod clar că este vorba despre o excludere formală a declaraţiei de martor, deoarece are un caracter parţial, în sensul că interdicţia operează doar în ceea ce priveşte folosirea declaraţiei în defavoarea persoanei care are calitatea de suspect sau inculpat, putând fi folosită în favoarea sa. (…) Un alt argument care susţine excluderea formală este împrejurarea că o astfel de declaraţie poate fi folosită împotriva altor participanţi, aspect de natură a conduce la concluzia că nu poate fi reţinută o îndepărtare fizică a depoziţiei. Totodată, a arătat că trebuie avut în vedere şi mecanismul prin intermediul căruia trebuie invocată o asemenea împrejurare, o astfel de excludere operând independent de invocarea unui caz de nulitate[62].”
Din păcate, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă solicitarea Curții de Apel Timișoara de a pronunța o hotărâre prealabilă asupra chestiunii mai sus menționate, invocând motive de tehnică redacțională, care nu au permis analizarea pe fond a problemelor ridicate:
– „Similar cu sesizarea respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 31/2015, apreciem că în cazul prezentei sesizări tehnica de redactare a întrebării este inadecvată, negând posibilitatea identificării problematicii şi formulării unui răspuns circumscris interesului vizat. (…) Aşadar, neîndeplinirea acestor condiţii/cerinţe de ordin pur formal nu permite soluţionarea pe fond a sesizării, excede procesului de lămurire a vreunei chestiuni de drept de care atârnă dezlegarea fondului cauzei. În consecinţă, problema de drept ce formează obiectul prezentei cauze nu se referă la o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei”[63].
Totuși, Curtea Constituțională, printr-o decizie[64], relativ recentă, arată că sancțiunea încălcării principiului loilaității administrării probelor constă în nulitatea absolută a mijlocului de probă astfel obținut, de aici derivând excluderea probei. Deși hotărârea antamează alte aspecte decât cel al loialității probelor, fiind orientată, mai degrabă, asupra neconstituționalității limitării probatoriului în camera preliminară doar la „înscrisurile prezentate”, este de observat faptul că, în considerentele deciziei Curții, regăsim câteva aspecte relevante cu privire la problema ridicată în prezentul studiu. Astfel, Curtea Constituțională statuează că judecătorul de cameră preliminară va exclude probele obținute prin mijloace neloiale, fără să expună necesitatea ca acesta să dea efectiv o dispoziție expresă în acest sens. În plus, din moment ce sancțiunea procesual penală care intervine este nulitatea, excluderea nefiind de sine stătătoare, ci doar o consecință a nulității, considerăm că nu este necesar ca, pentru a opera excluderea probelor obținute în mod nelegal, judecătorul de cameră preliminară să dea o dispoziție expresă în acest sens, fiind suficient să constate nulitatea absolută a acelor probe.
– „Așadar, analizând probatoriul administrat din perspectiva conformității acestuia cu principiul loialității administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară va sancționa cu excluderea probele obținute prin întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri; prin metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei, chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare; prin provocarea unei persoane să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe [art. 101 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală]”[65].
5. Dacă mai multe persoane (spre exemplu, 3) comit o infracțiune și față de una dintre acestea cauza este disjunsă, poate fi aceasta ascultă ca martor în procesul în care sunt incriminați ceilalți doi? În acel proces, mai poate acest co-făptuitor să refuze să dea declarații dacă el este doar martor, iar conform calității sale procesuale are obligația de a depune mărturie, sub incidența legii penale?
O altă întrebare care s-a ridicat în practica judiciară se referă la ipoteza în care într-o cauză penală cu mai mulți presupuși făptuitori operează disjungerea[66], așa încât procesul inițial se „divide” în două procese, în care făptuitorii sunt judecați separat. Astfel, deși fiecare își păstrează calitatea procesuală de suspect în unul dintre dosare, în celălalt „proces” acesta joacă rolul unui simplu martor, pierzând în acest mod nu doar calitatea de suspect, cât mai ales garanțiile procesuale oferite de legiuitor acestei calități. Astfel, dacă în situația inițială când toți (să zicem, trei suspecți cofăptuitori) puteau refuza să dea declarații, fără a suporta vreo consecință nefavorabilă, acum aceștia pot refuza să testeze ca martori doar în propria cauză, nu și în cea disjunsă, creându-se în mod artificial două „procese” diferite, care de fapt, împart indirect aceeași acțiune penală.
Pe scurt, aceiași făptutori-suspecți își pierd reciproc calitatea de suspect în dosarul disjuns, așa încât rămân cu o poziție procesuală mai slabă din punct de vedere al garanțiilor oferite. În plus, se poate imagina o tehnică ce pare să eludeze dispozițiile legii procesual penale, fără însă a o încălca efectiv. S-ar putea însă pune în discuție respectarea, sau mai bine zis, nerespectarea principiului loialității administrării probelor. Una dintre cele mai importante garanții acordate suspecților și inculpaților constă tocmai în „dreptul la tăcere”[67](înțeles de regulă prin acea posibilitate de a nu se incrimina și la a nu fi obligați să dea declarații dacă nu doresc, fără a suporta consecințe [art. 78 coroborat cu 83, alin. (1), lit. a)], dar aceasta dispoziție nu se reflectă și din poziția procesuală de martor, or, putem să ne întrebăm următoarele. Cât de loial este administrată proba cu martori când unul din suspecți este „metamorfozat” în martor în urma unei disjungeri? Din poziția de martor, dacă acesta dă, în mod intenționat, declarații neadevărate or să îi fie aplicabile dispozițiile legii penale cu privire la mărturia mincinoasă? Cu o astfel de chestiune s-a confruntat și Curtea de Apel București care a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?” În urma ridicării acestei probleme relevate în practica judiciară, s-au conturat, în linii mari, fără a lua în seamă nuanțările, două opinii.
Astfel, într-una dintre opinii, s-a apreciat că nu se poate ca autorul sau participantul la săvârșirea unei infracțiuni să poată fi obligat să dea declarații în calitate de martor, întrucât indiferent de „poziția procesuală” atribuită, în fapt el nu își schimbă calitatea, rămânând făptuitor, așa încât simpla disjungere, care este mai degrabă un act de bună administrare a cauzelor nu poate fi de natură să schimbe calitățile procesuale ale părților. În plus, legea trebuie interpretată cu bună-credință, așa încât, chiar dacă din modul în care NCPP a fost conceput, mai lasă uneori loc unor interpretări contrare garanțiilor procesuale, cum ar fi dreptul la un proces echitabil și implicit și dreptul la tăcere, trebuie mereu să prioritizăm aplicarea legii în spiritul, nu în litera ei. Tocmai de aceea, dacă legiuitorul a prevăzut dreptul suspectului/inculpatului de a nu da declarații și de a nu fi putea fi constrânși să declare tot ceea ce știu, a dat această posibilitate pentru a respecta drepturi fundamentale, care trebuie apărate și când intervine „artificial” disjungerii, ce schimbă doar formal calitatea de suspect a făptuitorului în cea de martor. Așa cum au subliniat și susținătorii acestei prime opinii, la care ne raliem, există diferențe vădite între drepturile și garanțiile procesuale ale suspectului și cele ale martorului în procesul penal, așa încât ar fi inechitabil ca unui suspect să i se atribuie artificial calitatea de martor, fiind astfel obligat să renunțe la dreptul la tăcere, sub sancțiunea reținerii în sarcina sa a infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Elemente de jurisprudență ref. la pct. 5.
– „Într-o primă opinie, s-a apreciat că participantul la comiterea unei infracțiuni, care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat, ulterior, ca martor în cauza disjunsă, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Disjungerea, ca act procedural, nu schimbă calitățile procesuale ale părților din cauză și nu se poate pune semnul egalității între martori, în sensul strict al noțiunii, și martorii asimilați, pentru care legea nu instituie o calitate procesuală specifică, dar care au o strânsă legătură cu fapta judecată, participând anterior la comiterea acesteia. În esență, s-a reținut că, deși poate fi ascultat ca martor, poziționarea persoanei în raportul juridic nu se pierde prin parcurgerea etapelor procesului penal și nici nu se poate transforma, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Calitatea procesuală de suspect sau inculpat și cea de martor se diferențiază în raport cu drepturile și obligațiile distincte ale titularilor. În timp ce martorul este obligat să declare tot ceea ce știe, inculpatul are dreptul necondiționat de a nu da declarații în fața organelor judiciare. A se reține infracțiunea de mărturie mincinoasă în cazul în care martorul nu face declarații adevărate, fiind obligat să își asume riscul ca aspectele declarate să poată fi folosite chiar împotriva sa, constituie un mecanism coercitiv incompatibil cu dreptul la un proces echitabil”[68].
În viziunea celor care susțin opinia contrară celei de mai sus, nimic nu împiedică reținerea infracțiunii de mărturie mincinoasă în sarcina celui care dă declarații mincinoase sau declară tot ceea ce știe în legătură cu o cauză penală (în speță, cu referire la procesul penal), atâta timp cât sunt îndeplinite toate condițiile pentru reținerea acestei infracțiuni. Se aduce în discuție art. 118 dreptul martorului de a nu se incrimina[69], așa încât făptuitorul, chiar dacă abandonează calitatea de suspect în urma disjungerii cauzei, păstrează încă toate garanțiile procesuale, putând refuza să dea acele declarații care ar putea conduce la propria incriminare. Or, dacă alege în continuare să dea anumite declarații, atunci se impune ca pentru bunul curs al procesului penal acesta să respecte obligația de a spune adevărul, iar un bun mijloc de a-l determina să procedeze astfel este să testeze în condiții normale, adică sub incidența legii penale, în caz de mărturie mincinoasă.
– „În esență, s-a reținut că persoana care a participat la săvârșirea infracțiunii, dar care a fost judecată separat de ceilalți participanți, poate dobândi calitatea de martor în cauza disjunsă. În această calitate, martorul nu poate refuza să se prezinte în instanță și nici nu poate refuza depunerea jurământului ori a declarației solemne. Acesta are dreptul de a nu se autoincrimina prin declarațiile pe care le face. În exercitarea acestui drept, martorul poate fie să se prevaleze de dreptul la tăcere, fie să continue declarația, renunțând în mod expres la tăcere.
Dacă a renunțat la dreptul la tăcere, continuând să facă declarații, persoana care a participat la săvârșirea infracțiunii și a fost judecată separat de ceilalți participanți, fiind audiată, ulterior, ca martor în cauza disjunsă, are obligația de a spune adevărul, chiar cu riscul de a se autoincrimina, în caz contrar săvârșind infracțiunea de mărturie mincinoasă. S-a susținut că martorul ar avea de ales între a nu face nicio declarație, prevalându-se de privilegiul autoincriminării și de dreptul la tăcere.
Ca atare, având în vedere că unul dintre participanții la comiterea unei infracțiuni nu are calitate de parte, respectiv de inculpat, în cauza disjunsă cu privire la ceilalți participanți, ci doar în cauza în care el a fost judecat, s-a apreciat că acesta are capacitatea de a fi martor, chiar și cu privire la aceeași faptă, având obligația să declare tot ceea ce știe cu privire la activitatea infracțională a celor trimiși în judecată și, prin urmare, poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă”[70].
Înalta Curte a înclinat către prima opinie expusă, însușindu-și o bună parte din argumentele aduse de susținătorii acesteia, așa încât a statuat:
– „Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3.018/2018), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept «Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?» (…) Stabileşte că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul Penal”[71].
***
Bibliografie (Partea I)
1. Legislație:
*Codul penal 2014
*Codul de procedură penală 2014
*Codul de procedură penală anterior 1968
*Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat
*Statutul profesiei de avocat
2. Doctrină și publicații:
*Bratu Rodica, Dreptul la un proces echitabil. Judecarea cauzei într-un termen rezonabil – art. 6 C.E.D.O., Revista PRO Lege, nov/2017.
*Buguta Elena, Istoricul apariției și dezvoltării declarației martorilor ca mijloace de probă în cauzele penale, Avocatul Poporului, nr. 1-3, 2003.
*Cioclei Valerian, Manual de criminologie, Ediția a 8-a, Editura C. H. Beck.
*Deleanu Ion, Egalitatea de arme (…), Pandectele Romane, nr. 6/2011.
*Duţu Mircea, Dreptul la tăcere. Noţiune. Semnificaţii. Jurisprudenţă. București, Editura Economică, 2005.
*Heineman Jr. Ben, Lee William F., Wilikins David B., Avocaţii ca profesionişti şi cetăţeni: Roluri şi responsabilităţi esenţiale în secolul al XXI-lea, Centrul de Cercetare privind Profesia de Avocat, Facultatea de Drept, Universitatea Harvard.
*Mata Dan-Constantin, Actele administrative exceptate de la controlul de legalitate în contenciosul administrativ, Revista Universul Juridic, nr. 5/2019.
*Theodoru Ion Grigore, Tratat de drept procesual penal, editia a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2008.
*Udroiu Mihail, Camera Preliminară, INM lex fișiere Jurisprudență.
3. Jurisprudență, cronologic.
* Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia 10/2019 [A] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?”, www.lege5.ro.
*Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, încheierea nr. 196/ 3 aprilie 2019, www.sintact.ro.
*Curtea Constituțională, Decizia nr. 22/18.01.2018, www.monitoruljuridc.ro.
*Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 47/2018, www.sintact.ro.
*Înalta Curte de Casație Și Justiție, decizia nr. 802/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 și art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, www.lege5.ro.
* Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 14/2017, www.sintact.ro.
*Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Cauza Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit (cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, Legal-land/CEDO (2016), www.legal-land.ro.
* Curtea de Apel Craiova, Decizia penală nr. 1391/2015, www.rolii.ro.
*Judecătoria Liliești, încheierea din 05.05.2015, www.portal.just.ro.
*Curtea Europeana a Drepturilor Omului, hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Bălaşa c. României, www.lege.5.ro.
*Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 4 octombrie 2007, în cauza Forum Maritim S.A. c. României, www.lege5.ro.
4. Siteuri și programe legislative:
*JURIDICE.ro
*Legal Land
*www.Lege 5.ro
*www.Lege AZ.ro
*www.monitoruljuridic.ro
*www.portal.just.ro
*www.rolii.ro
*www.sintact.ro
[54] Art. 68 Vechiul Cod de Procedura Penală – Interzicerea mijloacelor de constrângere
(1) Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.
(2) De asemenea, este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.
[55] Art. 101, alin. (2) Cod proc. pen. – Principiul loialității administrarii probelor.
[56] Corespodentul actualului art. 102 Cod proc. pen. este art. 64 VCPP – Mijloacele de probă, care prevede în alin. (2) că: „Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.”
[57] Codul penal, Codul de procedura penală, Editura C. H. Beck, cod 654, Constitutionalitate, p. 247.
[58] Curtea Constituțională, Decizia nr. 22/18.01.2018, www.monitoruljuridic.ro.
[59] Excluderea probei și, implicit, a mijloacelor de proba ce au fost obținute cu nerespectarea exigențelor NCPP cu privire la legalitatea și loialitatea administrării probelor este o consecință a nulității actelor efectuate, aceasta (nulitatea) fiind de fapt sancțiunea procesuală.
[60] Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 14/2017, www.sintact.ro.
[61] Ope legis – (expr. lat., „potrivit ordinului legii”) – expresie folosită pentru a caracteriza acele măsuri, îndatoriri, drepturi care decurg din lege fără a mai fi necesară o hotărâre a instanţei de judecată, https://legeaz.net/dictionar-juridic.
[62] Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 14/2017, www.sintact.ro.
[63] Ibidem.
[64] Înalta Curte de Casație Și Justiție, Decizia nr. 802/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 și art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, www.lege5.ro.
[65] Idem.
[66] Art. 46 Cod proc. pen.- Disjungerea cauzelor
(1) Pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni.
(2) Disjungerea cauzei se dispune de instanţă, prin încheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a părţilor.
[67] Pe larg, despre dreptul la tăcere, a se vedea Duţu M., Dreptul la tăcere. Noţiune. Semnificaţii. Jurisprudenţă. București, Editura Economică, 2005, p. 152 și următoarele.
[68]Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia 10/2019 [A] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: ‘„Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?”, www. lege5.ro.
[69] Art. 118 Cod proc. pen.- Dreptul martorului de a nu se acuza
Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.
[70] Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia 10/2019 [A] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?”, www. lege5.ro
[71] Idem.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.