Aspecte privind obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului
Alexandru-Nicolae Volintiru - septembrie 30, 2016Condiţiile pentru obţinerea datelor de trafic şi localizare sunt cuprinse în art. 152 C. pr. pen., acestea fiind:
– Să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2), [respectiv: o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal sau legi speciale, în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare] sau a unei infracţiuni de concurenţă neloială, de evadare, de fals în înscrisuri, infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, a unei infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de deşeuri şi reziduuri, a unei infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri, şi infracţiuni referitoare la operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive asemănătoare celor determinate de substanţele şi produsele stupefiante sau psihotrope.
Se observă astfel faptul că această metodă specială de supraveghere poate fi solicitată pentru un număr mare de infracţiuni, legiuitorul indicându-le chiar în cuprinsul dispoziţiilor de procedură penală după declararea ca neconstituţională a legii speciale. Nu în ultimul rând, având în vedere trimiterea făcută la art. 139 alin. (2) C. pr. pen., în cuprinsul căruia infracţiunile pentru care se poate solicita măsura specială de supraveghere tehnică nu sunt enumerate limitativ, în norma legală fiind inclusă sintagma „ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”, constatăm că măsura de cercetare a obţinerii datelor electronice poate fi autorizată şi pentru investigarea unor infracţiuni contra patrimoniului precum furtul calificat ori tâlhăria, dar care au fost calificate de legiuitor ca fiind suficient de grave pentru a se recurge la această metodă de cercetare.
Totodată, apreciem că pentru a putea fi dispusă această măsură este necesar ca în cauză să fi fost începută in rem urmărirea penală în conformitate cu prevederile art. 305 alin. (1) C. pr. pen.
– Să existe temeiuri justificate pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. Cât priveşte această condiţie, apreciem că în analiza sa asupra cererii de autorizare a acestei măsuri, judecătorul va trebui să verifice dacă datele rezultate pot conduce la stabilirea unor elemente de fapt care să servească la constatarea existenţei ori inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru soluţionarea în mod just a cauzei şi, nu în ultimul rând să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Numai în aceste situaţii se va constata îndeplinită condiţia enunţată anterior, în caz contrar urmând să respingă cererea organelor de urmărire penală ca neîntemeiată.
– Probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare. Astfel, constatăm că în urma modificărilor legislative, pentru punerea în acord a textului de lege cu cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 440/2014, a fost introdusă condiţia necesităţii şi subsidiarităţii folosirii acestei metode speciale, în raport cu alte procedee probatorii care ar putea conduce la obţinerea probelor (de ex.: Declaraţiile unor martori care atestă faptul că suspectul/inculpatul a fost prezent la locul comiterii faptei). Aşadar, pentru autorizarea măsurii speciale este obligatoriu ca judecătorul să analizeze necesitatea ingerinţei în viaţa privată a cetăţenilor, măsura neputând fi autorizată decât în situaţiile cuprinse în această normă legală.
– Măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, avându-se în vedere particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii. Prin introducerea acestei condiţii, legiuitorul a urmărit să creeze garanţii suficiente care să asigure o protecţie eficientă împotriva abuzurilor ce pot veni din partea autorităţilor statului. Cu privire la acest aspect arătăm că nu este suficient pentru a putea fi autorizată această măsură ca infracţiunea ce se investighează să fie una dintre cele enumerate în cuprinsul art. 152 alin. (1) lit. a) C. pr. pen., fiind necesar ca judecătorul să verifice dacă nivelul limitării drepturilor fundamentale este proporțional cu rezultatul obţinut prin dispunerea măsurii. Aşadar, numai în situaţia în care se va constata că ingerinţa în viaţa privată a persoanei este proporţională cu interesul general pentru descoperirea şi tragerea la răspundere penală a autorului, judecătorul va admite cererea procurorului şi va autoriza obţinerea datelor electronice de către organele de urmărire penală.
Văzând toate aceste condiţii, se constată faptul că legiuitorul a revenit asupra concepţiei sale iniţiale în care considera că garanţiile ce trebuiesc a fi acordate în cazul autorizării acestei măsuri de cercetare sunt inferioare celor ce privesc măsurile de supraveghere tehnică, bazat pe faptul această măsură nu vizează conţinutul comunicărilor. Prin intermediul modificărilor aduse de legiuitor, procedura autorizării măsurii speciale de cercetare prevăzută la art. 152 C. pr. pen. a fost pusă în acord cu cele precizate de Curtea Constituţională în cele două decizii amintite anterior.
Constatându-se că în cuprinsul dispoziţiilor procesuale nu este reglementată situaţia folosirii acestei măsuri speciale de cercetare în cursul judecăţii, în doctrină[10] a fost analizată această ipoteză. Cu referire la acest aspect, împărtăşim opinia autorilor, conform căreia în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa poate dispune din oficiu, cu respectarea principiului contradictorialităţii, administrarea oricărei probe pe care o consideră necesară, deci inclusiv obţinerea datelor electronice, pentru a se lămuri pe deplin cu privire la situaţia de fapt existentă în cauză. Argumentul invocat de către autori este reprezentat de regula „cine poate mai mult poate şi mai puţin”, arătându-se că „atât timp cât judecătorul de drepturi şi libertăţi poate autoriza măsuri împotriva suspectului, cu atât mai mult un judecător învestit cu judecata cauzei poate solicita şi administra, când consideră necesar pentru formarea convingerilor sale, probele care pot duce la aflarea adevărului.”
Un argument în plus pentru a susţine această opinie o reprezintă faptul că în cuprinsul art. 121 din Legea nr. 506/2004 s-a prevăzut că furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia instanţelor de judecată, organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării securităţii naţionale datele de trafic, de identificare a echipamentului şi datele de localizare. Se observă astfel că printre autorităţile care pot solicita obţinerea datelor electronice se regăseşte şi instanţa de judecată.
Pe lângă organele de urmărire penală, mai pot solicita autorizarea acestei măsuri speciale de cercetare şi organele de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, după cum se arată în cuprinsul alin. (1) al articolului nou introdus în Legea nr. 506/2004 prin modificarea adusă de Legea nr. 235/2015.
În continuare, arătăm faptul că, potrivit art. 121 alin. (2) din Legea nr. 506/2004 solicitarea făcută de către structurile menţionate anterior sunt supuse dispoziţiilor art. 14, 15 şi art. 17-23 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României[11]. Astfel, se constată că în situaţia existenţei unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, dintre cele cuprinse în art. 3 din acest act normativ, structurile cu atribuţii în domeniu întocmesc în scris o propunere ce este adresată Parchetului de pe lângă ÎCCJ, urmând ca aceasta să fie analizată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul general sau de către procurori anume desemnaţi în acest sens. În continuare, în situaţia în care propunerea este întemeiată, Parchetul General va solicita preşedintelui ÎCCJ autorizarea măsurii, solicitarea fiind examinată, în camera de consiliu, de către unul dintre judecătorii desemnaţi.
O deosebire faţă de procedura prevăzută în Codul de procedură penală o reprezintă faptul că în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 51/1991, atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore. În aceste condiţii, în termen de maxim 48 de ore va fi solicitată autorizarea judecătorului, care fie poate dispune continuarea activităţilor, fie poate confirma efectuarea acestora şi dispune păstrarea materialelor obţinute sau, după caz, poate dispune încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen de maximum 7 zile.
Aspecte controversate. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 235/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, în practica judiciară au existat două orientări.
Într‐o opinie, instanțele au admis solicitările procurorilor de autorizare a transmiterii datelor stocate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, formulate ulterior modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 235/2015, considerând incident art. 121 din Legea nr. 506/2004, modificată, coroborat cu art. 152 din Codul de procedură penală.
Într‐o altă opinie, instanțele au respins cererile de tipul celor de mai sus pe considerentul că Legea nr. 506/2004 are o altă sferă de reglementare, iar inserarea art. 121 în cuprinsul ei contravine celor statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 440/2014, precum şi hotărârii din 8 aprilie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Această din urmă orientare este apreciată ca fiind întemeiată şi de o parte a doctrinei[12], considerându-se în esenţă că „Legea nr. 235/2015 nu este o lege de sine stătătoare, menită a înlocui Legea nr. 82/2012, declarată neconstituțională, și a completa «în fond» dispozițiile procedurale ale art. 152 C. pr. pen.”
Cu privire la această situaţie, apreciez că Legea nr. 235/2015 este un act normativ destinat modificării Legii nr. 506/2004, prin care a fost reglementată procedura obţinerii datelor de trafic şi de localizare ce sunt prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, iar aceasta trebuie interpretată coroborat cu art. 152 raportat la art. 138 alin. (1) lit. j) C. pr. pen., aşa cum a fost modificat de Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală[13].
După cum s-a statuat prin Decizia CCR nr. 440/08.07.2014, prin care a fost declarată neconstituţională Legea nr. 82/2012, mecanismul reţinerii datelor implică două etape, prima fiind aceea a reţinerii şi stocării datelor, iar cea de-a doua, aceea a accesului la aceste date şi a folosirii lor. (par. 58). Cu privire la prima etapă, reţinerea datelor, Curtea a apreciat că, „prin ea însăşi, doar această operaţiune nu contravine dreptului la viţă intimă, familială şi privată, ori secretului corespondenţei”, arătându-se totodată că nici Constituţia şi nici jurisprudenţa Curţii Constituţionale „nu interzic stocarea preventivă, fără o ocazie anume a datelor de trafic şi de localizare, cu condiţia însă ca accesul la aceste date şi utilizarea lor să fie însoţite de garanţii şi să respecte principiul proporţionalităţii” (par. 60).
În consecinţă, ceea ce s-a criticat prin această decizie a instanţei de contencios constituţional este cea de-a doua etapă, accesul autorităţilor publice la aceste date, acces care, în cazul organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, se realiza fără autorizarea prealabilă a unui judecător (magistrat independent în sensul noţiunii autonome prevăzută în jurisprudenţa CtEDO).
În primul rând, observăm că prin modificările legislative, s-au pus în acord normele interne cu cele statuate prin decizia Curţii, accesul la datele electronice prelucrate de către furnizori făcându-se numai cu autorizarea judecătorului.
În al doilea rând, din cuprinsul expunerii de motive al Legii nr. 235/2015, observăm că intenţia legiuitorului prin adoptarea acestui act normativ nu a fost aceea de a înlocui Legea nr. 82/2014 ce transpunea Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European şi Consiliului, noile reglementări ne mai instituind în sarcina furnizorilor de comunicaţii electronice obligaţia reţinerii datelor în afara scopului facturării şi asigurării serviciului de comunicaţii, nesubzistând, deci, necesitatea asigurării de garanţii suplimentare privind prelucrarea şi stocarea acestor date.
Cu toate acestea, se constată o neconcordanţă între dispoziţiile art. 1 şi art. 121 din Legea nr. 506/2004, având în vedere că la alin. (4) al primului articol este stipulat că această lege nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor în domeniul apărării naţionale şi securităţii naţionale ori în cadrul activităţilor de combatere a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, sau în cadrul altor activităţi în domeniul dreptului penal.
[10] N. Volonciu (coordonator), op. cit., p. 349.
[11] Publicată în M. Of. nr. 163 din 7 august 1991.
[12] Camelia TODERICĂ, Obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului și reținute de către aceștia, 2 februarie 2016 (http://www.juridice.ro/423743/obtinerea-datelor-generate-sau-prelucrate-de-catre-furnizorii-de-retele-publice-de-comunicatii-electronice-sau-furnizorii-de-servicii-de-comunicatii-electronice-destinate-publicului-si-retinute-de-cat.html).
[13] Publicată în M. Of. nr. 911 din 15 decembrie 2014.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.