Ascultarea minorului în sistemul de drept românesc și în alte sisteme de drept

Abstract

  Children’s hearing is a procedure used by the judge for perceive, directly, child’s version of the
facts and his given situation. This is the way, for the child, to expose opinion on rights that concern
him, and is the guarantee of the right to free expression and freedom of opinion.
As far as the procedure is concerned, it is noted insufficient legislative regulation in the field
and lack of skills and knowledge of child psychology form the judges, specific to the case management
of minors, in all legal systems.
Most of the time, the judge, through his decision, gives efficiency to child’s desire, expressed
during the hearing.
Thus, it is possible to outline the idea that the children’s hearing procedure, gives efficiency to
the child’s fundamental right to free expression, consecrated by the United Nation Convention on the
rights of the child and ensure respect for the „principle of the best interests of the child.”
Keywords: child’s hearing, court tutor, the principle of the best interests of the child,
exercising parental authority, child’s rights, guarantee of the children’s rights, custody. 

„Stima de sine este o adevărată baghetă magică prin care putem forma viitorul unui copil. Stima de sine a unui copil poate afecta fiecare domeniu din existența lui, de la prietenii pe care și-i alege, felul cum va învăța la scoală, până la ce fel de slujbă își va alege și ce persoană își va selecta pentru a se căsători”.

Stephanie Martson

Prezentul articol a fost întocmit pentru a sublinia necesitatea îmbunătățirii reglementării legislative în domeniu, importanța respectării și a garantării drepturilor copilului, precum și respectarea principiului interesului superior al copilului.

Copiii sunt cei care resimt cel mai puternic efectele negative ale divorțului sau ale unei separări, fiind afectați în viitor, atât fizic, cât și psihic, emoțional și uneori chiar și financiar.

Ascultarea minorului este procedeul utilizat de judecător pentru a percepe, în mod direct, versiunea minorului asupra faptelor și asupra situației sale. Aceasta este modalitatea prin care, minorul este invitat să-și expună opinia cu privire la drepturile ce-l privesc și reprezintă garantarea dreptului de liberă exprimare și libertate de opinie.

De cele mai multe ori, judecătorul, prin decizia pe care o ia în cauză, dă eficiență dorinței minorului expuse cu ocazia ascultării. Astfel, se poate contura ideea potrivit căreia, utilizarea procedurii de ascultare a minorului dă eficiență dreptului fundamental al copilului de liberă exprimare, consacrat și de Convenția ONU privind drepturile copilului și se asigură respectarea principiului interesului superior al copilului.

I. Principiul interesului superior al minorului, în cauzele având ca obiect „exercitarea autorității părintești”, „stabilire locuință minor” și „stabilire program de vizită”

1.1. Principiul interesului superior al minorului

România a ratificat Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului prin Legea nr. 18/1990[1] și astfel, în baza art. 20 din Constituție, legile interne urmau a fi interpretate în concordanță cu prevederile Convenției.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului[2], cu dispoziții pliate pe cele ale Convenției, stabilește cadrul legal pentru respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului și instituie obligația autorităților publice, precum și a persoanelor fizice și juridice responsabile de protecția copilului de a respecta, promova și garanta drepturile copilului (art. 1 din Legea nr. 272/2004)[3].

Legea nr. 272/2004 reprezintă textul de lege dominant în materie, pentru promovarea principiului interesului superior al copilului.

Monitorizarea respectării principiilor și a drepturilor stabilite de Legea nr. 272/2004 și de Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, precum și coordonarea și controlul activității de protecție și promovare a drepturilor copilului, se realizează de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție[4].

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 272/2004: „copilul are dreptul să crească alături de părinții săi”, iar potrivit alin. (2): „părinții au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege”. Astfel, familia este microuniversul natural și cel mai prielnic pentru manifestarea drepturilor copilului și de aceea, orice separare a copilului de părinții săi, precum și orice limitare a exercițiului drepturilor părintești trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor și prestațiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea părinților, consilierea acestora, terapie, mediere, acordate în baza unui plan de servicii [art. 39 alin. (2) din Legea nr. 272/2004][5].

Autoritățile cu competențe și atribuții în domeniu, veghează la respectarea principiului interesului superior al copilului, fiind chemate să stabilească dacă ocrotirea copilului este asigurată sau nu și atunci când este cazul să identifice măsuri suplimentare de protecție[6].

În cauza Sabou și Pârcălab împotriva României (nr. 46.572/99 din 28 septembrie 2004)[7], Curtea a reținut că, în cazul interzicerii drepturilor părintești, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesul superior al copilului este de o importanță fundamentală, că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești, în interesul superior al copilului[8].

Curtea subliniază faptul că pentru un părinte și copilul său, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat și că măsurile interne care îi împiedică să fie împreună constituie o ingerință în dreptul protejat la art. 8 din Convenție. În aceleași sens, reținem cauza Johansen împotriva Norvegiei (nr. 24/1995/530/616 din 27 iunie 1996[9]), cauza Bronda împotriva Italiei (nr. 40/1997/824/1030 din 9 iunie 1998[10]), cauza Berrehab împotriva Olandei (nr. 3/1987/126/177 din 28 mai 1988[11]) și cauza Gnahoré împotriva Franței, (nr.40031/98 din 19 septembrie 2000[12]).

În cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României (nr. 31.679/96 din 11.01.2000)[13], Curtea a mai reținut și faptul că, în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu minorii, trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului, iar în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese, sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților. Curtea a denunțat și comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura cu celălalt părinte și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (a se vedea și cauza Maire împotriva Portugaliei – cauza nr. 48206/99 din 26.06.2003[14]).

Astfel, statului îi revine obligația de a lua măsurile necesare pentru ca ruperea oricăror legături între părinte și copil să nu fie justificată decât în situații excepționale.

În vederea respectării hotărârilor pronunțate de CEDO, statul român trebuie să adopte norme juridice și să le reglementeze, corespunzător, astfel încât acestea să contribuie la cele mai bune decizii, atât din partea autorităților publice, cât și din partea instanțelor de judecată, decizii prin care să nu fie afectate relațiile dintre părinți și copii, ori dezvoltarea fizică și psihică a viitorilor adulți.

Cea mai importantă dintre autoritățile publice pentru instanță, la nivel local, este Autoritatea Tutelară[15]. Potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil: „raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, cu excepția anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2)[16] care se efectuează de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului”.

Atribuțiile Autorității Tutelare:

1) Asigură aplicarea prevederilor Codului civil astfel: a) monitorizează și decide cu privire la exercitarea tutelei privind bunurile minorului; b) la solicitarea notarului public, numește curator special, care va asista sau reprezenta minorul la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale; c) realizează anchete psihosociale la solicitarea instanței de tutelă și a notarilor publici pentru: exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, în mod statornic la unul din părinți, stabilirea contribuției părinților la întreținerea minorilor, stabilirea modalității de desfășurare a legăturilor personale cu minorii.

2) Asigură aplicarea prevederilor Codului penal și al Codului de procedură penală, astfel: a) întocmește anchetele sociale solicitate de instanțele judecătorești, privind solicitările de întrerupere sau amânarea executării pedepsei a persoanelor condamnate; b) întocmește anchetele sociale la cererea unității sanitare de specialitate, în vederea expertizării psihiatrice a minorului.

3) Asigură aplicarea prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, astfel:

a) monitorizează și analizează situația copiilor din unitatea administrativ-teritorială, precum și modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea și sintetizarea datelor și a informațiilor relevante;

b) realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;

c) identifică și evaluează situațiile care impun acordarea de servicii și prestații, pentru prevenirea separării copilului de familia sa;

d) asigură consilierea și informarea familiilor, cu copii aflați în întreținere, asupra drepturilor și obligațiilor acestora, precum și asupra drepturilor copilului și serviciilor disponibile pe plan local;

e) înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei măsuri de protecție specială, în condițiile legii;

f) urmărește evoluția dezvoltării copilului și modul în care părinții acestuia își exercită drepturile și obligațiile, cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecție specială și a fost reintegrat în familia sa;

g) monitorizează relațiile personale cu copilul pentru o perioadă de până la 6 luni, la cererea părintelui, la care nu locuiește în mod statornic, în cazul în care, părintele la care locuiește copilul, împiedică sau afectează, în mod negativ, legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanță sau convenit de părinți;

h) înregistrează notificările părinților care exercită singuri autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, în cazul în care urmează să plece la munca în străinătate;

i) colaborează cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, transmițând acesteia, datele solicitate din acest domeniu.

4) Asigură punerea în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 219/2006, privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților, pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate.

5) Asigură aplicarea prevederilor Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, modificată și completată prin Legea nr. 117/2006.

6) Asigură aplicarea Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, în sensul asistării persoanelor vârstnice în fața notarului public, la încheierea actelor juridice de vânzare-cumpărare, donație sau împrumuturi cu garanții imobiliare, care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei vârstnice.

7) Asigură aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 52/2011, pentru aprobare normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, prin realizarea anchetei sociale, în situația în care părinții copilului nu sunt căsătoriți.

8) Asigură aplicarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, conlucrând cu organizațiile de cult, organizațiile neguvernamentale, precum și cu oricare alte persoane fizice sau juridice implicate în acțiuni caritabile în ceea ce privește violența în familie.

9) Asigură aplicarea H.G. nr. 1252/2012 privind aprobarea metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară[17].

Potrivit art. 73 din Legea nr. 272/2004, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului are obligația de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecție specială, dezvoltarea și îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.

În îndeplinirea acestei obligații, întocmește, trimestrial sau când apare o situație care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluția dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului și a modului în care acesta este îngrijit. În situația în care se constată, pe baza raportului întocmit, necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească. Propunerea de încetare a măsurii de protecție și reintegrarea în familie este însoțită, în mod obligatoriu, de documente din care sa reiasă participarea părinților la ședințe de consiliere, astfel încât reintegrarea să se realizeze în cele mai bune condiții.

În domeniul protecției familiei și a drepturilor copilului, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului îndeplinește următoarele atribuții:

1. întocmește raportul de evaluare inițială a copilului și familiei acestuia și propune stabilirea unei măsuri de protecție specială;

2. monitorizează trimestrial activitățile de aplicare a hotărârilor de instituire a măsurilor de protecție specială a copilului;

3. identifică și evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul;

4. monitorizează familiile și persoanele care au primit în plasament copii, pe toată durata acestei măsuri;

5. identifică, evaluează și pregătește persoane care pot deveni asistenți maternali profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de muncă și asigură formarea continuă de asistenți maternali profesioniști atestați; evaluează și monitorizează activitatea acestora;

6. acordă asistență și sprijin părinților copilului separat de familie, în vederea reintegrării în mediul său familial;

7. reevaluează, cel puțin o dată la 3 luni și ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acestora;

8. îndeplinește demersurile vizând deschiderea procedurii adopției interne pentru copiii aflați în evidența sa;

9. identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să adopte copii; evaluează condițiile materiale și garanțiile morale pe care acestea le prezintă și eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;

10. monitorizează evoluția copiilor adoptați, precum și a relațiilor dintre aceștia și părinții lor adoptivi; sprijină părinții adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligației de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate ale copilului o permit;

11. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege[18].

Instanța de judecată (instanța de tutelă) va aplica principiul interesului superior al minorului, cu prioritate față de alte principii, în orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei.

Instanța de tutelă[19], în vederea respectării principiului interesului superior al minorului[20], în cauzele având ca obiect „exercitarea autorității părintești”, „stabilirea locuinței minorului”, „stabilire program de vizită” precum și alte cereri privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, procedează, în mod obligatoriu, la ascultarea minorilor care au împlinit vârsta de 10 ani.


[1] Publicată în M. Of. nr. 109 din 28 septembrie 1990.

[2] Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului publicată în M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004, a intrat în vigoare la data de 01.01.2005, cu excepția prevederilor art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (3), art. 84 alin. (2), art. 104 alin. (2), art. 105 alin. (5), art. 107 alin. (2) și art. 117, care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii [art. 148 alin. (1)]. A se vedea și H.G. nr. 1058/2005 privind aprobarea Planului național de acțiune pentru implementarea legislației în domeniul protecției drepturilor copilului, publicată în M. Of. nr. 856 din 22 septembrie 2005.

[3] Emese Florian, Protecția drepturilor copilului, Ed. C.H. Beck, București, 2005, p. 3.

[4] Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Cu privire la atribuții, organizarea și funcționarea, v. H.G. nr. 299/2014, publicată în M. Of. nr. 289 din 18.04.2014, partea I, cu modificările și completările ulterioare.

[5] Emese Florian, op. cit., p. 9.

[6] Idem, op. cit., p. 11.

[7] Publicată în M. Of. nr. 484 din data 8 iunie 2005. Textul integral poate fi consultat aici: http://www.hotararicedo.ro/index.php/article_access/view_article/346.

[8] Emese Florian, op. cit., p. 13.

[9] Textul integral poate fi consultat aici: http://www.refworld.org/cases,ECHR,5a2fa9934.html.

[10] Textul integral poate fi consultat aici: http://www.refworld.org/cases,ECHR,583fefd07.html.

[11] Textul integral poate fi consultat aici: http://www.refworld.org/cases,ECHR,3ae6b6f424.html#_ftn1.

[12] Sursa: https://jurisprudentacedo.com/Gnahore-contra-Franta-Obligatiile-statului-la-luarea-minorului-in-grija.html.

[13] Publicată în M. Of. nr. 6 din 8 ianuarie 2001.

[14] Textul integral poate fi consultat aici: https://assets.hcch.net/incadat/fullcase/0543.htm.

[15] Serviciul Autoritate Tutelară, autoritate publică locală, aflată în subordinea primarului cu atribuții de îndrumare, control, decizie, sesizare și avizare. Potrivit art. 68 alin. (1) lit. s), din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, publicată în M. Of. nr. 204/23 aprilie 2001, primarul conduce serviciul autorității tutelare, prin luarea măsurilor de protecție civilă, precum și a altor atribuții stabilite prin lege [art. 69 alin. (1) din aceeași lege].

[16] Art. 508 alin. (1) C. civ. reglementează procedura de decădere din drepturile părintești, iar alin. (2) descrie faptul că instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice se poate pronunța pe baza raportului de anchetă psihosocială, care este întocmit în acest caz de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (instituție publică cu personalitate juridică, înființată în subordinea consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București).

[17] Sursa: http://asscploiesti.ro/serviciul-juridic-autoritate-tutelara/.

[18] Art. 2 din Hotărârea nr. 1434 din 2 septembrie 2004, privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

[19] Instanța competentă să soluționeze procedurile privind ocrotirea persoanei fizice, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 107 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 265 C. civ.

[20] Principiul interesului superior al minorului este instaurat prin dispozițiile art. 263 C. civ.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Ascultarea minorului în sistemul de drept românesc și în alte sisteme de drept was last modified: mai 21st, 2018 by Alina Teacă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii