Aspecte istorice privind raportul dintre investigațiile speciale, procesul penal și drepturile omului: epoca antică – sec. XIX
Boris Glavan - iulie 4, 2022Introducere
Un rol important în soluționarea problemelor actuale din domeniul activității speciale de investigații îl are metoda istorică de cercetare a raportului dintre acest gen de activitate, procesul penal și drepturile persoanei. Se știe că menirea socială a activității speciale de investigații, ca și cea a procesului penal constă în asigurarea și protejarea valorilor sociale supreme prevăzute de Constituția Republicii Moldova (RM), printre ele regăsindu-se și drepturile fundamentale ale omului (dreptul la viață, sănătate, libertate etc.). De asemenea, este știut și faptul că activitatea specială de investigații constituie un mijloc juridic foarte eficient, sau poate chiar cel mai eficient de combatere a criminalității – fenomen antisocial care nu doar amenință sau atentează la respectivele valori dar le și lezează. Singurul inconvenient al activității speciale de investigații constă în caracterul său specific (tainic) de realizare care, mai mult sau mai puțin, este corelat cu restrângerea unor drepturi individuale. În legătură cu acest fapt în societate se creează panică, fobie, neîncredere, scepticism, punându-se uneori nejustificat, alteori intenționat la îndoială importanță și utilitatea socială a acestei activități. Evident că cei mai deranjați de utilitatea activității speciale de investigații sunt cei care fie comit nemijlocit infracțiuni sau întrețin legături cu lumea criminală.
Necunoașterea sau cunoașterea insuficientă a raportului dintre activitatea specială de investigații, procesul penal și drepturile persoanei conduce negreșit la nevalorificarea potențialului anticriminogen al investigațiilor speciale, sau, dimpotrivă, conduce la abuzuri din partea organelor competente să efectueze măsuri speciale de investigații. Lipsa cunoștințelor necesare despre evoluția respectivului raport poate influența negativ și asupra perspectivelor de dezvoltare ale activității speciale de investigații, mai ales, în condițiile transformărilor tuturor sferelor sociale provocate de impactul la nivel global al revoluției tehnologico-științifice din ultimii ani. Procedeele și tehnologiile tradiționale de protecție a valorilor constituționale, în ultima perioadă, s-au dovedit a fi practic mai puțin eficiente pentru identificarea și înlăturarea amenințărilor care la propriu au avansat deja într-o nouă generație. Schimbările în domeniul ASI au devenit nu doar necesare, ci și inevitabile, or, oportunitățile noilor tehnologii vor avantaja net superior pe cei care atentează la valorile sociale nu însă și pe cei care au sarcina să le protejeze.
Problema schimbărilor ce ar putea fi făcute în domeniul activității speciale de investigații ține de găsirea și păstrarea echilibrului de aur dintre interesul general al societății cu privire la protejarea valorilor constituționale împotriva noii generații de amenințări, pe de o parte, și interesul individual privind respectarea drepturilor și libertăților persoanei, pe de altă parte. Studierea aspectelor istorice privind raportul dintre activitatea specială de investigații și conceptul drepturilor persoanei ne va ajuta să înțelegem în ce direcție va trebui înclinată balanța pentru aducerea ei în starea de echilibru.
Metodologia studiului cuprinde metodele tradiţionale de cercetare: logică, analiză și sinteză, deducţie şi inducţie, observaţie și comparație. În baza analizei materialelor pertinente (literatura de specialitate, acte normative, alte materiale relevante) sunt formulate concluziile corespunzătoare.
Conținut de bază și discuții
Rădăcinile activității speciale de investigații se întind până în cele mai îndepărtate timpuri străvechi, abilitățile de urmărire, observație, recunoaștere și căutare formându-se la strămoșii noștri de pe vremea când singura sursă de existență era vânătoarea și culesul roadelor din grădina raiului.
Apariția și dezvoltarea comunităților primitive și formarea structurilor organizatorice de conducere a determinat necesitatea ocrotirii și securității acestora iar competențele de supraveghere și apărare au fost cu succes aplicate nu doar în privința animalelor prădătoare, ci și în privința barbarilor și cotropitorilor.
Pentru neutralizarea acțiunilor periculoase ale inamicului erau folosiți spionii, aceștia fiind trimiși în tabăra opusă pentru îndeplinirea diferitor sarcini (culegerea de informații, dezinformarea, recrutarea foștilor inamici etc.). Realizarea acestor sarcini era asigurată de așa acțiuni ca mituirea, șantajul cu răspândirea materialelor compromițătoare, exploatarea slăbiciunilor umane (dorința de răzbunare și afirmare, gelozia etc.). Poate că bătăliile decisive purtate de așa conducători remarcabili ca Alexandru Macedon, Hanibal, Genghis Khan, Frederic al II-lea nu ar fi fost câștigate fără aplicarea metodelor și procedeelor de investigații specifice perioadelor respective[1].
Cercetând legătura dintre originile ASI și procesul penal observăm că din antichitate și până prin sec. XII aceasta fie lipsea cu desăvârșire, fie depindea de abilitățile personale ale părților în proces. Caracterul privat al procesului penal presupunea ca pârâtorul singur să-și cerceteze cazul și să colecteze probe, să identifice și să caute făptașul, iar pârâtul la rândul său avea obligația să-și demonstreze nevinovăția. Din lipsă de profesionalism pentru astfel de lucrări, de cele mai multe ori se recurgea la judecata Dumnezeiască (jurământul; tragerea la sorți; ordaliile)[2].
Se pare că această situație nu a necesitat crearea unor organe speciale de stat și a unor funcționari care să fie angajați în investigarea și căutarea vinovaților. În general, problemele legate de asigurarea securității vieții private și proprietății cetățenilor nu era sarcina statului. Numai în circumstanțe excepționale (tulburări în masă, calamități etc.), statul, prin reprezentanții săi, avea funcția de protejare a populației și restabilire a ordinii sociale[3].
Cât despre conceptul drepturilor persoanei, acesta își are originea, de asemenea, în antichitate. Primul eveniment care a marcat un progres major pentru omenire datează din perioada de după cucerirea în 539 î.e.n. a orașului Babilon de către armatele lui Cirus cel Mare, primul rege al Persiei antice. El a eliberat sclavii, a declarat că toți oamenii au dreptul de a-și alege propria religie și a stabilit egalitatea rasială. Acestea și alte decrete au fost înregistrate pe un cilindru de lut copt în limba akkadiană cu script cuneiform. Cunoscut astăzi sub numele de Cyrus Cylinder, această înregistrare antică a fost recunoscută ca fiind prima carte mondială a drepturilor omului. Este tradus în toate cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite și dispozițiile sale sunt paralele cu primele patru articole ale Declarației Universale a Drepturilor Omului[4].
Marii filozofi antici Confucius (552-479 î.Hr.)[5], Pitagora (sec. al VI-lea-490 î.Hr.)[6], Platon (427-347 î.Hr.)[7], Aristotel (384-322 î.Hr.)[8] au susținut ideea drepturilor naturale ce ar vini de la Creator, adică de la natură și care ar avea o valoare superioară oricărei legi emise de om, doar că aceste drepturi nu erau pentru toată lumea, ci numai pentru anumite grupuri sociale. Ulterior, în gândirea filozofilor stoici, s-a promovat ideea drepturilor naturale universale. Stoicii susțineau că rațiunea – capacitatea unei persoane de a gândi ‒ este ceva comun întregii umanități. Folosind rațiunea, ajungem la concluzia că anumite lucruri sunt naturale. Prin urmare, legile naturale sunt legile rațiunii. Mai târziu, dreptul natural ocupă un loc important în gândirea filosofică europeană[9].
Au trecut foarte mulți ani până când anumite idei ale filosofilor antici despre drepturile omului să-și găsească reflectare într-un act cu putere juridică. Magna Charta, emisă în 1215, a fost primul text cunoscut în istorie care a garantat unele libertăți celor care atunci erau numiți „oameni liberi”. Acest act a apărut ca rezultat al luptei diverselor categorii sociale împotriva absolutismului feudal. În acel act, regele englez Ioan Fără de Ţară, în art. 39, garanta că nici un om liber nu va fi arestat sau întemniţat, ori lipsit de drepturile sau posesiunile sale, ori declarat în afara legii sau exilat, sau lezat în vreun fel, nici nu se va folosi forţa contra lui și nu se vor trimite alţii să o facă, fără o decizie potrivit legii a egalilor săi sau potrivit legii regatului[10].
Lupta pentru putere și dorința de a o menține cu orice preț, dar și amenințarea constantă cu revolte și alte infracțiuni i-au determinat pe conducătorii statelor să acorde o atenție deosebită nu doar problemelor de securitate externă, ci și celor de asigurare a ordinii interne, fapt care a dus la înființarea organelor polițienești în atribuțiile cărora intrau ascultarea tainică, urmărirea și denunțarea ca modalități de obținere a informațiilor[11].
Centralizarea puterii a întărit rolul statului în viața publică și, prin urmare, s-au extins și competența organelor de stat, inclusiv în lupta împotriva criminalității. Procesul penal privat treptat dispare, inițiativa fiind luată de organele statului care investigau faptele infracționale devenite cunoscute. Procesul începea indiferent de existența plângerii din partea victimei. Vinovăția infractorului era dovedită de autoritățile judiciare. Forma publică și verbală a procesului a fost înlocuită cu cea secretă și scrisă, iar tortura devenise mijlocul principal de obținere a recunoașterii vinovăției ‒ obiectiv principal al procesului penal a acelor timpuri[12].
Deosebirile de credinţă, de păreri, de obiceiuri erau resimţite drept nişte pericole potenţiale, capabile să destrame sistemul social, să provoace fisuri primejdioase şi greu de remediat[13]. Apariția în Italia și sudul Franței a religiei dualiste antifeudale (care amenința scindarea bisericii catolice) propagată de misionarii bogomili a determinat să funcționeze mai eficient inchiziția bisericească, adepții acestei religii fiind urmăriți ca eretici. Prin secolul al XIII-lea inchiziția s-a transformat într-o instituție de corecție a ereticilor, folosindu-se interpretări din Biblie cu citate vechi, cel mai des citat fiind al teologului antic Augustin de Hipona (354-430) care susținea că ereticii numai cu forța pot fi aduși pe calea cea bună spre biserică[14]. Pretext de condamnare erau citate spusele lui Isus: „Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sânt strânse, aruncate în foc, și ard” (Ioan: 15, 6). Inchiziția a aplicat înțelesul gramatical al acestui citat biblic[15].
Apărarea juridică în inchiziție nu le era de folos prizonierilor, afirma John Foxe, istoric din secolului al XVI-lea, deoarece suspiciunea era considerată o cauză suficientă de condamnare și cu cât mai mare era bogăția celor vizați, cu atât mai mare era pericolul pentru ei. Prizonierul inchizitorilor nu avea niciodată permisiunea de a vedea fețele acuzatorilor sau ale martorilor împotriva lui, iar fiecare mărturie îi era luată prin amenințări și torturi, fiind menită sa-l oblige să se acuze și prin aceasta să coroboreze dovezile împotriva lui[16].
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] Ilicicev V.A., Activitatea operativă de investigații: lecții de curs. – M.: Eksmo, 2009, p. 7. // Ильичев В.А. Оперативно-розыскная деятельность: курс лекций. – М.: Эксмо, 2009 г. p. 7.
[2] Nikitina E.V., Din istoria dezvoltării mijloacelor de probă. Materialele Conferinței internaționale științifice și practice „Proceduri penale: istorie și modernitate”, dedicată aniversării a 150 de ani de la Carta proceselor penale a Imperiului Rus. Probleme reale ale dreptului rus. 2014. Nr 11 (48) noiembrie. C.2540-2545. // Никитина Е.В. Из истории развития средств доказывания. Материалы международной научно-практической конференции «Уголовное судопроизводство: исто рия и современность», посвященной 150-летию Устава уголовного судопроизводства Российской империи. Актуальные проблемы российского права. 2014. № 11 (48) ноябрь. C.2540-2545. Disponibil [on-line]: https://cyberleninka.ru/article/n/iz-istorii-razvitiya-sredstv-dokazyvaniya/viewer.
[3] Elinsky V.I., Istoria anchetei penale în Rusia (X — începutul secolului XX). M., 2004. C. 4., p. 4. // Елинский В. И. История уголовного сыска в России (X — начало XX в.). М.,2004. С. 4.
[4] O scurtă istorie a drepturilor omului. // A brief history of human rights. Disponibil [on-line]: https://www.humanrights.com/what-are-human-rights/brief-history/.
[5] Confucius gândea că o societate armonioasă nu poate fi posibilă decât dacă oamenii care o compun sunt călăuziţi de principii de înaltă moralitate, fiindcă totul nu trebuie să fie decât un efort continuu spre bine (M. Bădescu, Introducere în filozofia dreptului, Ed. Lumina lex, Bucureşti 2003, p. 199); a se vedea și: https://ro.wikipedia.org/wiki/Confucius.
[6] Pitagoras, gândind că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, a sugerat ideea de drepturi ale omului (Gh. Dănişor, Filozofia drepturilor omului, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.17); a se vedea și: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pitagora.
[7] Platon favoriza o anumită castă de filozofi, de savanţi, cărora, după părerea lui, restul societăţii trebuia să le acorde crezare, astfel, afirma dânsul, în stat se disting trei clase: aceea a înţelepţilor, destinată să domine, aceea a luptătorilor, care trebuia să apere organismul social, aceea a meseriaşilor şi agricultorilor, care trebuia să-i hrănească (G. del Veccho, Lecţii de filozofie juridică, Ed. Europa nova, Bucureşti, 1994, p. 53).
[8] Aristotel considera că omul este membru al societăţii în care legile trebuie să fie raţionale şi să domnească în cetate, iar viaţa socială este condiţia vieţii morale. Statul este o asociaţie de oameni liberi şi egali, de cetăţeni, dar cetăţeni sunt numai aceia care participă la viaţa socială şi politică, sclavul nefiind decât un „res”, un lucru, un „instrument vorbitor”. Societatea este împărţită în oameni liberi şi sclavi, natura fiind cauza acestei inegalităţi (G. del Veccho, Lecţii de filozofie juridică, Ed. Europa nova, Bucureşti, 1994, p. 56).
[9] Introducere în drepturile omului. Colegiul editorial: Knut W. Bergem, Gunnar M. Carlsen, Beata Slyudal. Comitetul Norvegian Helsinki pentru Drepturile Omului Oslo 2003. p. 36 // Введение в права человека. Редакционная коллегия: Кнут В. Бергем, Гуннар М. Карлсен, Беата Слюдал. Норвежский Хельсинкский Комитет по правам человекаю Осло 2003, p. 36. Disponibil [on-line]: https://iuristebi.files.wordpress.com/2011/07/e18390e18393e18390e1839be18398e18390e1839ce18398e183a1-e183a3e183a4e1839ae18394e18391e18390e183a2e18390-e183a8e18394e183a1e18390e18395.pdf.
[10] Dolea I., Drepturile persoanei în probatoriul penal: conceptul promovării elementului privat. Chișinău. Cartea Juridică, 2009 (Tipogr. «Bons Offi ces» SRL), p. 30.
[11] Jandarmii Rusiei / comp. V. S. Izmozik. SPb.: Neva, M.: Olma-Press, 2002. p. 3. // Жандармы России / сост. В. С. Измозик. СПб.: Нева, М.: Олма-Пресс, 2002 г. С. 3. Disponibil [on-line]: http://booksshare.net/books/history/izmokin-vs/2002/files/jandarmirospolrozisk2002.pdf.
[12] Vladimirski-Budanov M.F., Revizuire a istoriei dreptului rus. Kiev, 1907. S. S. 659-661. Citat după Nikitina E.V., Din istoria dezvoltării mijloacelor de probă. Actele Conferinței internaționale științifice și practice „Proceduri penale: istorie și modernitate”, dedicată aniversării a 150 de ani de la Carta proceselor penale a Imperiului Rus. Probleme reale ale dreptului rus. 2014. Nr. 11 (48) noiembrie. C.2540-2545. // Владимирский-Буданов М.Ф. Обзор истории русского права. Киев, 1907. С. С. 659–661. Citat după Никитина Е.В. Из истории развития средств доказывания. Материалы международной научно-практической конференции «Уголовное судопроизводство: исто[12]рия и современность», посвященной 150-летию Устава уголовного судопроизводства Российской империи. Актуальные проблемы российского права. 2014. № 11 (48) ноябрь. C.2540-2545. Disponibil [on-line]: https://cyberleninka.ru/article/n/iz-istorii-razvitiya-sredstv-dokazyvaniya/viewer.
[13] Natale Benazzi și Matteo D’amico, Cartea Neagră a Inchiziţiei. Reconstituirea marilor procese, p. 8. Disponibil [on-line]: https://www.academia.edu/30990890/Cartea_Neagra_a_Inchizitiei.
[14] Daniel Guta Inchiziția, Instrumentul de teroare al Evului Mediu. Lucruri mai puțin știute despre crimele în numele credinței. Disponibil [on-line]: https://adevarul.ro/locale/hunedoara/inchizitia-instrumentul-teroare-evului-mediu-lucruri-mai-putin-stiute-despre-crimele-numele-credintei-1_5b057cb7df52022f7553b11b/index.pdf.
[15] Începuturile inchiziției – creștinismul de la martiri la tortură. Disponibil [on-line]: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/inceputurile-inchizitiei-crestinismul-de-la-martiri-la-tortura // https://ro.wikipedia.org/wiki/Inchizi%C8%9Bie; https://ro.wikipedia.org/wiki/Inchizi%C8%9Bie.
[16] Cartea martirilor a lui John Foxe Foxe. Frankfurt pe Main, Germania. Ediția 1. 2020, p. 70. ISBN:978-3-75237-048-5. // John Foxe Foxe’s Book of Martyrs. Frankfurt am Main, Germany. 1-st Edition. 2020. p.70. ISBN:978-3-75237-048-5. Disponibil [on-line]: https://books.google.md/books?id=cZz0DwAAQBAJ&pg=PA70&lpg=PA70&dq=%E2%80%9CA+prisoner+in+the+Inquisition+is+never+allowed+to+see+the+face+of+his+accuser,+or+of+the+witnesses+against+him,+but+every+method+is+taken+by+threats+and+tortures,+to+oblige+him+to+accuse+himself,+and+by+that+means+corroborate+their+evidence.%E2%80%9D&source=bl&ots=1hCBCw-cuE&sig=ACfU3U0FzaVjKWUv_rpt14iZ-Gt6gC_bQw&hl=ru&sa=X&ved=2ahUKEwjFl4Xdv8HwAhXCgf0HHW7cD7QQ6AEwB3oECAcQAw#v=onepage&q=%E2%80%9CA%20prisoner%20in%20the%20Inquisition%20is%20never%20allowed%20to%20see%20the%20face%20of%20his%20accuser%2C%20or%20of%20the%20witnesses%20against%20him%2C%20but%20every%20method%20is%20taken%20by%20threats%20and%20tortures%2C%20to%20oblige%20him%20to%20accuse%20himself%2C%20and%20by%20that%20means%20corroborate%20their%20evidence.%E2%80%9D&f=false.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.