Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie (O.U.G. nr. 54/2016)
Redacția ProLege - septembrie 30, 2016Cap. XII prevede faptul că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
De asemenea, la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, încheiate în temeiul Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor emise în aplicarea acesteia rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
În termen de 30 de zile de ta data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, A.S.F. va stabili tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare RCA Acestea vor fi adoptate conform art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată.
Respectiva ordonanţă de urgenţă se aplică tuturor contractelor/poliţelor de asigurare RCA emise ulterior intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă şi în legătură cu toate prejudiciile ce se despăgubesc în baza acestora.
De asemenea, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, BAAR va prelua întregul patrimoniu al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi se va reorganiza în conformitate cu prevederile respectivei ordonanţe de urgenţă.
Fondul naţional de protecţie, ca structură proprie a BAAR, se va constitui din Fondul comun Carte Verde deţinut şi administrat de BAAR şi din 95% din disponibilul care va fi preluat de la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii; diferenţa de 5% din disponibilul respectiv va fi utilizată pentru cheltuielile de funcţionare ale BAAR.
În fine, de la data preluării patrimoniului de către BAAR, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va dizolva.
Cap. XIII („Constatarea amiabilă de accident”) din O.U.G. nr. 54/2016Cap. XIII prevede faptul că pentru evenimentele în care sunt implicate două vehicule, din care rezultă numai prejudicii materiale, informarea societăţilor din domeniul asigurărilor se poate face şi în baza unui formular tipizat, eliberat de către societăţile din domeniul asigurărilor, denumit constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor implicate consemnează informaţii privind data şi locul producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor auto implicaţi, ale proprietarilor vehiculelor implicate, datele vehiculelor implicate şi ale propriilor societăţi de asigurare RCA, precum şi informaţii privind circumstanţele producerii accidentului.
De asemenea, forma, dimensiunile, conţinutul şi procedurile privind utilizarea formularului tipizat sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.
Cap. XIV („Dispoziţii finale”) din O.U.G. nr. 54/2016Cap. XIV stabilește faptul că unităţile de poliţie, serviciile de urgenţă profesioniste, unităţile medicale din cadrul sistemului medical public şi privat, medicii de familie şi celelalte autorităţi publice competente să cerceteze accidente de vehicule ori să evalueze starea de sănătate a victimelor unui astfel de eveniment, după caz, vor comunica, la cererea asigurătorilor RCA, a BAAR şi a Fondului de garantare a asiguraţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare, informaţiile deţinute cu privire la cauzele şi împrejurările producerii riscurilor asigurate şi la prejudiciile ori vătămările provocate, în vederea stabilirii şi plăţii de către asigurătorii RCA şi de către BAAR a despăgubirilor cuvenite. Categoria de informaţii se stabileşte prin protocoale de colaborare încheiate între părţi.
Respectiva ordonanţă de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, CU modificările ulterioare, şi cu cele ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
A.S.F. poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea tarifelor sau să supună aprobării sale prealabile majorarea acestora numai în cazul introducerii unui sistem naţional general de control al preţurilor, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în vigoare.
A.S.F va evalua după un an de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi va fundamenta dacă se justifică încheierea contractelor RCA pentru perioade mai mici de 6 luni.
În aplicarea respectivei ordonanţe de urgenţă, A.S.F., în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, emite reglementări privind: alte elemente ale contractului RCA, condiţii şi criterii de autorizare a asigurătorului pentru practicarea asigurării RCA, formatul poliţei de asigurare RCA, modalitatea de constatare, evaluare a daunelor şi stabilire a despăgubirilor, condiţii de plată a despăgubirilor, facilităţi şi penalităţi aplicabile asiguraţilor, lista documentelor necesare soluţionării cererii de despăgubire, precum şi alte elemente referitoare la asigurarea RCA.
Alte prevederi relevante din O.U.G. nr. 54/2016Până la emiterea de către A.S.F. a reglementărilor conform prevederilor alin. (5), reglementările emise de A.S.F. în aplicarea Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 51 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
În cuprinsul actelor normative, sintagma poliţă de asigurare RCA se înlocuieşte cu sintagma contract RCA, iar sintagma Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se înlocuieşte cu sintagma BAAR.
Modificarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şl supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare
– Art. 1 alin. (2) pct. 8 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial nr. 800 din 28 octombrie 2015, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„8. birou naţional auto – organizaţie profesională constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul pentru transport rutier al Comitetului pentru transport pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi care grupează societăţile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto;”.
Abrogări
La data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare.
La data preluării prevăzute la art. 36 alin. (5), se abrogă art. 51 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, publicată în Monitorul Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Intrare în vigoare
Prezenta ordonanţă de urgenţă întră în vigoare la publicarea acesteia în Monitorul Oficial cu excepţia prevederilor art. 35 care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării respectivei ordonanţe de urgenţă.
Respectiva ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 263 din 7 octombrie 2009, precum şi prevederile art. 21 alin. (2) şi art. 181 alin. (3) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 335 din 17 decembrie 2009.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.