Aspecte privind principalele cauze ale accidentelor rutiere

1. Considerații introductive

Preocuparea pentru existența unui cadru legislativ eficient în domeniul circulației rutiere s-a manifestat constant în trecut, iar prezentul și viitorul se află sub incidența armonizării acestuia cu tendințele celorlalte reglementări europene și nu numai, pe linia siguranței rutiere, concretizată în reducerea numărului accidentelor de circulație.

O evoluție deosebită a transporturilor însoțită de o creștere semnificativă a parcului auto au stat la baza intensificării preocupărilor și eforturilor pe multiple planuri în vederea asigurării siguranței circulației rutiere[1]. În contextul creșterii numărului de accidente, practic proporțional cu mărirea numărului de autovehicule cu performanțe tehnice de excepție este firească o reglementare coerentă și concisă a infracțiunilor la regimul circulației.

Nu se poate ignora o realitate dură a zilelor noastre, reflectată în mod obiectiv în procente, respectiv faptul că peste 30% din totalul deceselor și al vătămărilor din culpă[2] sunt generate de accidente din domeniul transporturilor auto. Trebuie să menționăm, de asemenea și nu în ultimul rând, pagubele materiale însemnate generate de aceste evenimente, constând în degradarea parțială sau totală a autoturismului implicat în accident, dar și costurile pe care le implică tratarea vătămărilor suferite de victimele accidentelor rutiere, care pot avea drept rezultat diferite grade de invaliditate sau o deteriorare majoră a calității vieții, costul anual al acestor vătămări fiind estimat la 2% din PIB-ul UE[3].

În acest context, putem astfel să concluzionăm că o tratare serioasă și complexă a ceea ce generează și înseamnă accidente de circulație nu poate fi decât utilă și necesară.

De-a lungul vremii s-a acordat o atenție aparte cauzelor care generează accidentele rutiere, urmărindu-se atât prevenirea, cât și combaterea acestora. Fără a se putea stabili o preeminență constantă a uneia dintre cauze, apreciem că este cert faptul că în cvasitotalitatea situațiilor pot fi identificați mai mulți factori care conlucrează la producerea evenimentului rutier, întrucât corect s-a apreciat că aceste accidente nu sunt pe deplin accidentale[4].

S-a conturat în literatura de specialitate punctul de vedere că[5], accidentele rutiere sunt provocate de acțiunea independentă sau conjugată în principal, a trei factori: uman, tehnic și rutier.

 2. Factorul uman

Factorul uman s-a considerat că este preponderent, potrivit statisticilor, aproximativ 90% din totalul accidentelor fiind generate de acțiunea umană[6], concretizată prin: neatenția participanților la trafic, conducerea autoturismului după ingerarea de alcool, neadaptarea vitezei la condițiile de trafic sau nerespectarea vitezei legale pe anumite sectoare de drum, nerespectarea normelor rutiere, într-o idee.

Având în vedere tocmai factorul uman ca fiind decisiv în producerea unui eveniment rutier, s-a apreciat în literatura de specialitate că „nu există accidente de automobile, ci accidente de automobiliști[7].

Deși activitatea de conducere a unui autovehicul poate fi realizată de o persoană cu capacități normale, ceea ce este dovedit de numărul mare de șoferi amatori, ce poate face diferența între producerea sau evitarea unui accident rutier este, în multe cazuri, experiența personală în domeniu.

În ultimii 10 ani, statisticile au reținut ca principale cauze generatoare ale accidentelor rutiere: viteza excesivă sau neadaptată reproșată șoferilor și traversările neregulamentare ale pietonilor, în concluzie, se poate sublinia importanța covârșitoare a factorului uman în producerea unui eveniment rutier.

Conducerea autovehiculului solicită și implică persoana în ansamblul său, din punct de vedere fizic, psihic și intelectual. Analizând structura sarcinilor cu care se confruntă conducătorul auto, se constată că acestea nu solicită forța fizică, pe prim plan situându-se solicitările ansamblului neuropsihic.

Principalele componente care susțin comportamentul de conducere auto au fost apreciate ca fiind[8]:

componenta senzorială, care se referă la informația care ajunge la șofer din diferite surse, respectiv: de la autovehicul (vizând starea și modul de funcționare al acestuia), de la rută (incluzând sistemul semnelor și indicatoarelor rutiere, informațiile obținute de la ceilalți participanți la trafic etc.), de la ambianța de fond (semnale ce derivă din fenomenele meteorologice, ceață, precipitații), sau de la persoanele din autovehicul, care pot fi surse pasive sau active de emitere a semnalelor și chiar conducătorul auto reprezintă o sursă de informație pentru sine însuși;

componenta mnezică a comportamentului la volan, conducătorul auto folosind elementele informațional-instrumentale, specifice, elaborate și învățate anterior, în reglarea comportamentului la volan, memoria fiind o componentă absolut indispensabilă.

atenția, care este o funcție psihică prin care se realizează orientarea și concentrarea selectivă a activității psihice asupra unui grup limitat de obiecte, fenomene și acțiuni definite, conducerea auto fiind considerată ca fiind o activitate prin excelență legată de atenție.

componenta intelectuală și gândirea, care nu trebuie neglijate, întrucât circulația rutieră creează conducătorului auto numeroase situații problematice noi, care reclamă o rapidă orientare și găsire a strategiei celei mai adecvate de soluționare, fiind evident că în asemenea situații critice, participarea inteligenței devine absolut indispensabilă.

componenta afectiv-emoțională, apreciată ca o componentă permanentă în structura oricărei activități este prezentă și în timpul conducerii, conducătorul auto trecând prin diferite stări și trăiri emoționale: surpriză, alertă, frică, spaimă, stupoare, la un pol, respectiv bucurie, încântare, exaltare, la celălalt pol, dinamica trăirilor emoționale, implicate în comportamentul de conducere auto, depinzând nu numai de caracteristicile obiective ale stimulilor, ci și de tipologia afectivă a persoanei (hipoemotiv, normoemotiv sau hiperemotiv).

componenta motivațională, care se manifestă sub forma unui complex de tendințe, impulsuri, trebuințe, interese, idealuri, care îndeplinesc funcțiile de declanșare orientare și susținere. Fiecare conducător auto trebuie să conștientizeze motivele care exercită o influență pozitivă și cele care au efect dezorganizator pentru a le consolida pe primele și respectiv a le diminua sau elimina pe cele din urmă.

componenta volitivă și de autocontrol. Conducerea auto este o activitate de tip voluntar, la realizarea căreia intervin mobilizarea și orientarea deliberată a sistemului personalității în raport cu o anumită mulțime de sarcini și în concordanță cu un anumit scop.

componenta evaluativă, se include în structura oricărei activități, deci și în cea de conducere auto, pe lângă operațiile și acțiunile orientate nemijlocit în direcția rezolvării sarcinilor specifice și obținerii performanțelor scontate.

În conducerea auto, componenta evaluativă este implicată atât în reglarea raporturilor dintre nivelul de aspirație, nivelul de expectație și nivelul de realizare, cât și în reglarea comportamentului concret la volan.

componenta executiv motorie, fără de care nu poate fi conceput un comportament orientat spre acționarea unui obiect extern, în funcție de participarea deliberării și controlului conștient la desfășurarea lor, componentele motorii împărțindu-se în: involuntare sau necondiționate, voluntare sau intenționate și automatizate.

factorii de personalitate. Pe lângă așa-numitele componente direct operatorii, cum sunt cele cognitive, volitive, motivaționale și afective, comportamentul este susținut și de coordonate dinamico-energetice definite ca factori de personalitate. În conducerea auto, importanța trăsăturilor temperamentale și atitudinal caracteriale este deosebită, dat fiind coeficientul relativ mare de risc pe care îl implică traficul rutier modern și complexitatea sistemului relațiilor psihosociale interpersonale din domeniul transporturilor auto.

Mai mult chiar, în problematica stabilirii cauzelor producerii accidentelor de circulație de către conducătorii auto s-au propus și o serie de soluții prin prisma modelelor sistemice ale relației dintre recepționare, prelucrare, decizie și reacție [9].

Pe lângă factorii psihici generatori de accidente, voi enumera și alți factori, respectiv: consumul de alcool, consumul de droguri, ingerarea de medicamente, starea de sănătate a conducătorului auto, experiența și practica în conducerea autovehiculelor.

În anul 2018[10], 25.300 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din Uniunea Europeană, iar multe altele, aproximativ 135.000, au suferit vătămări permanente cu consecințe asupra calității vieții; România și Bulgaria fiind statele membre UE cu cea mai mare rată a accidentelor mortale.

De remarcat, cu privire la numărul de accidente rutiere produse în țara noastră de la începutul anilor ’90 până în prezent, este o creștere semnificativă și în consecință alarmantă a acestora, rata accidentelor fatale fiind în ultimii 3 ani de două ori mai mare decât rata medie UE (de exemplu[11], „în anul 2018 în România au fost înregistrate 96 de decese la un milion de locuitori în raport cu media continentală de 49 de decese la un milion de locuitori”), potrivit statisticilor Comisiei Europene publicate pe 4 aprilie 2019, statele cu cele mai sigure drumuri fiind Regatul Unit (28 de decese/milion de locuitori), Danemarca (30), Irlanda (31), la polul opus aflându-se țara noastră (cu 96 decese /milion de locuitori), Bulgaria (88), Letonia (78) și Croația (77), România aflându-se pe ultimul loc la siguranța circulației rutiere.


[1] E. Stancu, Tratat de criminalistică, ed. a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 615.

[2] Ibidem.

[3] https://www.ec.europa.eu.

[4] Gh. Scripcan, M. Terbancea, Patologie medico-legală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, p. 218.

[5] Em. Stancu, op. cit, p. 617.

[6] P. Ciobanu, Criminalistică. Sinteze, Editura Universul Juridic, București, p. 114.

[7] Em. Stancu, op. cit., p. 617.

[8] C-tin D. Blaj, Comportamentul la volan, Editura medicală, București, 1982, p. 53 și următoarele.

[9] C-tin D. Blaj, Psihologia conducătorului auto, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, p. 122.

[10] Comisia Europeană (4 aprilie 2019), Publicarea statisticilor preliminare privind siguranța rutieră, 2018: https://europa.eu/rapid/prestrelease_IP-19-1951_enhtm.

[11] www.auto-bild.ro.

Aspecte privind principalele cauze ale accidentelor rutiere was last modified: noiembrie 9th, 2020 by Ștefan-Gelu Fumureanu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Ștefan-Gelu Fumureanu

Este avocat în cadrul Baroului Gorj din anul 2005 și doctorand în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, Școala Doctorală, cu teza de doctorat intitulată „Investigarea criminalistică a accidentelor rutiere” sub coordonarea științifică a domnului Prof. emerit. univ. dr. Emilian STANCU.