Audierea martorilor. Aspecte controversate. Jurisprudență (Partea I)
Anjie Diana Goh - iunie 2, 20202. Ce presupune mai exact dreptul martorului de a nu se acuza? Care sunt sancțiunile incidente, dacă există, când organul de urmărire penală întârzie din a acorda calitatea de suspect unui martor, pentru a-i prelungi obligativitatea acestuia de a da declarații? Poate fi aceasta considerată o tehnică neloială?
Deși, este adevărat că, în principiu, orice persoană[39] poate fi audiată ca martor, atâta timp cât a perceput cu propriile simțuri săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, totuși, unele dintre persoanele care au fost de față la săvârșirea unei anumite infracțiuni, sunt uneori implicate, indirect chiar în comiterea faptei, așa încât dobândesc calitatea de complici, în unele situații chiar și atunci când manifestă pasivitate față de săvârșirea unor infracțiuni. Spre exemplu, dacă trei persoane A, B și C pornesc împreună la drum, iar ulterior întâlnindu-se cu o a patra persoană, D, doua dintre cele trei persoane (spre ex. A și B), care plecaseră împreună manifestă acte de violență față de cel întâlnit pe drum D, cel de-al treilea membru al grupului, C, va răspunde pentru complicitate morală, dacă nu intervine în conflict, încercând să îi despartă. Așa încât, deși la o primă vedere, pare că cel care stă liniștit și nu se manifestă în niciun fel, fără a încuraja sau a încerca să împiedice actele de violență îndreptate asupra victimei, nu ar fi participant la comiterea infracțiunii, de fapt, conform legii penale, acesta este deja un complice moral, susținând prin neimplicare activitatea violentă a celorlalți doi. Fiind audiat, inițial în calitate de martor, acesta dacă ar declara adevărul, s-ar autoincrimina, lucru pe care, potrivit instinctului natural și uman de conservare, de principiu nu îl urmărește. Pe de altă parte, dacă ar declara fals, pe lângă faptul că s-ar plasa sub incidența infracțiunii de mărturie mincinoasă[40], ar împiedica buna desfășurare a efectuării urmăririi penale, dând „piste false” anchetatorilor. Situația delicată în care se regăsește o persoană când trebuie să dea declarații de martor, riscând însă, în felul acesta să se incrimineze și să determine extinderea urmăririi penale asupra sa, a fost remarcată încă din secolul XVIII de ilustrul criminolog Cesare Beccaria, care „critica, de asemenea, practica prin care se impune inculpatului prestarea unui jurământ. Acesta este și inutil și inuman, deoarece, în cazul în care există vinovăție, presupune o contradicție între doua din «cele mai sfinte» datorii ale omului: cea față de instinctul de conservare, care îndeamnă la minciună, și cea față de divinitate, care impune cunoașterea adevărului”[41].
Legiuitorul noului Cod de procedură penală a instituit, prin art. 118 NCPP – Dreptul martorului de a nu se acuza [42], garanția că declarația dată de martor într-o cauză penală să nu poată fi folosită împotriva sa, dacă ulterior, ar dobândi calitatea de suspect. Mai mult decât atât, pentru a se asigura un control eficient al respectării acestei dispoziții s-a statuat că „Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară”. Aparent simplă, în practică s-au născut anumite controverse bazate pe faptul că, deși organele de urmărire penală nu pot să folosească împotriva suspectului declarațiile date de el pe când avea calitatea de martor, totuși acesta poate oferi indicii importante după care organele de cercetare și procurorul se pot ghida în efectuarea urmăririi penale. Mai mult decât atât, ne putem întreba, în mod legitim, cât de loial a fost efectuată urmărirea penală, dacă, indirect, suspectul a fost constrâns să dea declarații, atribuindu-se în mod artificial calitatea de martor, calitate care este mult mai constrângătoare decât cea de suspect, aceasta din urma oferindu-i posibilitatea refuzului de a declara ceea ce știe, fără a suferi consecințe nefavorabile. Astfel, dacă martorul trebuie, sub sancțiunea legii penale, să spună adevărul și să declare tot ceea ce știe referitor la aspectele relevante despre care este întrebat, suspectul nu are această obligație, dând declarații doar dacă dorește, iar eventualul refuz de a coopera nu îl poate prejudicia, așa cum reiese din coroborarea art. 78 și art. 83[43], alin. (1) NCPP.
După cum am arătat, participantul la comiterea faptei penale, are posibilitatea ca odată ce devine suspect, să nu mai fie nevoit să facă depoziții cu privire la fapta pentru care s-a pus în mișcare urmărirea penală împotriva sa, iar nici declarațiile date deja să nu mai poată fi folosite pentru a-l incrimina. Totuși, într-o practică neloială a organelor de cercetare penală, și eventual a procurorului, calitatea de martor poate fi prelungită în mod artificial, peste măsură, pentru a „forța” persoana să dea cât mai multe declarații care vor constitui piste de verificat ulterior. Nu credem că este recomandabil să se procedeze în acest mod, pentru ca nu doar că există riscul ca indicațiile acestui fals martor să fie la rândul lor, false, din moment ce mulți dintre cei implicați cu adevărat în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală sunt tentați să declare în mod neadevărat, și mai mult, să tergiverseze cursul urmăririi penale, dar și pentru că, în definitiv, este o practică neloială întârzierea acordării calității de suspect, doar pentru a prelungi perioada în care acesta este obligat să contribuie la desfășurarea procesului prin participarea la audieri.
Buna-credință și loialitatea desfășurării urmăririi penale sunt însă elemente ce țin mult prea mult de organele care le efectuează actele de urmărire pentru a putea fi cu totul îndreptate în camera preliminară, tocmai de aceea este important ca principiile procesuale fundamentale să fie respectate. În definitiv, cine stabilește când este momentul ca o persoană să „devină” suspect? Codul de procedură dă doar niște linii directoare, fără a putea indica, de la caz la caz, care este timpul în care asupra martorului planează în mod obiectiv îndoială asupra nevinovăției sale. Art. 77[44] Cod proc. pen. definește suspectul ca fiind acea persoană „cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, or, banuiala rezonabilă este un indicator destul de variabil, și mai ales susceptibil de multe interpretări. Așa încât, din moment ce tot organele de urmărire penală sunt cele care stabilesc când martorului i se schimbă calitatea procesuală, este greu de arătat în fața judecătorului de cameră preliminară, că de fapt, martorul îndeplinea deja condițiile pentru a deveni suspect. În plus, acest lucru ar necesita o verificare pe fond, aspect care excedează obiectul camerei preliminare.
Elemente de jurisprudență ref. la pct. 2
– ,,Instanţele naţionale privesc mai restrâns dreptul la tăcere. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în cazul în care o persoană a fost audiată ca martor, în faza urmăririi penale in rem, cu respectarea dispoziţiilor legale, dobândirea ulterioară de către această persoană a calităţii de suspect sau inculpat în cauză nu atrage, în mod retroactiv, nelegalitatea declaraţiei de martor, ci determină, în conformitate cu dispoziţiile art. 118 C. proc. pen., numai imposibilitatea folosirii declaraţiei de martor împotriva persoanei care a dobândit calitatea de suspect ori inculpat”[45].
Odată cu dobândirea calității de suspect, acesta dobândește și o serie de drepturi[46] pe care martorul, întemeiat pe calitatea sa procesuala, nu le are. Așa încât, nu doar că probele obținute prin prelungirea calității de martor sunt neloiale, dar și schimbarea bruscă, fără a informa suspectul despre dobândirea noii sale calități procesuale sunt de natură să înfrângă garanțiile unui proces echitabil și de a aduce atingere drepturilor fundamentale, după cum constata și CEDO:
– „Situația în ceea ce-l privește pe cel de-al patrulea reclamant – Abdurahman, (care de asemenea, s-a plâns de lipsa accesului la un avocat), este diferită. El a fost inițial ascultat în calitate de martor, și, drept urmare, nu a beneficiat de asistență juridică. Cu toate acestea, în timpul audierii a reieșit că l-a ajutat pe un al patrulea terorist în urma atacului eșuat. (…) La acel moment, în conformitate cu codul de procedură aplicabil, acesta ar fi trebuit să fi fost informat asupra drepturilor sale și să i se fi oferit acces la un avocat. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat. După ce a dat o declarație scrisă în calitate de martor, el a fost arestat, acuzat, și ulterior condamnat pentru că l-a ajutat pe cel de-al patrulea terorist și pentru că nu a divulgat informații după atacuri. În cazul său, Curtea nu este convinsă că au existat motive întemeiate pentru restricționarea accesului său la asistență juridică și pentru a nu-l informa despre dreptul său la tăcere. (…)Curtea apreciază că este important faptul că nu exista niciun temei în dreptul intern pentru poliție de a alege să nu-l informeze pe dl. Abdurahman în momentul în care a început să se autoincrimineze. Fără îndoială, decizia a fost contrară codului de procedură. Consecința a fost că domnul Abdurahman a fost indus în eroare cu privire la drepturile sale procesuale”[47].
– „De asemenea, declarația a fost esențială pentru acuzare.În special, conținutul declarației sale ca martor a oferit mai întâi motivele pentru care poliția l-a suspectat de implicare într-o infracțiune, oferind astfel cadrul în jurul căruia s-a construit ulterior cazul. Prin urmare, declarația domnului Abdurahman a format o parte integrantă și semnificativă a probelor pe baza cărora s-au bazat condamnarea sa. Este, de asemenea, important faptul că, în cuvântul de încheiere către jurați, judecătorul le-a spus acestora să ia în considerare declarația reclamantului, în cazul în care apreciază că a fost dată în mod liber și dacă acesta ar fi spus aceleași lucruri, chiar dacă se urma în mod corect procedura. Curtea a considerat că aceste indicații au oferit juraților o discreție excesivă cu privire la modul de luare în considerare a declarației”[48].
Cu privire la sancțiunea incidentă din punct de vedere procesual, dacă totuși s-ar apela la această practică neloială, ar putea fi luată în considerare excluderea probei ce a fost obținută prin prelungirea excesivă și nejustificată a calității de martor. Alin. (2) al art. 102 NCPP statuează că „Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.” De asemenea, sub lumina Deciziei nr. 18/2018 a Curții Constituționale, vor fi excluse nu doar probele obținute, ci și mijloacele de probă de la dosarul cauzei:
– „Curtea, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102, alin. (3) din Codul de procedură penală și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei”[49].
3. Declarațiile obținute de la martorul care dobândește calitatea de suspect nu mai pot fi folosite împotriva sa, dar pot fi folosite împotriva celorlalți presupuși participanți la săvârșirea infracțiunii?
Este important de menționat că imposibilitatea de a folosi declarațiile martorului care ulterior dobândește calitatea de suspect, se referă doar la persoana acestuia. Așa încât, dacă, spre exemplu, mai multe persoane participă împreună la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, iar numai una dintre acestea dă declarații, mai apoi incriminându-se, eventual în contextul strângerii și unor probe ca urmare a avansării anchetei penale, dobândește asupra sa bănuiala rezonabilă că ar fi comis infracțiunea, declarațiile luate pe timpul când era martor, nu îl mai pot incrimina pe el, dar pot sa îi incrimineze pe ceilalți. Astfel, dacă acesta devine suspect, declarațiile date în calitate de martor nu pot servi acuzării drept probă incriminatorie la adresa „proaspătului suspect”, dar pot fi utilizate drept probă împotriva celorlalți participanți la infracțiune [50]. Buna-credință a organelor de urmărire penală în desfășurarea procedurilor în cursul primei faze a procesului penal, fază în care se strâng probe cu privire la existența infracțiunilor și identitatea persoanelor care au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, este cea care va face diferența între un proces echitabil în conformitate cu prevederile CEDO și un proces în care „egalitatea de arme” este pur formală, fără a exista cu adevărat. Dacă organul de urmărire penală are de la început suficiente probe care să indice vinovăția unuia dintre participanți, dar ezită să îi acorde acestuia calitatea de suspect, pentru a se folosi de obligația legală a martorului de a da declarații și prin utilizarea acestui „artificiu” strânge de la acesta informații incriminatoare împotriva altor participanți, considerăm că tehnica este neloială. În cazul în care s-ar fi respectat garanțiile procesuale, suspectul ar fi putut să se prevaleze de posibilitatea de a refuza să dea declarații, fără a suferi consecințe nefavorabile[51], nefiind nevoit să indice alți participanți, mai ales că, în definitiv, revine organelor de cercetare penală și procurorului obligația de a proba acuzarea.
Tot aici este interesant de menționat și că declarațiile date de martor în această calitate procesuală, nu pot fi folosite împotriva sa, dacă acesta devine suspect în cauză, indiferent de ordinea în care au fost dobândite „rolurile”. Astfel, doar împotriva celorlalți coparticipanți declarațiile martorului „metamorfozat” în suspect pot servi drept probe în procesul penal, dar nu și împotriva lui (nn. martorului). Indiferent de ordinea în care calitățile procesuale se succed (martor și apoi suspect, sau invers, suspect și apoi martor), declarațiile date nu mai au forță probatorie împotriva acestuia. Practica instanțelor a aprobat acest punct de vedere[52].
Elemente de jurisprudență ref. la pct. 3.
– „Cu privire la solicitarea de achitare, determinată de nerespectarea prevederilor art. 115 C.pr.pen. respectiv art. 118 C.pr.pen. Curtea constată că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, aserțiunile inculpatului fiind urmarea interpretării eronate a prevederilor art. 118 C.pr.pen.
Prin acest articol legiuitorul a definit dreptul martorului de a nu se acuza ca o obligație procesual negativă a organului judiciar care nu poate folosi declarația dată în calitate de martor împotriva unei persoane care a dobândit calitate de suspect sau inculpat în aceeași cauză. Astfel, textul are în vedere două ipoteze principale: pe de o parte situația persoanei care este audiată în calitate de martor după momentul începerii urmăririi penale cu privire la faptă, iar ulterior este continuată urmărirea penală față de aceasta, dobândind calitatea de suspect, iar pe de altă parte situația persoanei care are deja calitatea de suspect sau inculpat, ulterior organul judiciar dispune disjungerea cauzei, în dosarul nou format persoana dobândind calitatea de martor. Potrivit dispozițiilor art. 118 C.pr.pen. în niciuna din aceste situații organul judiciar nu poate folosi împotriva acuzatului declarația pe care aceasta a dat-o în calitate de martor”[53].
[39] Art. 114, alin. (1) Cod proc. penală – Persoanele audiate ca martor
Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.
[40] Art. 273, alin. (1) Cod proc. pen. – Mărturia mincinoasă
Fapta martorului care, într-o cauza penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătura cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
[41] Cioclei V., Manual de criminologie, Ed. a 8-a, Editura C. H. Beck, p. 67.
[42] Art. 118 Cod proc. pen. – Dreptul martorului de a nu se acuza
Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.
[43] Art. 78 NCPP – Drepturile suspectului
Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.
Art. 83, alin. (1), lit a) Cod proc. pen.- Drepturile inculpatului
În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:
– dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
[44] Art. 77 NCPP – Suspectul
Persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se numeşte suspect.
[45] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, închieirea nr. 196/ 3 aprilie 2019, secţia penală, sintact.ro.
[46] A se vedea art. 78 și art. 83 Cod proc. pen.
[47] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit (cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, Legal-land/CEDO.
[48] Ibidem.
[49] Codul penal, Codul de procedura penală, Editura C. H. Beck, cod 654, Constitutionalitate, p. 247.
[50] În acest sens, a se vedea punctul de vedere al Ministerului Public, așa cum reiese din considerentele Deciziei nr. 14/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, www.sintact.ro.
[51] Martorul are obligația să declare tot ceea ce știe în legatură cu cauza, în caz contrar realizând elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă [a se vedea art. 273, alin (1) Cod pen.], pe când suspectul are dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, fără a suferi consecințe nefavorabile ca urmare a acestui refuz [a se vedea art. 83, alin (1), coroborat cu art. 78 Cod proc.pen.].
[52] Curtea de Apel Craiova, Decizia penală nr. 1391/2015, www.rolii.ro.
[53] Ibidem.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.