Audierea martorilor. Aspecte controversate. Jurisprudență (Partea a II-a)

Vezi și Audierea martorilor. Aspecte controversate. Jurisprudență (Partea I)

„Constientia mille testes” (Quintilianus, De institutione oratoria)

Articolul de față își propune să aducă în discuție procedura audierii martorilor, așa cum este ea prevăzută în legislația națională, subliniind, în același timp, unele aspecte controversate care fie au ridicat probleme de constituționalitate, fie au impus intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru unificarea practicii. Având în vedere că proba cu martori impune, prin însăși natura sa, un procedeu probatoriu mai dificil și mai îndelungat față de alte probe (cum ar fi cea cu înscrisuri), dar și faptul că proba obținută în urma audierilor servește la aflarea adevărului, fără a putea înlătura niciodată întru totul îndoiala unui posibil subiectivism, tehnicile de audiere trebuie să urmeze tactici fine care să păstreze echilibrul între principiul aflării adevărului judiciar [1] și păstrarea egalității armelor[2]. Începând chiar cu primul articol din Secțiunea dedicată procedeului probator al audierii martorului (Titlul IV, Capitolul I, Cod penalSecțiunea a 4-a. Audierea martorilor), în ciuda reglementării clare și concise, practica a scos la suprafață laturi noi ale acestei reglementări, așa încât s-au ridicat probleme chiar și cu privire la persoanele care pot fi audiate ca martori și la condițiile în care se poate realiza audierea. Fără a putea, nici măcar, enumera în mod exhaustiv întrebările ridicate de interpretarea acestui articol[3], precum și a următoarelor, vom evidenția câteva dintre chestiunile recente pe care profesioniștii le-au întâlnit și dezbătut în practică, atrăgând de asemenea atenția asupra evitării practicilor neloiale, ce se pot naște sub aparența de legalitate sub reglementarea NCPP.

Printre întrebările pe care le reiterează prezentul material se regăsesc următoarele, dintre care primele cinci au fost discutate deja în Partea I[4], în continuare, celelalte cinci urmând a fi antamate în prezentul studiu:

1. Organele de cercetare penală sau de constatare, cum ar fi spre exemplu lucrătorii de poliție pot fi audiați ca martori chiar în cauzele în care au întocmit diferite acte? Există vreo diferență de valoare probatorie între procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliție care au constatat săvârșirea unei infracțiuni și cel încheiat de lucrătorii de poliție judiciară? Analiză comparativă: actualul Cod de procedură penală vs. Codul de procedură penală anterior.

2. Ce presupune, mai exact, dreptul martorului de a nu se acuza? Care sunt sancțiunile incidente, dacă există, când organul de urmărire penală întârzie din a acorda calitatea de suspect unui martor, pentru a-i prelungi obligativitatea acestuia de a da declarații? Poate fi aceasta considerată o tehnică neloială? Jurisprudența CCR (2018) și CEDO (2016).

3. Declarațiile obținute de la martorul care dobândește calitatea de suspect nu mai pot fi folosite împotriva sa, dar pot fi folosite împotriva celorlalți presupuși participanți la săvârșirea infracțiunii? Jurisprudența ÎCCJ (2017).

4. Excluderea declarației administrate în mod neloial intervine „de drept” sau este nevoie de o dispoziție expresă a judecătorului de cameră preliminară? Jurisprudența ÎCCJ (2017) și CCR (2017-2018).

5. Dacă mai multe persoane (spre exemplu, 3) comit o infracțiune și față de una dintre acestea cauza este disjunsă, poate fi aceasta ascultă ca martor în procesul în care sunt incriminați ceilalți doi? În acel proces, mai poate acest co-făptuitor să refuze să dea declarații dacă el este doar martor, iar conform calității sale procesuale are obligația de a depune mărturie, sub incidența legii penale? Jurisprudența ÎCCJ (2019).

6. Dacă o persoană audiată în calitate de martor face declarații neadevărate, iar ulterior dobândește calitatea de suspect, mai poate fi trasă la răspundere pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru declarațiile date anterior în calitate de martor? Jurisprudența ÎCCJ (2020, 2015) și CCR (2019).

7. În ce condiții poate o persoană să refuze calitatea de martor? Ridică vreo problemă necorelarea dintre „membrii de familie”, așa cum sunt prevăzuți de Codul penal, cu persoanele care pot refuza să dea declarații ca martori, conform Codului de procedură penală? Jurisprudența CCR (2017).

8. Ce se întâmplă dacă un martor are manifestări rasiale, xenofobe sau se exprimă folosind un limbaj trivial fața de unele părți din proces în cursul declarației sale ca martor în fața instanței? Declarația de martor, trebuie consemnată întocmai pentru autenticitate și respectarea principiului aflării adevărului și liberei aprecieri a probelor, dar oare se impune ca instanța să intervină interzicând consemnarea acelor expresii? Dacă da, oare nu „trunchiază” declarația martorului, care lăsată în stare pură ar fi apreciată adecvat, întrucât aceasta reflectă vădita doză de subiectivism a martorului? Dacă nu, atunci, oare, nu săvârșește judecătorul o abatere disciplinară pentru faptul că permite ca în sala de judecată să se folosească anumite expresii nepotrivite, ofensatoare la adresa uneia dintre părți? Jurisprudența CCR (2018).

9. Cum se procedează atunci când martorul își schimbă declarațiile? Care este valoarea probatorie ale celor două declarații contrare? Pe care dintre acestea trebuie să o ia în considerare instanța? Jurisprudența ÎCCJ (2004-2005).

10. Care este valoare probatorie a declarației martorului prin raportare la valoarea probatorie a celorlalte probe obținute în procesul penal?

***

În continuare, vom urma cursul analizei deja începute în Partea I a prezentului material, îndreptându-ne atenția către a șasea subsecțiune, care, pune problema posibilității tragerii la răspundere penală a martorului mincinos care dobândește, în cauză, calitatea de suspect. Astfel, dacă o persoană este audiată ca martor, ulterior, rezultând din probe suspiciunea rezonabilă că ar fi participat la comiterea infracțiunii, aceasta va dobândi calitatea procesuală de suspect devenind dintr-un simplu subiect procesual, subiect procesual principal, în conformitate cu art. 33-34 Cod proc. pen. Totuși, întrebarea care se ridică este dacă suspectul, fost martor în cauză ar mai putea fi tras la răspundere pentru declarațiile date anterior, sub fosta sa calitate procesuală, aceea de martor.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Art. 5 Cod proc. pen. – Aflarea adevărului

(1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.(2) Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod.

[2] „Dreptul la «egalitatea de arme» a fost consacrat pentru prima dată de către Curtea Europeană prin Hotărârea din 27 iunie 1968, în cauza Neumeister c. Suediei (…) De origine anglo-saxonă, «egalitatea de arme» a fost evocată – ca expresie autonomă a unui proces echitabil – încă din 1959 de către fosta Comisie (Avizul Comisiei din 30 iunie 1959, în cauza Szwabowicz c. Suediei)- organ de primă jurisdicție al Convenției Europene – și, apoi, constant reafirmată în hotărârile instanței europene, în diferite circumstanțe. În considerentele unora dintre hotărârile instanței europene, rectiliniu și cu totul justificat se exprimă exigența «egalității de arme»: «principiul egalității de arme reprezintă un element al noțiunii mai largi de proces echitabil, care include, de asemenea, dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al judecății»” – Deleanu I., Egalitatea de arme (…), Pandectele Romane, nr. 6/2011, sintact.ro.

A se vedea: Hotărârea din 26 februarie 2002, în cauza Frette c. Franței, par. 47; Hotărârea din 27 aprilie 2004, în cauza Gorrais Lizarraga ș.a. c. Spaniei, par. 55-56; Hotărârea din 18 februarie 1997, în cauza Nideröst-Hubber c. Elveției, par. 23; Hotărârea din 27 octombrie 1993, în cauza Dombo Beheer B.V. c. Țărilor de Jos, par. 32. În același sens, de exemplu: Hotărârea din 4 octombrie 2007, în cauza Forum Maritim S.A. c. României, par. 132; Hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Bălașa c. României, par. 66, apud. Deleanu I., op.cit.

[3] Referitor la primul articol din Secțiunea a 4-a Audierea martorilor”, Codul de procedura penală, respectiv art. 114 Cod proc.pen.

[4] De asemenea, pentru Scurt istoric asupra instituției martorului, consultați Partea I a prezentului material, disponibilă pe: https://www.universuljuridic.ro/audierea-martorilor-aspecte-controversate-jurisprudenta-partea-i/

Audierea martorilor. Aspecte controversate. Jurisprudență (Partea a II-a) was last modified: septembrie 16th, 2020 by Anjie Goh

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Anjie Goh

Este auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii (sesiunea 2019-2020) și masterand în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
A mai scris: