Aprecieri critice și propuneri privind conținutul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu

În situația în care toate faptele abuzive ar fi incriminate separat, pentru fiecare domeniu (determinându-se și ce fapte atrag răspunderea disciplinară, contravențională sau materială), ar exista avantajul aplicării sigure a acelor dispoziții, și numai pentru faptele avute în vedere de legiuitor – organele judiciare nemaisubstituindu-se legiuitorului, ca în cazul „identificării” faptelor care ar realiza conținutul infracțiunii de abuz în serviciu. De asemenea, s-ar realiza o mai buna interpretare contextuală, folosindu-se toate noțiunile cuprinse în legile speciale, specifice domeniului de activitate reglementat.

Referitor la protecția drepturilor și libertăților fundamentale se poate redacta o incriminare separată (eventual, în cadrul infracțiunii de purtare abuzivă), care să cuprindă mai multe elemente de determinare a caracterului infracțional al faptelor. De altfel, în conținutul art. 297 alin. (1) C. pen. puteau să fie încadrate (după o posibilă reformulare, în ipoteza menținerii acestei incriminări) și faptele prev. la alin. (2), care prevede, în plus, existența unui anumit mobil (căruia nu i s-a dat însă o relevanță agravantă, întrucât legiuitorul nu a stabilit limite de pedeapsă mai mari); prin O.U.G. nr. 13/2017, la alin. (2) au fost prevăzute limite de pedeapsă chiar mai mici decât pentru alin. (1), însă în conținutul juridic nu au fost stipulate condiții privind gravitatea urmărilor și, mai ales, împrejurarea ca „dreptul îngrădit” să fie prevăzut într-o lege primară.

Dar, cât timp norma de incriminare rămâne așa cum este, organelor judiciare le revine sarcina de a-i interpretata conținutul în funcție de principiile dreptului penal și de criteriile generale care stau la baza ilicitului penal, astfel încât aceasta să se aplice numai pentru faptele grave, care se comit prin procedee ilicite, cu intenție frauduloasă (având astfel un grad ridicat de pericol social), întrucât răspunderea penală este cea mai aspră formă de răspundere.

În situația în care se va considera, totuși, că infracțiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. trebuie menținută pe viitor și nu este posibilă enumerarea tuturor activităților interzise (în afara celor prevăzute deja în incriminările cu caracter special), conținutul său juridic trebuie să pună un accent deosebit pe elementul subiectiv, norma de incriminare fiind formulată în așa fel încât să sancționeze numai pe cei care, în cunoștință de cauză și cu rea-credință, încalcă atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, folosind manopere ilicite și având un mobil sau un scop fraudulos, ilegal.

Dacă se vor avea în vedere considerentele prezentate, nu s-ar mai reține cu ușurință infracțiunea de abuz în serviciu pentru unele activități realizate cu bună-credință, cum ar fi, spre exemplu, cazul unei somități oneste, având vaste cunoștințe în domeniu medical, însă nu și în domeniul economic sau juridic, care, aflându-se temporar într-o înaltă funcție administrativă, a semnat – cu avizul personalului de specialitate – prelungirea unui contract de prestări servicii.

Deși, organul judiciar a apreciat – printr-o altă interpretare a normelor specifice activității desfășurate, care prezintă anumite neclarități – că trebuia organizată licitație, în cauză nu pot să fie întrunite elementele constitutive ale art. 297 alin. (1) C. pen., deoarece autorul a fost de bună-credință (chiar și dacă împreună cu echipa lui ar fi interpretat greșit legea în materie), întrucât nu s-a stabilit folosirea de manopere frauduloase[4] (ex: falsul, primirea de foloase etc.) care să indice intenția infracțională.

Pentru a se reține infracțiunea arătată, trebuia să se constate că, factorul conștiință s-a răsfrânt asupra voinței autorului, iar prin intermediul acesteia asupra faptei[5], adică fapta să fi fost săvârșită cu vinovăția specifică infracțiunilor, fiind prezent atât factorul intelectiv (reprezentarea consecințelor ce se pot produce), cât și cel volitiv (urmărirea producerii acelor consecințe ilicite).

Astfel, potrivit evaluării etico-juridice a cazului analizat – în lipsa unei incriminări speciale, care să sancționeze chiar și modul de interpretare a legii din domeniu – pentru a fi vinovat, autorul trebuia să-și fi dat seama de caracterul ilicit (interzis, cu claritate, de legea penală) al faptei, în întregime[6], și să fi avut conștiința că produce o consecință păgubitoare pentru unitate.

Majoritatea raționamentelor de mai sus pot să fie aplicate și pentru infracțiunea de neglijență în serviciu (art. 298 C. pen.), care ar putea să rămână incriminată numai pentru cazurile de culpă gravă, cu consecințe deosebit de dăunătoare (mai degrabă pentru aceasta ar putea fi indicat un prag valoric, care să delimiteze răspunderea penală de cea strict materială).


[4] V. Dongoroz, Drept penal (reeditarea în anul 2000 a ediției din 1939), Editura Societății Tempus și Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, p. 20; pentru deosebirea ilicitului penal de cel extrapenal, eminentul profesor adoptă un raționament compus din două elemente, respectiv criteriul calitativ obiectiv, arătând că, în primul rând, fapta penală implică violență, fraudă, indisciplină socială, iar în al doilea rând, presupune o anumită rezonanță socială și, totodată, provocarea unei stări de neliniște și nesiguranță în rândul membrilor grupului social.

[5] V. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român, Vol. I, Editura Academiei Române, reeditat la Al. Beck, București, 2002, p. 104.

[6] G. Antoniu, op. cit., p. 185-186.

Aprecieri critice și propuneri privind conținutul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu was last modified: septembrie 4th, 2017 by Gavril Paraschiv

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii