Aspecte de drept comparat referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției în procesul penal

1. Aspecte introductive

În cadrul dreptului european, lato sensu, putem distinge între două mari sisteme de drept, anume sistemul de drept romano-germanic și sistemul de drept anglo-saxon, principala diferență între acestea constând în felul de abordare a modului de aflare a adevărului judiciar. Astfel, dacă în cadrul sistemului de drept romano-germanic abordarea este, în principiu, de tip inchizitorial, în sistemul anglo-saxon aceasta este de tip adversial. Diferența rezidă în faptul că în sistemul inchizitorial, adevărul judiciar trebuie să fie identic cu adevărul obiectiv, real, adică instanțele nu pot reține altceva decât ceea ce s-a petrecut în realitate, în timp ce sistemul adversial propune un adevăr judiciar reconstituit, rezultat în urma administrării probelor, adevăr ce poate diferi de adevărul obiectiv[1].

Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției aparține, prin natura sa juridică, sistemului judiciar de tip adversial[2].

Cu toate acestea, în ultimii ani, tot mai multe state aparținând sistemului de drept inchizitorial au introdus în legislația proprie proceduri asemănătoare celei a acordului de recunoaștere a vinovăției. Codul de procedură penală român a preluat elemente din sistemul de drept penal francez și german și le-a adaptat la specificul sistemului judiciar românesc, încadrându-se în curentul legislativ inchizitorial[3].

O analiză succintă a prevederilor legale ale altor state cu privire la procedura acordului de recunoaștere a vinovăției este necesară și utilă, dat fiind și faptul că tendința actuală în ceea ce privește legislația majorității statelor este aceea de unificare, iar procesul de uniformizare poate fi observat doar în condițiile cunoașterii fiecărei prevederi în parte, pentru a putea aprecia gradul în care aceasta a fost modificată ori modalitatea acesteia de implementare sau receptare la nivelul sistemului juridic în care aceasta poate fi regăsită[4].

2. Caracteristicile acordului de recunoaștere a vinovăției în Franța

 Franța a consacrat legal instituția acordului de recunoaștere a vinovăției- comparation sur reconnaissance prealable de culpabilite la data de 9 martie 2004. Sediul materiei acesteia fiind art. 495-7 – 495-16 C. proc. pen. francez.

Conform art. 495-7 alin. (1) C. proc. pen. francez, „procurorul poate recurge, din oficiu sau la cererea celui interesat ori a avocatului acestuia, la procedura încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, în conformitate cu dispozițiile prezentei secțiuni, cu privire la orice persoană convocată ori adusă în fața lui în conformitate cu dispozițiile art. 393 ale prezentului cod, dacă persoana în cauză își recunoaște vinovăția, cu privire la toate delictele, cu excepția celor menționate de art. 419-16, a acelora prin care se aduce atingere în mod voluntar sau involuntar integrității corporale a persoanei ori a celor de agresiune sexuală prevăzute de articolele 222-9 – 222-31-2 din Codul penal, câtă vreme pedeapsa prevăzută de lege pentru acestea nu depășește pedeapsa închisorii de 5 ani”. Sub incidența acestor dispoziții legislative intră și pedeapsa amenzii, indiferent de cuantumul acesteia. Câmpul de aplicare a procedurii este unul delimitat pe baza criteriilor obiective expres prevăzute, procurorul neavând un drept de apreciere în acest sens.

Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției este delimitat prin prevederile art. 495-8 C. proc. pen. francez, potrivit căruia „procurorul poate să propună persoanei să execute una sau mai multe pedepse principale sau complementare; natura și cuantumul acestora vor fi determinate conform art. 130-1 și 132-1din Codul penal (criteriile generale de individualizare a pedepsei)”.

Procesul penal din Franța recunoaște încheierea unei covenții între părți, partea acuzării și partea apărării.

Odată ce inculpatul a decis să uzeze de această procedură specială, procurorul poate să propună o pedeapsă redusă, caz în care, dacă inculpatul o acceptă, dosarul va fi trimis instanței de judecată cu propunerea ca aceasta să pronunțe pedeapsa respectivă.

Potrivit art. 495-15 alin. (1) C. proc. pen. francez, „acuzatul care a fost destinatarul unei citări directe ori a unei convocări în justiție, fiind reținute în sarcina sa una sau mai multe din infracțiunile prevăzute de art. 495-7, poate, în nume propriu sau prin avocatul său, să precizeze prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire adresată procurorului că recunoaște faptele care sunt reținute în persoana sa și că solicită aplicarea procedurii prevăzute de prezenta secțiune”. Iar alineatul 3 al art. 495-15 C. proc. pen. francez, prevede că în această situație, procurorul va putea dispune procedarea la aplicarea prezentei secțiuni sau poate să nu fie de acord cu această propunere, în acest din urmă caz nefiind obligat să anunțe în acest sens acuzatul sau avocatul acestuia.

Conform art. 495-15 alin. (4) C. proc. pen. francez, „declarațiile prin care persoana recunoaște săvârșirea faptei care îi este imputată se consemnează, iar propunerea cu privire la pedeapsă este făcută de către procuror în prezența avocatului celui interesat, ales de acesta din urmă sau desemnat de președintele baroului, cel interesat fiind informat cu privire la faptul că va suporta onorariul acestuia, cu excepția situației în care îndeplinește condițiile pentru a beneficia de asistență judiciară. Persoana nu poate renunța la dreptul său de a fi asistată de un avocat. Avocatul poate consulta dosarul la fața locului”.

Rezultă că asistența juridică este obligatorie, indiferent de fapta săvârșită, rolul avocatului fiind acela de a facilita confruntarea, a ajuta la expunerea precisă a punctului de vedere a fiecăreia dintre părți[5].

Potrivit art. 495-15 alin. (5) C. proc. pen. francez, „persoana poate să se consulte în mod liber cu avocatul său, în lipsa procurorului, înainte de a aduce la cunoștință decizia pe care a luat-o. Persoana este informată în prealabil de către procuror că poate solicita acordarea unui termen de 10 zile în interiorul căruia poate decide dacă acceptă sau dacă refuză propunerea ce i-a fost făcută”.

Dacă persoana căreia i se impută faptele decide să accepte (în prezența avocatului său) pedeapsa propusă de procuror, ea este dusă imediat în fața președintelui instanței ori a judecătorului delegat de acesta, instanță sesizată de procuror cu o cerere de omologare a acordului. În cazul în care persoana nu este reținută ori arestată preventiv, aceasta poate fi convocată de președintele instanței sesizate ori de judecătorul delegat de acesta într-un termen de cel mult o lună, în conformitate cu prevederile art. 495-9 alin. (1) C. proc. pen. francez. Persoana care a încheiat un astfel de acord va fi ascultată de judecător; plecând de la prevederile art. 495-9 alin. (2) C. proc. pen. francez: „după ce a verificat realitatea faptelor reținute de către procuror și încadrarea juridică a acestora, judecătorul poate decide omologarea pedepsei propuse de procuror. Aceasta hotărăște în aceeași zi prin ordonanță motivată. Procedura prevăzută în prezentul alineat se desfășoară în ședință publică; prezența procurorului nu este obligatorie”. Deși în Franța procurorul este cel care are cel mai des inițiativa încheierii acordului[6], în fața instanței acesta nu va mai fi ascultat, fiind considerat că, prin propunerea pedepsei, acuzarea și-a spus cuvântul[7].

Instanța de judecată are rol decisiv în aplicarea pedepsei penale.

Poate exista și situația în care persoana refuză să accepte înțelegerea propusă de procuror ori instanța refuză să omologheze acordul părților; în acest caz, procurorul, dacă nu au apărut alte informații cu privire la persoana în cauză, sesizează tribunalul corecțional sau judecătorul de instrucție, pentru ca procesul penal să continue în procedura obișnuită, potrivit dispozițiilor art. 495 alin. (2) C. proc. pen. francez.

Considerată o procedură prealabilă, acordul de recunoaștere a vinovăției respectă drepturile procesuale ale părților pe tot parcursul procesului penal. Din acest punct de vedere, procedura specială creează garanții procesuale pentru inculpat, deoarece acordul acestuia cu partea acuzării nu poate fi dat decât în prezența apărătorului său.

Totodată, garanțiile procesuale se referă și la faptul că pedepsele pronunțate de instanța de judecată sunt reduse substanțial, spre deosebire de cele ce ar putea fi pronunțate, dacă inculpatul alegea ca procesul său să fie soluționat în baza procedurii de drept comun.

Legea procesual penală din Franța reglementează parcurgerea a trei faze în ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției[8].

În prima fază, procedura specială debutează cu declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției față de infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Această declarație este dată în fața procurorului, în faza de urmărire penală. Prezența apărătorului inculpatului este obligatorie. Astfel, momentul, la care se poate recurge la recunoașterea vinovăției, îl reprezintă faza de urmărire penală a procesului penal, mai exact, după punerea în mișcare a acțiunii penale.

În a doua fază, procedura specială continuă cu propunerea procurorului referitoare la pedeapsa aplicabilă, ce urmează să fie pronunțată de instanța de judecată, în cazul în care aceasta din urmă va admite procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Procurorul are prerogative majore în stabilirea pedepsei, care se va aplica urmare a încheierii acordului cu inculpatul.

Ultima fază a procedurii speciale constă în exprimarea acordului de voință al inculpatului vizavi de acceptarea propunerii, venită din partea procurorului, privind pedeapsa penală aplicabilă. Inculpatul are dreptul să solicite un termen pentru a-și exprima opțiunea față de propunerea procurorului.

Inculpatul are dreptul de a refuza propunerea formulată de procuror. În acest caz, procedura specială încetează, cauza penală urmând să fie judecată potrivit dispozițiilor procedurii de drept comun. În acest sens, procedura specială în dreptul francez este fondată în jurul ideii de reversibilitate a manifestării de voință, care permite inculpatului să revoce, în mod unilateral, încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției cu procurorul. Din acest punct de vedere, se observă cât de permisivă este această procedură în dreptul francez, prin posibilitatea pe care o acordă inculpatului[9].

Conform art.495-13 C. proc. pen. francez, „persoana vătămată este invitată în instanță odată cu autorul faptei, pentru a se constitui parte civilă și pentru a cere repararea prejudiciului pe care l-a suferit”. Iar indiferent de soluția pronunțată de instanță cu privire la acord, persoana vătămată este titulară a dreptului de a face apel, potrivit ultimei teze a articolului citat. Odată începută acțiunea civilă, aceasta va continua, chiar în caz de respingere a acordului[10].

Instanța investită cu soluționarea acordului se va pronunța asupra acestuia printr-o hotărâre, susceptibilă de a fi atacată cu apel de către condamnat ori de către victimă. Ministerul Public poate face apel cu titlu incident, în aceleași condiții, potrivit art. 495-11 alin. (3) ultima teză C. proc. pen. francez.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] M. M. Bârsan, M. M. Cardiș, Acordul de recunoaștere a vinovăției, Ed. Hamangiu, 2015, p. 107.

[2] Ibidem.

[3] M. Drilea-Marga, Urmărirea penală în noul Cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 141.

[4] M. M. Bârsan, M. M. Cardiș, op. cit., p. 108.

[5] F. Tulkens, La justice negociee, Document de travail nr. 37/1995, p. 14, www.oclouvain.be.

[6] J. Pradel, Le plaider coupable, confrontation des droits americain, italien et francais, Revue internationale de droit compare, nr. 2/2005, p. 480, disponibil pe http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/ridic

_0035-3337_2005_num_57_2_19357.

[7] M. M. Bârsan, M. M. Cardiș, op. cit., p. 116.

[8] D. Magherescu, Recunoașterea vinovăției și aplicarea pedepsei, Ed. Hamangiu, București, 2019, pp. 120-121.

[9] D. Magherescu, op. cit., p. 121.

[10] C. Saas, De la composition penale au plaider-coupable: le pouvoir de sanction du procureur, Revue de science crimelle et de droit compare, octobre-decembre, nr. 4, p. 841, disponibil pe www.mpicc.de.

Aspecte de drept comparat referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției în procesul penal was last modified: octombrie 22nd, 2020 by Ioana Păcurariu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii