Aplicaţii şi corespondenţe în materia ordinii publice de drept internaţional privat
Călina Jugastru - decembrie 5, 2016Părţile pot avea iniţiativa desemnării legii aplicabile regimului matrimonial (conform Codului civil român, art. 2590). Legea desemnată prin intermediul convenţiei de alegere a legii aplicabile îşi găseşte aplicarea doar dacă prevederile sale sunt conforme ordinii publice de drept internaţional privat a statului forului. Afirmaţia rămâne valabilă şi pentru situaţia în care, în lipsă de alegere a legii, aceasta va fi determinată obiectiv. Prin prevedere expresă, Codul civil statuează că legea regimului matrimonial va guverna, între altele, aspectele prevăzute de art. 2593 C. civ., adică limitele alegerii regimului matrimonial, posibilitatea schimbării regimului matrimonial şi efectele schimbării, conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi, drepturile soţilor asupra bunurilor comune, regimul datoriilor soţilor ş.a. Toate aceste aspecte pot fi aduse la viaţă numai dacă sunt conforme ordinii publice.
Tot aşa, regimul matrimonial guvernat de normele europene poate fi supus legii alese de părţi (soţii sau viitorii soţi). Indiferent că este legea unui stat membru sau legea unui stat terţ, dreptul desemnat cârmuieşte raporturile grefate pe regimul matrimonial numai dacă nu încalcă ordinea publică de drept internaţional privat. Regulamentul nr. 1103/2016 prevede că, în măsura în care legea statului membru, desemnată ca aplicabilă, este manifest incompatibilă cu ordinea publică a forului, ea va fi înlăturată (art. 31). În locul legii străine se va aplica legea forului (efectul pozitiv, consecutiv efectului negativ al înlăturării legii străine). Soluţia este identică pentru localizarea obiectivă a lex causae.
În materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor civile, ordinea publică este obstacolul aplicării prevederilor dreptului străin. Noul Regulament nr. 1104/2016 deschide părţilor (partenerilor) posibilitatea de a desemna legea aplicabilă uniunii lor înregistrate. Legea poate fi determinată în două modalități. Regulamentul consacră principiul autonomiei de voință (părțile aleg liber, de comun acord, legea pe care o vor aplica parteneriatului). În subsidiar, intervine localizarea obiectivă, care se raportează la legea statului de înregistrare a parteneriatului. Regulamentul „parteneriate” reia prevederea Regulamentului „regimuri matrimoniale” referitoare la obligativitatea respectării ordinii publice în relaţiile cu element de extraneitate: aplicarea dispoziţiilor din legea desemnată în temeiul Regulamentului nu poate fi îndepărtată decât dacă aplicarea ar fi manifest incompatibilă cu ordinea publică a forului (art. 31).
În ambele cazuri, atât pentru regimurile matrimoniale, cât şi pentru parteneriatele înregistrate, ordinea publică este pârghia care înlătură legea străină, fără a face deosebire după cum aceasta este aleasă de părţi ori localizată obiectiv.
Atât pentru acte unilaterale, cât şi pentru contracte, libertatea de a opta pentru un sistem de drept aplicabil este îngrădită de respectarea ordinii publice (menţionată la art. 2564 C. civ.) Alineatul 1 al textului Codului trimite la cele două cauze generale ce înlătură legea străină: ordinea publică şi frauda la lege. Legea determinată de părţi va putea fi aplicată în măsura în care este conformă ordinii publice a forului, fără a deosebi după cum părţile (sau autorul) au preferat-o pentru întregul act sau numai pentru o parte a acestuia.
Roma I păstrează interdicţia aplicării legii străine, determinate potrivit prevederilor sale, dacă această lege este “manifest incompatibilă” cu ordinea publică a forului. Chiar şi în materia obligaţiilor contractuale, părţile nu pot să îşi valorifice autonomia de voinţă în alt sens decât cel al respectării valorilor de ordine publică (art. 21).
Răspunderea extracontractuală este reglementată în Codul civil cu trimitere la dreptul european. Regulamentul Roma II prevede două modalităţi de identificare a lex causae: prin utilizarea unor criterii obiective şi, respectiv, prin acordul de voinţă al părţilor. Ordinea publică a forului împiedică aplicarea legii străine desemnate, chiar şi atunci când aceasta este aleasă de părţi.
Materia succesiunilor internaţionale consacră unitatea legii aplicabile, având ca punct de reper reşedinţa obişnuită pe care o avea defunctul la data morţii. Este permisă alegerea legii aplicabile (dar numai pentru moştenire, în ansamblul său), conform art. 2634 C. civ. Declaraţia de alegere a legii aplicabile trebuie să respecte toate cerinţele de formă ale dispoziţiilor mortis causa. Odinea publică de drept internaţional privat român este limita generală a aplicării legii alese de autor. În aceeaşi manieră, Regulamentul nr. 650/2012 permite alegerea legii care va guverna moştenirea în ansamblul său. Art. 35 pune condiţia ca legea aplicabilă să nu fie vădit contrară ordinii publice a forului. Toate consideraţiile privind respectarea normelor de ordine publică sunt valabile şi pentru ipoteza în care legea succesiunii nu este rezultatul manifestării de voinţă, ci este determinată obiectiv.
5. Aplicaţii şi corespondenţe în conflictele de jurisdicţii
5.1. Drept român
Ordinea publică este un obstacol major al recunoaşterii şi executării hotărârii străine, conform art. 1097 alin. 1 lit. a), art. 1104 C. pr. civ[13]. Refuzul recunoaşterii hotărârii străine, pe motiv de contrarietate cu ordinea publică de drept internaţional privat român, este la latitudinea instanţei de judecată. Formularea textului legal este clară în acest sens: „Recunoaşterea hotărârii străine poate [s.n.] fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri […]”.
Eficacitatea hotărârii străine „gravitează” în jurul problemei recunoaşterii hotărârilor străine. Exceptând hotărârile recunoscute de plano, dispoziţiile procesual-civile instituie recunoaşterea pe cale judecătorească, subordonată îndeplinirii cumulative a cerinţelor de regularitate prevăzute de art. 1096-1097 C. pr. civ. Prevederile legale arătate au aplicabilitate în relaţiile cu statele terţe. Conform primului text care reglementează procesul civil internaţional, dispoziţiile Codului de procedură civilă sunt secundare în raport cu dreptul european, care se aplică prioritar. Într-o paranteză, menţionăm că regularitatea internaţională constă în condiţiile pe care legea forului le impune în vederea conferirii eficacităţii hotărârilor străine. Controlul regularităţii se realizează de către instanţa de judecată a forului, sesizată pe cale principală sau pe cale incidentă, iar condiţiile prevăzute de lege trebuie reunite cumulativ. Regularitatea internaţională este expresia unui veritabil sistem de control din partea forului. Ea este guvernată de principiul potrivit căruia instanţa forului este favorabilă recunoaşterii hotărârilor străine, în scopul asigurării continuităţii internaţionale a situaţiilor individuale şi speranţelor legitime pe care le nutresc persoanele particulare în raport cu deciziile pronunţate de către autorităţile din străinătate. Trebuie accentuat, în mod constant, că, deşi această viziune corespunde întrutotul fluidizării relaţiilor private internaţionale, eficacitatea internaţională a hotărârilor străine este strict subordonată îndeplinirii cerinţelor statuate în legislaţia forului[14].
Noua formulare a „cazului” de ordine publică în conflictele de jurisdicţii este de inspiraţie regulamentară. Legiuitorul noului Cod de procedură civilă a urmat modelul prevederilor din regulamentele europene şi a stabilit că recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă este „manifest contrară” ordinii publice de drept internaţional privat român[15]. Contrarietatea trebuie să fie, aşadar, vădită, neinterpretabilă[16]. Sub imperiul Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, încălcarea ordinii publice atrăgea refuzul recunoaşterii, chiar dacă nu era în prezenţă o încălcare manifest contrară (art. 168 alin. 1 pct. 2). Alineatul 1 al art. 1097 lit. a) C. pr. civ. exemplifică, menţionând că „această incompatibilitate se apreciază ţinându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului astfel produs”. Incompatibilitatea se apreciază ţinându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului astfel produs. Instanţa poate însă să reţină şi alte împrejurări cu semnificaţia de incompatibilitate hotărâre-ordine publică (împrejurările expres arătate vor fi avute în vedere cu precădere)[17].
5.2. Regulamentele europene
Atât regulamentul-cadru, cât şi regulamentele sectoriale conţin prevederi referitoare la ordinea publică: noul Regulament nr. 1215/2012, aplicabil începând cu anul 2015, în locul vechiului Regulament nr. 44/2001; Regulamentul nr. 2201/2003; Regulamentul nr. 4/2009; Regulamentul nr. 650/2012; Regulamentul nr. 1103/2016; Regulamentul nr. 1104/2016 ş.a.
Prevederile-cadru ale Regulamentului nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială apelează la posibilitatea refuzului recunoaşterii hotărârii străine atunci când contrarietatea cu ordinea publică este manifestă sau vădită. Acest motiv de nerecunoaştere s-a regăsit şi în Regulamentul nr. 44/2001, precum şi în Convenţia de la Bruxelles privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Ceea ce diferă faţă de reglementarea română este obligaţia impusă autorităţii care examinează condiţiile de regularitate, de a refuza recunoaşterea, în cazul în care constată contrarietatea vădită cu ordinea publică a statului membru. Obligativitatea persistă pentru toate cazurile de refuz al recunoaşterii prevăzute de Regulament, iar aceasta considerăm că este soluţia corectă (întrucât sunt în discuţie cele mai importante principii ale forului, reflectate în normele de ordine publică). Amintim că pentru aceeaşi situaţie, magistratul român are posibilitatea de a decide dacă respinge sau dacă admite cererea de recunoaştere. Criteriile legale pe baza cărora trebuie să se aprecieze contrarietatea manifestă cu ordinea publică, sunt vagi, insuficient determinate, pentru a fi realmente utile. Cu atât mai mult cu cât aria de aplicare a acestui caz de refuz s-a îngustat, de la momentul aplicării Regulamentului: nu orice încălcare a ordinii publice este relevantă, ci doar acele încălcări care sunt vădit incompatibile cu ordinea publică.
Regulamentul nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia responsabilităţii părinteşti statuează că recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti dintr-un stat membru are loc în celelalte state membre fără a fi nevoie să se recurgă la vreo procedură. Cele două categorii de motive pentru care hotărârea nu este recunoscută sunt cele de drept comun (menţionate şi în Regulamentul nr. 44/2001, din care se inspiră şi preluate în Regulamentul nr. 1215/2012) şi motive proprii domeniului reglementat (materia matrimonială şi răspunderea părintească). Atât în materie de divorţ, separaţie de corp sau anulare a căsătoriei, cât şi în cazul răspunderii părinteşti, motivele de refuz al recunoaşterii hotărârilor străine privesc, între altele, contrarietatea recunoaşterii cu ordinea publică a statului membru în care are loc demersul respectiv. Pentru aprecierea contrarietăţii cu ordinea publică, în materia răspunderii părinteşti, se va lua în calcul criteriul interesului superior al copilului, expres menţionat de Regulament.
Regulamentul nr. 4/2009 privind obligaţiile de întreţinere este ferm în ceea ce priveşte recunoaşterea anumitor categorii de hotărâri. Pentru hotărârile pronunţate într-un stat membru care are obligaţii în temeiul Protocolului de la Haga din 2007, recunoaşterea operează de drept, fără posibilitate de contestare, dacă hotărârile sunt invocate pe teritoriul unui alt stat membru. Pentru hotărârile care sunt pronunţate într-un stat membru care nu are obligaţii în temeiul Protocolului de la Haga, recunoaşterea se realizează de drept, dar, în caz de contestaţie, intervine controlul judiciar. Recunoaşterea judecătorească are loc pe cale principală, sau pe cale accesorie, într-un proces pendinte care are un alt obiect decât recunoaşterea. Cazurile pentru care recunoaşterea se refuză sunt cele precizate în Regulamentul Bruxelles I revizuit, la art. 45 – între motive, numărându-se contrarietatea cu ordinea publică a statului solicitat la recunoaştere.
Regulamentul nr. 650/2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor, acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor[18] consacră regula recunoaşterii de drept, iar în caz de contestaţie, respectarea procedurii detaliate în art. 45-58 pentru recunoaşterea judecătorească. Recunoaşterea hotărârilor unui stat membru pe teritoriul altor state membre are loc de plin drept, fără a se recurge la o procedură specială (art. 39). Recunoaşterea sub control judiciar se realizează în două modalităţi. Pe cale principală, respectând regimul cererii de chemare în judecată, orice parte interesată poate să solicite recunoaşterea hotărârii. Pe cale incidentală sau accesorie, soluţionarea excepţiei aparţine instanţei în faţa căreia este ridicată (instanţă aparţinând unui alt stat membru). Instanţa nu va recunoaşte hotărârea în cazul în care recunoaşterea este manifest contrară ordinii publice a statului membru (art. 40).
Întemeiat pe imperativul asigurării liberei circulații a hotărârilor străine, actelor autentice și tranzacțiilor judiciare, Regulamentul nr. 1103/2016 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea hotărârilor în materia regimurilor matrimoniale instituie recunoașterea de drept a hotărârilor străine: „Hotărârile pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la o procedură specială” (art. 36 alin. 1 din Regulament). În cazul în care hotărârea străină este contestată, recunoașterea judecătorească are loc pe cale principală sau pe cale incidentală şi presupune verificarea posibilelor motive de refuz al recunoașterii. Primul motiv pentru care recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată este contrarietatea vădită cu ordinea publică a statului membru în care se solicită recunoașterea. Ordinea publică este un reper constant al inventarului situațiilor de refuz al recunoașterii hotărârilor străine. Regulamentul menționează că încălcarea ordinii publice devine relevantă atunci când recunoașterea este manifest contrară principiilor fundamentale ale forului.
Regulamentul nr. 1104/2016 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea hotărârilor în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate dă eficiență hotărârilor pronunțate pe teritoriul altui stat membru, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei proceduri în acest sens. Cât timp hotărârea străină nu este contestată, recunoașterea de plano operează conform art. 36 din Regulamentul privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate[19]. În caz de contestaţie, primul motiv de refuz presupune ca recunoaşterea să fie „manifest” sau „vădit” contrară ordinii publice a țării pe al cărei teritoriu s-a formulat solicitarea de recunoaștere.
Facem menţiunea că, în dreptul român, interdicţia recunoaşterii parteneriatului înregistrat, heterosexual sau homosexual, încheiat sau contractat în străinătate[20] (într-un stat membru sau într-un stat terţ) este o chestiune de ordine publică. Normele de aplicaţie imediată situate la art. 277 alin. 3 C. civ. sunt norme care consolidează principiul de ordine publică al nerecunoaşterii formelor echivalente de conjugalitate[21].
[13] Cazurile în care hotărârea străină poate fi refuzată la recunoaştere, conform art. 1097 alin. 1 C. pr. civ.: hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internaţional privat român; hotărârea pronunţată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obţinută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român; procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine; este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior ei în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România; instanţele române aveau competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei; a fost încălcat dreptul la apărare; hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată.
[14] M.-L Niboyet., G. de Geouffre de la Pradelle, Droit international privé, 4e édition, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2013, p. 530.
[15] Pentru explicaţii ample ale acestui motiv de refuz al recunoaşterii hotărârii străine, a se vedea A. Circa, Metode de recunoaştere a hotărârilor în dreptul internaţional privat, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Seria Iurisprudentia, nr. 1/2015, p. 133-137.
[16] În acest sens, V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentat şi adnotat. Volumul II – art. 527-1134, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 1723.
[17] Cu privire la acest caz de refuz al recunoaşterii hotărârii străine, a se vedea G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole, Vol. II. Art. 456-1134, ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 1044-1045.
[18] Pentru o analiză amplă a Regulamentului nr. 650/2012, a se vedea, D.A. Popescu, Ghid de drept internaţional privat în materia succesiunilor, Ed. Magic Print, Oneşti, material disponibil pe pagina de internet http://www.uniuneanotarilor.ro/files/2015/Ghid_dr_intl_al_succesiunilor_RO.pdf (consultat la data de 3 noiembrie 2016).
[19] În mod asemănător Regulamentului privind regimurile matrimoniale, Regulamentul privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate instituie trei principii de recunoaştere judiciară: interdicția de a proceda la controlul competenței instanței naționale care a pronunțat hotărârea supusă recunoașterii; interdicția de a revizui pe fond hotărârea străină a cărei recunoaștere se solicită; imposibilitatea recunoașterii dacă este prezentă vreuna dintre ipotezele descrise în art. 37 din Regulament.
[20] Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex, încheiate sau contractate în străinătate, nu se bucură de recunoaștere în România. Nu se face distincție după cum partenerii sunt cetățeni români sau străini (cetățeni ai altui stat ori apatrizi). A se vedea şi G.C. Frențiu, Comentariul art. 277 C. civ., în C.T. Ungureanu ș.a., Noul Cod civil, Comentarii, doctrină, jurisprudență, vol. I, Art. 1-952, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 369-371.
[21] Prin textele Codului civil român intrat în vigoare în 2011 „sunt garantate și ocrotite, în mod egal și autonom, drepturile și libertățile civile fundamentale, sunt refondate și restructurate raporturile de familie, sunt consolidate și modernizate raporturile de proprietate și, de asemenea, sunt reașezate raporturile obligaționale, pe baza principiilor libertății contractuale, echității, bunei-credințe și justiției individuale și colective, în scopul respectării demnității persoanei și al realizării preeminenței dreptului (Rule of Law)” (M. Nicolae, Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 8).
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.